12:1 Cap. 10 - Inaintarea Reformei in Germania
12:2 Disparitia misterioasa a lui Luther a produs consternare in toata Germania. Intrebari cu privire la el se auzeau pretutindeni. Circulau cele mai ciudate zvonuri si multi credeau ca fusese ucis. A fost o mare intristare nu numai printre prietenii declarati, ci si intre miile de oameni care nu luasera, in mod deschis, o pozitie in favoarea Reformei. Multi s-au legat printr-un juramant solemn sa-i razbune moartea.
12:3 Conducatorii Romei au vazut cu groaza pana unde se ridicase dusmania impotriva lor. Cu toate ca la inceput se bucurasera de moartea lui Luther, acum cautau sa se ascunda de mania poporului. Dusmanii lui nu fusesera atat de tulburati de faptele sale indraznete cand era printre ei, cum erau acum dupa rapirea lui. Aceia care, in mania lor, cautasera sa-l distruga pe indraznetul reformator se umplusera de teama acum, cand el devenise un prizonier neajutorat. "Singura cale care ne mai ramane pentru a ne salva", spunea unul dintre ei, "este sa aprindem tortele si sa-l cautam pe Luther in toata lumea pentru a-l reda natiunii care-l cere." (D'Aubigné, b.9, cap.1). Edictul imparatului parea sa devina fara valoare. Legatii papali s-au umplut de indignare cand au vazut ca li se dadea cu mult mai putina atentie decat sortii lui Luther.
12:4 Vestile ca el se gasea in siguranta, desi prizonier, au calmat temerile poporului, in timp ce au trezit entuziasmul in favoarea lui. Scrierile lui au fost citite cu o sete
12:5 si mai mare decat inainte. Multimi din ce in ce mai mari se alaturau cauzei barbatului erou care, cu un pret atat de infricosator, aparase Cuvantul lui Dumnezeu. Reforma castiga continuu putere. Samanta semanata de Luther se raspandea pretutindeni. Lipsa lui implinea acum o lucrare pe care prezenta lui n-ar fi facut-o. Ceilalti lucratori simteau o raspundere noua, acum, cand marele lor conducator era inlaturat. Cu o credinta noua si un devotament nou, ei se straduiau sa faca cu toata puterea lor ca lucrarea inceputa atat de nobil sa nu slabeasca.
12:6 Dar nici Satana nu era inactiv. A incercat ceea ce incercase si cu alte miscari reformatoare - sa-i amageasca si sa-i distruga pe oameni, oferindu-le o contrafacere in locul lucrarii adevarate. Asa cum in primul secol al bisericii crestine au fost hristosi mincinosi, tot astfel s-au ridicat profeti mincinosi si in secolul al XVI-lea.
12:7 Cativa barbati, profund afectati de framantarea din lumea religioasa, si-au inchipuit ca au primit descoperiri deosebite din ceruri si au pretins ca au insarcinarea divina sa duca pana la desavarsire Reforma care, declarau ei, fusese doar slab inceputa de Luther. In realitate, ei nu aduceau la indeplinire lucrarea pe care el o facuse. Ei au respins marele principiu care era chiar temelia Reformei, si anume Cuvantul lui Dumnezeu este regula de credinta si practica indestulatoare, si in locul acestei calauze care nu greseste, au pus standardul schimbator si nesigur al propriilor sentimente si impresii. Prin indepartarea Cuvantului care arata ratacirea si minciuna, a fost deschisa pentru Satana calea de a stapani mintile oamenilor dupa buna lui placere.
12:8 Unul dintre acesti profeti pretindea ca a fost instruit chiar de ingerul Gabriel. Un student care s-a unit cu el si-a parasit studiile, afirmand ca fusese inzestrat de Dumnezeu Insusi cu intelepciunea de a explica Cuvantul Sau. Altii care erau in mod natural inclinati spre fanatism s-au unit cu ei.
12:9 Manifestarile acestor fanatici au produs o mare framantare. Predicarea lui Luther ii trezise pe oamenii de pretutindeni sa simta nevoia Reformei, dar acum unele persoane cu adevarat sincere erau ratacite de sustinerile noilor profeti.
12:10 Conducatorii miscarii s-au dus la Wittenberg ca sa-si sustina ideile lor inaintea lui Melanchton si a colaboratorilor sai. Ei spuneau: "Suntem trimisi de Dumnezeu sa-i invatam pe oameni. Am avut conversatii intime cu Domnul; stim ce se va intampla; intr-un cuvant, suntem apostoli si profeti si facem apel la dr. Luther". (Idem, b.9, cap.7)
12:11 Reformatorii erau uimiti si incurcati. Aceasta era o astfel de situatie cum nu mai intalnisera niciodata mai inainte si nu stiau ce cale sa aleaga. Melanchton spunea: "Sunt cu adevarat in acesti barbati niste spirite extraordinare; dar ce fel de spirite? Pe de o parte sa ne ferim a stinge Duhul lui Dumnezeu, pe de alta parte sa nu fim rataciti de spiritul lui Satana". (Idem, b.9, cap.7)
12:12 Rodul acestei noi invataturi s-a vazut curand. Oamenii au fost condusi sa neglijeze Biblia sau chiar sa o respinga cu totul. Scolile au fost invadate de confuzie. Astfel ca studentii treceau peste toate restrictiile, isi paraseau studiile si se retrageau din universitate. Barbatii care credeau ca sunt in stare sa reinsufleteasca si sa conduca lucrarea Reformei s-au succedat unul dupa altul numai pentru a o aduce pe marginea prapastiei. Romanistii si-au recapatat increderea si au exclamat plini de bucurie: "Inca un efort si totul va fi al nostru". (Idem, b.9, cap.7)
12:13 Cand a auzit din Wartburg cele intamplate, Luther a spus cu adanca ingrijorare: "Totdeauna m-am asteptat ca Satana ne va trimite aceasta nenorocire". (Idem, b.9, cap.7). El si-a dat seama de caracterul adevarat al acelora care pretindeau ca sunt profeti si a vazut primejdia care ameninta cauza adevarului. Impotrivirea papei si a imparatului nu-i provocase o incurcatura si o durere atat de mare ca aceea pe care o traia acum. Iar dintre prietenii care se declarasera in favoarea Reformei, se ridicasera cei mai rai dusmani. Chiar adevarurile care ii adusesera o atat de mare bucurie si mangaiere erau
12:14 folosite acum pentru a provoca disputa sau pentru a crea confuzie in biserica.
12:15 In lucrarea Reformei, Luther fusese manat de Duhul lui Dumnezeu si se depasise chiar pe sine. El nu-si propusese sa ia pozitii ca acelea pe care le luase sau sa faca schimbari atat de radicale. El nu fusese decat un instrument in mana Puterii Infinite. Cu toate acestea, se cutremura adesea pentru rezultatul lucrarii lui. Odata spusese: "Daca as sti ca invatatura mea ar dauna unui om, doar unui singur om, oricat de umil si de neluat in seama - ceea ce nu se poate, deoarece ea este insasi Evanghelia - as fi gata mai degraba sa mor de zece ori decat sa o retractez". (Idem, b.9, cap.7)
12:16 Iar acum chiar Wittembergul, centrul Reformei, cadea vazand cu ochii sub puterea fanatismului si a nelegiuirii. Aceasta trista stare nu era urmarea invataturilor lui Luther; si totusi vrajmasii sai din intreaga Germanie au pus-o pe seama lui. In amaraciunea sufletului sau, se intreba adesea: "Oare acesta poate fi sfarsitul acestei lucrari mari de reforma?" Alteori, in timp ce se ruga lui Dumnezeu cu ardoare, pacea se revarsa iarasi peste inima lui. "Lucrarea nu este a mea, ci a Ta", spunea el; "Tu nu vei permite sa fie distrusa de superstitie sau de fanatism". Dar gandul de a ramane inca multa vreme in afara luptei intr-o astfel de criza a devenit de nesuportat. S-a hotarat sa se reintoarca la Wittenberg.
12:17 A pornit fara intarziere in calatoria lui primejdioasa. Era sub interdictie imperiala. Dusmanii sai aveau libertatea sa-i ia viata; iar prietenilor le era interzis sa-l ajute sau sa-l adaposteasca. Guvernul imperial luase cele mai aspre masuri impotriva adeptilor lui. Dar el a vazut ca lucrarea Evangheliei era primejduita si in numele Domnului a iesit fara teama, sa se lupte pentru adevar.
12:18 Intr-o scrisoare adresata printului elector, dupa ce si-a expus planul de a parasi Wartburgul, Luther spunea: "Sa fie cunoscut inaltimii voastre ca eu ma duc la Wittenberg sub o ocrotire mult mai inalta decat aceea a printilor si a electorilor. Nu ma gandesc sa solicit sprijinul inaltimii voastre si, departe de a dori protectia voastra, as dori mai degraba sa va ocrotesc eu. Daca as sti ca inaltimea voastra
12:19 ar putea sau ar vrea sa ma ocroteasca, nu m-as duce cu nici un chip la Wittenberg. Nu exista nici o sabie care sa ajute la inaintarea acestei cauze. Numai Dumnezeu trebuie sa faca totul, fara ajutorul si fara concursul omului. Acela care are cea mai mare credinta este cel care o va putea ocroti mai mult." (Idem, b. 9, cap. 8)
12:20 Intr-o alta scrisoare, scrisa pe drumul catre Wittenberg, Luther adauga: "Sunt gata sa intru in dizgratia inaltimii voastre si in mania lumii intregi. Nu sunt oare locuitorii Wittenbergului oile mele? Nu mi i-a incredintat Dumnezeu mie? Si n-ar trebui oare, daca este necesar, sa ma expun mortii pentru ei? In afara de aceasta, eu ma tem ca in Germania a izbucnit o grozava razvratire prin care Dumnezeu vrea sa pedepseasca natiunea noastra." (Idem, b. 9, cap. 7)
12:21 Cu mare prudenta si cu umilinta, dar hotarat si statornic, a inceput sa lucreze. "Prin cuvant", spunea el, "trebuie sa rasturnam si sa distrugem tot ce a fost intemeiat pe violenta. Nu ma voi folosi de forta impotriva celor superstitiosi si necredinciosi... Nimeni nu trebuie constrans. Libertatea este insasi esenta credintei." (Idem b. 9, cap. 8)
12:22 Curand se raspandi vestea in Wittenberg ca Luther se intorsese si urma sa predice. Oamenii alergau din toate partile, iar biserica s-a umplut pana la refuz. Urcand la amvon, a inceput sa-i indemne, sa-i mustre si sa-i invete cu multa intelepciune si blandete. Vorbind despre aceia care recursesera la masuri violente pentru desfiintarea liturghiei, spunea:
12:23 "Liturghia este un lucru rau; Dumnezeu i S-a impotrivit si ar trebui sa fie desfiintata; as fi dorit ca in toata lumea sa fi fost inlocuita prin Cina Evangheliei. Insa nimeni nu trebuie sa fie despartit de ea prin forta. Trebuie sa lasam problema in mainile Domnului. Cuvantul Sau trebuie sa lucreze si nu noi. Si ma veti intreba de ce asa? Pentru ca nu tin inimile oamenilor in mana mea, asa cum tine olarul lutul. Noi avem dreptul sa vorbim; dar nu avem dreptul sa actionam. Sa predicam; restul apartine lui Dumnezeu. Daca as folosi forta, ce as castiga? Incruntare, formalitate, randuieli omenesti si fatarnicie.
12:24 Dar n-ar fi nici o sinceritate a inimii, nici credinta si nici mila. Acolo unde lipsesc acestea trei, totul lipseste si n-as da nici o ceapa degerata pentru un astfel de rezultat. Dumnezeu poate face singur mai mult prin Cuvantul Sau decat voi si decat mine si toata lumea, prin puterea noastra unita. Dumnezeu cere stapanire asupra inimii, cand inima este luata in stapanire totul este castigat..."
12:25 "Voi predica, voi discuta si voi scrie; dar nu voi constrange pe nimeni, deoarece credinta este un act voluntar. Vedeti cum am procedat eu. M-am ridicat impotriva papei, a indulgentelor si a papistasilor, dar fara violenta sau zgomot. Am prezentat Cuvantul lui Dumnezeu, am predicat si am scris, aceasta a fost tot ce am facut. Si in timp ce dormeam, cuvantul pe care l-am predicat a rasturnat papalitatea in asa fel, incat nici un print sau imparat nu i-a facut un atat de mare rau. Si cu toate acestea n-am facut nimic; caci Cuvantul a facut totul. Daca as fi dorit sa fac apel la forta, poate ca toata Germania ar fi fost scaldata in sange. Insa care ar fi fost urmarea? Ruina si pustiire atat pentru trup, cat si pentru suflet. De aceea raman linistit si las Cuvantul sa strabata prin toata lumea." (Idem, b. 9, cap. 8)
12:26 Timp de o saptamana, in fiecare zi, Luther a continuat sa predice multimii dornice. Cuvantul lui Dumnezeu a frant vraja exaltarii fanatice. Puterea Evangheliei i-a intors pe cei rataciti la calea adevarului.
12:27 Luther nu dorea sa se intalneasca cu fanaticii ale caror actiuni pro-dusesera un rau atat de mare. Ii stia ca oameni cu judecata nesanatoasa si cu patimi nestapanite care, in timp ce pretindeau a fi iluminati in mod deosebit de sus, nu suportau nici cea mai slaba contrazicere si nici cel mai amabil sfat sau mustrare. Arogandu-si autoritatea suprema, ei cereau tuturor fara discutie sa le recunoasca pretentiile. Dar pentru ca ei au cerut o intrevedere, Luther a consimtit sa se intalneasca cu ei; si in acest fel le-a demascat cu un succes atat de mare pretentiile lor, incat impostorii au plecat in graba din Wittenberg.
12:28 Fanatismul a fost inabusit pentru o vreme; dar cativa ani mai tarziu a izbucnit iarasi cu o violenta si mai mare si cu urmari mai
12:29 grozave. Cu privire la conducatorii acestei miscari, Luther spunea: "Pentru ei, Sfintele Scripturi erau doar o litera moarta si au inceput sa strige cu totii: Duhul! Duhul! Desigur eu nu-i voi urma acolo unde-i conduce duhul lor. Sa ma fereasca Dumnezeu, in mila Sa, de o biserica in care nu sunt decat sfinti. Doresc sa locuiesc cu cel umil, cu cel slab, cu cel bolnav, care-si cunoaste si simte pacatele si care geme si striga mereu la Dumnezeu din adancul inimii lor, ca sa primeasca mangaiere si sprijin." (Idem, b.10, cap.10)
12:30 Thomas Münzer, cel mai activ dintre acesti fanatici, era un barbat cu o vasta pricepere care, daca ar fi fost corect indrumata, l-ar fi facut in stare sa faca binele; dar el nu invatase primele principii ale religiei adevarate. "Era stapanit de dorinta de a reforma lumea si uita, ca de altfel toti fanaticii, ca reforma trebuie sa inceapa cu el." (Idem, b. 9, cap. 8). Ambitia lui era sa castige pozitie si influenta si nu dorea sa fie al doilea, nici macar dupa Luther. Declara ca reformatorii, inlocuind autoritatea papei cu aceea a Scripturilor, nu facusera decat sa intemeieze o forma diferita de papalitate. El pretindea ca fusese insarcinat pe cale divina sa introduca reforma adevarata. "Acela care are acest spirit", spunea Münzer, "are credinta adevarata, chiar daca n-ar fi vazut niciodata Scripturile in viata lui." (Idem, b. 10, cap. 10)
12:31 Invatatorii fanatici se lasau stapaniti de impresii, socotind orice gand sau pornire ca fiind glasul lui Dumnezeu. Ca urmare au cazut in mari extreme. Unii dintre ei si-au ars Bibliile, chiar exclamand: "Litera omoara, dar Duhul da viata". Invatatura lui Münzer facea apel la dorinta oamenilor dupa ceva miraculos, in timp ce le hranea mandria, punand, in realitate, ideile si parerile oamenilor mai presus de Cuvantul lui Dumnezeu. Invataturile lui erau primite de mii de credinciosi. In curand, a condamnat orice ordine din serviciul divin public si a declarat ca a asculta de printi insemna a incerca sa-L slujesti atat pe Dumnezeu, cat si pe Belial.
12:32 Mintea oamenilor care incepusera sa respinga jugul papalitatii a inceput sa-si piarda rabdarea si sub restrictiile autoritatii civile. Invataturile revolutionare ale lui Münzer,
12:33 care sustinea ca sunt aprobate de cer, i-au condus sa iasa de sub orice control si sa dea curs prejudecatilor si pornirilor lor. Au urmat scenele cele mai grozave de razvratire si violenta, iar campiile Germaniei au fost stropite de sange.
12:34 Agonia sufleteasca pe care Luther o traise odinioara la Erfurt apasa asupra lui acum cu o putere indoita, cand vedea urmarile fanatismului puse pe seama Reformei. Printii papistasi declarau - si multi erau gata sa creada declaratia - ca rascoala era rodul legitim al invataturilor lui Luther. Cu toate ca aceasta acuzatie nu avea nici cel mai slab temei, a provocat o mare amaraciune reformatorului. Era peste puterile lui sa suporte ca adevarul sa fie astfel dispretuit, fiind pus laolalta cu cel mai josnic fanatism. Pe de alta parte, conducatorii rascoalei il urau pe Luther deoarece el nu numai ca se impotrivea invataturilor lor si combatuse pretentiile lor de inspiratie divina, dar ii mai declarase si rebeli fata de autoritatile civile. Pentru a se razbuna, ei l-au acuzat ca fiind un impostor. Se parea ca aruncasera asupra lui atat vrajmasia printilor, cat si a poporului.
12:35 Romanistii tresaltau, asteptand sa fie martorii unei apropiate prabusiri a Reformei; ei il acuzau pe Luther chiar si pentru greselile pe care el incercase cu atata staruinta sa le indrepte. Partida fanaticilor, prin sustinerea mincinoasa ca fusesera tratati cu o mare nedreptate, avea succes in castigarea simpatiilor unei mari clase de oameni si, asa cum se intampla totdeauna cu aceia care apuca pe o cale rea, au ajuns sa fie priviti ca martiri. In felul acesta, aceia care au folosit toata puterea lor impotriva Reformei erau compatimiti si laudati ca victime ale cruzimii si ale persecutiei. Aceasta lucrare era de la Satana, manata de acelasi spirit de rascoala care s-a manifestat pentru prima oara in ceruri.
12:36 Satana cauta continuu sa-i amageasca pe oameni si sa-i faca sa numeasca pacatul neprihanire, si neprihanirea sa o considere pacat. Cat succes a avut aceasta lucrare! De cate ori mustrarea si dezaprobarea sunt aruncate asupra slujitorilor credinciosi ai lui Dumnezeu, deoarece ei stau
12:37 fara teama in apararea adevarului! Oamenii care nu sunt altceva decat agentii lui Satana sunt laudati, lingusiti si priviti chiar ca martiri, in timp ce aceia care trebuiau respectati si sustinuti pentru credinciosia lor fata de Dumnezeu sunt parasiti si lasati singuri, priviti cu neincredere si banuiala.
12:38 Sfintenia falsificata, sfintirea falsa, isi fac inca lucrarea de amagire. Sub diverse forme ele dau pe fata acelasi spirit ca si in zilele lui Luther, indepartand mintea de la Scripturi si conducandu-i pe oameni sa urmeze mai degraba propriile simtaminte si impresii decat sa se supuna ascultarii de Legea lui Dumnezeu. Acesta este unul din planurile cele mai de succes ale lui Satana, de a arunca ocara asupra curatiei si adevarului.
12:39 Luther a aparat fara teama Evanghelia de atacurile care au venit din toate partile. Cuvantul lui Dumnezeu s-a dovedit o arma puternica in toate luptele. Cu acest Cuvant a luptat impotriva autoritatii uzurpatoare a papei si a filozofiei rationaliste a scolasticilor, in timp ce statea tare ca o stanca impotriva fanatismului care cauta sa se uneasca cu Reforma.
12:40 Fiecare din aceste elemente impotrivitoare indeparta in felul sau Sfintele Scripturi si inalta intelepciunea omeneasca, declarand-o izvor al cunoasterii si al adevarului religios. Rationalismul zeifica ratiunea si face din ea un criteriu pentru religie. Pretinzand ca inspiratia suveranului pontif a coborat intr-o linie neintrerupta de la apostoli si a ramas neschimbata de-a lungul timpului, romanismul face ca tot felul de absurditati si falsuri sa fie ascunse sub sfintenia insarcinarii apostolice. Inspiratia pretinsa de Münzer si de tovarasii lui nu venea dintr-o sursa mai inalta decat din capriciile imaginatiei, iar influenta ei submina orice autoritate, omeneasca sau divina. Crestinismul adevarat primeste Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind marele tezaur al adevarului inspirat si piatra de incercare a oricarei inspiratii.
12:41 Dupa intoarcerea de la Wartburg, Luther a terminat traducerea Noului Testament si Evanghelia a fost data curand dupa aceea poporului german in propria limba
12:42 Aceasta traducere a fost primita cu mare bucurie de toti aceia care iubeau adevarul; dar a fost respinsa cu dispret de aceia care au ales traditiile omenesti si poruncile oamenilor.
12:43 Preotii s-au alarmat la gandul ca oamenii de rand puteau sa discute cu ei preceptele Cuvantului lui Dumnezeu si ca urma sa fie demascata propria nestiinta. Armele ratiunii lor firesti erau fara putere in fata sabiei Duhului. Roma si-a strans intreaga ei autoritate pentru a zadarnici raspandirea Scripturilor; dar atat decretele, anatemele, cat si torturile erau zadarnice. Cu cat se condamna si se interzicea mai mult Biblia, cu atat mai mare era dorinta oamenilor de a cunoaste ce ii invata ea in realitate. Toti aceia care puteau sa citeasca erau dornici sa studieze personal Cuvantul lui Dumnezeu. Il luau cu ei, il citeau, il reciteau si nu se multumeau pana cand nu invatau pe dinafara parti din el. Noul Testament a fost primit cu mare interes. Vazand aceasta, Luther a inceput de indata traducerea Vechiului Testament pe care il publica fragmentat, pe masura traducerii lui.
12:44 Scrierile lui Luther erau salutate atat in orase, cat si in catune. "Ceea ce Luther si prietenii lui traduceau, altii difuzau. Calugarii, convinsi de ilegalitatea obligatiilor monahale, doreau sa schimbe lunga lor viata de inactivitate cu una de efort activ, dar, prea putin cunoscatori ca sa predice Cuvantul lui Dumnezeu, ei calatoreau prin provincii, vizitand catunele si colibele, unde vindeau cartile lui Luther si ale prietenilor sai. In curand Germania a fost impanzita de acesti colportori curajosi." (Idem, b.9, cap.11)
12:45 Aceste scrieri erau studiate cu profund interes de bogati si de saraci, de invatati si de neinvatati. Seara, invatatorii de la scolile satesti le citeau cu glas tare oamenilor adunati in grupe mici la gura sobei. Cu orice efort ce era facut, multi erau convinsi de adevar si, primind Cuvantul cu bucurie, duceau la randul lor vestile bune si altora.
12:46 Se implineau cuvintele Inspiratiei: "Descoperirea
12:47 cuvintelor Tale da lumina, da pricepere celor fara rautate". (Ps. 119, 130). Studiul Scripturilor producea o schimbare puternica in mintea si inima oamenilor. Pana atunci, dominatia papala pusese peste supusii ei un jug de fier care-i tinuse in nestiinta si degradare. O practica superstitioasa a formelor de cult fusese mentinuta cu strictete; dar in tot serviciul lor, inima si mintea nu avusesera aproape nici o participare. Predicarea lui Luther, prezentand adevarurile clare ale Cuvantului lui Dumnezeu, si apoi chiar Cuvantul insusi, pus in mainile oamenilor de rand, au trezit puterile lor adormite, au innobilat si curatit natura lor spirituala, au dat o noua putere si o vigoare proaspata mintii.
12:48 Persoane de toate categoriile erau vazute cu Biblia in mana, aparand invataturile Reformei. Papistasii, care lasasera studiul Scripturilor pe seama preotilor si a calugarilor, ii chemau acum sa apara in fata si sa respinga noile invataturi. Dar necunoscand nici Scripturile si nici puterea lui Dumnezeu, preotii si calugarii erau invinsi de aceia pe care ei ii declarasera ca neinvatati si eretici. "Din nefericire", spunea un scriitor catolic, "Luther i-a indemnat pe urmasii lui sa nu-si puna increderea in nici o alta revelatie decat in Sfanta Scriptura". (D'Aubigné, b.9, cap.11). Multimi de oameni se adunau sa auda adevarul aparat de barbati cu putina instruire si chiar discutat de ei cu teologi invatati si elocventi. Ignoranta vrednica de rusine a acestor barbati mari era manifestata atunci cand argumentele lor erau intampinate cu invataturile simple ale Cuvantului lui Dumnezeu. Muncitorii, soldatii, femeile si chiar copiii cunosteau mai bine invataturile Bibliei decat preotii si doctorii invatati.
12:49 Contrastul dintre ucenicii Evangheliei si sustinatorii superstitiilor papale nu era mai mic in randurile invatatilor decat intre oamenii de rand... "Impotriva aparatorilor in varsta ai ierarhiei papale, care neglijasera studiul limbilor si cultivarea literaturii... era acum un tineret nobil, devotat studiului, cercetarii
12:50 Scripturii si familiarizat cu operele antichitatii. Avand o minte activa, un suflet nobil si o inima intreprinzatoare, acesti tineri au acumulat in scurta vreme atatea cunostinte, incat mult timp nimeni nu se putea masura cu ei... Ca urmare, atunci cand acesti tineri aparatori ai Reformei se intalneau cu invatatii Romei, in orice adunare, ii atacau cu atata usurinta si siguranta, incat acesti barbati ignoranti ezitau, se incurcau si cadeau intr-un meritat dispret, in ochii tuturor." (Idem, b.9, cap.11)
12:51 Cand clerul roman a vazut ca numarul credinciosilor sai scadea mereu, a recurs la ajutorul autoritatilor si, prin toate mijloacele pe care le avea la dispozitie, a incercat sa-i aduca inapoi pe ascultatorii sai. Dar oamenii gasisera in noile invataturi ceea ce lipsea sufletului lor si au intors spatele acelora care ii hranisera atata vreme cu pleava fara valoare a ritualurilor superstitioase si ale traditiilor omenesti.
12:52 Atunci cand a inceput persecutia impotriva invatatorilor adevarului, ei au luat aminte la cuvintele lui Hristos: "Cand va vor prigoni intr-o cetate, sa fugiti in alta". (Matei 10,23). Lumina patrundea peste tot. Fugarii gaseau peste tot o usa deschisa primitoare si ramanand acolo Il predicau pe Hristos, uneori in biserica sau, daca li se refuza aceasta, in case particulare sau in aer liber. Locul unde puteau avea ascultatori era consacrat ca templu. Adevarul vestit cu atata energie si siguranta se raspandea cu o putere de neinvins.
12:53 In zadar au fost chemate autoritatile civile si religioase sa starpeasca erezia. In zadar au recurs la inchisoare, tortura, foc si sabie. Mii de credinciosi si-au pecetluit credinta cu sangele lor, dar cu toate acestea lucrarea inainta. Persecutia slujea doar la raspandirea adevarului, iar fanatismul, pe care Satana a incercat sa-l uneasca cu acesta, a contribuit si mai mult la accentuarea contrastului dintre lucrarea lui Satana si lucrarea lui Dumnezeu.