59:1 CEA DE-A DOUA INVIERE
59:2 Apoi Isus, toata suita de ingeri sfinti si toti sfintii rascumparati au parasit Cetatea. Ingerii L-au inconjurat pe Comandantul lor si L-au insotit in directia in care mergea, iar grupul sfintilor rascumparati ii urmau. Dupa aceasta, cu o maretie teribila, infricosatoare, Isus i-a chemat la viata pe mortii cei rai; acestia au iesit cu aceleasi trupuri slabite, bolnavicioase, cu care coborasera in morminte. Ce priveliste! Ce scena! La prima inviere, toti au venit la viata in floarea nemuririi; la cea de-a doua insa, semnele blestemului sunt vizibile asupra tuturor. Imparatii si nobilii pamantului, cei saraci si umili, cei invatati si cei neinvatati, toti au inviat impreuna. Toti L-au privit pe Fiul omului; si chiar aceia care L-au dispretuit si batjocorit, care I-au pus cununa de spini pe fruntea sacra si care L-au lovit Il privesc in toata maretia Sa imparateasca. Cei care L-au scuipat in ceasul incercarii Lui, se intorc acum din fata privirii Sale patrunzatoare si de la slava infatisarii Lui. Cei care au batut cuiele in mainile si picioarele Lui privesc acum semnele lasate de rastignire. Cei care au infipt lancea in coasta Sa privesc semnele cruzimii aplicate asupra trupului Sau. Si ei stiu ca El este chiar Acela pe care L-au rastignit si de care si-au batut joc in agonia ultimelor Sale clipe de viata. Si atunci se inalta un vaiet lung de suferinta agonizanta, in timp ce acestia alearga pentru a scapa de prezenta Imparatului imparatilor si Domnului domnilor.
59:3 Toti cauta sa se ascunda in spatele stancilor, sa se puna la adapost de slava teribila a celui pe care odata L-au dispretuit. Si, coplesiti si indurerati de maretia si slava Sa nemasurat de mare, isi ridica glasurile la unison si exclama, cu o teribila claritate: "Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!"
59:4 Apoi Isus si ingerii neprihaniti, insotiti de toti sfintii, merg din nou in Cetate, iar plangerile amare si vaietele celor pierduti umplu vazduhul. Apoi am vazut ca Satana si-a inceput din nou lucrarea. A trecut printre supusii lui, i-a intarit pe cei slabi si neputinciosi si le-a spus ca el si ingerii lui sunt puternici. A aratat catre milioanele nenumarate ale celor care fusesera inviati. Erau razboinici puternici si regi care erau foarte priceputi in lupta si care cucerisera imparatii. Si erau uriasi teribili si oameni viteji care nu pierdusera niciodata o batalie. Era mandrul si ambitiosul Napoleon, a carui simpla apropiere facuse imparatii sa tremure. Erau aliniati acolo barbati de o statura impunatoare si o tinuta nobila, care cazusera in lupta cand insetau dupa cuceriri. Cand ies din mormintele lor, ei isi reiau firul gandurilor de unde-l lasasera la moarte. Ei au aceeasi dorinta de a cuceri care-i domina si cand au cazut. Satana se consulta cu ingerii lui si apoi cu acei imparati, cuceritori si barbati puternici. Apoi, se uita peste armata uriasa si le spune ca in Cetate este o ostire mica si slaba si ca ei pot sa urce si sa o cucereasca, sa-i arunce afara pe locuitorii ei si sa fie ei insisi posesorii bogatiilor si slavei de acolo.
59:5 Satana reuseste sa-i amageasca si toti incep imediat sa se pregateasca de lupta. Sunt multi oameni priceputi in armata aceea enorma si ei construiesc tot felul de dispozitive de razboi. Apoi, cu Satana in fruntea lor, multimea se pune in miscare. Imparatii si razboinicii il urmeaza indeaproape pe Satana si multimea vine imediat dupa ei, organizata pe companii. Fiecare companie isi are comandantul ei si se respecta ordinea in timp ce marsaluiesc pe suprafata crapata a pamantului catre Cetatea cea Sfanta. Isus inchide portile Cetatii si aceasta armata uriasa o inconjoara si se pun in pozitie de lupta, asteptandu-se la o inclestare crancena. Isus, toata ostirea ingereasca si toti sfintii, cu coroanele stralucitoare pe cap, urca pe partea
59:6 superioara a zidurilor Cetatii. Isus vorbeste cu demnitate, spunand: "Priviti, voi, pacatosilor, rasplata celor drepti! Si priviti, voi, rascumparatii Mei, rasplata celor rai!" Multimea fara numar priveste grupul slavit adunat pe zidurile Cetatii. Si, vazand splendoarea coroanelor lor stralucitoare si fetele luminate de slava, reflectand chipul lui Isus, si dupa ce privesc apoi slava si maretia inegalabila a Imparatului imparatilor si a Domnului domnilor, curajul ii paraseste. Sunt coplesiti de simtamantul comorii si slavei pierdute si isi dau seama ca plata pacatului este moartea. Ei vad grupul sfant, fericit al celor pe care i-au urat, acum acoperiti de slava si cinste si invesmantati in viata fara de moarte, in timp ce ei se afla in afara Cetatii, alaturi de tot ce poate fi mai josnic si mai respingator.