5:1 Experiente si viziuni
5:2 La cererea unor prieteni dragi, am consimtit sa ofer o descriere sumara a experientei si viziunilor mele, in speranta ca aceasta ii va incuraja si intari pe copiii umili si credinciosi ai Domnului.
5:3 La varsta de unsprezece ani, am fost convertita, iar cand am implinit doisprezece ani, m-am botezat si m-am alaturat Bisericii Metodiste [ Doamna White s-a nascut la Gorham, statul Maine, pe 26 noiembrie, 1827 (n. ed.).] . La treisprezece ani, l-am auzit pe William Miller tinandu-si cea de-a doua serie de prelegeri in Portland, Maine. Am simtit atunci ca nu sunt sfanta, ca nu sunt gata sa Il vad pe Isus. Iar cand s-a facut invitatia ca membrii bisericii si pacatosii sa vina in fata pentru rugaciuni, am folosit prima ocazie, pentru ca stiam ca pentru mine trebuie sa se faca o mare lucrare pentru a deveni potrivita pentru cer. Sufletul meu inseta dupa mantuire deplina si fara plata, dar nu stiam cum s-o dobandesc.
5:4 In 1842, participam cu regularitate la intalnirile legate de cea de-a doua venire, in Portland, Maine, si credeam pe deplin ca Domnul avea sa vina. Flamanzeam si insetam dupa mantuire, dupa o conformare desavarsita cu voia lui Dumnezeu. Ma luptam zi si noapte pentru a obtine acea comoara nepretuita, pe care nu o puteau cumpara toate bogatiile pamantului. In timp ce eram aplecata inaintea lui Dumnezeu in rugaciune pentru a primi binecuvantarea Sa, mi-a fost prezentata datoria de a merge si de a ma ruga intr-un cadru public, la o intalnire de rugaciune. Nu ma rugasem niciodata cu voce tare la o adunare si ma eschivam de la aceasta datorie, temandu-ma ca, daca as fi incercat sa ma rog, m-as fi incurcat. De fiecare data cand mergeam inaintea Domnului in rugaciune tainica, aceasta datorie neimplinita imi venea in minte, pana cand am incetat sa ma mai rog si m-am cufundat intr-o stare melancolica si, in final, intr-o disperare fara margini.
5:5 In aceasta stare de spirit am ramas timp de trei saptamani, fara ca macar o raza de lumina sa strapunga norii grosi ai intunericului ce ma inconjura. Am avut atunci doua vise care mi-au adus o raza slaba de lumina si nadejde [ Visele la care se face referinta aici se gasesc la paginile 78-81 (n. ed.).] . Dupa aceasta, mi-am deschis sufletul inaintea mamei mele, care era o femeie consacrata. Ea mi-a spus ca nu sunt pierduta si m-a sfatuit sa merg si sa-l vizitez pe fratele Stockman, care predica atunci poporului advent din Portland. Aveam mare incredere in el, pentru ca era un slujitor devotat si iubit al lui Hristos. Cuvintele sale m-au impresionat si mi-au dat speranta. M-am intors acasa si am mers din nou inaintea Domnului, promitandu-i ca voi face si voi suporta orice, daca as putea avea parte de aprobarea lui Isus. Inaintea mea a fost pusa aceeasi datorie. Urma sa fie o intalnire de rugaciune in seara aceea, la care am participat, iar cand ceilalti au ingenuncheat pentru a se ruga, m-am plecat impreuna cu ei, tremurand, si, dupa ce s-au rugat doua sau trei persoane, inainte de a-mi da bine seama, mi-am deschis gura in rugaciune, iar fagaduintele lui Dumnezeu mi-au parut asemenea unor multe nestemate care urmau sa fie primite numai prin faptul ca le ceream. In timp ce ma rugam, povara si agonia sufleteasca pe care le simtisem de atata vreme s-au indepartat de la mine, iar binecuvantarea lui Dumnezeu a venit asupra mea ca o roua delicata. I-am dat slava lui Dumnezeu pentru ceea ce am simtit, dar tanjeam dupa mai mult de-atat. Nu puteam fi multumita pana nu eram incarcata de toata plinatatea lui Dumnezeu. O iubire inexprimabila pentru Isus mi-a umplut sufletul. Valuri dupa valuri de slava se pravaleau peste mine, pana cand trupul meu a ramas nemiscat. Nu mai aveam interes pentru nimic altceva in afara de Isus si slava Sa si nu eram constienta de nimic ce se intampla in jurul meu.
5:6 Am ramas in aceasta stare trupeasca si mintala un timp indelungat, iar cand mi-am dat seama ce era in jurul meu, totul parea schimbat. Toate lucrurile pareau noi si pline de slava, ca si cum I-ar fi zambit lui Dumnezeu si I-ar fi adus lauda. Am fost atunci dispusa sa-L marturisesc pe Isus pretutindeni. Nici un nor intunecat
5:7 nu mi-a umbrit mintea timp de sase luni de zile. Sufletul meu sorbea zilnic din apele bogate ale mantuirii. M-am gandit ca aceia care Il iubesc pe Isus vor iubi si venirea Sa, asa ca m-am dus la grupa de studiu biblic si le-am spus ce facuse Isus pentru mine si de ce plinatate ma bucuram prin credinta ca Domnul avea sa vina. Conducatorul clasei m-a intrerupt, zicand "prin metodism"; dar nu puteam sa dau slava metodismului, cand Hristos si nadejdea apropiatei Sale veniri ma eliberasera.
5:8 Majoritatea celor din familia tatalui meu credeau pe deplin in revenirea lui Hristos, si din pricina marturisirii acestei invataturi pline de maretie sapte dintre noi au fost exclusi in acelasi timp din Biserica Metodista. In acest timp, erau extrem de pretioase pentru noi cuvintele profetului: "Ascultati Cuvantul Domnului, voi, care va temeti de Cuvantul Lui. Iata ce zic fratii vostri, care va urasc si va izgonesc din pricina Numelui Meu: 'sa-Si arate Domnul slava, ca sa va vedem bucuria!' - Dar ei vor ramane de rusine." Isaia 66,5
5:9 Din acel moment, pana in decembrie 1844, bucuriile mele, incercarile si dezamagirile mele au fost aceleasi cu ale dragilor mei prieteni adventisti din jurul meu. In acel timp, i-am facut o vizita uneia dintre surorile noastre adventiste, iar dimineata ne-am plecat in jurul altarului familial. Nu era o ocazie de un entuziasm deosebit si nu erau decat cinci dintre noi de fata, toate femei. In timp ce ma rugam, puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea asa cum nu mai simtisem vreodata. Am fost luata intr-o viziune a slavei lui Dumnezeu si parea ca ma inalt mai sus si tot mai sus de la pamant si imi era infatisat ceva care semana cu calatoriile poporului advent catre cetatea sfanta, dupa cum voi povesti in randurile de mai jos.