23:1 VISELE LUI ELLEN WHITE
23:2 [la care se face referire la pagina 12]
23:3 Am visat ca vad un templu catre care mergeau grupuri mari de oameni. La sfarsitul timpului, nu vor fi salvati decat aceia care se vor refugia in acel templu. Toti cei care vor ramane afara vor fi pierduti pentru totdeauna. Multimile de afara, care mergeau pe drumurile lor diverse, radeau si-i ridiculizau pe cei care intrau in templu si le spuneau ca acest plan, menit sa le ofere siguranta, era o amagire abila, ca, de fapt, nu exista nici o primejdie pe care sa fie nevoie s-o evite. Ba inca au mai pus mana si pe unii pentru a-i opri sa se grabeasca intre peretii adapostului.
23:4 Temandu-ma sa nu fiu luata in ras si batjocorita, m-am gandit ca ar fi cel mai bine sa astept pana ce multimea avea sa se risipeasca sau pana cand as fi putut intra fara a fi observata de ei. Numarul acestora crestea insa in loc sa scada si, temandu-ma sa nu ajung prea tarziu, mi-am parasit caminul in graba si mi-am croit drum prin multime. In nerabdarea mea de a ajunge la templu,
23:5 nu am bagat in seama si nici nu m-am ocupat de multimile care ma inconjurau. Intrand in cladire, am vazut ca templul acela peste masura de incapator se sprijinea pe un singur stalp imens si de acesta era legat un Miel groaznic de mutilat si sangerand. Parea ca noi, cei care eram prezenti, stiam ca acest Miel fusese sfasiat si zdrobit in locul nostru. Toti cei care intra in templu trebuie sa vina inaintea Lui si sa-si marturiseasca pacatele.
23:6 Chiar inaintea Mielului erau ridicate scaune pe care statea un grup de persoane care aratau foarte fericite. Lumina cerului parea sa straluceasca pe fetele lor, Il laudau pe Dumnezeu si cantau cantece de recunostinta voioasa, care pareau sa fie ca muzica ingerilor. Ei erau aceia care venisera inaintea Mielului, isi marturisisera pacatele, fusesera iertati si erau acum cuprinsi de asteptarea bucuroasa a unui fericit eveniment.
23:7 Chiar si dupa ce am intrat in cladire, asupra mea s-a coborat o teama si am fost cuprinsa de un simtamant de rusine ca trebuia sa ma umilesc inaintea acestor oameni. Dar paream silita sa merg inainte si inaintam incet in jurul stalpului pentru a ajunge in fata Mielului, cand a sunat o trambita, templul s-a zguduit, strigate de triumf au fost scoase de sfintii adunati, o lumina extrem de puternica a stralucit in cladire si apoi s-a lasat peste tot un intuneric adanc. Oamenii cei fericiti disparusera toti o data cu acea stralucire, iar eu am fost lasata singura in groaza tacuta a noptii.
23:8 M-am trezit intr-o agonie a mintii si abia m-am putut convinge ca visasem doar. Imi parea ca imi fusese pecetluita soarta, ca Duhul Domnului ma parasise, pentru a nu Se mai intoarce vreodata. Disperarea mea se adanci - daca asa ceva mai era cu putinta.
23:9 Curand dupa aceasta, am avut un alt vis. Parea ca ma aflam intr-o cumplita disperare, tinandu-mi fata in palme, gandind in felul acesta: Daca Isus ar fi pe pamant, m-as duce la El, m-as arunca la picioarele Sale si I-as spune
23:10 toate suferintele mele. El nu-Si va intoarce fata de la mine, ar avea mila de mine si L-as iubi si sluji mereu. Chiar atunci s-a deschis usa si a intrat o persoana cu un aspect si o infatisare mareata. S-a uitat cu mila la mine si a zis: "Vrei sa-L vezi pe Isus? Este aici si Il poti vedea, daca asta iti doresti. Ia cu tine tot ceea ce iti apartine si urmeaza-ma."
23:11 Am auzit aceste cuvinte cu o bucurie nespus de mare si mi-am adunat cu bucurie micile mele bunuri, toate nimicurile pe care le pretuiam si mi-am urmat calauza. El m-a dus la o scara abrupta si, dupa cum se vedea, fragila. Cand am inceput sa urc treptele, m-a avertizat sa-mi tin privirile atintite in sus, ca sa nu ametesc si sa cad. Multi altii care se angajasera in acea ascensiune abrupta au cazut inainte de a ajunge pana in varf.
23:12 In cele din urma, am ajuns la ultima treapta si am stat in picioare in fata usii. Aici calauza mea m-a invatat sa-mi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Le-am lasat jos cu voiosie; atunci a deschis usa si m-a indemnat sa intru. Intr-o clipa m-am aflat inaintea lui Isus. Nu m-as fi putut insela cu privire la acea infatisare mareata. O asemenea expresie, radiind de bunavointa si maretie, nu putea apartine altcuiva. Cand m-a privit, am stiut intr-o clipa ca El cunostea fiecare imprejurare din viata mea, toate gandurile si sentimentele mele.
23:13 Am incercat sa ma feresc de privirea Lui, neputand suporta ochii Sai scrutatori, dar El Se apropie cu un suras si, punandu-Si mana pe capul meu, a spus: "Nu te teme". Sunetul vocii Sale duioase mi-a umplut inima de o fericire pe care nu o mai simtise pana atunci. Eram prea bucuroasa pentru a scoate vreun cuvant, dar, coplesita de o fericire de nespus, m-am plecat in adorare la picioarele Lui. In timp ce stateam neajutorata acolo, au trecut pe dinaintea mea scene de frumusete si slava si simteam ca am atins starea de siguranta si pace a cerului. In cele
23:14 din urma, mi-am recapatat puterile si m-am ridicat in picioare. Ochii iubitori ai lui Isus erau inca asupra mea, iar zambetul Sau mi-a umplut sufletul cu bucurie. Prezenta Lui m-a umplut de un respect sfant si o iubire de nespus.
23:15 Acum calauza mea a deschis usa si am iesit amandoi. M-a indemnat sa-mi ridic iarasi toate lucrurile pe care le lasasem afara. Dupa ce am facut acest lucru, mi-a dat o funie verde stransa foarte bine in forma unui colac. M-a invatat s-o pun langa inima si, cand doream sa-L vad pe Isus, sa o scot din san si s-o intind complet. M-a avertizat sa n-o las sa ramana incolacita pentru mult timp, ca sa nu se incurce si sa fie apoi greu de descurcat. Am pus funia langa inima si am coborat cu voiosie scara ingusta, dand lauda Domnului si spunandu-le cu bucurie tuturor celor pe care-i intalneam unde Il pot gasi pe Isus. Acest vis mi-a dat speranta. Funia verde reprezenta, dupa parerea mea, credinta, iar frumusetea si simplitatea increderii in Dumnezeu au inceput sa-si reverse razele asupra sufletului meu, cuprins de intuneric.