Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Web / Scrieri timpurii

Scrieri timpurii, 10


10:1 DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL SAU

10:2 Am vazut dragostea plina de compasiune pe care o are Dumnezeu pentru poporul Sau, si aceasta este foarte mare. Am vazut ingeri deasupra sfintilor, cu aripile intinse in jurul acestora. Fiecare sfant avea un inger insotitor. Daca sfintii plangeau loviti de descurajare sau erau in primejdie, ingerii care ii insoteau necurmat zburau repede sus pentru a duce aceste vesti, iar ingerii din cetate incetau sa cante. Atunci Isus insarcina un alt inger sa coboare pentru a incuraja, veghea si incerca sa-i opreasca sa iasa de pe cararea ingusta; daca ei insa nu luau in seama grija aratata de acesti ingeri si nu se lasau mangaiati de ei, ci continuau in ratacirea lor, ingerii priveau cu tristete si plangeau. Duceau aceste vesti sus si toti ingerii din cetate plangeau si apoi spuneau cu glas tare: "Amin". Dar daca sfintii isi fixau privirile asupra premiului dinaintea lor si Ii dadeau slava lui Dumnezeu, laudandu-L, atunci ingerii duceau vestile bune in cetate si ingerii de acolo isi atingeau harfele de aur si cantau cu putere: "Aleluia!" si bolta cereasca rasuna de cantecele lor minunate.

10:3 In cetatea cea sfanta este o ordine si o armonie desavarsita. Toti ingerii care sunt insarcinati sa viziteze pamantul detin un card auriu, ca o legitimatie pe care-l prezinta ingerilor de la portile cetatii cand ies sau intra. Cerul este un loc minunat. Tanjesc sa fiu acolo si sa-L privesc pe dragul meu Isus, care Si-a dat viata pentru mine, si sa fiu transformata dupa chipul Sau slavit. Ah, ce limba ar putea exprima slava lumii stralucite care va veni?! Insetez dupa izvorul cu apa vie care invioreaza cetatea Dumnezeului nostru.

10:4 Domnul mi-a oferit o priveliste a altor lumi. Mi-au fost date aripi si un inger m-a insotit de la cetate pana la un loc care era maret si stralucitor. Iarba acelui loc era de un verde crud, iar pasarile de acolo

10:5 scoteau trilurile unui cantec placut. Cei ce locuiau acolo erau de toate marimile; erau incantatori, cu o infatisare plina de noblete si maretie. Chipurile lor exprimau imaginea lui Isus si infatisarea lor stralucea de o bucurie sfanta, reflectand libertatea si fericirea acelui loc. L-am intrebat pe unul din acestia de ce erau atat de minunati, de o frumusete care o intrecea cu mult pe a celor de pe pamant. Raspunsul a fost: "Am trait intr-o stricta ascultare de poruncile lui Dumnezeu si nu am cazut prin neascultare, ca aceia de pe pamant". Apoi am vazut doi pomi, unul aratand foarte asemanator cu pomul vietii, din cetate. Fructele ambilor pomi aratau grozav, dar dintr-unul ei nu puteau manca. Aveau libertatea de a manca din amandoi, dar li se interzisese sa manance dintr-unul. Apoi, ingerul care ma insotea mi-a spus: "Nici unul din cei aflati in acest loc nu a gustat din pomul oprit; daca ar manca insa, ar cadea". Apoi am fost dusa intr-o lume care avea sapte luni [astri]. Acolo l-am vazut pe bunul Enoh, care fusese luat la cer. In mana dreapta tinea o ramura de palmier, pe fiecare frunza a acesteia fiind scris "Biruinta". Pe cap avea o cununa de un alb orbitor si frunze in acea cununa, pe mijlocul fiecarei frunze fiind scris "Puritate"; in jurul cununii erau pietre pretioase de diferite culori, care straluceau mai tare decat stelele si reflectau literele si le mareau. Pe partea din spate era o funda care lega cununa, si pe ea era scris "Sfintenie". Deasupra cununii era o coroana splendida, care stralucea mai puternic decat soarele. L-am intrebat daca acesta era locul in care a fost dus dupa ce a fost ridicat de pe pamant. El a spus: "Nu este acesta; Cetatea este caminul meu si am venit sa vizitez acest loc". Se plimba prin acel loc ca si cum era acasa la el. L-am rugat fierbinte pe ingerul meu insotitor sa ma lase sa raman in locul acela. Nu puteam suporta gandul de a veni din nou in aceasta lume intunecata. Atunci ingerul a zis: "Trebuie sa te intorci si, daca vei fi credincioasa, tu, impreuna cu cei 144 000, vei avea privilegiul de a vizita toate lumile si de a vedea lucrarea mainilor lui Dumnezeu".