75:3 Pana atunci, Domnul Hristos vorbise cu multa seriozitate ucenicilor Sai, instruindu-i; dar, pe masura ce Se apropia de Ghetsemani, El devenea neobisnuit de tacut. El vizitase adesea acest loc pentru meditatie si rugaciune, dar niciodata cu o inima atat de plina de tristete ca in aceasta noapte a ultimei Sale lupte. In toata viata Sa de pe pamant, El umblase in lumina prezentei lui Dumnezeu. Cand ajungea in conflict cu oamenii care erau inspirati chiar de Satana, El putea spune: "Cel ce M-a trimis, este cu Mine: Tatal nu M-a lasat singur, pentru ca totdeauna fac ce-I este placut" (Ioan 8,29). Dar acum, avea simtamantul ca este despartit de lumina care-L sustinea, a prezentei lui Dumnezeu. Acum, El era socotit in numarul calcatorilor legii. Vinovatia neamului omenesc cazut trebuia sa fie purtata de El. Asupra Sa, care nu cunostea pacatul, avea sa fie asezata nelegiuirea noastra a tuturor. Atat de inspaimantator Ii aparea pacatul, atat de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, incat era ispitit sa Se teama ca nu cumva aceasta sa-L desparta pentru totdeauna de iubirea Tatalui Sau. Simtind cat de teribila este mania lui Dumnezeu impotriva pacatului, El exclama: "Sufletul Meu este cuprins de o intristare de moarte" (Mat. 26,38 p.p.).