69:1 Cap. 68 - In curtea de afara
69:2 "NISTE GRECI dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat si au zis: 'Domnule, am vrea sa vedem pe Isus'. Filip s-a dus si a spus lui Andrei; apoi Andrei si Filip au spus lui Isus."
69:3 In vremea aceea, se parea ca lucrarea lui Hristos suferise o grozava infrangere. El biruise in discutia cu preotii si fariseii, dar se vedea bine ca ei nu-L vor primi ca Mesia. Despartirea definitiva venise. Pentru ucenici, situatia parea deznadajduita. Dar Hristos Se apropia de incheierea lucrarii Sale. Marele eveniment, care ii interesa nu numai pe iudei, ci si lumea intreaga, era gata sa aiba loc. Cand Hristos a auzit cererea staruitoare: "Vrem sa vedem pe Isus", ca un ecou al strigatului lumii flamande, fata Lui s-a luminat si a zis: "A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul omului". In cererea grecilor, El a vazut primele roade aduse de jertfa Sa cea mare.
69:4 Oamenii acestia veneau din Apus sa-L caute pe Mantuitorul la sfarsitul vietii Lui, asa cum la inceput magii venisera din Rasarit. Pe vremea nasterii lui Hristos, iudeii erau atat de adanciti in planurile lor ambitioase, incat nu stiau nimic despre venirea Lui. Magii
69:5 dintr-o tara pagana au venit la staul cu darurile lor, spre a se inchina Mantuitorului. Tot astfel, acesti greci, reprezentand natiunile, semintiile si popoarele lumii, au venit sa-L vada pe Isus. In felul acesta, oamenii din toate tarile si din toate timpurile urmau sa fie atrasi de crucea Mantuitorului. La fel "vor veni multi de la rasarit si de la apus, si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor" (Mat. 8,11).
69:6 Grecii auzisera despre intrarea triumfala a lui Isus in Ierusalim. Unii isi inchipuisera si raspandisera vestea ca El ii izgonise pe preoti si pe conducatori din templu, ca urma sa ia in stapanire tronul lui David si sa domneasca in Israel ca rege. Grecii doreau sa cunoasca adevarul cu privire la misiunea Lui. "Vrem sa vedem pe Isus", au spus ei. Dorinta le-a fost indeplinita. Cand cererea a fost adusa la Isus, El Se afla in acea parte a templului unde numai iudeii aveau voie sa intre, dar El a mers la greci, in curtea exterioara, si a vorbit personal cu ei.
69:7 Venise ceasul proslavirii lui Hristos. El Se afla deja in umbra crucii, iar cererea grecilor Ii arata ca jertfa pe care El urma sa o aduca avea sa atraga pe multi la Dumnezeu. Stia ca grecii Il vor vedea in curand intr-o situatie pe care n-o visau atunci. Ei urmau sa-L vada pus alaturi de araba, un talhar si un criminal, si ca acesta avea sa fie preferat spre a fi eliberat in locul Fiului lui Dumnezeu. Ei aveau sa auda cum oamenii, instigati de preoti si conducatori, faceau alegerea. Si la intrebarea: "Dar ce sa fac cu Isus, care Se numeste Hristos?", raspunsul urma sa fie: "Sa fie rastignit" (Mat. 27,22). Facand aceasta ispasire pentru pacatele oamenilor, Hristos stia ca Imparatia Lui va fi desavarsita si se va raspandi pe intregul pamant. El urma sa lucreze ca Unul care reface, si Spiritul Lui urma sa biruie. Pentru o clipa, El a privit in viitor si a auzit glasurile celor ce vor vesti pe intregul pamant: "Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii" (Ioan 1,29). El a vazut in strainii acestia fagaduinta unui seceris bogat, cand despartirea dintre iudei si neamuri urma sa fie data la o parte si cand toate neamurile, limbile si popoarele vor auzi solia mantuirii. Ca o anticipare a acestora, ca o implinire a nadejdii Sale, a rostit cuvintele: "A sosit ceasul ca Fiul omului sa fie proslavit!" Dar Hristos nu uita deloc modul in care trebuia sa aiba loc aceasta proslavire. Adunarea neamurilor trebuia sa vina dupa apropiata Lui moarte. Numai prin moartea Lui putea sa fie mantuita lumea. Ca o samanta de grau,
69:8 Fiul omului trebuia sa fie aruncat in pamant, sa moara si sa fie inmormantat departe de oameni; dar avea sa invie.
69:9 Hristos S-a servit de lucrurile din natura pentru prezentarea viitorului Sau, astfel incat ucenicii sa poata intelege. Adevaratele rezultate ale lucrarii Sale aveau sa se realizeze prin moartea Sa. "Adevarat, adevarat va spun", a zis El, "ca daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada." Cand grauntele de grau cade pe pamant si moare, rasare si aduce roada. Tot astfel si moartea lui Hristos urma sa aiba ca rezultat roade pentru Imparatia lui Dumnezeu. Potrivit cu legea din lumea plantelor, viata trebuia sa fie rezultatul mortii Lui.
69:10 Cei care lucreaza pamantul au mereu ilustratia aceasta in fata. An dupa an, omul isi pastreaza provizia de grau, aruncand, aparent, partea cea mai aleasa. Pentru un timp, aceasta trebuie sa fie ascunsa sub brazda, unde numai Domnul ii poarta de grija. Intai, se arata firul verde, apoi spicul si, in cele din urma, graul deplin in spic. Dar dezvoltarea aceasta nu poate sa aiba loc decat daca grauntele e ingropat pentru a nu fi vazut, e ascuns si, dupa toate aparentele, pierdut.
69:11 Samanta ingropata in pamant produce rod, si acesta, la randul lui, e semanat. In felul acesta sporeste recolta. Tot astfel si moartea lui Hristos pe crucea Golgotei va aduce roada pentru viata vesnica. Contemplarea acestei jertfe va fi slava acelora care, ca rod al Lui, vor trai in veacuri vesnice.
69:12 Grauntele de grau care-si pastreaza viata nu poate aduce roada. Ramane singur. Hristos putea, daca alegea aceasta, sa-Si crute viata si sa nu moara. Dar, daca ar fi facut asa, ar fi ramas singur. N-ar fi putut aduce fii si fiice la Dumnezeu. Numai dandu-Si viata putea sa dea viata omenirii. Numai cazand pe pamant pentru a muri putea El sa devina samanta pentru acea nemasurata recolta - multimea aceea, care este mantuita pentru Dumnezeu din orice natiune, semintie, limba si popor.
69:13 Hristos pune acest adevar in legatura cu invatatura jertfirii de sine, pe care toti trebuie sa o invete: "Cine isi iubeste viata, o va pierde; si cine isi uraste viata in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vesnica". Toti cei care doresc sa aduca roade ca lucratori impreuna cu Hristos trebuie mai intai sa cada pe pamant si sa moara. Viata trebuie sa fie aruncata in brazda nevoilor lumii. Iubirea de sine, interesul egoist trebuie sa piara. Legea jertfirii de sine este in acelasi timp legea pastrarii de sine. Gospodarul isi pastreaza grauntele aruncandu-le. Tot asa este si in viata omului. A da inseamna a trai. Viata care va fi pastrata este viata daruita cu generozitate in serviciul lui Dumnezeu si al omului. Aceia care, pentru
69:14 Numele lui Hristos, isi vor jertfi viata in lumea aceasta o vor pastra pentru viata vesnica.
69:15 Viata traita pentru sine e ca un graunte mancat. Dispare, dar nu sporeste. Un om poate sa adune cat se poate de mult pentru sine; el poate trai, gandi si planui pentru sine; dar viata lui piere si nu-i mai ramane nimic. Legea slujirii eului este legea distrugerii de sine.
69:16 "Daca Imi slujeste cineva", a zis Isus, "sa Ma urmeze, si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca Imi slujeste cineva, Tatal il va cinsti." Toti cei care au purtat impreuna cu Hristos crucea sacrificiului vor fi partasi cu El la slava. Bucuria lui Hristos, atunci cand era umilit si in chinuri, era ca ucenicii vor fi proslaviti impreuna cu El. Ei sunt roadele jertfei Sale. Reproducerea caracterului si spiritului Sau in ei este rasplata Lui si va fi bucuria Lui in toata vesnicia. Ei impartasesc bucuria aceasta cu El, atunci cand roada lucrarii si jertfei lor se vede in inima si viata altora. Ei sunt lucratori impreuna cu Hristos, si Tatal ii va onora asa cum Il onoreaza pe Fiul Sau.
69:17 Solia grecilor, prefigurand adunarea neamurilor, aducea in mintea lui Hristos intreaga Sa misiune. El a revazut lucrarea de mantuire din momentul cand s-a facut planul in cer, pana la moartea care era acum atat de aproape. Un nor tainic parea ca invaluie pe Fiul lui Dumnezeu. Apasarea Lui a fost simtita de cei care-I erau aproape. El era adancit in ganduri. In cele din urma, tacerea a fost rupta de glasul Lui indurerat. "Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice?... Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta?" Hristos incepuse deja sa bea din cupa amaraciunii. Natura Sa omeneasca se cutremura in fata parasirii, cand, in aparenta, urma sa fie lepadat chiar si de Dumnezeu, cand toti urmau sa-L vada lovit, batut de Dumnezeu si in suferinta. El Se cutremura la gandul ca va fi o priveliste pentru lume, ca va fi tratat mai rau ca un criminal si ca va avea o moarte rusinoasa si dezonoranta. Presentimentul luptei Sale cu puterile intunericului, un simt al grozavei poveri a nelegiuirii omenesti si a maniei Tatalui din cauza pacatului faceau sa slabeasca duhul lui Hristos si sa se intinda pe fata Lui paloarea mortii.
69:18 A urmat atunci supunerea fata de vointa Tatalui Sau. "Tocmai pentru aceasta", a zis El, "am venit pana la ceasul acesta. Tata, proslaveste Numele Tau!" Numai prin moartea lui Hristos putea sa fie rasturnata domnia lui Satana. Numai in felul acesta putea sa fie rascumparat omul, iar Dumnezeu sa fie proslavit. Isus a consimtit sa sufere, a acceptat jertfa. Maiestatea cerului a consimtit sa sufere ca Purtator de pacate. "Tata, proslaveste Numele Tau!" a zis El. In timp ce
69:19 Hristos a rostit aceste cuvinte, din norul care plutea deasupra Lui a venit un raspuns: "L-am proslavit, si-l voi mai proslavi". In intreaga Sa viata, de la staul pana la momentul cand se rosteau aceste cuvinte, El proslavise pe Dumnezeu; iar in incercarea ce urma sa vina, suferintele Sale divino-umane aveau cu adevarat sa proslaveasca Numele Tatalui Sau.
69:20 Cand s-a auzit glasul, o lumina s-a coborat din nor si L-a inconjurat pe Hristos, ca si cum bratele Puterii nemarginite ar fi fost intinse in jurul Lui ca un zid de foc. Oamenii priveau scena aceasta cu groaza si uimire. Nimeni nu indraznea sa vorbeasca. Amutiti si cu respiratia taiata, toti stateau cu ochii tinta la Isus. Dupa ce s-a dat marturia Tatalui, norul s-a ridicat si s-a imprastiat pe cer. Pentru un timp, legatura vizibila intre Tatal si Fiul a fost intrerupta.
69:21 "Norodul care statea acolo si care auzise glasul a zis ca a fost un tunet. Altii ziceau: 'Un inger a vorbit cu El'." Dar grecii veniti sa-L caute pe Isus au vazut norul, au auzit vocea, intelegand insemnatatea ei, si L-au vazut pe Hristos; lor le-a fost descoperit ca fiind Trimisul lui Dumnezeu.
69:22 Glasul lui Dumnezeu se auzise la botezul lui Isus, la inceputul lucrarii Lui, si, din nou, pe munte, cu ocazia schimbarii la fata. Acum, la incheierea lucrarii, a fost auzit pentru a treia oara, de un numar mai mare de oameni si in imprejurari deosebite. Isus tocmai rostise cel mai solemn adevar cu privire la starea iudeilor. El facuse ultimul apel si pronuntase sentinta. Acum Dumnezeu a pus din nou sigiliul asupra misiunii Fiului Sau. El a recunoscut pe Acela pe care Israel Il lepadase. "Nu pentru Mine", a zis Isus, "s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi." Era dovada suprema a mesianitatii Lui, semn de la Tatal ca Isus spunea adevarul si ca era Fiul lui Dumnezeu.
69:23 "Acum are loc judecata lumii acesteia", a continuat Hristos, "acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii. Vorbind astfel, arata cu ce moarte avea sa moara." Aceasta era criza lumii. Daca Eu devin ispasire pentru pacatele oamenilor, lumea va fi luminata. Stapanirea lui Satana asupra sufletelor oamenilor va fi zdrobita. Chipul lui Dumnezeu, deformat din cauza pacatului, va fi refacut in oameni si o familie de sfinti credinciosi va mosteni in cele din urma caminul ceresc. Aceasta va fi urmarea mortii lui Hristos. Mantuitorul era adancit in contemplarea scenei de triumf aduse in fata Lui. El vedea crucea, cruda si injositoarea cruce, stralucind de slava in ciuda grozaviilor ei.
69:24 Dar lucrarea de mantuire a oamenilor nu e singurul lucru realizat prin cruce. Iubirea lui Dumnezeu se manifesta in univers. Domnul acestei lumi este alungat. Acuzatiile aduse de Satana impotriva lui Dumnezeu se dovedesc a fi mincinoase. Ocara pe care el o aruncase este indepartata pentru totdeauna. Atat ingerii, cat si oamenii sunt atrasi catre Mantuitorul. "Dupa ce voi fi inaltat de pe pamant", a zis El, "voi atrage la Mine pe toti oamenii."
69:25 Multi oameni erau in jurul lui Hristos, cand a spus cuvintele acestea, si unul a zis: "'Noi am auzit din Lege ca Hristosul ramane in veac; cum dar zici Tu ca Fiul omului trebuie sa fie inaltat? Cine este acest Fiu al omului?' Isus le-a zis: 'Lumina mai este putina vreme in mijlocul vostru. Umblati ca unii care aveti lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul: cine umbla in intuneric, nu stie unde merge. Cata vreme aveti lumina intre voi, credeti in lumina, ca sa fiti fii ai luminii."
69:26 "Macar ca facuse atatea semne inaintea lor, tot nu credeau in El." Ei Il intrebasera odata pe Mantuitorul: "Ce semn faci Tu, ca sa vedem si sa credem in Tine?" (Ioan 6,30). Se dadusera semne nenumarate, dar ei inchisesera ochii si isi impietrisera inima. Acum, cand Insusi Tatal vorbise si nu mai puteau cere un alt semn, tot refuzau sa creada.
69:27 "Totusi, chiar dintre fruntasi, multi au crezut in El; dar de frica fariseilor, nu-L marturiseau pe fata, ca sa nu fie dati afara din sinagoga." Ei preferau onoarea oamenilor decat aprobarea lui Dumnezeu. Pentru a scapa de ocara si rusine, tagaduiau pe Hristos si lepadau darul vietii vesnice. Si cati n-au facut la fel de-a lungul veacurilor! Lor li se adreseaza toate cuvintele de avertisment ale Mantuitorului: "Cine isi iubeste viata, o va pierde". "Pe cine Ma nesocoteste", a zis Isus, "si nu primeste cuvintele Mele, are cine-l osandi: Cuvantul pe care l-am vestit Eu, acela il va osandi in ziua de apoi" (Ioan 12,48).
69:28 Vai de cei care n-au cunoscut timpul cercetarii lor! Incet si cu parere de rau, Hristos a parasit pentru totdeauna locul templului.