65:1 Cap. 64 - Un popor blestemat
65:2 INTRAREA TRIUMFALA A LUI ISUS in Ierusalim era o slaba preinchipuire a venirii Sale pe norii cerului, cu putere si slava, in mijlocul triumfului ingerilor si al bucuriei sfintilor. Atunci se vor implini cuvintele lui Isus catre preoti si farisei: "De acum incolo nu Ma veti mai vedea, pana cand veti zice: 'Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!'" (Mat. 23,39). Lui Zaharia i se aratase in viziune profetica ziua aceea de triumf final: el mai vazuse si soarta blestemata a celor care aveau sa-L respinga pe Hristos la prima Lui venire. "Isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange, cum plange cineva pe singurul sau fiu, si-L vor plange amarnic, cum plange cineva pe intaiul sau nascut" (Zah. 12,10). Scena aceasta a prevazut-o Hristos atunci cand Se uita la cetate si plangea pentru ea. In ruina trecatoare a Ierusalimului, El a vazut distrugerea finala a poporului vinovat de sangele Fiului lui Dumnezeu.
65:3 Ucenicii au vazut ura iudeilor fata de Hristos, dar nu-si dadeau seama pana unde va duce aceasta. Ei nu intelegeau inca adevarata stare a lui Israel si nici pedeapsa care avea sa cada asupra Ierusalimului. Lucrul acesta le-a fost facut cunoscut de Hristos printr-o pilda vie.
65:4 Ultimul apel catre Ierusalim fusese zadarnic. Preotii si conducatorii auzisera glasul profetic al trecutului repetat de multime, ca raspuns la intrebarea: "Cine este Acesta?", dar ei nu-l primisera ca pe
65:5 un glas al Inspiratiei. Maniati si surprinsi, au incercat sa aduca poporul la tacere. In multime se gaseau slujbasi romani, fata de care vrajmasii L-au denuntat pe Isus ca fiind conducatorul rascoalei. Ei sustineau ca El este gata sa ia in stapanire templul si sa domneasca aici ca imparat in Ierusalim.
65:6 Dar vocea linistita a lui Isus a facut sa taca pentru un moment multimea zgomotoasa, atunci cand a declarat iarasi ca nu a venit sa intemeieze o imparatie pamanteasca; El urma sa Se inalte curand la Tatal Sau si acuzatorii Lui nu aveau sa-L mai vada pana la revenirea Sa in slava. Atunci, prea tarziu ca sa mai fie salvati, ei Il vor recunoaste. Hristos a spus aceste cuvinte cu tristete si cu o deosebita putere. Sluj-basii romani au fost redusi la tacere si convinsi. Inima lor, desi straina de influenta divina, era miscata cum nu mai fusese niciodata. Pe fata linistita si solemna a lui Isus ei au citit iubire, bunavointa si o linistita demnitate. Au fost cuprinsi de o simpatie pe care n-o intelegeau. In loc sa-L aresteze pe Isus, erau mai degraba inclinati sa I se inchine. Intorcandu-se catre preoti si conducatori, i-au acuzat ca ei produc tulburarile. Maniosi si infranti, conducatorii s-au indreptat atunci catre oameni cu plangerile lor si au inceput sa se certe intre ei plini de furie.
65:7 Intre timp, Hristos a trecut neobservat spre templu. Aici totul era linistit, deoarece cele intamplate pe Muntele Maslinilor ii atrasesera pe oameni acolo. Un scurt timp Isus a ramas la templu, privind la el cu ochi intristati. Apoi S-a retras cu ucenicii si a revenit la Betania. Cand oamenii L-au cautat ca sa-L aseze pe tron, nu L-au gasit.
65:8 Isus a petrecut toata noaptea in rugaciune, iar dimineata a venit iarasi la templu. In drum, a trecut pe langa o livada de smochini. Ii era foame si, zarind de departe un smochin care avea frunze, a venit sa vada poate va gasi ceva in el. S-a apropiat de el, dar nu a gasit decat frunze, caci nu era "vremea smochinelor".
65:9 Nu era inca vremea smochinelor coapte, afara de anumite localitati; si despre unele podisuri din jurul Ierusalimului se putea spune pe drept "n-a venit inca vremea smochinelor". Dar, in livada la care a venit Isus, un pom parea sa fie inaintea celorlalti. El era deja acoperit cu frunze. Specificul smochinului este ca apar mai intai fructele si apoi frunzele. De aceea, acest pom plin de frunze promitea si fructe coapte. Dar infatisarea lui era inselatoare. Cercetandu-i ramurile de la cea mai de jos pana la lastarii din varf, Isus "n-a gasit decat frunze". Numai un frunzis bogat si nimic mai mult.
65:10 Hristos l-a blestemat sa se usuce. "In veac sa nu mai manance nimeni rod din tine", a zis El. A doua zi dimineata, pe cand Mantuitorul si ucenicii erau din nou pe drum spre cetate, ramurile uscate si frunzisul ofilit le-au atras atentia. "Invatatorule", a zis Petru, "uite ca smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat."
65:11 Faptul ca Hristos blestemase smochinul ii umpluse pe ucenici de uimire. Lucrul acesta li se parea cu totul nepotrivit cu deprinderile si lucrarile Lui. Adesea Il auzisera spunand ca El n-a venit sa condamne lumea, ci pentru ca lumea sa fie mantuita prin El. Isi aminteau cuvintele: "Fiul omului a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mantuiasca" (Luca 9,56). Minunile Lui fusesera savarsite ca sa refaca, nicidecum sa distruga. Ucenicii Il cunoscusera numai vindecator si restaurator. Faptul acesta era neobisnuit. Si se intrebau care sa fie rostul lui.
65:12 Lui Dumnezeu "Ii place indurarea". "Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului" (Mica 7,18; Ezech. 33,11). Pentru El, lucrarea de nimicire si rostire de judecati este "o lucrare straina" (Is. 28,21). Dar, cu indurare si iubire, El ridica valul viitorului si le descopera oamenilor urmarile unei vieti pacatoase.
65:13 Blestemarea smochinului a fost o parabola traita. Pomul acesta neroditor, etalandu-si frunzisul pretentios chiar in fata lui Hristos, era un simbol al natiunii iudaice. Mantuitorul dorea ca ucenicii Sai sa inteleaga de ce avea sa cada blestemul asupra Ierusalimului si ca, de acum, pedeapsa era de neinlaturat. In scopul acesta, El ii atribuise smochinului insusiri morale, facandu-l un exponent al adevarului divin. Iudeii erau deosebiti de toate natiunile celelalte, sustinand ca sunt
65:14 supusi lui Dumnezeu. Ei fusesera favorizati de El si pretindeau ca sunt mai neprihaniti decat oricare alt popor. Dar se stricasera din cauza iubirii de lume si a dorintei de castig. Se laudau cu toate cunostintele lor, dar erau nestiutori in ce priveste cerintele lui Dumnezeu si plini de fatarnicie. Ca si pomul neroditor, ei isi intindeau departe ramurile lor pretentioase, bogate in aparenta si frumoase la privit, dar care nu aveau decat frunze. Religia iudeilor, cu templul ei maret, cu altarele ei sfinte, cu preotii ei care purtau mitra si cu ceremoniile ei impresionante, era cu adevarat frumoasa la infatisare, dar umilinta, iubirea si mila lipseau.
65:15 Toti pomii din livada erau lipsiti de rod; dar pomii neinfrunziti nu trezeau nici o nadejde si nu pricinuiau nici o dezamagire. Prin pomii acestia, erau reprezentate neamurile. Si ele erau lipsite de evlavie ca iudeii; dar nu sustineau ca servesc pe Dumnezeu. Nu aveau pretentii ingamfate de bunatate. Oamenii acestia erau orbi fata de lucrarile si caile lui Dumnezeu. Pentru ei, nu era inca timpul smochinelor. Ei inca asteptau o zi care sa le aduca lumina si nadejde. Iudeii, care primisera binecuvantari mai mari de la Dumnezeu, erau raspunzatori pentru ca abuzasera de aceste daruri. Privilegiile cu care se laudau nu faceau decat sa sporeasca vinovatia lor.
65:16 Isus venise infometat la smochin pentru a gasi hrana. Tot astfel venise la Israel sa gaseasca in el roadele neprihanirii. El revarsase asupra iudeilor darurile Sale, ca ei sa poata aduce roada pentru binecuvantarea lumii. Le oferise nenumarate ocazii si privilegii si, in schimb, cauta simpatia si colaborarea lor in lucrarea Sa milostiva. Voia sa vada in ei jertfire de sine si mila, zel pentru Dumnezeu si dorinta arzatoare de a lucra pentru salvarea semenilor lor. Daca ar fi tinut Legea lui Dumnezeu, ei ar fi indeplinit aceeasi lucrare neegoista pe care a facut-o Hristos. Dar iubirea fata de Dumnezeu si fata de om era eclipsata de ingamfare si multumire de sine. Ei si-au atras ruina pentru ca au refuzat sa slujeasca altora. Ei nu imparteau lumii comorile de adevar pe care li le incredintase Dumnezeu. In smochinul uscat, ei ar fi putut sa vada atat pacatul, cat si pedeapsa lui. Uscat din cauza blestemului Mantuitorului, smochinul statea ofilit si batut de vant, uscat din radacini, aratand ce avea sa fie poporul iudeu atunci cand harul lui Dumnezeu va fi retras de la el. Refuzand sa imparta si altora binecuvantarea, el nu avea s-o mai primeasca. "O, Israele", zice Domnul, "singur te-ai nimicit" (Osea 13,9).
65:17 Avertismentul este pentru toate timpurile. Faptul ca Hristos a blestemat pomul pe care propria putere il crease sta ca o avertizare pentru toate bisericile si pentru toti crestinii. Nimeni nu poate trai Legea lui Dumnezeu fara sa slujeasca altora. Dar sunt multi oameni care nu traiesc viata neegoista, plina de mila a lui Hristos. Unii, care cred despre ei ca sunt crestini excelenti, nu inteleg ce inseamna slujire pentru Dumnezeu. Ei planuiesc si urmaresc numai folosul lor. Actioneaza numai pentru ei. Timpul are valoare numai in masura in care pot sa adune pentru ei. Aceasta le este tinta in toate imprejurarile vietii. Ei nu servesc altora, ci numai lor. Dumnezeu i-a creat sa traiasca intr-o lume unde trebuie indeplinita o slujire neegoista. El a intentionat ca ei sa-i ajute pe semenii lor pe orice cale. Dar eul este atat de mare, incat nu mai pot sa vada altceva. Ei nu au legaturi cu omenirea. Aceia care traiesc in felul acesta sunt asemenea smochinului care avea tot felul de pretentii, dar nu avea rod. Ei tin formele inchinarii, dar fara pocainta sau credinta. Onoreaza Legea lui Dumnezeu cu buzele, dar le lipseste ascultarea. Zic, dar nu fac. In sentinta rostita asupra smochinului, Hristos demonstreaza cat de urata este in ochii Lui aceasta pretentie desarta. El declara ca pacatosul neprefacut este mai putin vinovat decat acela care zice ca-I serveste lui Dumnezeu, dar nu aduce roade pentru slava Sa.
65:18 Parabola smochinului, spusa de Hristos inainte de a merge la Ierusalim, avea o legatura directa cu invatatura data de El cand a blestemat smochinul neroditor. Pentru pomul neroditor din parabola, gradinarul a insistat. "Mai lasa-l si anul acesta, pana il voi sapa imprejur, si-i voi pune ingrasaminte; si daca aduce roade, bine; iar daca nu, sa-l taiem." Pomul neroditor trebuia sa fie ingrijit si mai bine. Trebuia sa se faca tot ce era cu putinta pentru el. Dar, daca ramanea neroditor, nimic nu-l mai putea salva de la distrugere. In parabola nu este precizat rezultatul lucrarii gradinarului. El depindea de oamenii carora le vorbise Hristos. Ei erau reprezentati prin pomul neroditor si ramanea ca ei sa-si hotarasca singuri soarta. Li se daduse orice avantaj pe care-l putea da Cerul, dar nu au castigat nimic din multele lor binecuvantari. Prin faptul ca Hristos a blestemat smochinul neroditor, s-a vazut rezultatul. Ei isi hotarara propria nimicire.
65:19 De mai mult de o mie de ani, iudeii abuzasera de harul lui Dumnezeu, atragand asupra lor judecatile Sale. Ei respinsesera avertismentele si ii omorasera pe prooroci. Oamenii din zilele lui Hristos se faceau raspunzatori de aceleasi pacate, urmand aceeasi cale. In respingerea
65:20 harului si avertismentelor din zilele lor se gasea vinovatia acelei generatii. Oamenii din zilele lui Hristos se legau in lanturile pe care natiunea si le faurise de veacuri.
65:21 In fiecare generatie li s-a dat oamenilor ziua lor de lumina si privilegiu. Un timp de proba in care puteau sa se impace cu Dumnezeu. Dar harul acesta are un hotar. Harul poate sa staruie ani de zile si totusi sa fie dispretuit si lepadat; dar vine un timp cand harul face ultimul apel. Inima ajunge atat de impietrita, incat inceteaza sa mai raspunda Duhului lui Dumnezeu. Atunci, glasul placut si atragator inceteaza.
65:22 Ziua aceasta sosise acum pentru Ierusalim. Isus a plans cu disperare pentru cetatea blestemata, dar nu putea sa o izbaveasca. El epuizase toate mijloacele. Respingand avertismentele Duhului lui Dumnezeu, Israel respinsese singurele mijloace de ajutor. Nu mai exista alta putere prin care ei sa poata fi eliberati.
65:23 Natiunea iudeilor era un simbol pentru oamenii din toate veacurile care dispretuiesc chemarile Iubirii Nemarginite. Cand a plans asupra Ierusalimului, lacrimile lui Hristos erau pentru pacatele din toate vremurile. In sentintele rostite asupra lui Israel, aceia care resping mustrarile si avertismentele Duhului Sfant al lui Dumnezeu pot sa citeasca propria condamnare.
65:24 In generatia aceasta, sunt multi care merg pe acelasi drum ca iudeii necredinciosi. Ei au fost martorii manifestarii puterii lui Dumnezeu; Duhul Sfant a vorbit inimii lor; dar ei nu renunta la necredinta si impotrivirea lor. Dumnezeu le trimite avertismente si mustrari, dar ei nu vor sa-si marturiseasca ratacirile si resping solia si pe solul Sau. Tocmai mijloacele pe care El le foloseste pentru indreptarea lor devin pentru ei o piatra de poticnire.
65:25 Profetii lui Dumnezeu erau urati de Israelul decazut, deoarece prin ei se scoteau la iveala pacatele lor ascunse. Ahab il privea pe Ilie ca pe un vrajmas, deoarece profetul era credincios si mustrase nedreptatile ascunse ale regelui. Tot astfel si azi, slujitorul lui Hristos care mustra pacatele este intampinat cu batjocura si refuzuri. Adevarul biblic, religia lui Hristos, se lupta impotriva unui curent puternic de necuratie morala. Prejudecata este mai puternica in inimile oamenilor acum decat in timpul lui Hristos. Hristos n-a implinit asteptarile oamenilor; viata Lui era o mustrare pentru pacatele lor si ei L-au lepadat. Tot asa si astazi, adevarul Cuvantului lui Dumnezeu nu se armonizeaza cu purtarea si obiceiurile lor si cu pornirile lor firesti si mii de oameni resping lumina Lui. Indemnati de Satana, ei pun la indoiala Cuvantul lui Dumnezeu si aleg sa foloseasca
65:26 judecata lor independenta. Ei aleg mai bine intunericul decat lumina; dar fac lucrul acesta punandu-si in joc chiar viata lor. Aceia care au batjocorit cuvintele lui Hristos au gasit tot mai multe motive de a-si bate joc, pana s-au departat cu totul de la Adevar si Viata. Tot astfel si acum, Dumnezeu nu intentioneaza sa indeparteze orice obiectie pe care inima fireasca o poate aduce impotriva adevarului Sau. Pentru aceia care refuza pretioasele raze de lumina care ar lumina intunericul, tainele Cuvantului lui Dumnezeu raman taine pentru totdeauna. Pentru ei, adevarul este ascuns. Ei merg orbeste si nu cunosc ruina ce le sta in fata.
65:27 De pe inaltimea Muntelui Maslinilor, Hristos a privit lumea din toate veacurile; cuvintele Sale sunt pentru fiecare suflet care respinge apelurile harului lui Dumnezeu. Batjocoritor al iubirii Sale, el ti Se adreseaza astazi: "Tu insuti ar trebui sa cunosti lucrurile care sunt spre pacea ta". Hristos varsa lacrimi amare pentru tine, care nu ai lacrimi de varsat. Impietrirea fatala a inimii care i-a distrus pe farisei se arata si in tine. Si fiecare dovada a harului lui Dumnezeu, fiecare raza a luminii divine, fie ca inmoaie si supune sufletul, fie ca il intareste intr-o nepocainta deznadajduita.
65:28 Hristos a prevazut ca Ierusalimul va ramane incapatanat si nepocait; dar toata vinovatia, toate urmarile respingerii harului erau chiar la usa lui. Asa se va intampla cu orice suflet care urmeaza aceeasi cale. Dumnezeu zice: "Pieirea ta, Israele, este ca ai fost impotriva Mea". "Asculta si tu, pamantule! Iata, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire care va fi rodul gandurilor lui; caci n-au luat aminte la cuvintele Mele, si au nesocotit Legea Mea" (Osea 13,9; Ier. 6,19).