61:1 Cap. 60 - Legea noii imparatii
61:2 VREMEA PASTELOR SE APROPIA si Isus S-a indreptat din nou catre Ierusalim. In inima Lui domnea pacea supunerii desavarsite fata de voia Tatalui; cu pasul grabit, inainta spre locul jertfirii Sale. Dar pe ucenici i-a cuprins un simtamant tainic, de indoiala si teama. Mantuitorul "mergea inaintea lor. Ucenicii erau tulburati si mergeau ingroziti dupa El".
61:3 Hristos i-a chemat din nou pe cei doisprezece in jurul Sau si, mult mai clar decat oricand pana atunci, le-a vorbit despre tradarea si suferintele Sale. "'Iata'", a zis El, "'ca ne suim la Ierusalim si tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului se va implini. Caci va fi dat in mana neamurilor; Il vor batjocori, Il vor ocari, Il vor scuipa; si, dupa ce-L vor bate cu nuiele, Il vor omori, dar a treia zi va invia.' Ei n-au inteles nimic din aceste lucruri: caci vorbirea aceasta era ascunsa pentru ei si nu pricepeau ce le spunea Isus."
61:4 Nu vestisera ei cu putin timp mai inainte, pretutindeni: "Imparatia cerului s-a apropiat?" Nu fagaduise chiar Hristos ca multi vor sedea cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia lui Dumnezeu? Nu fagaduise El tuturor celor ce renuntasera la ceva pentru Numele Lui ca urmau sa primeasca insutit in viata aceasta si ca vor avea parte de Imparatia Sa? Si nu daduse El celor doisprezece fagaduinta deosebita ca vor avea un loc de mare cinste in Imparatia Sa - ca aveau sa stea pe tronuri si sa judece cele douasprezece semintii ale lui Israel? Chiar si
61:5 acum spusese ca toate lucrurile scrise in profetii cu privire la El aveau sa se implineasca. Si nu au profetizat proorocii despre slava domniei lui Mesia? In lumina acestor ganduri, cuvintele Lui despre tradare, persecutie si moarte pareau vagi si intunecate. Ei credeau ca, oricare ar fi fost greutatile care urmau sa intervina, imparatia trebuia sa fie intemeiata in curand.
61:6 Ioan, fiul lui Zebedei, fusese unul dintre primii doi ucenici care Il urmasera pe Isus. El si fratele sau Iacov formasera cea dintai grupa care parasise totul pentru a-L sluji. Ei isi parasisera familia si prietenii cu bucurie, numai ca sa poata fi impreuna cu El; au umblat si au vorbit cu El; fusesera cu El atat in intimitatea familiei, cat si in adunarile publice. El le linistise temerile, ii scapase de primejdie, le alinase suferintele, ii mangaiase in dureri si, plin de rabdare si bunatate, ii invatase pana cand inima lor parea inlantuita de a Lui si, in caldura iubirii lor, doreau sa fie cat mai aproape de El in Imparatia Sa. Ori de cate ori se ivea o ocazie, Ioan se aseza chiar langa Mantuitorul sau si Iacov dorea si el sa fie onorat cu o legatura tot atat de stransa.
61:7 Si mama lor Il urmase pe Hristos si de multe ori Il slujise cu darnicie din avutul ei. Cu iubire de mama si plina de ambitie pentru fiii ei, ea dorea pentru acestia locul cel mai onorat in noua Imparatie. De aceea ea i-a incurajat sa-l ceara.
61:8 Mama a venit impreuna cu fiii la Isus, cerand sa le implineasca dorinta inimii.
61:9 "Ce voiti sa va fac?" i-a intrebat El.
61:10 Mama a raspuns: "Porunceste ca in Imparatia Ta acesti doi fii ai mei sa sada unul la dreapta si altul la stanga Ta".
61:11 Isus S-a purtat bland cu ei si nu le-a mustrat egoismul, cand cautau sa fie asezati mai presus de fratii lor. El le-a citit inimile si a cunoscut profunzimea atasamentului lor fata de El. Iubirea lor nu era doar un sentiment omenesc; desi pervertita de egoismul naturii omenesti prin care se manifesta, ea era o revarsare din izvorul iubirii Sale rascumparatoare. El nu voia sa mustre, ci sa adanceasca si sa crute. El a zis: "Puteti voi sa beti paharul pe care am sa-l beau Eu si sa fiti botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat?" Ei si-au adus aminte de cuvintele Lui tainice, care aratau spre incercare si suferinta, si totusi au raspuns plini de incredere: "Putem". Ei ar fi socotit drept cea mai mare cinste sa-si arate credinciosia, impartasindu-se de toate cate trebuia sa sufere Domnul lor.
61:12 "Este adevarat ca veti bea paharul Meu si veti fi botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu", a spus El; in fata Lui era o cruce in loc de
61:13 tron si doi raufacatori ca tovarasi, la dreapta si la stanga Lui. Ioan si Iacov aveau sa impartaseasca suferinta cu Domnul lor; unul, primul dintre frati, avea sa piara de sabie, celalalt avea sa indure mai mult ca toti truda, ocara si persecutia.
61:14 "Dar cinstea de a sedea la dreapta si la stanga Mea", a continuat El, "nu atarna de Mine s-o dau, ci este pastrata pentru aceia pentru care a fost pregatita de Tatal Meu." In Imparatia lui Dumnezeu nimeni nu poate castiga o anumita pozitie prin favoritisme. Ea nu este castigata si nici nu este primita printr-o hotarare arbitrara. Este un rezultat al caracterului. Coroana si tronul sunt semnele exterioare ale implinirii unei conditii; ele sunt semnele biruintei castigate asupra eului prin Domnul Isus Hristos.
61:15 Mult timp dupa aceea, cand ucenicii au fost adusi sa simta impreuna cu Hristos prin impartasirea cu suferintele Lui, Domnul i-a descoperit lui Ioan care era legea Imparatiei Lui. "Celui ce va birui", a zis Hristos, "ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie." "Pe cel ce va birui, il voi face un stalp in templul Dumnezeului Meu, si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si Numele Meu cel nou" (Apoc. 3,21.12). Tot astfel scria si apostolul Pavel: "Caci eu sunt gata sa fiu turnat ca o jertfa de bautura, si clipa plecarii mele este aproape. M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in ziua aceea, Domnul, Judecatorul cel drept" (2 Tim. 4,6-8).
61:16 Cel mai aproape de Hristos va sta acela care pe pamant a fost patruns cel mai mult de spiritul iubirii Sale pline de jertfire - iubirea care "nu se lauda, nu se umfla de mandrie... nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau" (1 Cor. 13,4-5) - iubire care il indeamna pe ucenic, asa cum L-a indemnat si pe Domnul nostru, sa dea totul, sa traiasca, sa lucreze si sa Se sacrifice, chiar pana la moarte, pentru mantuirea omenirii. Spiritul acesta s-a manifestat in viata lui Pavel. El spunea: "Pentru mine, a trai este Hristos", deoarece viata lui descoperea oamenilor pe Hristos; "si a muri este un castig" - castig pentru Hristos; moartea insasi urma sa dea pe fata puterea harului Sau si sa adune suflete pentru El. "Hristos va fi proslavit, cu indrazneala, in trupul meu", a spus el, "fie prin viata mea, fie prin moartea mea" (Fil. 1,21.20).
61:17 Cand cei zece au auzit cererea lui Iacov si a lui Ioan au fost foarte nemultumiti. Locul cel mai de frunte in imparatie era tocmai ceea ce fiecare dintre ei cauta pentru sine si s-au suparat pentru ca cei doi ucenici castigasera un aparent avantaj fata de ei.
61:18 Si cand era gata ca sa reinceapa cearta cu privire la cel care sa fie socotit cel mai mare, Isus, chemandu-i la Sine, le-a spus ucenicilor indignati: "Stiti ca domnitorii neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Dar intre voi sa nu fie asa".
61:19 In imparatiile lumii, o pozitie inalta inseamna inaltare de sine. S-ar fi putut spune ca oamenii de rand nu traiau decat pentru folosul claselor conducatoare. Influenta, bogatia, educatia erau tot atatea mijloace de a subjuga masele in folosul conducatorilor. Clasele de sus aveau dreptul sa gandeasca, sa hotarasca, sa se bucure si sa stapaneasca; cele de jos, doar sa asculte si sa slujeasca. Religia, ca si toate celelalte lucruri, era o chestiune de autoritate. Se astepta ca poporul sa creada si sa faca asa cum le spuneau mai marii lor. Dreptul omului ca om, sa gandeasca si sa actioneze pentru sine, era in intregime nerecunoscut.
61:20 Hristos Isi intemeia imparatia pe principii cu totul diferite. El ii chema pe oameni nu sa stapaneasca, ci sa slujeasca, cel mai tare sa poarte neputintele celui slab. Puterea, pozitia, talentul, educatia il puneau pe posesorul lor sub o mai mare obligatie de a sluji semenilor sai. Chiar celor mai umili ucenici ai Lui, Hristos le-a spus: "Toate aceste lucruri sunt in folosul vostru" (2 Cor. 4,15).
61:21 "Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca pret de rascumparare pentru multi." In mijlocul ucenicilor Sai, Domnul Hristos era in orice sens un purtator de grija, un purtator al poverilor. El a fost partas la saracia lor. A practicat lepadarea de Sine in folosul lor, a mers inaintea lor pentru a infrunta dificultatile si in curand urma sa-Si incheie lucrarea pe pamant, dandu-Si viata. Principiul pe baza caruia lucra Hristos trebuia sa fie indemnul la lucru si pentru membrii bisericii, care este trupul Sau. Iubirea este planul si temelia mantuirii. In Imparatia lui Hristos, sunt mai mari aceia care urmeaza pilda pe care a dat-o El si lucreaza ca pastori ai turmei Sale.
61:22 Cuvintele lui Pavel descopera adevarata demnitate si onoare a vietii crestinesti: "Caci macar ca sunt slobod fata de toti, m-am facut robul tuturor", "cautand nu folosul meu, ci al celor mai multi, ca sa fie mantuiti" (1 Cor. 9,19; 10,33).
61:23 In materie de constiinta, sufletul trebuie sa fie lasat liber. Nimeni nu trebuie sa stapaneasca asupra mintii altuia, sa judece in locul altuia sau sa-i prescrie ce e dator sa faca. Dumnezeu ii da fiecarui suflet libertatea de a gandi si de a urma propriile convingeri. "Fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu." Nimeni nu are dreptul sa-si impuna individualitatea sa ca model pentru a altuia. In toate lucrarile unde este vorba de principiu, "fiecare sa fie pe deplin incredintat in mintea lui" (Rom. 14,12.5). In Imparatia lui Hristos nu exista apasare
61:24 de domni, nici o impunere de maniere. Ingerii cerului nu vin pe pamant sa domneasca si sa impuna sa fie adorati, ci ei sunt trimisi sa colaboreze cu oamenii pentru inaltarea omenirii.
61:25 Principiile si chiar cuvintele Mantuitorului, in frumusetea lor dumnezeiasca, au ramas in memoria ucenicului iubit. In ultimele sale zile, povara marturiei lui Ioan catre biserici era: "Vestirea pe care ati auzit-o de la inceput este aceasta: sa ne iubim unii pe altii". "Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea ca El Si-a dat viata pentru noi; si noi deci trebuie sa ne dam viata pentru frati" (1 Ioan 3,11.16).
61:26 Acesta era spiritul care domnea in prima biserica. Dupa revarsarea Duhului Sfant, "multimea celor ce crezusera era o inima si un suflet. Nici unul nu zicea ca averile lui sunt ale lui". "Caci nu era nici unul printre ei care sa duca lipsa de ceva." "Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti" (Fapte 4,32.34.33).