60:1 Cap. 59 - Uneltirile preotilor
60:2 BETANIA ERA APROAPE de Ierusalim, asa ca vestea invierii lui Lazar a ajuns repede in cetate. Iscoadele, care au fost de fata la savarsirea minunii, i-au informat imediat pe conducatorii iudei de tot ce se intamplase. A fost imediat convocata o adunare a Sinedriului, pentru a hotari ce era de facut. Hristos dovedise acum ca avea putere asupra mortii si mormantului. Minunea aceasta mare era dovada culminanta, data de Dumnezeu oamenilor, ca El L-a trimis pe Fiul Sau in lume pentru mantuirea lor. Era o demonstrare a puterii divine, care era indestulatoare pentru a convinge orice minte stapanita de ratiune si de o constiinta luminata. Multi dintre cei care fusesera de fata la invierea lui Lazar au ajuns sa creada in Isus. Dar ura preotilor impotriva Lui a crescut. Ei lepadasera toate dovezile mai mici ale dumnezeirii Lui, iar aceasta noua minune ii facea sa turbeze. Mortul fusese inviat in plina lumina a zilei si in fata unei multimi de martori. Cu toata iscusinta lor, nu puteau sa inlature o asemenea dovada. Tocmai din motivul acesta vrajmasia preotilor a crescut si mai mult. Mai mult ca oricand, acum erau hotarati sa puna capat lucrarii lui Hristos.
60:3 Saducheii, desi nu erau nici ei de partea lui Hristos, nu fusesera atat de inraiti impotriva Lui ca fariseii. Ura lor nu fusese atat de inversunata. Dar acum s-au alarmat de-a binelea. Ei nu
60:4 credeau in invierea mortilor. Intemeindu-se pe o asa-numita stiinta, ajunsesera la concluzia ca ar fi imposibil ca un trup mort sa fie readus la viata. Dar, prin cateva cuvinte ale lui Hristos, teoria lor fusese rasturnata. Li se aratase ca nu cunosc nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Ei nu mai vedeau nici o posibilitate de a indeparta din mintea oamenilor impresia facuta de minune. Cum puteau sa-i indeparteze pe oameni de la Acela care izbutise sa jefuiasca mormantul de prada lui? S-au raspandit zvonuri mincinoase, dar minunea nu putea fi tagaduita si nu stiau cum sa nimiceasca urmarile ei. Pana acum, saducheii nu sprijinisera planul de a-L omori pe Hristos. Dar, dupa invierea lui Lazar, au hotarat ca numai prin moartea Lui putea sa se puna odata capat gravelor acuzatii pe care li le aducea El.
60:5 Fariseii credeau in inviere si ar fi trebuit sa-si dea seama ca minunea aceasta era o dovada ca Mesia Se afla in mijlocul lor. Dar ei se impotrivisera totdeauna lucrarii lui Hristos. De la inceput Il urasera, pentru ca El demascase pretentiile lor fatarnice. El daduse la o parte mantaua datinilor rigide, sub care isi ascundeau diformitatea morala. Religia curata pe care o propovaduia El condamna falsele lor pretentii de evlavie. Ardeau de dorinta de a se razbuna pe El pentru mustrarile Lui totdeauna intemeiate. Ei incercau sa-L provoace sa spuna sau sa faca ceva, care sa le dea ocazia de a-L condamna. De cateva ori incercasera sa-L omoare cu pietre, dar El Se retrasese in liniste si Il pierdusera din vedere.
60:6 Toate minunile pe care le facuse in Sabat erau pentru binele celor suferinzi, dar fariseii cautasera sa-L condamne ca pe un calcator al Sabatului. Ei au incercat sa-i ridice pe irodieni impotriva Lui. Il acuzasera ca voia sa formeze un regat rival si se sfatuisera cu ei cum sa-L distruga. Pentru a-i atata pe romani impotriva Lui, Il acuzasera ca vrea sa le rastoarne autoritatea. Incercasera orice mijloc pentru a-I distruge influenta pe care o avea asupra poporului. Dar, pana la data aceasta, incercarile lor fusesera zadarnice. Multimea, care fusese de fata la faptele Lui pline de indurare si auzise invataturile Lui curate si sfinte, stia ca acestea nu erau cuvintele si faptele unui calcator de Sabat sau ale unui hulitor. Pana si slujbasii trimisi de farisei fusesera atat de impresionati de cuvintele Lui, incat n-au putut sa puna mana pe El. In disperarea lor, iudeii dadusera in cele din urma dispozitia ca, daca un om va marturisi credinta in Isus, sa fie dat afara din sinagoga.
60:7 Prin urmare, cand preotii, conducatorii si batranii s-au adunat sa se sfatuiasca, hotararea lor nestramutata a fost de a-L aduce la tacere pe Acela care facea lucruri atat de extraordinare,
60:8 incat toata lumea se mira. Fariseii si saducheii erau mai uniti ca oricand. Mai inainte fusesera dezbinati, dar acum s-au unit pentru a sta impotriva lui Hristos. Nicodim si Iosif impiedicasera, in consfatuirile trecute, condamnarea lui Isus si din cauza aceasta acum n-au mai fost chemati. Erau de fata la consiliu si alti oameni influenti care credeau in Isus, dar influenta lor nu insemna nimic pentru fariseii plini de rautate.
60:9 Cu toate acestea, membrii consiliului nu erau toti de aceeasi parere. Sinedriul nu era la data aceea o adunare legala. Exista numai pentru ca era tolerat. Unii dintre ei se intrebau daca era intelept sa-L condamne pe Hristos la moarte. Se temeau ca lucrul acesta va provoca o rascoala in popor si va face ca romanii sa retraga de la preoti si alte favoruri si sa le ia si puterea pe care o mai detineau. Saducheii erau uniti in ura lor impotriva lui Hristos, dar erau inclinati sa fie prevazatori in actiunile lor, pentru ca se temeau ca romanii ii vor destitui din pozitia inalta pe care o detineau.
60:10 In consiliul acesta, adunat pentru a planui moartea lui Hristos, era de fata Martorul care auzise cuvintele ingamfate ale lui Nebucadnetar, Cel care vazuse serbarea idolatra a lui Belsatar si care fusese prezent cand Hristos Se anuntase in Nazaret ca fiind Cel Uns. Martorul acesta se straduia sa-i determine acum pe conducatori sa inteleaga lucrarea pe care o faceau. Evenimentele din viata lui Hristos apareau atat de clar inaintea ochilor lor, incat i-au alarmat. Si-au amintit de scena din templu, cand Isus, pe atunci un copil de doisprezece ani, a stat in fata savantilor invatatori ai legii, punandu-le intrebari care ii uimisera. Minunea savarsita chiar atunci dadea dovada ca Isus nu era altul decat Fiul lui Dumnezeu. Adevaratul inteles al Scripturilor Vechiului Testament privitoare la Hristos le lumina mintea ca un fulger. Tulburati si nelinistiti, conducatorii intrebau: "Ce sa facem?" Consiliul era impartit. Sub impresia Duhului Sfant, preotii si conducatorii nu puteau sa indeparteze convingerea ca se luptau impotriva lui Dumnezeu.
60:11 Cand consiliul a ajuns in culmea tulburarii, Caiafa, marele preot s-a ridicat. Caiafa era un om ingamfat si crud, poruncitor si intolerant. Printre rudele sale erau saducheii ingamfati, indrazneti, care nu se temeau de consecinte, plini de ambitie si cruzime, defecte pe care si le ascundeau sub haina unei pretinse neprihaniri. Caiafa studiase profetiile si, cu toate ca nu cunostea adevaratul lor inteles, vorbi cu multa autoritate si siguranta: "Voi nu stiti nimic; oare nu va ganditi ca este in folosul vostru sa moara un singur om pentru norod, si sa nu piara
60:12 tot neamul?" Chiar daca Isus n-ar fi vinovat, sustinea marele preot, El trebuie sa fie dat la o parte. Ii tulbura pentru ca atragea poporul la Sine si slabea autoritatea conducatorilor. El era numai unul singur; era mai bine ca El sa moara decat sa slabeasca puterea conducatorilor. Daca oamenii isi pierdeau increderea in conducatori, puterea nationala era distrusa. Caiafa sustinea ca, dupa minunea aceasta, urmasii lui Isus se vor ridica la rascoala. Atunci vor veni romanii, spunea el, ne vor inchide templul, ne vor desfiinta legile si ne vor distruge ca natiune. Ce valoare are viata unui galilean in comparatie cu viata unei natiuni? Daca El sta in drumul fericirii neamului, nu inseamna ca Ii facem un serviciu lui Dumnezeu daca Il dam la o parte? Mai bine sa piara un singur om decat sa fie distrusa natiunea.
60:13 Spunand ca un om ar trebui sa moara pentru popor, Caiafa dovedea ca avea oarecare cunostinta despre profetii, desi cunostinta sa era foarte limitata. Dar Ioan, raportand scena, ia profetia si-i arata insemnatatea larga si adanca. El zice: "Si nu numai pentru neamul acela, ci si ca sa adune intr-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti". Cat de orb era ingamfatul Caiafa, chiar atunci cand recunostea misiunea Mantuitorului!
60:14 Pe buzele lui Caiafa, adevarul acesta atat de pretios era transformat intr-o minciuna. Planul sustinut de el era intemeiat pe un principiu imprumutat de la paganism. La pagani, constiinta obscura ca unul trebuia sa moara pentru neamul omenesc dusese la aducerea de jertfe omenesti, asa ca acum Caiafa propunea sa-L sacrifice pe Isus ca sa salveze un popor vinovat, nu din nelegiuirea lui, ci in nelegiuire, ca sa poata continua in pacat. Si el spera sa linisteasca prin acest rationament remuscarile acelora care ar fi indraznit sa spuna ca pana acum nu se gasise in Isus nimic vrednic de moarte.
60:15 La consiliul acesta, vrajmasii lui Hristos fusesera adanc convinsi. Duhul Sfant le impresionase mintea. Dar Satana se lupta sa puna stapanire pe ei. El le-a adus aminte de greutatile pe care le suportasera din cauza lui Hristos. Cat de putin onorase Hristos neprihanirea lor! El prezenta o alta neprihanire, pe care trebuia sa o aiba toti cei ce voiau sa fie copii ai lui Dumnezeu. Neluand in seama formele si ceremoniile lor, El ii incurajase pe pacatosi sa mearga direct la Dumnezeu, ca la un Tata milostiv, si sa-I spuna ce nevoi au. Astfel, dupa parerea lor, El daduse la o parte preotia. El refuzase sa recunoasca teologia scolilor rabinice. El demascase practicile rele ale preotilor
60:16 si le compromisese in mod irevocabil influenta. Stricase efectul principiilor si traditiilor lor, spunand ca, in timp ce impuneau cu strictete legea ceremoniala, ei desfiintau Legea lui Dumnezeu. Satana le amintea acum toate aceste lucruri.
60:17 Satana le-a soptit ca, pentru a-si mentine autoritatea, trebuie sa-L omoare pe Isus. Ei urmau sfatul acesta. Faptul ca puteau sa-si piarda puterea era, credeau ei, un motiv destul de puternic pentru a-i duce la o anumita hotarare. Cu exceptia catorva, care nu indrazneau sa-si spuna parerea, Sinedriul a primit cuvintele lui Caiafa ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Consiliul s-a simtit usurat; discordia a incetat. Ei s-au hotarat sa-L omoare pe Hristos la prima ocazie favorabila. Lepadand dovada dumnezeirii lui Isus, preotii si conducatorii acestia se inchisesera singuri intr-un intuneric de nepatruns. Ei ajunsesera cu totul sub influenta lui Satana, care urma sa-i impinga cu graba dincolo de pragul ruinei vesnice. Dar inselaciunea era de asa natura, incat erau multumiti de ei insisi. Se socoteau niste patrioti care cautau salvarea natiunii.
60:18 Sinedriul s-a temut totusi sa ia masuri pripite impotriva lui Isus, ca nu cumva poporul sa fie atatat si crima planuita impotriva Lui sa se intoarca asupra lor. Din cauza aceasta, consiliul a amanat executarea sentintei pronuntate. Mantuitorul a inteles uneltirea preotilor. El stia ca voiau sa-L indeparteze si ca planul lor trebuia sa se implineasca in curand. Dar nu era partea Lui sa grabeasca criza, asa ca S-a retras din locul acela, luandu-i si pe ucenici cu El. Astfel, prin pilda Sa, El a intarit invatatura pe care o daduse ucenicilor: "Cand va vor prigoni intr-o cetate, sa fugiti in alta" (Mat. 10,23). Campul in care putea sa lucreze pentru salvarea de suflete era intins; si in afara de cazul ca lucrul acesta ar fi fost cerut de credinciosia fata de El, servii Domnului nu trebuiau sa-si primejduiasca viata.
60:19 Lucrarea publica a lui Isus in favoarea lumii pierdute incepuse in urma cu trei ani. Pilda Sa de lepadare de Sine si bunatatea Lui dezinteresata stateau in fata lor. Viata Lui de curatie, suferinta si devotiune era cunoscuta de toti. Totusi, aceasta scurta vreme de trei ani era exact atat cat putea lumea sa indure prezenta Mantuitorului.
60:20 Viata Lui a fost marcata de persecutie si insulta. Izgonit din Betleem de un rege gelos, respins de ai Sai din Nazaret, condamnat la moarte la Ierusalim fara sa fie vinovat, Isus si putinii Sai urmasi credinciosi au gasit un adapost vremelnic intr-un oras strain. El, care
60:21 fusese totdeauna impresionat de durerea oamenilor, care ii vindecase pe bolnavi, redase orbilor vederea, auzul surzilor si mutilor graiul, care ii hranise pe cei flamanzi si mangaiase pe cei intristati, era izgonit de poporul pentru mantuirea caruia lucrase. El, care umblase pe valurile inalte si linistise mugetul lor infuriat printr-un cuvant, care izgonise demonii si ii facuse sa-L recunoasca drept Fiu al lui Dumnezeu, El, care sfaramase somnul mortii, care tinuse mii de oameni extaziati, ascultand cuvantul intelepciunii Sale, nu putea sa miste inima celor orbiti de prejudecata si ura, care respingeau cu incapatanare lumina.