6:1 Cap. 5 - Consacrarea
6:2 LA APROXIMATIV PATRUZECI DE ZILE dupa nasterea lui Hristos, Iosif si Maria L-au dus la Ierusalim, sa-L infatiseze inaintea Domnului si sa aduca jertfa. Acest lucru era in conformitate cu legea iudaica si, ca inlocuitor al omului, Hristos trebuia sa Se conformeze in totul legii; El fusese deja supus ritualului circumciziunii, ca o asigurare ca Se va supune legii.
6:3 Ca jertfa din partea mamei, legea cerea un miel de un an ca ardere de tot si un porumbel tanar sau o turturea ca jertfa pentru pacat. Dar legea prevedea ca, daca erau prea saraci ca sa aduca un miel, parintii puteau aduce o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, iar celalalt ca jertfa pentru pacat.
6:4 Darurile aduse Domnului trebuiau sa fie fara cusur. Aceste daruri Il reprezentau pe Hristos, de unde rezulta clar ca Isus Insusi nu avea nici un defect fizic. El era "Mielul fara cusur si fara prihana" (1 Petru 1,19). Faptura Sa nu era desfigurata de vreun defect; corpul Sau era puternic si sanatos. Si in tot timpul vietii Sale a trait in conformitate cu legile naturale.
6:5 Atat fizic, cat si spiritual, El a fost un exemplu de ceea ce vrea Dumnezeu ca toti oamenii sa fie prin ascultare de legile Sale.
6:6 Consacrarea primului nascut isi avea originea in timpurile cele mai indepartate. Dumnezeu fagaduise sa-L dea pe Intaiul nascut al cerului pentru a-i salva pe pacatosi. Acest dar trebuia sa fie recunoscut in fiecare familie prin consacrarea intaiului nascut. El trebuia sa fie devotat slujbei de preot, ca reprezentant al lui Hristos printre oameni.
6:7 In timpul eliberarii lui Israel din Egipt, consacrarea intaiului nascut a fost din nou poruncita. Atunci cand fiii lui Israel erau robi la egipteni, Domnul i-a poruncit lui Moise sa mearga la Faraon, imparatul Egiptului, si sa-i spuna: "Asa vorbeste Domnul: 'Israel este fiul Meu, intaiul Meu nascut. Iti spun: Lasa pe fiul Meu sa plece, ca sa-Mi slujeasca; daca nu vrei sa-l lasi sa plece, voi ucide pe fiul tau, pe intaiul tau nascut'" (Exodul 4,22.23).
6:8 Moise a transmis solia incredintata, dar raspunsul ingamfatului imparat suna astfel: "Cine este Domnul, ca sa ascult de glasul Lui si sa-l las pe Israel sa plece? Eu nu cunosc pe Domnul si nu voi lasa pe Israel sa plece" (Exodul 5,2). Domnul a lucrat pentru poporul Sau prin semne si minuni, trimitand judecati grele asupra lui Faraon. In cele din urma, ingerului pierzator i s-a poruncit sa-i ucida pe intaii nascuti ai egiptenilor si ai vitelor lor. Ca sa fie crutati, israelitilor li s-au dat instructiuni sa unga usorii usilor cu sangele unui miel injunghiat. Fiecare casa trebuia sa poarte semnul acesta, pentru ca, atunci cand venea sa-si indeplineasca misiunea de nimicire, ingerul sa poata trece pe langa casele israelitilor.
6:9 Dupa trimiterea acestei judecati asupra Egiptului, Domnul i-a spus lui Moise: "Pune-Mi deoparte ca sfant pe orice intai nascut... atat dintre oameni, cat si dintre dobitoace: este al Meu." "Caci orice intai nascut este al Meu; in ziua cand am lovit pe toti intaii nascuti din tara Egiptului, Mi-am inchinat Mie pe toti intaii nascuti din Israel, atat din oameni, cat si din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul" (Exodul 13,2; Numeri 3,13). Dupa ce a fost stabilit serviciul in sanctuar, Domnul a ales semintia lui Levi in locul intailor nascuti din tot Israelul, ca sa slujeasca in sanctuar. Dar intaii nascuti urmau totusi sa fie priviti ca fiind ai Domnului si trebuiau sa fie rascumparati.
6:10 In felul acesta, legea pentru infatisarea intailor nascuti a capatat o insemnatate deosebita. Desi era o amintire a minunatei eliberari a copiilor lui Israel de catre Domnul, ea preinchipuia o eliberare mai mare, pe care avea sa o implineasca singurul Fiu al lui Dumnezeu. Dupa cum sangele stropit pe usori i-a salvat pe intaii nascuti ai lui Israel, tot astfel sangele lui Hristos are putere sa salveze lumea.
6:11 Asadar, ce profunda insemnatate avea actul infatisarii lui Hristos! Preotul insa n-a vazut prin val, n-a descifrat taina din partea cealalta. Infatisarea copiilor era un act obisnuit. Zi de zi, preotul primea banii pentru rascumparare, cand pruncii erau infatisati Domnului. Zi dupa zi, el isi aducea la indeplinire indatoririle obisnuite, dand prea putina atentie parintilor sau copiilor, afara de cazul ca vedea vreun semn al bogatiei sau rangului inalt al parintilor. Iosif si Maria erau saraci; cand au venit cu copilul lor, preotii au vazut doar un barbat si o femeie imbracati ca galileenii, in vesminte umile. In infatisarea lor nu era nimic care sa atraga atentia si nu au prezentat decat darul pe care-l ofereau cei foarte saraci.
6:12 Preotul a trecut prin ceremonia slujbei sale oficiale. A luat copilul in brate si l-a ridicat in fata altarului. Dupa ce l-a inapoiat mamei, a scris numele "Isus" in registrul intailor nascuti. Atunci cand pruncul se afla in bratele sale, nici prin gand nu i-a trecut ca acesta era Maiestatea cerului, Imparatul slavei. Preotul nu-si inchipuia ca Acest prunc era Acela despre care Moise scrisese: "Domnul, Dumnezeul vostru, va va ridica dintre fratii vostri un prooroc ca mine; pe El sa-L ascultati in tot ce va va spune" (Fapte 3,22). El nu s-a gandit ca acest prunc era Cel a carui slava ceruse Moise sa o vada. Dar in bratele preotului se afla Unul mai mare decat Moise; si cand inregistra numele copilului, el scrise numele Aceluia care era temelia intregului sistem iudaic. Acel nume avea sa fie garantia desfiintarii acestui sistem; deoarece sistemul jertfelor si al darurilor se invechise, tipul aproape isi ajunsese antitipul, iar umbra, realitatea ei.
6:13 Sechina se departase de la sanctuar, dar Copilul din Betleem era invaluit in slava in fata careia ingerii se prosternau. Acest prunc nestiutor era samanta fagaduita, catre care arata primul altar de la poarta Edenului. Acesta era Silo, Pacificatorul. Era Acela care Se numise in fata lui Moise EU SUNT. Era Acela care in stalpul de nor si de foc fusese conducatorul lui Israel. Era Acela despre care vazatorii proorocisera cu mult inainte. El era Dorinta tuturor natiunilor, Radacina si Vlastarul lui David si Luceafarul stralucitor de dimineata. Numele acelui plapand pruncusor, inscris in registrul lui Israel, care-L declara ca fiind fratele nostru, era nadejdea neamului omenesc decazut. Copilul pentru care se platise rascumparare era Acela care trebuia sa plateasca pretul de rascumparare pentru pacatele intregii omeniri. Era adevaratul "Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu", conducatorul "preotiei care nu poate trece de la unul la altul", Mijlocitorul
6:14 de la "dreapta Maririi in locurile preainalte" (Evrei 10,21; 7,24; 1,3).
6:15 Lucrurile spirituale se judeca spiritual. In templu, Fiul lui Dumnezeu era consacrat lucrarii pe care venise s-o indeplineasca. Preotul privea la El ca la oricare alt copil. Dar, cu toate ca el n-a vazut si n-a simtit nimic neobisnuit, s-a recunoscut totusi faptul ca Dumnezeu dadea lumii pe Fiul Sau. Aceasta ocazie n-a trecut fara ca Hristos sa fi fost recunoscut. "Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfanta si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mangaierea lui Israel si Duhul Sfant era peste el. Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului."
6:16 Cand intra in templu, Simeon vazu o familie infatisand preotului pe primul lor nascut. Dupa infatisare se cunostea ca sunt saraci; dar Simeon a inteles indemnurile Duhului Sfant si a fost profund convins ca pruncul infatisat Domnului era Mangaierea lui Israel, Acela pe care din toata inima dorea sa-L vada. Spre uimirea preotului, Simeon arata ca un om cazut in extaz. Copilul a fost inapoiat Mariei, iar el Il lua in brate si Il infatisa lui Dumnezeu, in timp ce in sufletul lui patrunse o bucurie pe care nu o mai simtise niciodata. Ridicand copilul Mantuitor spre cer, a spus: "Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel".
6:17 Duhul profetiei era asupra acestui om al lui Dumnezeu si, in timp ce Iosif si Maria stateau langa el, minunandu-se de cuvintele lui, Simeon i-a binecuvantat si i-a zis Mariei: "Iata, Copilul acesta este randuit spre prabusirea si ridicarea multora in Israel si sa fie un semn care va starni impotrivire. Chiar sufletul tau va fi strapuns de o sabie, ca sa descopere gandurile multor inimi".
6:18 Ana, o proorocita, de asemenea a intrat si a confirmat marturia lui Simeon cu privire la Hristos. In timp ce Simeon vorbea, fata ei se luminase de slava lui Dumnezeu si din adancul inimii isi exprima multumirea pentru ca i se ingaduise sa-L vada pe Hristos, Domnul.
6:19 Acesti umili inchinatori nu studiasera profetiile in zadar. Dar cei care detineau pozitii de conducatori si preoti in Israel, desi aveau in fata lor pretioasele cuvinte ale profetiei, nu umblau in caile Domnului si ochii lor nu erau deschisi sa vada Lumina vietii.
6:20 Tot astfel se petrec lucrurile si acum. Evenimentele asupra carora este concentrata atentia intregului cer sunt neintelese si aparitia lor trece neobservata de conducatorii religiosi si inchinatorii din casa lui Dumnezeu. Oamenii Il recunosc pe Hristos in istorie, in timp ce-I intorc spatele lui Hristos Cel viu. Hristos, in Cuvantul Sau care cheama la jertfire de sine, in cei saraci si suferinzi care cer ajutor, in cauza justa care implica saracie, truda si defaima, nu este primit nici astazi mai bine decat a fost cu optsprezece veacuri in urma.
6:21 Maria medita asupra proorociei mult cuprinzatoare a lui Simeon. Cand privea la copilul din bratele ei si isi amintea cuvintele spuse de pastorii din Betleem, inima ei se umplu de bucurie si speranta minunata. Cuvintele lui Simeon i-au amintit de profeticele rostiri ale lui Isaia: "Apoi o Odrasla va iesi din tulpina lui Isai si un Vlastar va da din radacinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de intelepciune si de pricepere, duh de sfat si de tarie, duh de cunostinta si de frica de Domnul... Neprihanirea va fi braul coapselor Sale si credinciosia braul mijlocului Sau". "Poporul care umbla in intuneric vede o mare lumina... Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii" (Is. 11,1-5; 9,2-6).
6:22 Cu toate acestea, Maria nu intelegea misiunea lui Hristos. Simeon profetizase despre El ca fiind o lumina care sa lumineze Neamurile si o glorie pentru Israel. Tot asa si ingerii vestisera nasterea Mantuitorului ca o veste de bucurie pentru toate popoarele. Dumnezeu cauta sa corecteze conceptia ingusta a iudeilor cu privire la lucrarea lui Mesia. El dorea ca lumea sa-L priveasca nu numai ca eliberator al lui Israel, ci si ca Mantuitor al lumii. Trebuia sa treaca insa multi ani pana cand chiar mama lui Isus sa inteleaga misiunea Lui.
6:23 Maria astepta cu nerabdare domnia lui Mesia pe tronul lui David, dar nu vedea botezul suferintei prin care trebuia sa-l castige. Prin Simeon, se facuse cunoscut faptul ca trecerea lui Mesia prin lume nu era lipsita de greutati. In cuvintele adresate Mariei: "Chiar sufletul tau va fi strapuns de o sabie", Dumnezeu, in mila Sa duioasa, a instiintat-o pe mama lui Isus despre suferinta pe care, din dragoste pentru El, incepuse deja sa o simta.
6:24 "Iata", spusese Simeon, "Copilul acesta este randuit spre prabusi-rea si ridicarea multora in Israel si sa fie un semn care va starni impotrivire."
6:25 Cei care urmeaza sa fie inaltati trebuie ca mai intai sa cada. Trebuie sa cadem pe Stanca si sa fim zdrobiti inainte de a putea fi inaltati in Hristos. Eul personal trebuie sa fie detronat si ingamfarea trebuie sa fie umilita, daca vrem sa vedem slava imparatiei spirituale. Iudeii nu acceptau onoarea care se castiga prin umilinta. De aceea ei nu L-au primit pe Rascumparatorul lor. El era un semn care starnea impotrivire.
6:26 "Ca sa se descopere gandurile multor inimi." In lumina vietii Mantuitorului, inimile tuturor, de la Creator pana la domnul intunericului, sunt descoperite. Satana L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind egoist si asupritor, ca pretinde totul si nu da nimic, cere de la toate creaturile Sale sa-L slujeasca pentru gloria Sa si nu face nici un sacrificiu pentru binele lor. Insa darul lui Hristos descopera gandurile din inima Tatalui. Dovedeste ca gandurile lui Dumnezeu fata de noi sunt "ganduri de pace si nu de nenorocire" (Ier. 29,11). Demonstreaza ca, in timp ce ura lui Dumnezeu fata de pacat este tot asa de tare ca moartea, iubirea Sa fata de pacatos este mai tare decat moartea. Asumandu-Si lucrarea rascumpararii noastre, El nu va cruta nimic, oricat de scump, din ce este necesar pentru desavarsirea operei Sale. Nu se retine nici un adevar esential pentru mantuirea noastra, nu se neglijeaza nici o minune a harului, nu ramane nefolosita nici una din puterile divine. Har este ingramadit peste har si dar peste dar. Intreaga comoara a cerului este pusa la indemana celor pe care El cauta sa-i salveze. Dupa ce a adunat bogatiile universului si a deschis izvoarele puterilor nesfarsite, le preda in mainile lui Hristos si zice: "Toate acestea sunt pentru om. Foloseste aceste daruri ca sa-l convingi ca nu exista iubire mai mare ca a Mea pe pamant sau in cer. Fericirea sa cea mai mare o va gasi iubindu-Ma pe Mine".
6:27 La crucea Golgotei, iubirea si egoismul au stat fata in fata. Acolo s-au descoperit in toata plinatatea lor. Hristos a trait numai pentru a mangaia si a binecuvanta, iar Satana, punand la cale omorarea Sa, a dat pe fata rautatea urii sale impotriva lui Dumnezeu. Prin aceasta, dovedea ca adevaratul scop al rebeliunii sale era de a-L detrona pe Dumnezeu si de a-L nimici pe Acela prin care se manifesta iubirea lui Dumnezeu.
6:28 Prin viata si moartea lui Hristos, gandurile oamenilor sunt si ele scoase la iveala. De la staul pana la cruce, viata lui Isus a fost o chemare la infrangerea eului si la partasie in suferinta. Aceasta a dezvaluit intentiile oamenilor. Isus a venit cu adevarul cerului si toti cei care asculta de glasul Duhului Sfant sunt atrasi de El. Adoratorii eului apartin imparatiei lui Satana. Prin atitudinea lor fata de Hristos, toti vor dovedi de ce parte sunt. Si in felul acesta fiecare isi hotaraste soarta.
6:29 In ziua judecatii de apoi, fiecare fiinta pierduta va intelege natura propriei respingeri a adevarului. Jertfa de pe cruce va fi prezentata si adevarata ei insemnatate va fi inteleasa de fiecare minte ce a fost orbita de pacat. In fata privelistii de pe Golgota, cu jertfa ei tainica, pacatosii vor sta condamnati. Se va da la o parte orice scuza mincinoasa. Apostazia oamenilor se va arata sub odioasa ei infatisare. Oamenii vor vedea ce au ales. Atunci va fi clarificata orice intrebare cu privire la adevar si ratacire, ce a existat in lupta aceasta indelungata. Intregul univers va vedea ca Dumnezeu nu este vinovat de existenta sau dainuirea raului. Se va demonstra ca hotararile lui Dumnezeu nu au nici o legatura cu pacatul. Nu a existat nici un defect in carmuirea lui Dumnezeu, nici un motiv de nemultumire. Atunci cand vor fi date pe fata gandurile tuturor inimilor oamenilor, atat cei credinciosi, cat si cei razvratiti vor afirma impreuna: "Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al Neamurilor. Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau?... pentru ca judecatile Tale au fost aratate" (Apoc. 15,3.4).