56:1 Cap. 55 - Fara sa atraga privirea
56:2 CATIVA FARISEI AU VENIT LA ISUS cu intrebarea: "Cand va veni Imparatia lui Dumnezeu?" Trecusera mai mult de trei ani de cand Ioan Botezatorul vestise cu sunet de trambita prin tara solia: "Imparatia cerurilor este aproape" (Mat. 3,2). Dar, pana la data aceea, fariseii n-au vazut nici o dovada despre intemeierea Imparatiei. Multi dintre cei care il respinsesera pe Ioan si care se impotriveau lui Isus la orice pas lasau sa se inteleaga ca lucrarea Lui daduse gres.
56:3 Isus a raspuns: "Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel ca sa izbeasca privirile. Nu se va zice: 'Uite-o aici sau uite-o colo!' Caci iata ca Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru". Imparatia lui Dumnezeu incepe in inima. Nu cauta manifestari ale puterii pamantesti, care sa arate venirea ei.
56:4 "Vor veni zile", a zis El catre ucenici, "cand veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului, si n-o veti vedea." Din cauza ca nu este insotita de stralucire lumeasca, sunteti in primejdia de a nu observa slava misiunii Mele. Nu va dati seama cat de mare este privilegiul de a avea intre voi, desi invesmantat in corp omenesc, pe Acela care este viata si lumina oamenilor. Vor veni zile cand veti privi cu dor inapoi la ocaziile de care va bucurati acum, cand umblati si vorbiti cu Fiul lui Dumnezeu.
56:5 Din cauza egoismului si a firii lor pamantesti, nici ucenicii lui Isus
56:6 nu puteau intelege slava spirituala pe care cauta sa le-o descopere. Numai dupa inaltarea lui Hristos la Tatal Sau si revarsarea Duhului Sfant asupra credinciosilor, ucenicii au inteles pe deplin natura si misiunea Mantuitorului. Dupa ce au primit botezul Duhului, au inceput sa-si dea seama ca fusesera chiar in fata Domnului maririi. Cand le-au revenit in memorie cuvintele lui Hristos, mintea le-a fost deschisa ca sa inteleaga profetiile si sa inteleaga minunile pe care le facuse El. Minunile vietii Lui le-au trecut pe dinainte si erau ca niste oameni treziti dintr-un vis. Si-au dat seama ca, intr-adevar, "Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi plin de har si de adevar; si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal" (Ioan 1,14). Hristos, intr-adevar, a venit de la Dumnezeu intr-o lume plina de pacat, pentru a mantui pe fiii si fiicele lui Adam. Ucenicii isi dadeau acum mai putina importanta decat inainte de a-si da seama de lucrul acesta. Niciodata nu oboseau repetand cuvintele si faptele Lui. Invataturile Lui, pe care le intelesesera prea putin, acum le-au revenit in minte intr-o noua lumina. Scripturile au devenit pentru ei o carte noua.
56:7 Cand au studiat profetiile care marturiseau despre Hristos, ucenicii au intrat in legatura cu Dumnezeirea si au invatat de la Acela care Se inaltase la cer, pentru a incheia lucrarea pe care o incepuse pe pamant. Au recunoscut faptul ca in El era o stiinta pe care nici o fiinta omeneasca, lipsita de ajutorul dumnezeiesc, nu o putea intelege. Ei aveau nevoie de ajutorul Aceluia despre care profetizasera regi, profeti si oameni neprihaniti. Cu uimire au citit si recitit descrierile profetice ale caracterului si lucrarii Sale. Cat de neclare fusesera pentru ei scrierile profetice! Cat de greoi fusesera in a primi marile adevaruri care marturiseau despre Hristos! Privindu-L in umilinta Lui, cand a umblat printre oameni, ei nu intelesesera taina intruparii Sale, caracterul dublu al naturii Sale. Parca fusesera legati la ochi, ca sa nu poata sa recunoasca pe deplin dumnezeirea in corpul omenesc. Dar, dupa ce au fost iluminati de Duhul Sfant, cum ar mai fi dorit sa-L vada iarasi si sa se aseze la picioarele Lui! Cum ar fi dorit sa vina la El, ca sa le explice pasajele din Scriptura pe care ei nu le intelegeau! Cat de atenti ar fi ascultat cuvintele Lui! Ce a vrut sa spuna Isus cand a zis: "Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta" (Ioan 16,12)? Cat ar fi dorit sa le stie pe toate! Le parea rau ca avusesera o credinta atat de
56:8 slaba, ca ideile lor fusesera atat de departe de tinta si ca gresisera atat de mult in intelegerea realitatii.
56:9 Dumnezeu trimisese un sol ca sa vesteasca venirea lui Hristos si sa atraga atentia poporului iudeu si a lumii catre misiunea Sa, pentru ca oamenii sa se poata pregati sa-L primeasca. Personajul minunat vestit de Ioan fusese printre ei peste treizeci de ani, si ei intr-adevar nu L-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu. Ucenicii au avut remuscari din cauza ca ingaduisera ca necredinta timpului sa influenteze si parerile lor si sa le intunece intelegerea. Lumina acestei lumi intunecate stralucise prin negura, iar ei nu fusesera in stare sa inteleaga de unde veneau aceste raze. Se intrebau pentru ce se purtasera in asa fel, incat Hristos sa fie nevoit sa-i mustre. Repetau adesea discutiile pe care le avusesera cu El si isi ziceau: De ce am ingaduit noi ca ideile pamantesti si opozitia preotilor si rabinilor sa ne incurce mintea, asa incat n-am inteles ca Unul mai mare decat Moise era intre noi, ca Cineva mai intelept decat Solomon ne invata? Cat de surde au fost urechile noastre! Cat de slaba a fost intelegerea noastra!
56:10 Toma nu voise sa creada inainte de a pune degetul pe rana facuta de soldatii romani. Petru Il tagaduise in timpul umilirii si lepadarii Lui. Aceste amintiri dureroase le reveneau in minte cu atata claritate. Ei fusesera cu El, dar nici nu-L cunoscusera, nici nu-L apreciasera. Dar acum, cand isi recunosteau necredinta, toate aceste lucruri le tulburau atat de mult inimile.
56:11 Cand preotii si mai marii s-au unit impotriva lor si i-au adus in fata judecatorilor si i-au aruncat in inchisoare, urmasii lui Hristos s-au bucurat "ca au fost socotiti vrednici sa sufere pentru Numele Lui" (Fapte 5,41). S-au bucurat ca pot dovedi in fata oamenilor si a ingerilor ca au recunoscut slava lui Hristos si au ales sa-L urmeze, chiar daca pentru aceasta aveau sa piarda totul.
56:12 Si astazi este tot asa de adevarat ca si pe timpul apostolilor ca, fara lumina data de Duhul Sfant, natura omeneasca nu poate sa inteleaga slava lui Hristos. Adevarul si lucrarea lui Dumnezeu nu sunt apreciate de o crestinatate iubitoare de lume si de compromisuri. Dar urmasii Domnului nu vor putea fi intalniti pe cai usoare, cautand slava pamanteasca si conformarea cu lumea. Ei sunt mult inainte pe cararile muncii grele, umilintei si ocarii, in fruntea luptei impotriva "capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti" (Efes. 6,12). Si acum, ca si pe
56:13 vremea lui Hristos, ei sunt gresit intelesi, ocarati si apasati de preotii si fariseii timpului lor.
56:14 Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel, incat sa atraga atentia. Evanghelia harului lui Dumnezeu, cu spiritul ei de lepadare de sine, nu poate sa fie niciodata in armonie cu spiritul lumii. Cele doua principii sunt in vrajmasie. "Omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste" (1 Cor. 2,14).
56:15 Dar, in lumea religioasa de azi, sunt multi aceia care cred ca trebuie sa lucreze pentru intemeierea Imparatiei lui Hristos ca organizatie pamanteasca, lumeasca. Ei doresc sa faca din Domnul stapanitorul regatelor lumii acesteia, conducator in curtile, in taberele si in adunarile ei legislative, in palatele si pietele ei. Ei asteapta ca El sa domneasca prin prevederi legale, impuse de autoritatea omeneasca. Deoarece acum Hristos nu este aici in persoana, ei vor cauta sa actioneze in locul Lui, pentru a pune in aplicare legile Imparatiei Sale. Stabilirea unei asemenea imparatii este ceea ce doreau iudeii din zilele lui Hristos. Ei L-ar fi primit pe Isus, daca El ar fi voit sa intemeieze o imparatie pamanteasca, sa impuna ceea ce considerau ei ca fiind legi ale lui Dumnezeu si sa-i faca exponenti ai vointei Lui si delegati ai autoritatii Sale. Dar El a zis: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18,36). El nu dorea un tron pamantesc.
56:16 Carmuirea din vremea lui Isus era corupta si persecutoare; in toate partile erau abuzuri flagrante, oprimare, intoleranta si cruzime. Cu toate acestea, Mantuitorul n-a incercat sa faca reforme civile. El n-a atacat abuzurile nationale, nici n-a condamnat pe vrajmasii natiunii. El nu S-a amestecat in treburile autoritatilor sau administratiei celor de la putere. El, care ne-a fost pilda, S-a tinut departe de guvernele pamantesti. Nu pentru ca era indiferent la suferintele oamenilor, ci pentru ca leacul nu era in masuri omenesti si exterioare. Pentru a avea succes, tratamentul trebuia sa cuprinda pe fiecare om in parte si trebuia sa innoiasca inimile.
56:17 Imparatia lui Hristos nu va fi intemeiata prin hotararile tribunalelor, consiliilor sau ale adunarilor legislative, nici prin patronajul oamenilor mari din lume, ci prin sadirea naturii lui Hristos in natura omeneasca, prin lucrarea Duhului Sfant. "Tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu, nascuti nu din sange, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu" (Ioan 1,12.13). Aceasta este singura putere care
56:18 poate produce inaltarea omenirii. Iar partea omului in savarsirea acestei lucrari este invatarea si trairea Cuvantului lui Dumnezeu.
56:19 Cand si-a inceput lucrarea in Corint, orasul acela aglomerat, bogat si stricat, pervertit de nenumaratele vicii ale paganismului, apostolul Pavel a zis: "Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit" (1 Cor. 2,2). Scriind mai tarziu unora care mai inainte se intinasera prin cele mai nebunesti pacate, putea zice: "Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti in Numele Domnului Isus Hristos si prin Duhul Dumnezeului nostru". "Multumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat in Isus Hristos" (1 Cor. 6,11; 1,4).
56:20 Astazi, ca si in zilele lui Hristos, lucrarea Imparatiei lui Dumnezeu nu este facuta de cei care pretind cu zgomot sa fie recunoscuti si sprijiniti de conducatorii pamantesti si de legile omenesti, ci de aceia care vestesc oamenilor, in Numele Sau, acele adevaruri spirituale, care-l vor face pe primitor sa traiasca experienta lui Pavel: "Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2,20). Atunci ei vor lucra, la fel ca Pavel, pentru binele oamenilor. El zice: "Noi dar suntem trimisi imputerniciti ai lui Hristos, si ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Hristos: impacati-va cu Dumnezeu" (2 Cor. 5,20).