55:1 Cap. 54 - Samariteanul milos
55:2 IN PARABOLA DESPRE SAMARITEANUL MILOS, Hristos ilustreaza natura adevaratei religii. El arata ca ea nu consta din sisteme, crezuri sau ritualuri, ci din indeplinirea faptelor de iubire, din a face cat mai mult bine altora, dintr-o bunatate adevarata.
55:3 In timp ce Hristos ii invata pe oameni, "un invatator al Legii s-a sculat sa ispiteasca pe Isus si a zis: 'Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?'" Cu atentia incordata, multimea adunata astepta raspunsul. Preotii si rabinii crezusera ca-L vor prinde in cursa pe Hristos cu aceasta intrebare. Dar Mantuitorul a evitat controversa. El a cerut raspunsul chiar de la cel care-L intrebase: "Ce este scris in Lege?" a zis El. "Cum citesti in ea?" Iudeii inca Il mai acuzau pe Isus ca nu apreciaza legea data pe Sinai. Dar El a legat problema mantuirii de pazirea poruncilor lui Dumnezeu.
55:4 Invatatorul legii a zis: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti". Isus a zis: "Bine ai raspuns; fa asa si vei avea viata vesnica".
55:5 Invatatorul legii nu era multumit de pozitia pe care o adoptasera fariseii si nici de faptele lor. El studiase Scripturile cu dorinta de a cunoaste adevaratul lor inteles. Se interesase foarte mult de aceasta problema si intrebase cu sinceritate: "Ce sa fac?" In raspunsul sau cu privire la cererile
55:6 legii, el trecuse cu vederea multimea preceptelor privitoare la ceremonii si ritualuri. El nu sustinea ca acestea n-au valoare, ci prezentase cele doua mari principii de care erau legate legea si proorocii. Raspunsul acesta, laudat de Hristos, Il aseaza pe Mantuitorul pe un teren favorabil fata de rabini. Ei nu puteau sa-L condamne pentru ca aprobase ceea ce fusese prezentat de un invatator al legii.
55:7 "Fa asa si vei avea viata vesnica", a zis Isus. El prezentase legea ca pe un tot divin si in aceasta invatatura aratase ca nu este cu putinta sa tii un precept si sa calci un altul, deoarece acelasi principiu le calauzeste pe toate. Viitorul omului va fi determinat de ascultarea lui fata de toata legea. Iubirea suprema fata de Dumnezeu si iubirea nepartinitoare fata de om sunt principiile care trebuie sa ne conduca viata.
55:8 Carturarul acesta si-a dat seama ca este un calcator al legii. Cuvintele cercetatoare ale lui Hristos l-au convins de acest lucru. El nu implinise neprihanirea legii, pe care pretindea ca o cunoaste si o intelege. El nu dovedise iubire fata de semenii sai. Se cerea pocainta, dar, in loc sa se pocaiasca, el a incercat sa se indreptateasca. In loc sa recunoasca adevarul, a cautat sa arate cat de grea este implinirea poruncii. El sperase sa inlature in felul acesta convingerea si sa se indreptateasca in fata oamenilor. Cuvintele Mantuitorului aratasera ca intrebarea lui n-avea rost, intrucat fusese in stare sa dea singur un raspuns. Totusi a pus o alta intrebare, zicand: "Si cine este aproapele meu?"
55:9 Printre iudei, intrebarea aceasta pricinuia o nesfarsita cearta. Ei n-aveau nici o indoiala cu privire la pagani si samariteni; acestia erau straini si vrajmasi. Dar unde trebuia sa se faca deosebire, in cadrul propriei natiuni, intre diferitele clase ale societatii? Pe cine ar trebui sa priveasca preotul, rabinul, mai marele, ca semen al sau? Ei isi petreceau toata viata intr-un sir de ceremonii, prin care cautau sa se curateasca. Legatura cu gloata nestiutoare, spuneau ei, i-ar fi intinat si le-ar fi cerut eforturi obositoare pentru a se curati. Sa-i priveasca oare si pe cei "necurati" ca semeni ai lor?
55:10 Isus nu S-a lasat nici acum atras in controversa. El n-a dezvaluit bigotismul celor care cautau sa-L condamne. Dar a prezentat in fata ascultatorilor Sai, printr-o parabola simpla, un tablou de prea imbelsugata iubire cereasca, ce a miscat toate inimile si a scos de la invatatorul legii o marturisire a adevarului.
55:11 Mijlocul prin care se indeparteaza intunericul este primirea luminii. Cea mai buna cale de a trata ratacirea este prezentarea adevarului. Descoperirea iubirii lui Dumnezeu face sa iasa la iveala diformitatea si pacatosenia inimii egoiste.
55:12 "Un om", a zis Isus, "se cobora din Ierusalim la Ierihon. A cazut intre niste talhari, care l-au dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat si l-au lasat aproape mort. Din intamplare, se cobora, pe acelasi drum, un preot; si cand a vazut pe omul acesta a trecut inainte, pe alaturi. Un levit trecea si el prin locul acela, si cand l-a vazut, a trecut inainte, pe alaturi" (Luca 10,30-32). Lucrul acesta nu era ceva inchipuit, ci un fapt adevarat, cunoscut ca fiind exact asa cum era prezentat. Preotul si levitul, care trecusera pe alaturi, se aflau printre ascultatorii lui Hristos.
55:13 Mergand de la Ierusalim la Ierihon, calatorul trebuia sa treaca printr-o parte a pustiei Iudeii. Drumul cobora printr-o trecatoare salbatica, stancoasa, plina de talhari; locul acela era adesea scena multor violente. Tocmai aici fusese atacat calatorul, i se luase tot ce avea mai de pret, fusese ranit, batut si lasat pe marginea drumului, aproape mort. Pe cand zacea astfel, a venit pe drumul acela preotul, dar el a aruncat doar o privire catre omul ranit. Apoi s-a aratat levitul. Curios sa stie ce se intamplase, s-a oprit si a privit la cel suferind. El stia prea bine ce ar fi trebuit sa faca, dar aceasta nu era o datorie placuta. Ar fi vrut mai bine sa nu fi trecut pe drumul acela, ca sa nu-l fi vazut pe ranit. Si-a zis insa ca lucrul acela nu-l privea.
55:14 Amandoi oamenii aceia aveau ocupatii sfinte si pretindeau ca sunt talmacitori ai Scripturilor. Faceau parte din clasa de oameni alesi in mod deosebit ca reprezentanti ai lui Dumnezeu inaintea oamenilor. Ei trebuiau sa fie "ingaduitori cu cei nestiutori si rataciti" (Evrei 5,2), ca sa-i poata face
55:15 pe oameni sa inteleaga marea iubire a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc. Lucrarea la care erau chemati se asemana cu lucrarea lui Hristos, pe care El o descrisese astfel: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia; M-a trimis sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita; sa propovaduiesc robilor de razboi slobozenia si orbilor capatarea vederii; sa dau drumul celor apasati" (Luca 4,18).
55:16 Ingerii cerului vad nenorocirea familiei lui Dumnezeu de pe pamant si sunt gata sa colaboreze cu oamenii, pentru a indeparta suferinta si apasarea. In providenta Sa, Dumnezeu i-a adus pe preot si pe levit pe aceasta cale, unde zacea omul ranit, ca ei sa vada nevoia lui de mila si de ajutor. Tot cerul astepta sa vada daca inima acestor oameni va fi miscata de mila fata de suferinta omeneasca. Mantuitorul era Acela care ii condusese pe evrei in pustie; prin stalpul de nor si de foc, El daduse o invatatura cu totul deosebita de aceea pe care o primeau oamenii acum de la preotii si invatatorii lor. Masurile pline de mila prevazute de lege aveau in vedere pana si cele mai umile animale, care nu pot sa exprime prin cuvinte nevoia si suferinta lor. In privinta aceasta, se dadusera indrumari fiilor lui Israel prin Moise: "Daca intalnesti boul vrajmasului tau sau magarul lui ratacit, sa i-l aduci acasa. Daca vezi magarul vrajmasului tau, cazut sub povara lui, sa nu treci pe langa el, si sa-i ajuti sa ia povara de pe magar" (Exod 23,4.5). Dar, in omul ranit de talhari, Isus prezenta cazul unui frate in suferinta. Cu cat mai mult ar fi trebuit sa le fie mila de el decat de o vita de povara! Lor li se facuse cunoscut prin Moise ca Domnul Dumnezeul lor, "Dumnezeul cel mare, puternic si infricosat", face "dreptate orfanului si vaduvei si iubeste pe strain". Si El a poruncit: "Sa iubiti de aceea pe strain; sa-l iubiti ca pe voi insiva" (Deut. 10,17-19; Lev. 19,34).
55:17 Iov spusese: "Strainul nu petrece noaptea afara; ci mi-am deschis usa ca sa intre calatorul". Si cand cei doi ingeri preschimbati in oameni au venit in Sodoma, Lot s-a plecat cu fata la pamant si a zis: "Domnii mei, intrati va rog in casa robului vostru, ca sa ramaneti peste noapte" (Iov 31,32; Gen. 19,2). Cu toate ca aceste invataturi erau cunoscute preotului si levitului, ei nu le-au pus in practica in viata lor. Educati in scoala bigotismului national, ei devenisera egoisti, marginiti si exclusivisti. Cand au privit la omul ranit, n-au stiut daca este din neamul lor sau nu. Se gandeau ca s-ar putea sa fie samaritean si, de aceea, au trecut pe alaturi.
55:18 In purtarea lor, asa cum o descrisese Hristos, invatatorul legii n-a vazut nimic contrar celor pe care le stia el cu privire la cerintele legii. Dar acum s-a prezentat o noua scena.
55:19 Un samaritean, fiind in calatorie, ajunge la locul in care era suferindul si, cand l-a vazut, i s-a facut mila de el. Nu s-a mai intrebat daca strainul era iudeu sau dintre neamuri. Daca cel cazut era iudeu, samariteanul stia bine ca, daca situatia ar fi fost inversa, omul l-ar fi scuipat in fata si ar fi trecut dispretuitor pe alaturi. Dar el n-a ezitat din cauza aceasta. Nu s-a gandit nici la faptul ca el insusi putea sa fie in primejdie, daca intarzia in locul acela. Ii era de ajuns ca avea in fata o fiinta omeneasca aflata in nevoie si suferinta. Si-a scos haina, ca sa-l acopere. Uleiul si vinul luate pentru propria calatorie le-a folosit ca sa aline suferinta si sa intareasca pe cel ranit. L-a asezat apoi pe asinul lui si a pornit incet, cu pas domol, asa incat strainul sa nu fie miscat si sa sufere mai mult. L-a dus la un han si a avut toata noaptea grija de el, supraveghindu-l cu multa atentie. Dimineata, intrucat strainul se mai intremase, samariteanul s-a hotarat sa mearga mai departe, pe drumul sau. Dar, inainte de a face lucrul acesta, l-a dat in grija hangiului, a platit totul si a mai lasat si o suma de rezerva pentru strain; si, nefiind multumit numai cu atat, a luat masuri si pentru alte nevoi, spunand gazdei: "Ai grija de el si orice vei mai cheltui, iti voi da inapoi la intoarcere".
55:20 O data incheiata parabola, Isus Si-a indreptat privirea catre invatatorul legii, cu o expresie care parea ca-i citeste sufletul, si a zis: "Care dintre acesti trei ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui ce cazuse intre talhari?" (Luca 10,36)
55:21 Nici acum, invatatorul legii n-ar fi vrut sa rosteasca numele de samaritean cu buzele sale si a raspuns: "Cel ce si-a facut mila de el". Isus a zis: "Du-te de fa si tu la fel".
55:22 In felul acesta, s-a raspuns pentru totdeauna la intrebarea: "Cine este aproapele meu?" Hristos a aratat ca aproapele nostru nu inseamna numai cineva din biserica sau de credinta noastra. Nu trebuie sa facem nici o deosebire de rasa, culoare sau clasa. Aproapele nostru este orice persoana care are nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nostru este orice suflet ranit si zdrobit de vrajmasul. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu.
55:23 In parabola despre samariteanul milos, Isus a prezentat tabloul Sau si al misiunii Sale. Omul a fost inselat, ranit, jefuit si ruinat de Satana si lasat sa piara, dar Mantuitorul a avut mila de
55:24 starea noastra neajutorata. El a parasit slava Sa, pentru a veni sa ne mantuiasca. El ne-a gasit cand eram aproape de moarte si S-a ocupat de cazul nostru. Ne-a vindecat ranile. Ne-a acoperit cu haina neprihanirii Sale. Ne-a oferit un loc de scapare si a luat toate masurile pentru noi, prin pretul platit de El. A murit ca sa ne rascumpere. Aratand catre propriul exemplu, El zice catre urmasii Sai: "Va poruncesc aceste lucruri, ca sa va iubiti unii pe altii". "Cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii" (Ioan 15,17; 13,34).
55:25 Intrebarea pusa de invatatorul legii lui Isus fusese: "Ce trebuie sa fac?" Si Isus, recunoscand ca iubirea fata de Dumnezeu si fata de om este implinirea legii, a spus: "Fa asa si vei avea viata". Samariteanul ascultase de indemnurile unei inimi bune si iubitoare, dovedindu-se astfel un implinitor al legii. Hristos l-a indemnat pe invatatorul legii: "Du-te de fa si tu la fel". De la copiii lui Dumnezeu se asteapta sa faca, nu numai sa zica: "Cine zice ca ramane in El trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus" (1 Ioan 2,6).
55:26 Invatatura aceasta nu este mai putin necesara astazi decat pe vremea cand a dat-o Isus. Egoismul si formalismul rece aproape au stins focul iubirii si au indepartat insusirile placute, care trebuie sa infrumuseteze caracterul. Multi dintre cei care marturisesc Numele Lui au pierdut din vedere faptul ca toti crestinii trebuie sa-L reprezinte pe Hristos. Daca nu se da pe fata jertfire de sine pentru binele altora, in cercul familiei, intre vecini, in biserica si oriunde am fi, atunci, oricare ar fi marturisirea gurii, noi nu suntem crestini.
55:27 Hristos a legat interesul Sau de cel al oamenilor si ne cere sa devenim una cu El pentru salvarea omenirii. "Fara plata ati primit, fara plata sa dati", zice El (Mat. 10,8). Pacatul este cel mai mare dintre toate relele si datoria noastra este sa avem mila si sa-l ajutam pe pacatos. Sunt multi care gresesc si care isi simt rusinea si nebunia. Ei sunt flamanzi dupa cuvintele de incurajare. Ei privesc la greselile si ratacirile lor pana ajung aproape de disperare. Noi nu trebuie sa neglijam aceste suflete. Daca suntem crestini, nu trebuie sa trecem pe alaturi, tinandu-ne cat mai departe tocmai de aceia care au mai multa nevoie de ajutorul nostru. Cand vedem fiinte omenesti in suferinta, fie din cauza bolilor, fie din cauza pacatului, sa nu zicem niciodata: "Aceasta nu ma priveste".
55:28 "Voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati pe unul ca acesta cu duhul blandetii" (Gal. 6,1). Prin credinta si rugaciune, puterea vrajmasului este data inapoi. Spuneti cuvinte de credinta si curaj, care vor fi ca un balsam vindecator pentru cel zdrobit si ranit. Multi, foarte multi, au slabit si si-au pierdut curajul
55:29 in marea batalie a vietii; un cuvant de amabila imbarbatare i-ar intari ca sa biruie. Niciodata sa nu trecem pe langa un suflet suferind, fara a cauta sa-i dam mangaierea cu care suntem mangaiati de Dumnezeu.
55:30 Toate acestea sunt numai implinirea principiului legii, principiu ilustrat prin parabola samariteanului milos si manifestat in viata lui Isus. Caracterul Sau descopera adevarata insemnatate a legii si ne arata ce inseamna a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine. Si cand copiii lui Dumnezeu manifesta indurare, bunatate si iubire fata de toti oamenii, ei dovedesc caracterul randuielilor cerului. Ei dau marturie ca "Legea Domnului este desavarsita si invioreaza sufletul" (Ps. 19,7). Si oricine nu manifesta aceasta iubire calca legea pe care pretinde ca o onoreaza. Atitudinea fata de fratii nostri arata care este atitudinea noastra fata de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu in inima este singurul izvor pentru iubirea fata de aproapele. "Daca zice cineva: 'Eu iubesc pe Dumnezeu', si uraste pe fratele sau, este un mincinos, caci cine nu iubeste pe fratele, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?" Preaiubitilor, "daca ne iubim unii pe altii, Dumnezeu ramane in noi, si dragostea Lui a ajuns desavarsita in noi" (1 Ioan 4,20.12).