51:1 Cap. 50 - Printre curse
51:2 TOT TIMPUL CAT A STAT LA IERUSALIM in cursul praznicului, Isus a fost pandit de iscoade. In fiecare zi cautau mijloace de a-L aduce la tacere. Preotii si conducatorii cautau sa-L prinda in cursa. Au facut planul de a-L opri prin violenta. Dar aceasta nu era totul. Doreau sa-L umileasca pe acest Invatator galilean in fata poporului.
51:3 In prima zi a participarii Sale la sarbatoare, conducatorii venisera la El, intrebandu-L cu ce putere invata. Doreau sa intoarca atentia oamenilor de la El la problema dreptului Sau de a invata si, in acelasi timp, la importanta si autoritatea lor.
51:4 "Invatatura Mea nu este a Mea", a zis El, "ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. Daca vrea cineva sa faca voia Lui, va ajunge sa cunoasca daca invatatura este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine" (Ioan 7,16-17). Isus n-a intampinat intrebarea acestor batjocoritori raspunzand cu batjocura, ci prin dezvaluirea adevarului necesar pentru mantuirea sufletului. Intelegerea si aprecierea adevarului, a zis El, depind mai mult de inima decat de minte. Adevarul trebuie primit in suflet; el pretinde supunerea vointei. Daca adevarul ar putea sa fie supus numai ratiunii, mandria n-ar fi o piedica in calea primirii lui. Dar el trebuie sa fie primit prin lucrarea harului in inima si primirea lui depinde de lepadarea oricarui pacat pe care ni-l descopera Duhul lui Dumnezeu. Posibilitatile unui om de a cunoaste adevarul, oricat de stralucite ar fi, se vor dovedi nefolositoare cata vreme inima nu se deschide sa primeasca
51:5 adevarul si pana nu are loc o constienta lepadare a oricarui obicei si a oricarei deprinderi potrivnice principiilor lui. Acelora care se predau in felul acesta lui Dumnezeu, cu dorinta sincera de a cunoaste si implini vointa Lui, adevarul li se va descoperi ca fiind puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea lor. Acestia vor fi in stare sa-l deosebeasca pe acela care vorbeste din partea lui Dumnezeu de acela care vorbeste numai de la sine. Fariseii nu asezasera vointa lor de partea vointei lui Dumnezeu. Ei nu cautau sa cunoasca adevarul, ci sa gaseasca vreo scuza pentru a scapa de el; Hristos a aratat ca, din cauza aceasta, ei nu intelegeau invatatura Lui.
51:6 Apoi a descoperit mijlocul prin care sa poata fi deosebit adevaratul invatator de cel fals: "Cine vorbeste de la sine, cauta slava lui insusi; dar cine cauta slava Celui ce l-a trimis, acela este adevarat si in el nu este strambatate" (Ioan 7,18). Acela care cauta slava sa vorbeste numai de la sine. Spiritul preocuparii numai pentru sine isi tradeaza originea. Dar Hristos cauta slava lui Dumnezeu. El rostea cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta era dovada autoritatii Sale ca Invatator al adevarului.
51:7 Isus le-a dat rabinilor o dovada a divinitatii Sale, aratandu-le ca citeste in inima lor. De la vindecarea savarsita la Betesda, ei au pus la cale moartea Lui. In felul acesta, ei insisi calcau legea pe care pretindeau ca o apara. "Oare nu v-a dat Moise Legea?" a zis El. "Totusi nimeni din voi nu tine Legea. De ce cautati sa Ma omorati?"
51:8 Ca o strafulgerare, aceste cuvinte le-au descoperit rabinilor prapastia ruinei in care erau gata sa se prabuseasca. Pentru o clipa, s-au ingrozit. Ei au vazut ca se lupta impotriva unei puteri nemarginite. Dar nu voiau sa primeasca avertizarea. Pentru a-si pastra influenta asupra poporului, planurile lor criminale trebuiau sa ramana ascunse. Abatandu-se de la intrebarea lui Isus, ei exclamara: "Ai drac. Cine cauta sa Te omoare?" Ei insinuau ca minunile lui Isus erau venite de la un duh rau.
51:9 Isus n-a tinut seama de aceasta insinuare. El a trecut mai departe, explicand ca lucrarea Sa de vindecare la Betesda era in armonie cu legea Sabatului si ca era indreptatita chiar de interpretarea pe care iudeii o dadeau legii. El a zis: "Moise v-a dat porunca privitoare la taierea imprejur... si voi taiati imprejur pe om in ziua Sabatului". Dupa lege, fiecare copil trebuia sa fie circumcis in ziua a opta. Daca timpul prescris cadea in Sabat, ritualul trebuia savarsit atunci. Cu atat mai mult era in armonie cu
51:10 spiritul legii sa fie "insanatosit un om in ziua Sabatului". El le-a atras atentia, zicand: "Nu judecati dupa infatisare, ci judecati dupa dreptate".
51:11 Conducatorii au fost adusi la tacere; si multi din popor ziceau: "Nu este El acela pe care cauta ei sa-L omoare? Si totusi iata ca vorbeste pe fata si ei nu-I zic nimic; nu cumva, in adevar, cei mai mari vor fi cunoscut ca El este Hristosul?"
51:12 Multi dintre ascultatorii lui Hristos, care locuiau in Ierusalim si care nu erau in necunostinta de uneltirile celor mari impotriva Lui, se simteau atrasi catre El cu o putere irezistibila. Ii stapanea convingerea ca El era Fiul lui Dumnezeu. Dar Satana era gata sa strecoare indoiala; si pentru aceasta, calea era pregatita chiar de gresitele lor pareri despre Mesia si venirea Lui. Toti credeau ca Hristos trebuia sa Se nasca la Betleem, dar ca dupa catva timp avea sa dispara si ca, la a doua Lui venire, nimeni nu avea sa stie de unde venea. Nu putini erau aceia care sustineau ca Mesia nu avea nici o legatura de rudenie cu neamul omenesc. Deoarece Isus din Nazaret nu satisfacea asteptarile poporului in ce priveste slava lui Mesia, multi se alaturau celor care spuneau: "Dar noi stim de unde este omul acesta; insa cand va veni Hristosul, nimeni nu va sti de unde este".
51:13 In timp ce ei pendulau intre indoiala si credinta, Isus le-a cunoscut gandurile si le-a raspuns: "Ma cunoasteti si Ma stiti de unde sunt. Eu n-am venit de la Mine Insumi, ci Cel ce M-a trimis este adevarat, si voi nu-L cunoasteti". Ei pretindeau ca stiu care trebuie sa fie obarsia lui Hristos, dar nu stiau nimic despre ea. Daca ar fi trait in deplina armonie cu vointa lui Dumnezeu, L-ar fi cunoscut pe Fiul Lui, cand El li S-a descoperit.
51:14 Ascultatorii ar fi trebuit sa inteleaga cuvintele lui Hristos. Ele erau o repetare lamurita a celor sustinute de El in fata Sinedriului, cu multe luni inainte, cand S-a declarat Fiul lui Dumnezeu. Dupa cum atunci cei mai mari au cautat sa-L dea la moarte, tot astfel era si acum, dar erau impiedicati de o putere nevazuta, care punea o stavila furiei lor, zicandu-le: "Pana aici sa mergeti si mai departe nu".
51:15 Erau foarte multi oameni care credeau in El si se intrebau: "Cand va veni Hristosul, va face mai multe semne decat a facut omul acesta?" Conducatorii fariseilor, care urmareau cu nerabdare mersul lucrurilor, au prins cuvintele de simpatie soptite de multime. Dand fuga la mai marii preotilor, au facut planul sa-L aresteze.
51:16 Totusi au randuit sa-L prinda cand era singur, deoarece se temeau sa puna mana pe El in fata poporului. Din nou, Isus a dovedit ca le citeste gandurile. "Mai sunt cu voi putina vreme", a zis El, "si apoi Ma duc la Cel ce M-a trimis. Ma veti cauta si nu Ma veti gasi; si unde voi fi Eu, voi nu veti putea veni". In curand, urma sa gaseasca un refugiu dincolo de atingerea batjocurilor si a urii lor. El urma sa Se inalte la Tatal, spre a fi din nou Cel adorat de ingeri; si omoratorii Lui nu puteau sa ajunga niciodata acolo.
51:17 Batjocoritori, rabinii au zis: "Unde are de gand sa se duca omul acesta, ca sa nu-L putem gasi? Doar n-o avea de gand sa Se duca la cei imprastiati printre greci si sa invete pe greci?" Ei nici nu visau ca, prin cuvintele lor batjocoritoare, descriu misiunea lui Hristos! Toata ziua Isi intinsese mainile catre un popor neascultator si batjocoritor; totusi El avea sa fie gasit de cei ce nu-L cautau, sa Se descopere unui popor ce n-a chemat Numele Lui (Rom. 10,20.21).
51:18 Multi dintre cei care se convinsesera ca Isus era Fiul lui Dumnezeu erau dusi in ratacire de rationamentul fals al preotilor si rabinilor. Invatatorii acestia repetasera cu mare efect profetiile privitoare la Mesia, ca "va imparati pe muntele Sionului si la Ierusalim, stralucind de slava in fata batranilor Lui", ca "El va stapani de la o mare la alta si de la Rau pana la marginile pamantului" (Is. 24,23; Ps. 72,8). Apoi au comparat cu dispret slava descrisa aici cu infatisarea umila a lui Isus. Chiar cuvintele profetiei erau in asa fel rastalmacite, incat sa sustina ratacirea. Daca ar fi cercetat Cuvantul cu sinceritate pentru ei insisi, oamenii n-ar mai fi fost dusi in ratacire. Capitolul 61 din Isaia marturiseste ca Hristos trebuia sa faca tocmai lucrarea pe care o facea. Capitolul 53 arata lepadarea si suferintele Sale in lume si capitolul 59 descrie caracterul preotilor si rabinilor.
51:19 Dumnezeu nu-i constrange pe oameni sa dea la o parte necredinta. In fata lor se afla lumina si intunericul, adevarul si ratacirea. Ei singuri trebuie sa hotarasca ce vor sa primeasca. Mintea omului este inzestrata cu puterea de a deosebi intre bine si rau. Dumnezeu nu vrea ca oamenii sa ia hotarari sub imperiul impulsurilor, ci din cantarirea dovezilor, comparand cu grija text cu text. Daca ar fi lasat la o parte prejudecatile si ar fi comparat profetia scrisa cu faptele ce caracterizau viata lui Isus, iudeii ar fi observat o frumoasa armonie intre profetii si implinirea lor in viata si activitatea umilului Galilean.
51:20 Astazi, multi sunt inselati la fel ca iudeii. Invatatorii religiosi citesc Biblia in lumina intelegerii si traditiei proprii, iar oamenii nu cerceteaza Scriptura pentru ei insisi si nici nu gandesc pentru ei insisi, ca sa stie care este adevarul; ei isi predau judecata si isi incredinteaza sufletul in mana conducatorilor lor. Predica si invatatura din Cuvantul Sau sunt un mijloc randuit de Dumnezeu pentru raspandirea luminii; dar noi trebuie sa comparam cu Scriptura orice invatatura omeneasca. Oricine va cerceta Biblia cu rugaciune, dorind sa cunoasca adevarul, ca sa poata asculta de el, va primi lumina dumnezeiasca. El va intelege Scripturile. "Daca cineva vrea sa faca voia Lui, va ajunge sa cunoasca daca invatatura este de la Dumnezeu" (Ioan 7,17).
51:21 In cea din urma zi a praznicului, aprozii trimisi de catre preoti si conducatori sa-L aresteze pe Hristos s-au intors fara El. Au fost atunci intrebati cu manie: "De ce nu L-ati adus?" Cu o infatisare solemna, ei au raspuns: "Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta".
51:22 Inima lor impietrita se inmuiase auzind cuvintele lui Hristos. In timp ce El vorbea in curtea templului, ei se apropiasera pentru a prinde vreun cuvant pe care sa-l poata intoarce impotriva Lui. Dar, in timp ce ascultau, scopul pentru care venisera a fost uitat. Au stat ca vrajiti si Hristos S-a descoperit sufletului lor. Ei au vazut ceea ce preotii si conducatorii nu voiau sa vada - natura omeneasca inundata de slava divina. S-au intors plini de gandul acesta, atat de impresionati de cuvintele Lui, incat la intrebarea: "De ce nu L-ai adus?" au putut doar sa spuna: "Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta".
51:23 Preotii si conducatorii, la prima lor intalnire cu Hristos, avusesera aceeasi convingere. Inima lor fusese adanc miscata si gandul acesta venise cu putere in mintea lor: "Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta". Dar ei inabusisera convingerea data de Duhul Sfant. Acum, maniati ca pana si reprezentantii legii puteau fi influentati de Galileanul hulit, au strigat: "Doar n-ati fi fost dusi si voi in ratacire? A crezut in El vreunul dintre mai marii nostri sau din farisei? Dar norodul acesta, care nu stie Legea, este blestemat!"
51:24 Aceia carora li se adreseaza solia adevarului rareori intreaba: "Este adevarat?", ci: "De cine e sustinuta?" Multimile o apreciaza prin numarul acelora care o primesc si se pune mereu intrebarea: "A crezut cineva dintre invatati sau dintre conducatorii religiosi?" Oamenii nu arata astazi mai mult interes fata de adevarata evlavie decat in zilele lui Hristos. Ei cauta si astazi tot asa de mult bunurile pamantesti, neglijand comorile ceresti, si nu este un
51:25 argument impotriva adevarului faptul ca foarte multi nu sunt dispusi sa-l primeasca sau ca adevarul nu este primit de oamenii mari ai lumii sau chiar de conducatorii religiosi.
51:26 Preotii si conducatorii au inceput sa faca planuri pentru arestarea lui Isus. Sustineau ca, daca va fi lasat liber, El ii va indeparta pe oameni de la conducatorii actuali si deci lucrul cel mai important era sa-L aduca imediat la tacere. In toiul discutiei lor, au fost opriti brusc. Nicodim a intrebat: "Legea noastra osandeste ea pe un om inainte ca sa-l asculte si sa stie ce face?" Peste adunare s-a asternut tacerea. Cuvintele lui Nicodim au patruns in constiinta lor. Ei nu puteau sa condamne un om fara sa-l fi ascultat mai intai. Dar nu numai pentru motivul acesta au amutit ingamfatii conducatori, privind la acela care indraznise sa vorbeasca in favoarea dreptatii. Ei erau uimiti si le era ciuda ca cineva dintre ei fusese atat de impresionat de caracterul lui Isus, incat avea de spus un cuvant in apararea Lui. Revenindu-si din uimire, s-au adresat lui Nicodim cu sarcasm: "Si tu esti din Galilea? Cerceteaza bine si vei vedea ca din Galilea nu s-a ridicat nici un prooroc".
51:27 Totusi, protestul a avut ca rezultat suspendarea sedintei consiliului. Conducatorii nu puteau sa-si aduca la indeplinire planul si sa-L condamne pe Isus fara sa-L asculte. Infranti de asta data, "s-au intors fiecare acasa. Isus S-a dus la Muntele Maslinilor".
51:28 Departe de framantarile si freamatul orasului, de gloatele curiosilor si de rabinii vicleni, Isus a mers in linistea livezilor de maslini, unde putea sa fie singur cu Dumnezeu. Dar, in zorii zilei, a revenit in templu si, cand oamenii s-au adunat in jurul Lui, S-a asezat sa-i invete.
51:29 Curand, a fost intrerupt. O ceata de farisei si carturari s-a apropiat de El, tarand cu ei o femeie ingrozita, pe care, prin cuvinte aspre si categorice, o acuzau ca a calcat porunca a saptea. Dupa ce au imbrancit-o in fata lui Isus, I-au spus cu un respect fatarnic: "Moise in Lege ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei. Tu dar ce zici?"
51:30 Pretinsul lor respect ascundea o uneltire josnica pentru nimicirea Lui. Ei prinsesera aceasta ocazie pentru a obtine condamnarea Lui, gandind ca, oricare I-ar fi hotararea, aveau posibilitatea sa-L acuze. Daca ar fi achitat-o pe femeie, putea sa fie acuzat ca dispretuieste legea lui Moise. Daca ar fi declarat-o vrednica de moarte,
51:31 putea sa fie acuzat de catre romani ca Isi asuma o autoritate care le apartine numai lor.
51:32 Isus a privit o clipa scena - victima tremurand, acoperita de ocara, demnitarii cu fata aspra, fara pic de mila omeneasca. Spiritul Sau de nepatata curatie S-a cutremurat in fata acestui tablou. Stia bine pentru care motiv fusese adus acest caz in fata Lui. El citea in inima si cunostea caracterul si istoria vietii fiecaruia dintre cei care stateau in fata Lui. Chiar acesti asa-zisi paznici ai dreptatii condusesera victima la pacat, ca sa-I poata intinde o cursa lui Isus. Nedand nici un semn ca a auzit intrebarea lor, El S-a plecat si, indreptandu-Si privirea in jos, a inceput sa scrie pe pamant.
51:33 Iritati de intarzierea si aparenta Lui nepasare, acuzatorii s-au apropiat, facandu-L atent asupra situatiei. Dar, cand privirea lor, urmarind-o pe a lui Isus, a cazut pe pamantul de la picioarele Lui, expresia fetei lor s-a schimbat. Acolo, in fata lor, erau scrise pacatele ascunse ale vietii lor. Privitorii au vazut schimbarea brusca de pe fetele lor si s-au ingramadit sa vada la ce se uitau cu atata groaza si rusine.
51:34 Cu toata pretentia lor de respect fata de lege, acuzand-o pe femeie, rabinii nesocoteau prescriptiile legii. Era datoria sotului sa ia masuri impotriva ei, si partile vinovate trebuiau sa fie pedepsite deopotriva. Actiunea acuzatorilor era cu totul neautorizata. Isus i-a intampinat totusi pe terenul lor. Legea preciza ca, in cazul pedepsei cu moartea, trebuia ca martorii sa arunce primii cu piatra. Ridicandu-Se acum si atintindu-Si privirea asupra batranilor complotisti, Isus a zis: "Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea". Si, aplecandu-Se, a continuat sa scrie pe pamant.
51:35 El nu nesocotise legea data de Moise, nici nu calcase autoritatea Romei. Acuzatorii fusesera infranti. Acum, cand haina pretinsei lor sfintenii fusese sfasiata, ei au ramas in fata nemarginitei curatii vinovati si condamnati. Tremurau ca nu cumva nelegiuirile ascunse ale vietii lor sa fie descoperite multimii si unul cate unul, cu fruntea si ochii plecati, s-au furisat, lasandu-si victima singura cu Mantuitorul milostiv.
51:36 Isus S-a ridicat si, privind la femeie, a zis: "Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit?" "Nimeni, Doamne", I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: "Nici Eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti".
51:37 Femeia statuse in fata lui Isus tremurand de frica. Cuvintele Lui: "Cine dintre voi este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra in ea" au sunat pentru ea ca o sentinta la moarte. Nu indraznea sa ridice ochii catre fata Mantuitorului, ci isi astepta soarta in tacere. Cu inima cuprinsa de uimire, a vazut cum acuzatorii ei se indeparteaza fara cuvant si plini de neliniste; apoi au ajuns la urechile ei aceste cuvinte: "Nici Eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti". Cu inima zdrobita, ea s-a aruncat la picioarele lui Isus, exprimandu-si printre suspine iubirea plina de recunostinta si marturisindu-si pacatele cu lacrimi amare.
51:38 Acesta a fost pentru ea inceputul unei vieti noi, o viata de curatie si pace, devotata in slujba lui Dumnezeu. In ridicarea acestui suflet cazut, Isus a savarsit o minune mai mare decat vindecarea celei mai rele boli trupesti. El a vindecat boala spirituala care duce la moarte vesnica. Femeia aceasta pocaita a devenit una dintre cele mai statornice urmase ale Lui. Prin iubire si devotament, pline de sacrificiu de sine, ea si-a exprimat recunostinta fata de harul Lui iertator.
51:39 Iertand-o pe aceasta femeie si incurajand-o sa duca o viata mai buna, caracterul lui Isus straluceste in frumusetea neprihanirii desavarsite. Desi nu acopera pacatul, nici nu micsoreaza simtul vinovatiei, El nu cauta sa condamne, ci sa mantuiasca. Lumea avea numai dispret si batjocura pentru femeia aceasta pacatoasa, dar Isus ii spune cuvinte de mangaiere si nadejde. Cel nepatat are mila de slabiciunea celui pacatos si-i intinde o mana de ajutor. In timp ce fariseii ipocriti acuza, Isus ii zice: "Du-te si sa nu mai pacatuiesti".
51:40 Nu este un adevarat urmas al lui Hristos acela care, intorcand privirea, se indeparteaza de cel care a gresit, lasandu-l sa-si urmeze neimpiedicat calea spre ruina. Cei care se grabesc sa-i acuze pe altii si, plini de ravna, ii aduc in fata justitiei sunt adesea mai vinovati in propria viata decat cei pe care ii acuza. Oamenii il urasc pe pacatos, in timp ce iubesc pacatul. Hristos uraste pacatul, dar il iubeste pe pacatos. Acesta va fi spiritul celor care Il urmeaza. Iubirea crestina e inceata la mustrare, grabita sa observe pocainta, gata sa ierte, sa incurajeze, sa-l aseze pe cel gresit pe calea sfinteniei si sa-i intareasca pasii pe acest drum.