48:1 Cap. 47 - Servire
48:2 NOAPTEA INTREAGA AU PETRECUT-O pe munte; la rasaritul soarelui, Isus si ucenicii au coborat in campie. Absorbiti de ganduri, ucenicii erau inspaimantati si tacuti. Nici Petru nu era in stare sa spuna vreun cuvant. Bucuros ar fi zabovit in locul cel sfant, care fusese atins de lumina cereasca si unde Fiul lui Dumnezeu Isi descoperise slava; dar mai era o lucrare de facut pentru oamenii care Il cautau pe Isus incoace si incolo.
48:3 La piciorul muntelui se adunase un grup mare de oameni, adusi acolo de ucenicii care ramasesera in urma, dar care stiau unde Se dusese Isus. Cand Mantuitorul S-a apropiat, le-a poruncit celor trei insotitori sa pastreze tacerea cu privire la cele vazute, zicand: "Sa nu spuneti nimanui despre vedenia aceasta, pana va invia Fiul omului din morti". Descoperirea facuta ucenicilor trebuia sa fie primita numai de inima lor si sa nu fie facuta cunoscuta altora. Daca ar fi fost povestita multimii, ar fi dat nastere la batjocura sau la uimire zadarnica. Si chiar cei noua apostoli nu ar fi inteles scena decat dupa ce Hristos avea sa invie din morti. Cat de greu intelegeau pana si cei trei ucenici privilegiati se vede in faptul ca, fara a tine seama de tot ce spusese Hristos despre evenimentele care Ii stateau in fata, se intrebau intre ei ce inseamna sa invie din morti.
48:4 Cu toate acestea, n-au cerut de la Isus nici o explicatie. Cuvintele Lui cu privire la viitor ii umplusera de intristare; ei nu cautau o noua descoperire cu privire la ceea ce erau inclinati sa creada ca nu va avea loc niciodata.
48:5 Cand cei din campie L-au vazut pe Isus, au dat fuga inaintea Lui, salutandu-L cu respect si bucurie. Totusi, ochiul Lui patrunzator a vazut ca ei erau in mare incurcatura. Ucenicii pareau tulburati. Tocmai se intamplase ceva care-i facuse sa sufere o dezamagire si o umilire amara.
48:6 In timp ce ei asteptau la piciorul muntelui, un tata adusese la ei pe fiul sau, pentru a fi eliberat de un duh mut, care-l chinuia. Cand Isus ii trimisese pe cei doisprezece sa predice in Galilea, le daduse puterea sa scoata duhurile necurate. Cat fusesera tari in credinta, duhurile rele ascultasera de cuvantul lor. Si de asta data poruncisera duhului chinuitor, in Numele lui Hristos, sa paraseasca victima; dar demonul isi batuse joc de ei, desfasurandu-si din nou puterea. Ucenicii, nefiind in stare sa-si dea seama de infrangerea lor, au simtit totusi ca prin aceasta aduc dezonoare atat asupra lor, cat si asupra Domnului. In multime se aflau carturari care incercasera sa foloseasca aceasta ocazie cat mai mult pentru a-i umili. Inconjurandu-i pe ucenici, i-au asaltat cu intrebari, cautand sa arate ca si ei, si Domnul lor erau niste inselatori. Iata, strigau rabinii triumfatori, aici e un duh rau, pe care nici ucenicii, nici Hristos Insusi nu pot sa-l biruie. Oamenii erau inclinati sa ia partea carturarilor si in multime domnea un spirit de dispret si batjocura.
48:7 Dar deodata acuzatiile au incetat. Isus si cei trei ucenici au fost vazuti apropiindu-se si, printr-o schimbare rapida de sentimente, oamenii s-au intors sa-i intampine. Noaptea comuniunii cu slava cereasca lasase urme pe fata Mantuitorului si a insotitorilor Lui. Pe chipul lor era o lu-mina care i-a umplut de respect pe privitori. Speriati, carturarii s-au dat inapoi, in timp ce oamenii Il salutau pe Isus.
48:8 Ca si cand ar fi fost martor la tot ce se intamplase, Mantuitorul a venit in locul unde avusese loc conflictul si, privind drept la carturari, a intrebat: "Despre ce va intrebati cu ei?"
48:9 Dar glasurile curajoase si batjocoritoare mai inainte taceau acum. Toata ceata amutise. Tatal nenorocit si-a facut drum prin multime si, cazand la picioarele lui Isus, si-a marturisit durerea si dezamagirea.
48:10 "Invatatorule", zise el, "am adus la Tine pe fiul meu, care este stapanit de un duh mut. Oriunde il apuca, il tranteste la pamant... M-am rugat de ucenicii Tai sa scoata duhul si nu au putut."
48:11 Isus a privit in jur la multimea speriata, la carturarii batjocoritori, la ucenicii tulburati. A citit necredinta din fiecare inima si, cu glas plin de intristare, a exclamat: "O, neam necredincios! Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi?" Apoi a zis tatalui intristat: "Adu aici pe fiul tau".
48:12 Baiatul a fost adus si, cand privirea Mantuitorului a cazut asupra lui, duhul cel rau l-a aruncat la pamant in convulsiile agoniei. El se zvarcolea, facand spume la gura si sfasiind aerul cu strigate neomenesti.
48:13 Printul vietii Se afla din nou fata in fata cu printul puterilor intunericului pe campul de bataie - Hristos pentru a-Si implini misiunea de a "propovadui robilor de razboi slobozenia... si sa dea drumul celor apasati" (Luca 4,18), iar Satana, cautand sa tina victima sub puterea sa. Ingerii luminii si ostile ingerilor rai, nevazuti, s-au adunat sa priveasca lupta. Pentru o clipa, Isus a ingaduit duhului rau sa-si desfasoare pute-rea, ca privitorii sa poata intelege eliberarea care avea sa fie savarsita.
48:14 Multimea privea cu rasuflarea taiata la tatal aflat in agonia deznadejdii si a spaimei. Isus a intrebat: "Cata vreme este de cand ii vine asa?" Tatal a povestit despre multi ani de suferinta si apoi, ca si cand n-ar mai fi fost in stare sa rabde, a strigat: "Daca poti face ceva, fie-Ti mila de noi si ajuta-ne". "Daca poti." Pana si tatal punea la indoiala puterea lui Hristos.
48:15 Isus raspunse: "Daca poti... Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!" La Hristos nu e lipsa de putere; vindecarea fiului depindea de credinta tatalui. Izbucnind in lacrimi, dandu-si seama de propria slabiciune, tatal s-a predat indurarii lui Hristos: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!"
48:16 Isus Se indrepta catre suferind si zise: "Duh mut si surd, iti poruncesc sa iesi afara din copilul acesta si sa nu mai intri in el". Un tipat s-a auzit, urmat de o lupta de moarte. Plecand, parea ca demonul e aproape sa prapadeasca viata victimei lui. Apoi copilul ramase nemiscat, ca mort. Multimea soptea: "A murit!" Dar Isus l-a apucat de mana si, ridicandu-l, l-a predat tatalui sau in desavarsita sanatate la minte si la corp. Tatal si fiul laudau numele
48:17 Eliberatorului. Oamenii "au ramas uimiti" de puterea minunata a lui Dumnezeu, in timp ce carturarii, infranti si abatuti, au plecat cu fruntea intunecata.
48:18 "Daca poti face ceva, fie-Ti mila de noi si ajuta-ne." Cate suflete apasate de pacat au facut sa rasune aceasta rugaciune! Si tuturor, Mantuitorul milostiv le raspunde: "Daca poti... totul este cu putinta celui care crede". Credinta este aceea care ne pune in legatura cu cerul si ne aduce puteri pentru a ne lupta cu fortele intunericului. In Hristos, Dumnezeu i-a asigurat omului mijloacele pentru a birui orice trasatura pacatoasa si a rezista oricarei ispite, oricat de puternica ar fi. Dar multi simt ca le lipseste credinta si din cauza aceasta stau departe de Hristos. Faceti ca acestia, in deznadejdea si necredinta lor, sa se predea harului Mantuitorului lor milostiv. Sa nu priveasca la ei, ci la Hristos. Acela care a vindecat pe bolnavi si a scos demoni cand umbla printre oameni este acelasi Mantuitor puternic si astazi. Credinta vine prin Cuvantul lui Dumnezeu. Insusiti-va fagaduinta Sa: "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara" (Ioan 6,37). Aruncati-va la picioarele Sale si strigati: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!" Niciodata nu vei pieri daca faci astfel, niciodata!
48:19 Intr-un timp foarte scurt, ucenicii au avut privilegiul sa vada atat extrema slavei, cat si a umilintei. Au vazut natura omeneasca schimbata dupa chipul lui Dumnezeu si, in acelasi timp, injosita dupa chipul lui Satana. De pe munte, unde El vorbise cu trimisii cerului si fusese proclamat de glasul din slava stralucitoare ca Fiu al lui Dumnezeu, ei L-au vazut pe Isus cum coboara, pentru a da ochii cu acest spectacol foarte dureros si revoltator - copilul bolnav, cu fata schimonosita, scrasnind din dinti in spasmele agoniei pe care nici o putere omeneasca nu putea s-o aline. Si acest puternic Mantuitor, care cu cateva ore mai inainte fusese proslavit in fata ucenicilor Sai uimiti, S-a plecat pentru a ridica victima lui Satana de la pamant, unde spumega, si a incredintat copilul sanatos la minte si la corp tatalui si familiei.
48:20 Aceasta era o pilda a mantuirii: Cel asemenea lui Dumnezeu a venit din slava Tatalui, S-a coborat sa salveze ce era pierdut. Reprezenta, de asemenea, misiunea ucenicilor. Servii lui Hristos nu urmeaza sa traiasca singuri cu Isus, pe varful muntelui, in timpuri de iluminare spirituala. Ei au de lucru in campie. Sufletele robite de Satana asteapta cuvantul credintei si rugaciunii pentru a fi eliberate.
48:21 Cei noua ucenici se tot gandeau la situatia dureroasa a nereusitei lor; si cand Isus a fost din nou numai cu ei, L-au intrebat: "Noi de ce nu am putut sa scoatem duhul acesta?" Isus le-a raspuns:
48:22 "Din pricina putinei voastre credinte; adevarat va spun ca, daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: 'Muta-te de aici colo' si s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta. Dar acest soi de draci nu ies afara decat cu rugaciune si cu post". Necredinta care i-a tinut departe de o legatura mai profunda cu
48:23 Hristos si nepasarea cu care priveau lucrarea sfanta incredintata lor adusesera nereusita in lupta cu puterile intunericului.
48:24 Cuvintele lui Hristos care aratau spre moartea Sa adusesera intristare si indoiala. Iar alegerea celor trei ucenici pentru a-L insoti pe Domnul pe munte provocase gelozia celor noua. Si, in loc de a-si intari credinta prin rugaciune si meditatie asupra cuvintelor lui Hristos, ei se agatasera de descurajarile si necazurile lor personale. In starea aceasta de intunecime, pornisera la lupta cu Satana.
48:25 Pentru a birui, trebuiau sa vina la lupta intr-un alt spirit. Credinta lor trebuia sa fie intarita prin rugaciune arzatoare si post si prin umilirea inimii. Ei trebuiau sa fie goliti de eu, sa fie umpluti de spiritul si puterea lui Dumnezeu. Numai cererea staruitoare si sincera catre Dumnezeu in credinta - credinta care conduce la dependenta totala de Dumnezeu si la o consacrare fara rezerve in lucrarea Lui - poate izbuti sa aduca oamenilor ajutorul Duhului Sfant in lupta impotriva acestei lumi si a duhurilor rautatii din locurile ceresti.
48:26 "Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar", a zis Isus, "ati zice muntelui acestuia: 'Muta-te de aici colo' si s-ar muta." Desi grauntele de mustar este asa de mic, contine totusi acelasi principiu tainic de viata care face sa creasca cel mai inalt copac. Cand samanta de mustar e aruncata in pamant, embrionul cel mic si slab se foloseste de fiecare element adus de Dumnezeu pentru hrana lui si repede incepe sa se dezvolte cu vigoare. Daca aveti o credinta ca aceasta, va veti folosi de Cuvantul lui Dumnezeu si de toate mijloacele randuite de El. In felul acesta, credinta voastra va creste si va aduce puterea cereasca in ajutorul vostru. Piedicile ingramadite de Satana pe cararea voastra, desi in aparenta de netrecut, ca si dealurile vesnice, vor disparea in fata cererii credintei. "Nimic nu v-ar fi cu neputinta."