41:13 Ucenicii fusesera martori in ziua aceea la lucrarile minunate ale lui Hristos. Li se paruse ca cerul se coborase pe pamant. Amintirea acelei zile scumpe si slavite ar fi trebuit sa le umple inimile de credinta si nadejde. Daca din prisosul inimii ar fi vorbit despre lucrurile acestea, n-ar fi ajuns la ispita. Dar dezamagirea le absorbise gandurile. Nu luasera in seama cuvintele lui Hristos: "Adunati ce-a ramas, ca nimic sa nu se piarda". Acelea fusesera ceasuri de mari binecuvantari pentru ucenici, dar ei le uitasera. Se gaseau in mijlocul apelor framantate. Gandurile lor erau furtunoase si nebunesti, si Domnul le-a dat altceva pentru a le ocupa mintea si pentru a le misca sufletele. Deseori, Dumnezeu face lucrul acesta atunci cand oamenii isi creeaza singuri poveri si greutati. Ucenicii nu aveau nici un motiv real pentru care sa se framante. Dar primejdia se apropia cu repeziciune.