40:1 Cap. 39 - "Dati-le voi sa manance"
40:2 HRISTOS SE RETRASESE cu ucenicii Sai intr-un loc linistit, dar aceasta ocazie rara de liniste a fost curand intrerupta. Ucenicii credeau ca s-au retras intr-un loc unde nu vor fi tulburati; dar, indata ce multimea a simtit lipsa Invatatorului, a intrebat: "Unde este?" Cativa observasera directia in care plecase Isus cu ucenicii. Multi au plecat pe uscat, pe cand altii au plecat dupa ei cu corabia. Pastele era aproape si, din locuri apropiate sau departate, grupe de pelerini in drumul lor catre Ierusalim se adunau sa-L vada pe Isus. Au mai venit pe langa ei si altii, pana cand s-au adunat la un loc cinci mii de barbati, in afara de femei si copii. Inainte ca Isus sa ajunga la tarm, o mare multime Il astepta. Dar El a coborat fara sa fie observat si a ramas catva timp la o parte cu ucenicii Lui.
40:3 De pe coasta muntelui, El a privit la multimea in miscare si inima Lui s-a umplut de mila. Cu toate ca era intrerupt si ca I se rapea odihna, nu era lipsit de rabdare. Cand S-a uitat la oamenii care veneau mereu, a vazut ca acolo era o nevoie mai mare, care trebuia sa fie luata in seama. "I S-a facut mila de ei, pentru ca erau ca niste oi care nu aveau pastor." Parasind locul Sau retras, a gasit un loc potrivit de unde putea sa le dea ajutor. Ei nu primisera nici un ajutor de la
40:4 preoti si conducatori, dar de la Hristos porneau valuri de viata vindecatoare atunci cand ii invata pe oameni calea mantuirii.
40:5 Oamenii ascultau cuvintele pline de indurare care porneau cu imbelsugare de pe buzele Fiului lui Dumnezeu. Ei ascultau cuvintele pline de har, dar atat de clare si de simple, incat erau ca un balsam din Ghilead pentru sufletele lor. Vindecarea data de mana Lui dumnezeiasca aducea voie buna si viata pentru muribund, usurare si sanatate pentru bolnavi. In ziua aceea, li s-a parut ca cerul s-a coborat pe pamant si nici nu-si dadeau seama cata vreme trecuse de cand nu mai mancasera ceva.
40:6 In cele din urma, ziua s-a sfarsit. Soarele cobora spre apus si, cu toate acestea, lumea ramanea pe loc. Isus lucrase toata ziua fara sa manance sau sa Se odihneasca. Era palid de oboseala si de foame, iar ucenicii L-au rugat sa inceteze munca. Dar El nu Se putea retrage din multimea care se imbulzea in jurul Lui.
40:7 In cele din urma, ucenicii au venit la El si au staruit, spunand ca este spre binele oamenilor sa fie trimisi acasa. Multi venisera de departe si nu mancasera nimic de dimineata. In orasele si satele invecinate puteau sa cumpere hrana. Dar Isus a zis: "Dati-le voi sa manance" si, intorcandu-se catre Filip, a intrebat: "De unde avem sa cumparam paine ca sa manance oamenii acestia?" A spus lucrul acesta ca sa incerce credinta acestui ucenic. Filip a privit spre marea aceea de capete si s-a gandit ca era cu neputinta sa se procure hrana pentru a implini nevoile unei asemenea multimi. El a raspuns ca painile care s-ar fi putut lua cu doua sute de dinari nici n-ar ajunge sa imparta la fiecare cate putin. Isus a intrebat ce s-ar fi putut gasi de mancare la oameni. "Este aici un baietel", a zis Andrei, "care are cinci paini de orz si doi pesti; dar ce sunt acestea la atatia?" Isus a cerut sa fie aduse la El. Apoi le-a poruncit ucenicilor sa aseze oamenii pe iarba in cete de cate cincizeci sau o suta, pentru a tine ordine si pentru ca toti sa fie martori la ceea ce voia sa faca. O data implinit lucrul acesta, Isus a luat hrana "si, ridicandu-Si ochii spre cer, a rostit binecuvantarea. Apoi a frant painile si le-a dat ucenicilor, ca ei sa le imparta norodului. Au mancat toti si s-au saturat; si au ridicat douasprezece cosuri pline cu firimituri si cu ce mai ramasese din pesti".
40:8 El, care arata oamenilor calea pe care sa-si castige pacea si fericirea, S-a ingrijit de nevoile lor vremelnice in aceeasi masura ca de cele spirituale. Oamenii erau obositi si slabiti. Erau acolo mame cu copilasi in brate si copii mici, care se agatau de rochiile lor. Multi statusera ore intregi in picioare. Ei fusesera atat de profund interesati
40:9 de cuvintele lui Hristos, incat nici nu se gandisera sa stea jos, iar multimea era atat de numeroasa, incat exista primejdia sa se calce in picioare. Isus voia sa le dea ocazia sa se odihneasca si i-a invitat sa stea jos. In locul acela era iarba multa si toti se puteau odihni bine.
40:10 Hristos nu a facut minuni decat atunci cand a fost absolut necesar si fiecare minune avea insusirea de a-i conduce pe oameni la pomul vietii, ale carui frunze sunt pentru vindecarea neamurilor. Hrana modesta,
40:11 impartita de mainile ucenicilor, cuprindea o mare comoara de invataturi. Ceea ce se oferise era o hrana simpla, pestii si painile de orz erau hrana zilnica a pescarilor din jurul Marii Galileii. Hristos ar fi putut sa intinda inaintea oamenilor o masa bogata, dar hrana pregatita numai pentru multumirea poftei n-ar fi adus nici o invatatura pentru binele lor. Hristos i-a invatat prin aceasta ca proviziile naturale date omului de Dumnezeu fusesera folosite rau. Si niciodata n-au avut oamenii atata bucurie la ospetele stralucitoare, pregatite pentru multumirea unui gust stricat, cum s-au bucurat acesti oameni de odihna si hrana simpla date de Hristos atat de departe de locuintele omenesti.
40:12 Daca oamenii de astazi ar fi simpli in obiceiurile lor, traind in armonie cu legile naturii, ca Adam si Eva la inceput, ar fi mijloace indestulatoare pentru nevoile familiei omenesti. Ar fi mai putine nevoi inchipuite si mai multe ocazii de a lucra dupa voia lui Dumnezeu. Dar egoismul si satisfacerea gusturilor necurate au adus in lume pacatul si mizeria, unul din cauza excesului, iar altul din cauza lipsei.
40:13 Isus n-a cautat sa-i atraga pe oameni prin satisfacerea dorintei dupa belsug. Pentru aceasta mare multime, obosita si flamanda dupa o zi incarcata si plina de incordare, hrana simpla era o asigurare nu numai a puterii Sale, ci si a purtarii Sale de grija pentru nevoile obisnuite ale vietii. Mantuitorul nu le-a fagaduit urmasilor Sai belsugul lumii; hrana lor poate sa fie simpla si chiar putina; partea lor poate sa fie saracia, dar Cuvantul Lui da asigurarea ca nevoile lor vor fi implinite, iar El a fagaduit lucruri mai bune decat bunurile pamantesti, si anume prezenta Lui mangaietoare.
40:14 Prin hranirea celor cinci mii, Isus a ridicat valul care acopera lumea naturala si a descoperit puterea care lucreaza necontenit pentru binele nostru. In cresterea roadelor pamantului, Dumnezeu face in fiecare zi o minune. Aceeasi lucrare care s-a produs prin hranirea multimii se realizeaza pe cale naturala. Oamenii pregatesc pamantul si seamana samanta, dar viata data de Dumnezeu este aceea care face sa germineze samanta. Ploaia, aerul si lumina de la Dumnezeu fac sa apara "intai un fir verde, apoi spic, dupa aceea grau deplin in spic" (Marcu 4,28). Dumnezeu hraneste zilnic milioane de fiinte cu roadele pamantului. Oamenii sunt chemati sa conlucreze cu Dumnezeu la ingrijirea semintelor si la facerea painii si din cauza aceasta ei pierd din vedere lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu dau lui Dumnezeu slava datorata
40:15 Numelui Sau sfant. Lucrarea puterii Lui era pusa in seama cauzelor naturale sau a fiintelor omenesti, in locul lui Dumnezeu este slavit omul, iar darurile milostive ale lui Dumnezeu sunt rau folosite pentru un scop egoist si ajung un blestem, in loc sa fie o binecuvantare. Dumnezeu cauta sa schimbe toate acestea. El doreste ca priceperea noastra greoaie sa fie inviorata, pentru a deosebi bunatatea Lui milostiva, si sa-L slavim pentru lucrarea puterii Sale. El doreste sa-L recunoastem in darurile Sale, pentru ca ele sa fie asa cum au fost planuite, o binecuvantare pentru noi. Tocmai pentru scopul acesta au fost savarsite minunile lui Hristos.
40:16 Dupa ce multimea a fost hranita, a mai ramas hrana din belsug. Dar El, care are la indemana toate izvoarele puterii nesfarsite, a zis: "Strangeti firimiturile care au ramas, ca sa nu se piarda nimic". Cuvintele acestea insemnau mai mult decat a pune painea in cosuri. Invatatura era dubla. Nimic nu trebuie sa se piarda. Nu trebuie sa lasam nefolosite ocaziile trecatoare. Sa nu neglijam nimic ce ar putea fi de folos pentru o fiinta omeneasca. Sa se adune tot ce ar putea ajuta la potolirea foamei celor flamanzi de pe pamant. Aceeasi grija sa fie si in cele spirituale. Cand s-au adunat cosurile cu firimituri, oamenii s-au gandit la prietenii lor de acasa. Doreau ca si ei sa aiba parte de painea binecuvantata de Hristos. Continutul cosurilor a fost impartit acelora din multime care doreau si dus prin toate satele din jur. In felul acesta, aceia care luasera parte la masa urmau sa dea si altora painea care se cobora din cer, pentru a potoli foamea sufletului. Ei urmau sa repete ceea ce invatasera din lucrarile minunate ale lui Dumnezeu. Nimic nu trebuia sa se piarda. Nici un cuvant despre mantuirea vesnica nu trebuia sa cada la pamant, fara folos.
40:17 Minunea cu painile ne invata lectia dependentei de Dumnezeu. Cand Hristos a hranit pe cei cinci mii, hrana nu se gasea la indemana. In mod evident, Hristos nu avea la dispozitie cele necesare. Iata-L in pustie cu cinci mii de oameni, afara de femei si copii. El nu-i invitase sa vina dupa El; venisera acolo fara sa fi fost chemati sau obligati; dar El stia ca, dupa ce ascultasera atata timp invataturile Lui, oamenii erau flamanzi si obositi, deoarece si El, asemenea lor, avea nevoie de hrana. Erau departe de casa si noaptea se apropia. Multi dintre ei nu aveau mijloace ca sa-si cumpere hrana. El, care pentru binele lor postise patruzeci de zile in pustie, nu voia ca ei sa se intoarca flamanzi la casele lor. Providenta lui Dumnezeu Il asezase pe Isus acolo unde Se afla, si El era dependent de Tatal Sau ceresc pentru mijloacele care urmau sa implineasca nevoile lor.
40:18 Cand suntem adusi in situatii dificile, trebuie sa depindem de Dumnezeu. Trebuie sa folosim intelepciune si chibzuinta in orice lucru in viata, pentru ca nu cumva, prin actiunile noastre necugetate, sa ajungem singuri in incercare. Nu trebuie sa ne aruncam in greutati, neglijand mijloacele randuite de Dumnezeu si folosind rau darurile pe care El ni le-a dat. Lucratorii lui Hristos trebuie sa asculte neconditionat de invataturile Lui. Lucrarea este a lui Dumnezeu si, daca vrem sa ducem altora binecuvantarea, trebuie sa urmam planurile Lui. Eul nu trebuie niciodata sa fie asezat in centrul atentiei, nu trebuie sa i se aduca onoruri. Daca facem planuri dupa ideile noastre, Domnul ne va lasa in greselile noastre. Dar, atunci cand urmam indrumarile Lui si suntem totusi adusi in situatii grele, El ne va elibera. Nu trebuie sa ne lasam prada descurajarii, ci in toate cazurile sa cautam ajutor la Acela care are la indemana resurse inepuizabile. Adesea vom fi in situatii grele si atunci, cu cea mai deplina incredere, trebuie sa depindem de Dumnezeu. El va ocroti orice fiinta care a ajuns in greutati din cauza ca a tinut staruitor la calea Domnului.
40:19 Hristos ne-a indemnat prin profetul Isaia: "Imparte-ti painea cu cel flamand" "si satura sufletul lipsit"; "daca vezi pe un om gol, acopera-l si nu intoarce spatele semenului tau" si "adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost" (Is. 58,7-10). El ne-a spus: "Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura" (Marcu 16,15). Dar de cate ori nu ne simtim inima grea si credinta slabind, cand vedem cat de mari sunt nevoile si cat de slabe sunt mijloacele pe care le avem la indemana! Asemenea lui Andrei, care privea la cele cinci paini de orz si la cei doi pestisori, exclamam: "Ce sunt acestea pentru atatia?" Adesea ezitam, nevrand sa dam tot ce avem, temandu-ne sa cheltuim si sa fim cheltuiti pentru altii. Dar Isus ne-a invitat: "Dati-le voi sa manance". Porunca Lui este o fagaduinta si in spatele ei se gaseste aceeasi putere care a hranit multimea de pe malul lacului.
40:20 In lucrarea lui Hristos de a implini nevoile trecatoare ale multimii infometate, este cuprinsa o invatatura spirituala profunda pentru toti lucratorii Sai. Hristos a primit de la Tatal, El a impartit ucenicilor, acestia au dat mai departe multimii, iar oamenii au dat unii altora. In felul acesta, toti cei care sunt uniti cu Hristos vor primi de la El painea vietii, hrana cereasca, si o vor imparti altora.
40:21 Cu deplina incredere in Dumnezeu, Isus a luat cele cateva paini; si cu toate ca ele ar fi fost prea putine chiar pentru mica grupa a ucenicilor Sai, El nu i-a chemat sa manance, ci a inceput sa le imparta, spunandu-le sa-i serveasca pe oameni. Hrana s-a inmultit in mainile Lui si mainile ucenicilor intinse catre Hristos, care este Painea
40:22 Vietii, nu erau niciodata goale. Cantitatea aceea mica a fost indestulatoare pentru toti. Dupa ce au fost implinite nevoile oamenilor, au fost adunate firimiturile, iar Hristos si ucenicii Sai au mancat impreuna din hrana aceasta cereasca, atat de pretioasa.
40:23 Ucenicii erau mijlocul de legatura dintre Hristos si oameni. Aceasta trebuie sa fie o mare incurajare pentru ucenicii Sai de astazi. Hristos este marele centru, izvorul a toata puterea. Ucenicii Lui vor primi de la El tot ce le trebuie. Cei mai inteligenti si cei mai spirituali nu pot sa dea decat ceea ce au primit. Nu pot sa dea nimic de la ei pentru satisfacerea nevoilor sufletului. Noi suntem in stare sa dam altora numai ceea ce primim de la Hristos si nu putem primi decat daca dam altora. Daca vom da altora, atunci vom primi si noi fara incetare si, cu cat dam mai mult, cu atat primim mai mult. In felul acesta putem sa avem credinta si incredere, putem primi si putem da.
40:24 Lucrarea de cladire a Imparatiei lui Dumnezeu va inainta, cu toate ca, dupa toate aparentele, se misca incet si cu toate ca neputinta noastra atesta dificultatea inaintarii. Lucrarea este a lui Dumnezeu si El va da mijloace si va trimite ca ajutoare ucenici sinceri si credinciosi, ale caror maini se vor umple cu hrana pentru multimea infometata. Dumnezeu nu-i paraseste pe aceia care lucreaza in iubire pentru a da cuvantul vietii acelora care pier si care, la randul lor, intind mainile sa primeasca hrana, ca sa poata da si altor inimi infometate.
40:25 In lucrarea noastra pentru Dumnezeu, exista primejdia de a ne increde prea mult in ceea ce poate face omul cu talentele si iscusinta lui. Din cauza aceasta pierdem din vedere pe unicul Maestru-Lucrator. Prea des, cel care lucreaza pentru Hristos nu-si da seama de raspunderea pe care o are. El este in primejdie sa lase poverile sale pe seama organizatiilor, in loc sa se increada in Acela care este izvorul oricarei puteri. Este o mare greseala sa ne incredem in intelepciunea omeneasca sau in numarul celor ce lucreaza pentru Dumnezeu. Lucrarea cu succes pentru Hristos nu depinde atat de mult de numar sau de talent, cat de curatia scopurilor, de adevarata simplitate a unei credinte pline de zel si care se bizuie cu totul pe puterea lui Dumnezeu. Trebuie sa ne asumam raspunderi personale, trebuie sa ne indeplinim fiecare datoria, trebuie facute eforturi personale pentru aceia care nu Il cunosc pe Hristos. In loc sa arunci raspunderile personale asupra altuia, pe care-l socotesti mai inzestrat decat tine, lucreaza potrivit cu propria capacitate.
40:26 Cand vi se ridica in inima intrebarea: "De unde sa cumparam paine, ca toti acestia sa poata manca?", nu lasati ca raspunsul vostru sa fie raspunsul necredintei. Cand ucenicii au auzit indrumarea data de Mantuitorul: "Dati-le voi sa manance", in mintea lor s-au ivit tot felul de greutati. Ei au pus intrebarea:
40:27 "Sa mergem prin sate sa cumparam hrana?" Tot astfel si acum, cand oamenii duc lipsa de painea vietii, copiii lui Dumnezeu intreaba: "Sa trimitem dupa cineva, care sa vina sa le dea hrana?" Dar ce a zis Hristos? "Spuneti oamenilor sa stea jos"; si i-a hranit acolo. Tot astfel, cand sunteti inconjurati de suflete in nevoie, sa stiti ca Isus este si El prezent acolo. Comunicati cu El. Aduceti painile voastre de orz la Isus.
40:28 Mijloacele pe care le avem noi ar parea ca nu sunt indestulatoare pentru lucru; dar, daca vom porni inainte in credinta, avand incredere in puterea atotindestulatoare a lui Dumnezeu, izvoare imbelsugate se vor deschide in fata noastra. Daca lucrul este de la Dumnezeu, El Insusi va asigura mijloacele necesare pentru aducerea lui la indeplinire. El va rasplati increderea simpla, cinstita, in El. Putinul care este folosit cu intelepciune si cu economie in slujba Domnului cerului va creste chiar prin faptul ca este impartasit altora. In mana lui Hristos, cantitatea cea mica de hrana nu a scazut pana cand multimea infometata nu a fost saturata. Daca mergem la Izvorul puterii cu bratele credintei deschise pentru a primi, vom fi sustinuti in lucrarea noastra chiar in imprejurarile cele mai descurajatoare si vom fi facuti in stare sa dam altora painea vietii.
40:29 Domnul zice: "Dati, si vi se va da". "Cine seamana putin, putin va secera; iar cine seamana mult, mult va secera... Si Dumnezeu poate sa va umple cu orice har, pentru ca, avand totdeauna din toate lucrurile din destul, sa prisositi in orice fapta buna, dupa cum este scris:
40:30 'A imprastiat, a dat saracilor,
40:31 Neprihanirea lui ramane in veac.'
40:32 Cel ce da samanta semanatorului si paine pentru hrana, va va da si va va inmulti si voua samanta de semanat si va face sa creasca roadele neprihanirii voastre. In chipul acesta veti fi imbogatiti in toate privintele, pentru orice darnicie care, prin noi, va face sa se aduca multumiri lui Dumnezeu" (Luca 6,38; 2 Cor. 9,6-11).