4:1 Cap. 3 - "Implinirea vremii"
4:2 "CAND A VENIT IMPLINIREA VREMII, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau... ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam infierea" (Gal. 4,4.5).
4:3 Venirea Mantuitorului a fost prevestita in Eden. Cand au auzit prima data fagaduinta, Adam si Eva asteptau sa se implineasca in foarte scurt timp. Ei au primit cu mare bucurie pe primul lor nascut, sperand ca el putea fi Eliberatorul. Dar implinirea fagaduintei a intarziat. Cei care au primit-o pentru prima data au murit fara sa-i vada implinirea. Incepand de la Enoh, fagaduinta a fost repetata prin patriarhi si profeti, pastrand vie nadejdea aratarii Sale; si, cu toate acestea, El nu a venit. Profetia lui Daniel descoperea timpul venirii Sale, dar nu toti au interpretat corect solia. Veacurile au trecut unul dupa altul; glasurile proorocilor au tacut. Mana opresorului apasa greu asupra lui Israel si multi erau gata sa zica: "Zilele se lungesc si toate vedeniile raman neimplinite" (Ezech. 12,22).
4:4 Dar, ca si stelele in vastul circuit al drumului randuit lor, planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici graba si nici intarziere. Prin simbolurile marii intunecimi si ale cuptorului fumegand, Dumnezeu ii descoperise lui Avraam robia lui Israel in Egipt si declarase ca timpul ramanerii lui va fi de patru sute de ani. "Pe urma", zise El, "va iesi de acolo cu mari bogatii" (Gen. 15,14). Impotriva acestui cuvant a luptat in zadar toata puterea mandrului imperiu al lui Faraon. "Tocmai in ziua aceea", randuita de fagaduinta lui Dumnezeu, "toate ostirile Domnului au iesit din tara Egiptului" (Exodul 12,41). Tot astfel fusese hotarat in sfatul ceresc ceasul primei veniri a Domnului Hristos. Cand marele orologiu al vremii a indicat ceasul acela, Isus S-a nascut in Betleem.
4:5 "Cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau." Providenta divina indrumase miscarile natiunilor, precum si torentul pasiunilor si influentei omenesti, pana cand lumea era gata pentru venirea Mantuitorului. Natiunile erau unite sub o singura carmuire. O singura limba se vorbea aproape peste tot, fiind pretutindeni recunoscuta ca limba literara. Iudeii, imprastiati in toate tarile, se adunau la Ierusalim pentru sarbatorile anuale. Cand se intorceau in locurile pe unde traiau, ei puteau sa raspandeasca in toata lumea vestea despre venirea Mantuitorului.
4:6 In vremea aceea, sistemele religioase ale paganismului isi pierdeau influenta asupra poporului. Oamenii erau satui de mituri si de ceremonii fastuoase, dar desarte. Ei tanjeau dupa o religie care sa le multumeasca inima. Atunci cand lumina adevarului parea ca disparuse dintre oameni, existau totusi suflete care cautau lumina si care erau pline de griji si intristare. Ele insetau dupa o cunoastere a viului Dumnezeu, dupa asigurarea in ce priveste viata de dincolo de mormant.
4:7 Deoarece iudeii se despartisera de Dumnezeu, credinta se intunecase si speranta aproape incetase de a mai lumina viitorul. Cuvintele proorocilor erau neintelese. Pentru multimi de oameni, moartea era o taina ingrozitoare; dincolo de ea - nesiguranta si intuneric. Nu numai plansetul amar al mamelor din Betleem a ajuns la profet prin veacuri, ci si strigatul din inima imensa a omenirii - glasul auzit in Rama, "plangere si bocet mult: Rahela isi jelea copiii si nu voia sa fie mangaiata, pentru ca nu mai erau" (Mat. 2,18). In "tinutul umbrelor si al mortii", oamenii sedeau nemangaiati. Cu ochii plini de dor asteptau
4:8 venirea Eliberatorului, cand intunericul avea sa fie inlaturat si taina viitorului sa fie limpezita.
4:9 In afara natiunii iudaice, au existat barbati care au prevestit ivirea unui invatator dumnezeiesc. Oamenii acestia cercetau adevarul si lor le-a fost impartasit Spiritul Inspiratiei divine. Unul dupa altul, ca stelele pe cerul intunecat, s-au ridicat asemenea invatatori. Cuvintele lor profetice aprinsesera nadejdea in inimile miilor de oameni dintre neamuri.
4:10 De sute de ani, Biblia fusese tradusa in limba greaca, pe atunci vorbita de toti in intreg Imperiul Roman. Iudeii erau raspanditi pretutindeni si asteptarea lor dupa venirea lui Mesia era, intr-o oarecare masura, impartasita de neamuri. Printre cei pe care iudeii ii numeau pagani, erau si oameni care intelegeau mai bine profetiile biblice cu privire la Mesia decat invatatorii lui Israel. Erau unii care aveau speranta in venirea Sa ca eliberator de sub robia pacatului. Filozofii timpului se straduiau sa patrunda tainele din invatatura si ritualurile iudaice. Dar bigotismul iudeilor impiedica raspandirea luminii. Urmarind mentinerea separarii dintre ei si celelalte natiuni, ei nu erau dispusi sa impartaseasca si altora cunostinta pe care inca o aveau cu privire la serviciile simbolice. Adevaratul
4:11 Talmacitor trebuia sa vina. Acela, pe care toate aceste reprezentari Il simbolizau, trebuia sa explice insemnatatea lor.
4:12 Prin natura, prin tipuri si simboluri, prin patriarhi si profeti, Dumnezeu vorbise lumii. Trebuia ca invataturile sa fie date oamenilor in limbaj omenesc. Solul legamantului trebuia sa vorbeasca. Glasul Sau trebuia sa fie auzit in templul Sau. Hristos trebuia sa vina si sa exprime cuvinte care sa fie intelese cat se poate de limpede si pe deplin. El, autorul adevarului, trebuia sa separe adevarul de pleava invataturilor omenesti, care il faceau fara nici un efect. Principiile guvernarii lui Dumnezeu si planul de mantuire trebuiau sa fie clar lamurite. Invataturile Vechiului Testament trebuiau sa fie in intregime prezentate in fata oamenilor.
4:13 Printre iudei, se aflau totusi suflete statornice, urmasi ai aceluiasi neam sfant prin care fusese pastrata cunoasterea de Dumnezeu. Acestia asteptau inca nadejdea fagaduintei facute stramosilor. Ei isi intareau credinta, cercetand asigurarea data prin Moise: "Domnul, Dumnezeul vostru, va va ridica dintre fratii vostri un prooroc ca mine; pe El sa-L ascultati in tot ce va va spune" (Fapte 3,22). De asemenea, ei citeau cum Dumnezeu Il va unge pe Acela care avea "sa aduca vesti bune celor nenorociti", "sa vindece pe cei cu inima zdrobita, sa vesteasca robilor slobozenia" si sa vesteasca "un an de indurare al Domnului" (Is. 61,1.2). Ei citeau cum El "va aseza dreptatea pe pamant", cum "ostroavele vor nadajdui in legea Lui", cum "neamuri vor umbla in lumina ta, si imparati in stralucirea razelor tale" (Is. 42,4; 60,3).
4:14 Cuvintele rostite de Iacov inainte de a muri i-au umplut de nadejde: "Toiagul de domnie nu se va departa din Iuda, nici toiagul de carmuire dintre picioarele lui, pana va veni Silo" (Gen. 49,10). Puterea slabita a lui Israel dovedea ca venirea lui Mesia era aproape. Profetia lui Daniel descria gloria domniei Sale peste o imparatie care trebuia sa urmeze dupa toate imparatiile pamantesti; si profetul spunea: "Ea insasi va dainui vesnic" (Dan. 2,44). In timp ce putini intelegeau natura misiunii lui Hristos, exista o nadejde larg raspandita ca va veni un print puternic, care avea sa-Si stabileasca imparatia in Israel si sa fie eliberatorul natiunilor.
4:15 Implinirea vremii venise. Omenirea, decazand tot mai mult in decursul veacurilor de neascultare, striga dupa venirea Mantuitorului. Satana se straduia sa adanceasca si sa faca de netrecut prapastia dintre pamant si cer. Prin neadevarurile lui, el ii incurajase
4:16 pe oameni la pacat. Intentia lui era de a face sa inceteze rabdarea lui Dumnezeu si de a stinge iubirea Sa fata de om, asa incat El sa abandoneze lumea, lasand-o sub jurisdictia satanica.
4:17 Satana cauta sa indeparteze de la oameni cunoasterea despre Dumnezeu, sa le abata atentia de la templul lui Dumnezeu si astfel sa-si statorniceasca propria imparatie. Lupta lui pentru suprematie paruse a fi aproape incununata de succes. Este adevarat ca in fiecare generatie Dumnezeu a avut reprezentantii Sai. Chiar si intre pagani erau persoane prin care Hristos lucra pentru ridicarea oamenilor din mocirla pacatului, din starea lor decazuta. Dar oamenii acestia erau dispretuiti si urati. Multi dintre ei au suferit o moarte violenta. Umbra intunecata pe care Satana o aruncase asupra lumii devenea din ce in ce mai adanca si tot mai adanca.
4:18 Prin paganism, Satana, timp de veacuri, ii indepartase pe oameni de la Dumnezeu, dar biruinta lui cea mare o castiga prin pervertirea credintei lui Israel. Contemplandu-si propriile idei si inchinandu-se la ele, paganii pierdusera cunoasterea de Dumnezeu si devenisera tot mai corupti. Tot astfel s-au petrecut lucrurile si cu Israel. Principiul ca omul se poate mantui prin faptele sale sta la baza oricarei religii pagane; principiul acesta
4:19 devenise acum si principiul religiei iudaice. Satana inspirase acest principiu. Oriunde se pastreaza acest principiu, oamenii nu mai au nici o piedica in fata pacatului.
4:20 Solia mantuirii se vesteste oamenilor prin fiinte omenesti. Dar iudeii cautasera sa monopolizeze adevarul, care este viata vesnica. Ei ingramadisera mana vie, si aceasta se stricase. Religia pe care au incercat sa o pastreze numai pentru ei le-a devenit un blestem. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu de slava Sa si au inselat lumea prin contrafacerea Evangheliei. Ei au refuzat sa se predea lui Dumnezeu pentru salvarea lumii si au devenit agenti ai lui Satana pentru distrugerea ei.
4:21 Oamenii pe care Dumnezeu ii chemase sa fie stalpul si temelia adevarului devenisera reprezentantii lui Satana. Ei faceau lucrarea pe care el dorea ca ei sa o faca, ajungand sa reprezinte gresit caracterul lui Dumnezeu si sa determine lumea sa-L considere ca fiind un tiran. Chiar si preotii care slujeau in templu pierdusera din vedere insemnatatea serviciului pe care il indeplineau. Ei incetasera sa priveasca dincolo de simbol, la lucrul pe care acesta il reprezenta. Cand aduceau darurile de jertfa, se comportau ca niste actori intr-o piesa de teatru. Actele ceremoniale, pe care Insusi Dumnezeu le instituise, erau transformate in mijloace de a orbi mintea si de a impietri inima. Dumnezeu nu mai putea face nimic pentru om prin mijloacele acestea. Intregul sistem trebuia sa fie desfiintat.
4:22 Inselaciunea pacatului ajunsese la culme. Toate mijloacele de a strica sufletele oamenilor fusesera puse la lucru. Fiul lui Dumnezeu, cercetand lumea, a vazut suferinta si mizerie. Cu mila, El a vazut cum oamenii ajunsesera victime ale cruzimii lui Satana. El privea cu compatimire la aceia care erau corupti, ucisi si pierduti. Ei isi alesesera un conducator care i-a pus in lanturi la carul lui. Deznadajduiti si inselati, ei isi continuau drumul intr-o jalnica procesiune spre ruina vesnica - spre o moarte in care nu mai este speranta de viata, spre o noapte in care nu mai apare dimineata. Agentii satanici intrasera in oameni. Trupul fiintelor omenesti, facut pentru a fi un locas al lui Dumnezeu, devenise un locas al demonilor. Simturile, nervii, pasiunile, madularele oamenilor erau influentate de agenti supranaturali, prin satisfacerea celor mai josnice placeri. Pe chipurile oamenilor se imprima chiar pecetea demonilor. Fetele oamenilor reflectau expresia legiunilor celui rau, de care erau posedati. Aceasta era perspectiva pe care o vedea Mantuitorul lumii. Ce priveliste pentru Infinita Puritate!
4:23 Pacatul devenise o stiinta, iar viciul era consacrat ca o parte a religiei. Razvratirea isi infipsese radacinile adanc in inima, iar vrajmasia omului era foarte puternica impotriva cerului. S-a demonstrat in fata universului ca, despartita de Dumnezeu, omenirea nu poate fi inaltata. Un nou element de viata si putere trebuia sa fie dat de Acela care a facut lumea.
4:24 Cu mare interes, lumile necazute asteptau sa vada cum Iehova Se ridica si-i nimiceste pe locuitorii pamantului. Dar, daca Dumnezeu ar fi facut lucrul acesta, Satana ar fi fost gata sa-si puna in aplicare planul de a-si asigura supunerea fiintelor ceresti. El declarase ca principiile de guvernare ale lui Dumnezeu faceau imposibila iertarea. Daca lumea ar fi fost distrusa, el ar fi pretins ca acuzatiile lui s-au dovedit adevarate. El era gata sa arunce blamul asupra lui Dumnezeu si sa raspandeasca spiritul sau de rebeliune in lumile de sus. Dar, in loc sa distruga lumea, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa o salveze. Desi coruptia si provocarea se puteau vedea pretutindeni pe acest pamant instrainat, s-a prevazut o cale pentru refacerea lui. Chiar in momentul decisiv, cand se parea ca Satana era pe punctul de a triumfa, Fiul lui Dumnezeu a venit cu solia harului divin. In orice generatie si in orice clipa se manifestase iubirea lui Dumnezeu fata de neamul omenesc decazut. In pofida rautatii oamenilor, semnele indurarii divine se aratasera fara incetare. Si cand a venit implinirea vremii, Divinitatea a fost glorificata prin aceea ca a turnat asupra lumii un potop de har vindecator, care niciodata nu avea sa fie oprit sau retras pana cand Planul de Mantuire nu avea sa fie implinit.
4:25 Satana jubila pentru ca reusise sa strice chipul lui Dumnezeu in om. Insa atunci a venit Isus sa refaca in om chipul
4:26 Creatorului sau. Nimeni altul in afara de Hristos nu putea remodela caracterul care a fost ruinat de pacat. El a venit sa alunge demonii care pusesera stapanire pe vointa omului. El a venit sa ne ridice din tarana, sa refaca, dupa modelul caracterului Sau dumnezeiesc, caracterul nostru stricat si sa-l infrumuseteze cu propria Sa glorie.