37:1 Cap. 36 - Atingerea credintei
37:2 REVENIND DE LA GHERGHESA pe tarmul apusean, Isus a gasit acolo o multime de oameni, care L-au primit si L-au salutat cu bucurie. El a ramas pe tarm catva timp, invatand si vindecand, apoi S-a indreptat spre casa lui Levi-Matei, pentru a lua masa impreuna cu vamesii. Aici L-a gasit Iair, mai marele sinagogii.
37:3 Acest conducator al iudeilor a venit foarte intristat la Isus si s-a aruncat la picioarele Lui, spunand: "Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mainile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca".
37:4 Indata Isus a plecat spre casa acestui fruntas. Desi vazusera atat de multe fapte de mila, ucenicii au fost foarte surprinsi de indeplinirea cererii acestui rabin ingamfat; L-au insotit totusi pe Domnul lor, iar lumea a venit dupa ei, plina de curiozitate si de nerabdare.
37:5 Casa fruntasului nu era prea departe, dar Isus si insotitorii Lui inaintau incet, deoarece multimea ii inconjura din toate partile. Tatal, nerabdator, nu putea sa mai suporte intarzierea; dar Isus, milostiv cu oamenii, Se oprea ici si colo sa usureze suferintele cuiva sau sa mangaie o inima tulburata.
37:6 In timp ce se aflau inca pe drum, un om si-a facut loc prin multime, aducandu-i lui Iair vestea ca fiica lui a murit si ca nu mai avea rost sa-L supere pe Invatatorul. Cuvantul a ajuns la urechea lui
37:7 Isus. "Nu te teme", a zis El, "crede numai, si va fi tamaduita."
37:8 Iair s-a apropiat mai mult de Mantuitorul si impreuna s-au grabit spre casa fruntasului. Bocitorii platiti si cantaretii din fluier sosisera deja si umpleau vazduhul cu strigatele lor. Prezenta multimii si framantarea ei au miscat inima lui Isus. El a incercat sa-i linisteasca pe oameni, zicand: "Pentru ce faceti atata zarva si pentru ce plangeti? Copila n-a murit, ci doarme". Ei s-au suparat auzind cuvintele Strainului. O vazusera pe copila in bratele mortii si au inceput sa-si bata joc de El. Dupa ce a cerut ca toti sa iasa din casa, Isus a luat cu El pe tatal si mama fetitei si pe cei trei ucenici, Petru, Iacov si Ioan, si au intrat impreuna in camera copilei.
37:9 Isus S-a apropiat de pat si, luand mana copilei in mana Sa, a rostit incet, in limbajul folosit in casa ei, cuvintele: "Fetito, scoala-te, iti zic!"
37:10 Deodata un fior a strabatut corpul care zacea inert. Pulsul vietii a batut iarasi. Buzele s-au deschis zambind. Ochii s-au deschis mari, ca dupa somn, si fetita a privit cu uimire la grupul de langa ea. S-a ridicat, si parintii au imbratisat-o si au plans de bucurie.
37:11 In drum spre casa fruntasului, Isus intalnise in multime o femeie care de doisprezece ani suferea de o boala care facea ca viata ei sa fie o povara. Ea isi cheltuise toti banii pe doctori si leacuri, ca in cele din urma sa i se spuna ca nu se poate vindeca. Dar sperantele ei s-au redesteptat, cand a auzit de vindecarile facute de Hristos. Era sigura ca, daca s-ar fi putut atinge macar de El, ar fi fost vindecata. In slabiciune si suferinta, ea a mers la marginea apei unde invata Isus si a incercat sa se strecoare prin multime, dar in zadar. Din nou L-a urmarit pana la casa lui Levi-Matei, dar nici acum nu a fost in stare sa se apropie. Incepuse deja sa dispere cand, facandu-Si drum prin multime, Isus ajunse aproape de locul in care se afla ea.
37:12 Ocazia de aur venise. Se afla in prezenta Marelui Medic. Dar, in emotia ei, n-a fost in stare sa-I vorbeasca si nici nu a putut decat sa-I zareasca o clipa fata. De teama sa nu piarda singura ocazie de vindecare, s-a inghesuit, zicand in sine: "Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui". In timp ce El trecea, ea s-a intins si a izbutit sa-I atinga doar marginea vesmantului. Dar in clipa aceea a stiut ca era vindecata. In aceasta unica atingere, era adunata credinta intregii ei vieti si deodata durerile si slabiciunile au facut loc puterii si sanatatii depline.
37:13 Cu inima plina de recunostinta, a incercat apoi sa se retraga din multime; dar deodata Isus S-a oprit si oamenii s-au oprit o data cu El. S-a intors si, privind in jur, a intrebat cu o voce care s-a auzit clar peste murmurul multimii: "Cine s-a atins de Mine?" Oamenii au ramas mirati de aceasta intrebare. Mantuitorul era imbulzit din toate partile si impins intr-o parte si alta, asa ca intrebarea parea ciudata.
37:14 Petru, gata intotdeauna sa vorbeasca, a zis: "Invatatorule, noroadele Te impresoara si Te imbulzesc si mai intrebi: Cine s-a atins de Mine?" Isus a raspuns: "S-a atins cineva de Mine, caci am simtit ca a iesit din Mine o putere". Mantuitorul putea sa deosebeasca atingerea credintei de atingerea intamplatoare a multimii nepasatoare. O asemenea incredere nu trebuia sa fie lasata sa treaca fara a fi luata in seama. El voia sa-i spuna femeii umilite cuvinte de mangaiere, care sa fie pentru ea un izvor de bucurie, cuvinte care aveau sa fie o binecuvantare pentru urmasii Sai, la sfarsitul timpului.
37:15 Privind spre femeie, Isus a staruit sa afle cine L-a atins. Vazand ca e zadarnic sa se mai ascunda, ea a inaintat tremurand
37:16 si s-a aruncat la picioarele Lui. Cu lacrimi de recunostinta, a povestit cat a suferit si cum a fost vindecata. Isus a zis cu blandete: "Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit, du-te in pace". El n-a dat ocazia superstitiei, lasand sa se creada ca simpla atingere a hainei Lui ar avea putere de vindecare. Nu prin atingerea exterioara de El, ci prin credinta care a luat in stapanire puterea Lui divina s-a facut vindecarea.
37:17 Multimea mirata, care se imbulzea aproape de Isus, n-a simtit nici un fel de putere venind de la El. Dar, cand a intins mana pentru a-L atinge, crezand ca va fi insanatosita, femeia suferinda a simtit puterea vindecatoare. Tot asa stau lucrurile si in cele spirituale. Daca vorbesti de religie doar ocazional, daca te rogi fara foame si sete sufleteasca si fara credinta vie, nu ajungi la nimic. O credinta numai cu numele, care-L primeste pe Hristos numai ca Mantuitor al lumii, nu poate aduce niciodata vindecarea sufletului. Credinta spre mantuire nu este numai o recunoastere intelectuala a adevarului. Acela care asteapta ca mai intai sa aiba toata cunostinta si abia dupa aceea sa-si manifeste credinta nu poate primi binecuvantari de la Dumnezeu. Nu e de ajuns sa credem despre Hristos; trebuie sa credem in El. Singura credinta care ne va fi de folos este aceea care-L are pe El ca Mantuitor personal, care-si insuseste meritele Lui. Multi considera credinta ca o parere. Credinta mantuitoare este un contact prin care cei ce-L primesc pe Hristos se unesc prin legamant cu Dumnezeu. Credinta adevarata este viata. O credinta vie inseamna o crestere a vigorii, o incredere deplina, prin care credinciosul devine o putere cuceritoare.
37:18 Dupa vindecarea femeii, Isus a dorit ca ea sa recunoasca binecuvantarile primite. Darurile pe care le ofera Evanghelia nu trebuie castigate in ascuns sau folosite in taina. De aceea, Domnul cere de la noi sa marturisim despre bunatatea Lui. "Voi Imi sunteti martori, zice Domnul, ca Eu sunt Dumnezeu" (Is. 43,12).
37:19 Marturia noastra despre credinciosia Sa e mijlocul pe care cerul l-a ales pentru a descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie sa recunoastem harul Sau, asa cum este facut cunoscut prin sfintii din vechime; dar ceea ce are intr-adevar efect este marturia propriei experiente. Suntem martori pentru Dumnezeu atunci cand descoperim in noi lucrarea unei puteri dumnezeiesti. Fiecare om are o viata deosebita de a tuturor celorlalti si o experienta cu totul deosebita de a lor. Dumnezeu doreste ca laudele noastre sa se inalte catre El, purtand amprenta individualitatii noastre. Toate aceste recunoasteri pretioase pentru lauda slavei harului Sau, cand sunt sustinute de o viata curata, crestineasca, au o putere de neinvins, care lucreaza pentru salvarea oamenilor.
37:20 Cand cei zece leprosi au venit la Isus pentru vindecare, El i-a indemnat sa mearga si sa se arate preotului. Pe drum, au fost curatiti, dar numai unul dintre ei s-a intors sa-I dea slava. Ceilalti au mers in drumul lor, uitandu-L pe Acela care-i facuse sanatosi. Cati oameni fac astazi la fel! Domnul lucreaza neincetat pentru binele omenirii. El imparte fara incetare din bunatatile Sale. El ii ridica pe bolnavi din patul lor de suferinta. El ii scapa pe oameni din primejdia pe care ei n-o vad, El trimite ingeri din cer sa-i salveze din nenorocire, sa-i apere "de ciuma care umbla in intuneric" si "de molima care bantuie ziua-n amiaza mare" (Ps. 91,6), dar inimile nu le sunt impresionate. El a dat toate bogatiile cerului pentru a-i rascumpara, dar ei nu iau seama la marea Lui iubire. Prin nemultumirea lor, ei isi inchid inima fata de harul lui Dumnezeu. Asemenea buruienilor desertului, care nu cunosc binele, sufletele lor locuiesc in locurile uscate ale pustiei.
37:21 Este spre binele nostru sa tinem proaspata amintirea fiecarui dar de la Dumnezeu. In felul acesta, credinta este intarita pentru a cere si a primi mai mult. Este mai mare incurajare pentru noi in cea mai mica binecuvantare pe care o primim de la Dumnezeu decat in toate binecuvantarile pe care le putem gasi in credinta si experienta altora. Sufletul care raspunde la harul lui Dumnezeu va fi ca o gradina udata. Sanatatea lui va creste repede; lumina lui va rasari in intuneric si slava Domnului se va vedea peste el. Sa ne aducem aminte de iubirea duioasa a Domnului si de multimea indurarilor Lui. Asemenea poporului Israel, sa ridicam pietrele noastre de amintire si sa inscriem pe ele istoria pretioasa a celor facute de Dumnezeu pentru noi. Si cand revedem felul Lui de purtare, in pelerinajul nostru, sa spunem din inimi pline de recunostinta: "Cum voi rasplati Domnului toate binefacerile Lui fata de mine? Voi inalta paharul izbavirilor, si voi chema Numele Domnului. Imi voi implini juruintele facute Domnului in fata intregului Sau popor" (Ps. 116,12-14).