33:1 Cap. 32 - Sutasul
33:2 HRISTOS II SPUSESE SLUJBASULUI imparatesc caruia ii vindecase fiul: "Daca nu vedeti semne si minuni, cu nici un chip nu credeti!" (Ioan 4,48). El era intristat de faptul ca insusi poporul Sau cerea semne exterioare despre mesianitatea Sa. In repetate randuri Se mirase de necredinta lor. Dar S-a mirat si de credinta sutasului care a venit la El. Sutasul n-a pus la indoiala puterea Mantuitorului. Nici n-a cerut macar ca El sa vina in persoana sa savarseasca minunea. "Zi numai un cuvant", a zis el, "si robul meu va fi tamaduit."
33:3 Robul sutasului fusese lovit de paralizie si zacea in pat, fiind pe moarte. La romani slujitorii erau sclavi, care se vindeau si se cumparau in piata si erau tratati in chip abuziv si crud; dar sutasul era atasat de slujitorul sau si-i dorea foarte mult vindecarea. El a crezut ca Isus poate sa-l vindece. Nu-L vazuse pe Mantuitorul, dar vestile auzite ii inspirau credinta. Fara a tine seama de formalismul iudeilor, romanul acesta era convins ca religia lor era superioara. Trecuse de piedicile prejudecatii nationale si ale urii care ii desparteau pe cuceritori de poporul cucerit. Aratase respect fata de slujirea lui Dumnezeu si se purtase frumos fata de iudei, ca unii care erau inchinatorii Lui. In invatatura lui Hristos, asa cum i se transmisese, el gasea ceva care implinea nevoile sufletului. Tot ce era spiritual in el raspundea la cuvintele Mantuitorului. Dar se simtea nevrednic sa vina in fata lui Isus si i-a rugat pe batranii iudeilor sa faca cereri pentru vindecarea slujitorului sau. Ei Il cunosteau pe
33:4 Marele Invatator si, gandea el, se vor pricepe cum sa se arate in fata Lui, pentru a-I castiga favoarea.
33:5 Cand a intrat in Capernaum, Isus a fost intampinat de o delegatie a batranilor, care I-au spus dorinta sutasului. Ei au staruit, zicand: "Face sa-i faci acest bine, caci iubeste neamul nostru, si el ne-a zidit sinagoga".
33:6 Isus a plecat indata catre locuinta slujbasului; dar, din cauza multimii care era in jurul Sau, inainta incet. Vestea despre venirea Lui L-a precedat si sutasul, in neincrederea sa in sine, a trimis sa I se spuna: "Doamne, nu Te mai osteni atata; pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu". Dar Mantuitorul a mers mai departe si sutasul, indraznind in cele din urma sa se apropie de El, a completat cele spuse inainte, zicand: "Nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu insumi la Tine. Ci zi numai un cuvant si robul meu va fi tamaduit. Caci si eu, care sunt sub stapanirea altuia, am sub mine ostasi, si zic unuia: 'Du-te!' si se duce; altuia: 'Vino!' si vine; si robului meu: 'Fa cutare lucru!' si-l face''. Dupa cum eu reprezint puterea Romei si soldatii mei recunosc autoritatea mea ca fiind de netagaduit, asa si Tu reprezinti puterea nemarginitului Dumnezeu si toate cate sunt create asculta de cuvantul Tau. Tu poti sa comanzi bolii sa plece si ea va asculta de Tine. Tu poti sa dai ordin trimisilor Tai ceresti si ei vor aduce puterea vindecatoare. Zi numai un cuvant si slujitorul meu se va tamadui.
33:7 "Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas. S-a intors catre norodul care mergea dupa El si a zis: 'Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare'. Iar catre sutas a zis: 'Du-te si faca-ti-se dupa credinta ta'. Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela."
33:8 Batranii iudeilor care il recomandasera pe sutas lui Hristos
33:9 aratasera cat de departe erau de spiritul Evangheliei. Nici ei nu re-cunosteau ca marea noastra nevoie este aceea de a ne increde doar in harul lui Dumnezeu. In indreptatirea lor de sine, ei il recomandau pe sutas pentru binele pe care il facuse "poporului nostru". Dar sutasul a spus despre sine: "Nu sunt vrednic". Inima lui fusese atinsa de harul lui Hristos. Si-a vazut nevrednicia; totusi s-a temut sa ramana fara ajutor. Nu s-a increzut in propria bunatate; argumentul era nevoia lui cea mare. Credinta lui s-a prins de Hristos si de caracterul adevarat. N-a crezut in El doar ca intr-un facator de minuni, ci ca intr-un Prieten si un Mantuitor al omenirii.
33:10 Astfel trebuie sa vina orice pacatos la Hristos. "El ne-a mantuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui" (Tit 3,5). Cand Satana iti spune ca esti pacatos si ca nu poti spera sa primesti binecuvantarea lui Dumnezeu, spune-i ca Hristos a venit in lume sa-i mantuiasca pe pacatosi. N-avem nimic care sa ne poata recomanda lui Dumnezeu; dar apararea la care putem sa apelam totdeauna este starea noastra deznadajduita, care face ca puterea Lui mantuitoare sa fie o necesitate. Renuntand la increderea in noi insine, trebuie sa privim la crucea de pe Golgota si sa zicem:
33:11 "Neputand s-aduc nimic,
33:12 Langa crucea Ta, azi, pic."
33:13 Iudeii fusesera invatati din copilarie cu privire la lucrarea lui Mesia. Ei aveau cuvintele inspirate ale patriarhilor si profetilor, precum si invatatura simbolica a serviciului jertfelor. Dar ei dispretuisera lumina si acum nu vedeau in Isus nimic care sa-i atraga. Dar sutasul, nascut intre pagani, educat in idolatria Romei imperiale, instruit ca soldat, dupa aparente despartit de viata spirituala prin educatie si imprejurari si, mai mult, impiedicat de bigotismul iudeilor si de dispretul concetatenilor sai fata de poporul Israel - omul acesta a inteles adevarul fata de care fiii lui Avraam erau orbi. El nu a asteptat sa vada daca iudeii aveau sa-L primeasca pe Acela care pretindea ca este Mesia. Cand "adevarata lumina care lumineaza pe orice om venind in lume" (Ioan 1,9) a luminat asupra lui, el, desi era departe, a inteles slava Fiului lui Dumnezeu.
33:14 Pentru Isus, lucrul acesta era un semn care prevestea lucrarea pe care Evanghelia urma sa o savarseasca intre neamuri. Plin de bucurie, El a privit in viitor, la strangerea tuturor neamurilor in Imparatia Sa. Cu adanca mahnire, le-a descris iudeilor urmarile lepadarii harului:
33:15 "Va spun ca vor veni multi de la rasarit si de la apus si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor. Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul de afara, unde va fi plansul si scrasnirea dintilor." Vai, cat de multi sunt aceia care si acum se pregatesc pentru aceeasi fatala dezamagire! In timp ce fiinte din intunericul paganatatii primesc harul Sau, cat de multi in tarile crestine nu fac decat sa dispretuiasca lumina harului care straluceste peste ei.
33:16 La o departare de peste treizeci de kilometri de Capernaum, pe un podis care priveste spre campia intinsa si frumoasa a Ezdraelonului, se gaseste satul Nain, si catre el Si-a indreptat apoi Isus pasii. Erau cu El multi dintre ucenici si alti oameni, iar pe parcursul drumului mai veneau si altii, doritori sa auda cuvintele Lui de iubire si de mila, aducandu-si bolnavii sa fie vindecati si avand neincetat nadejdea ca Acela care avea o putere asa de minunata Se va descoperi odata ca Imparat al lui Israel. O mare multime venea dupa El, oameni plini de voie buna si de speranta urcau impreuna, pe cararea stancoasa, spre poarta satului de munte.
33:17 Pe cand se apropiau, au vazut un cortegiu mortuar iesind pe poarta. Cu pasul incet si trist, se inainteaza catre locul de inmormantare. In fata, pe o targa deschisa, este purtat trupul celui mort, iar in jurul lui jeluitorii umplu aerul cu bocetele lor. Parea ca toti oamenii din localitate s-au adunat pentru a-si arata respectul fata de cel mort si impreuna-simtire cu familia.
33:18 Privelistea aceasta trezea mila. Mortul era singurul fiu al unei vaduve. Femeia intristata, ramasa singura, il insotea la mormant pe singurul ei sprijin si singura ei mangaiere. "Domnul, cand a vazut-o, I s-a facut mila de ea." In timp ce ea inainta fara a vedea nimic, plangand, neobservand prezenta Lui, El S-a apropiat de ea si i-a zis cu bunatate: "Nu plange!" Isus era gata sa schimbe intristarea ei in bucurie si n-a vrut sa-Si opreasca aceasta expresie a iubirii Sale duioase.
33:19 "S-a apropiat si S-a atins de racla." Pentru El, nici contactul cu moartea nu putea sa aduca o necuratie. Cei ce o purtau s-au oprit si plansul jeluitorilor a incetat. Cele doua cete de oameni s-au adunat in jurul raclei, nadajduind impotriva oricarei nadejdi. Era de fata Cineva care alungase boala si biruise pe demoni; era si moartea supusa puterii Lui?
33:20 Cu glas plin de autoritate, El rosteste cuvintele: "Tinerelule, scoala-te iti spun!" Glasul acesta patrunde urechile mortului. Tanarul deschide ochii. Isus il ia de mana si il ridica. Privirea lui cade asupra aceleia care plansese langa el, si mama si fiul se unesc intr-o lunga, nedespartita si bucuroasa imbratisare. Multimea
33:21 priveste in tacere, uluita. "Toti au fost cuprinsi de frica." Tacuti si plini de evlavie, ei au stat catva timp ca in fata lui Dumnezeu. Apoi au slavit pe Dumnezeu, zicand: "Un mare prooroc s-a ridicat intre noi; Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau". Convoiul mortuar s-a intors la Nain ca o procesiune triumfala. "Vestea aceasta despre Isus s-a raspandit in toata Iudea si prin toate imprejurimile."
33:22 Acela care a stat langa mama intristata de la poarta satului Nain privegheaza langa fiecare fiinta care plange langa o racla. El este patruns de mila vazand intristarea noastra. Inima Lui, care a iubit si a avut mila, este o inima de o duiosie neschimbata. Cuvantul Lui, care l-a chemat pe mort la viata, nu e acum mai slab in putere ca atunci cand a vorbit tanarului din Nain. El zice: "Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant" (Mat. 28,18). Puterea aceasta n-a scazut o data cu trecerea anilor, nici nu s-a epuizat din cauza activitatii neincetate a harului Sau abundent. Pentru toti aceia care cred, El este inca Mantuitorul viu.
33:23 Isus a schimbat intristarea mamei in bucurie atunci cand i-a redat fiul; dar tanarul a fost inviat numai pentru viata aceasta pamanteasca, sa indure amaraciunile, poverile si primejdiile si sa treaca din nou sub puterea mortii. Dar Isus mangaie intristarea noastra pentru cei morti prin cuvinte care dau o nemarginita speranta: "Eu sunt Cel viu. Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale locuintei mortilor." "Deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El Insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca prin moarte sa nimiceasca pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care, prin frica mortii, erau supusi robiei toata viata lor" (Apoc. 1,18; Evrei 2,14.15).
33:24 Satana nu-i poate tine in gheara lui pe cei morti, cand Fiul lui Dumnezeu ii cheama la viata. El nu poate sa tina in moarte spirituala un suflet care primeste in credinta cuvantul puterii lui Hristos. Dumnezeu le spune tuturor acelora care sunt morti in pacate: "Desteapta-te, tu care dormi, scoala-te din morti" (Efes. 5,14). Cuvantul acesta este viata vesnica. Cuvantul lui Dumnezeu, care a chemat la viata pe primul om, ne da si noua viata; asa cum cuvantul lui Hristos: "Tinerelule, scoala-te, iti spun" a dat viata tanarului din Nain, tot asa si cuvantul "scoala-te din morti" este viata pentru sufletul care il primeste. Dumnezeu "ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui" (Col. 1,13). Totul se da prin Cuvantul Sau. Daca primim Cuvantul, avem eliberarea.
33:25 "Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi." "Caci Insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si astfel vom fi intotdeauna cu Domnul" (Rom. 8,11; 1 Tes. 4,16.17). Acesta este cuvantul de mangaiere cu care El ne indeamna sa ne mangaiem unii pe altii.