21:1 Cap. 20 - Numai daca vedeti semne si minuni
21:2 GALILEENII CARE S-AU INTORS de la sarbatoarea Pastelor au adus vestea despre lucrarile minunate savarsite de Isus. Cele spuse de conducatorii de la Ierusalim despre faptele Lui Ii deschideau calea in Galilea. Multi deplangeau abuzurile de la templu, lacomia si aroganta preotilor. Ei sperau ca Omul acesta, care-i alungase pe conducatori, ar putea fi Eliberatorul mult asteptat. Vestile sosite pareau sa confirme asteptarile lor atat de stralucite. Se spunea ca profetul ar fi declarat ca El este Mesia.
21:3 Dar locuitorii din Nazaret nu credeau in El. Pentru motivul acesta, Isus n-a vizitat Nazaretul in drumul Sau spre Cana. Mantuitorul le-a spus ucenicilor ca un profet nu este onorat in tara lui. Oamenii apreciaza caracterul dupa capacitatea lor de apreciere. Cei cu vederi stramte si lumesti Il judecau pe Hristos dupa nasterea Lui umila, dupa imbracamintea Lui simpla si dupa munca de toate zilele. Ei nu puteau sa aprecieze curatia spiritului Aceluia care nu avea nici o urma de pacat.
21:4 Vestea despre revenirea lui Hristos la Cana s-a raspandit prin toata Galilea, dand speranta celor suferinzi si nenorociti. In Capernaum, vestile au ajuns la un nobil iudeu, care era ofiter in
21:5 slujba imparatului. Un fiu al acestui slujbas era bolnav de o boala care parea sa nu aiba leac. Medicii il sortisera mortii, dar, atunci cand a auzit de Isus, tatal s-a hotarat sa-I ceara ajutor. Copilasul era foarte slabit si se temeau ca nu va trai pana la intoarcerea lui; dar nobilul a socotit ca trebuie sa prezinte personal cazul. Spera ca rugamintile unui parinte aveau sa trezeasca mila Marelui Medic.
21:6 Ajungand la Cana, a gasit o multime de oameni in jurul lui Isus. Cu inima nerabdatoare, si-a facut loc pana langa Mantuitorul. Credinta lui a inceput sa tremure cand a vazut numai un om imbracat simplu, plin de praf si obosit de calatorie. S-a indoit ca aceasta Persoana ar putea face ceea ce el venise sa-I ceara; cu toate acestea, a cerut sa stea de vorba cu Isus, I-a povestit pentru ce a venit si L-a rugat pe Mantuitorul sa vina cu el acasa.
21:7 Dar intristarea lui era mai de mult cunoscuta de Isus. Inainte ca acest slujbas sa plece de acasa, Mantuitorul vazuse durerea lui.
21:8 El mai stia ca tatal isi pusese in minte anumite conditii ca sa creada in Isus. Daca cererea lui nu avea sa fie implinita, nu avea sa-L primeasca drept Mesia. In timp ce slujbasul disperat astepta raspunsul, Isus a zis: "Daca nu vedeti semne si minuni, cu nici un chip nu credeti".
21:9 In ciuda tuturor dovezilor ca Isus era Hristosul, petitionarul se hotarase sa creada in El numai cu conditia implinirii cererii lui. Mantuitorul a vazut contrastul dintre necredinta aceasta ce ridica intrebari si credinta simpla a samaritenilor, care nu cerusera nici un semn, nici o minune. Cuvantul Sau, dovada mereu prezenta a dumnezeirii Lui, avea o putere convingatoare, care patrundea inima lor. Domnului Hristos Ii parea rau ca poporul Sau, caruia ii fusesera incredintate proorociile sfinte, nu intelegea glasul lui Dumnezeu care le vorbea prin Fiul Sau.
21:10 Slujbasul imparatesc avea totusi oarecare credinta, pentru ca el venise sa ceara ceea ce, dupa parerea lui, era cea mai pretioasa dintre toate binecuvantarile. Isus avea de dat un dar mai mare. El dorea nu numai sa vindece copilul, dar sa faca pe slujbas si familia lui partasi la binecuvantarea mantuirii si sa aprinda o lumina in Capernaum, care, in curand, avea sa fie campul Sau de activitate. Dar slujbasul imparatesc trebuia totusi sa-si dea seama de nevoile sale inainte de a dori harul lui Hristos. Curteanul acesta reprezenta pe multi altii din neamul lui. Ei cautau sa aiba legaturi cu Isus din motive egoiste. Sperau sa aiba un oarecare castig de la puterea Lui si credinta lor era legata de realizarea acestui castig; in schimb, nu-si dadeau seama de boala lor spirituala si nu vedeau nevoia harului divin.
21:11 Ca un fulger, cuvintele Mantuitorului au facut lumina in inima slujbasului imparatesc. El si-a dat seama ca motivele pentru care Il cauta pe Isus erau egoiste. Credinta lui sovaitoare i-a aparut in adevaratul ei caracter. Plin de durere, si-a dat seama ca indoiala sa putea sa coste viata fiului sau. A simtit ca era in fata Cuiva care putea sa citeasca gandurile si caruia totul Ii era cu putinta. In disperarea sa, a strigat: "Doamne, vino pana nu moare micutul meu!" Credinta lui s-a prins de Hristos ca si Iacov cand, in lupta cu ingerul, a strigat: "Nu te las pana cand nu ma vei binecuvanta" (Gen. 32,26).
21:12 La fel ca Iacov, a biruit. Mantuitorul nu poate pleca de langa un suflet care se prinde de El, cerand cu staruinta ajutor in nevoia lui. "Du-te, i-a zis El, fiul tau traieste." Slujbasul imparatesc a plecat de la Mantuitorul cu o pace
21:13 si o bucurie pe care nu le cunoscuse niciodata mai inainte. Nu numai ca avea incredere ca fiul lui se va face bine, dar, cu o credinta puternica, s-a increzut in Hristos ca Rascumparator.
21:14 In acelasi ceas, cei care vegheau langa copilasul muribund, in caminul din Capernaum, au observat o brusca si tainica schimbare. Umbra mortii a pierit de pe fata bolnavului. Febra a facut loc unei stari placute, aducatoare de sanatate. Ochii intunecati au inceput sa straluceasca de inteligenta si in corpul lui slabit si ros de suferinta a revenit vigoarea. Nici un semn de boala nu mai era in copil. Carnea lui aprinsa s-a facut moale si plina de viata si el s-a cufundat intr-un somn linistit. Febra il parasise chiar in zaduful zilei. Familia era uimita si bucuria era mare.
21:15 Cana nu era asa departe de Capernaum, iar ofiterul putea sa ajunga acasa chiar in seara aceleiasi zile in care se intalnise cu Isus; dar el nu s-a grabit pe drumul spre casa. Abia a doua zi dimineata a ajuns la Capernaum. Ce sosire a fost! Cand plecase dupa Isus, inima lui era impovarata de intristare. Lumina soarelui i se parea o cruzime, iar cantecul pasarelelor, o batjocura. Cat de deosebite erau acum simtamintele lui! Intreaga natura avea o noua infatisare. El vedea totul cu alti ochi. Pe cand mergea in linistea zorilor diminetii, i se parea ca toata natura Il lauda pe Dumnezeu impreuna cu el. Cand se afla inca departe de casa, slugile i-au iesit in intampinare cu dorinta de a-i usura povara sufleteasca pe care erau siguri ca o simtea. Nu s-a aratat surprins de vestea adusa de ei, dar cu un mare interes, pe care ei nu-l intelegeau, a intrebat la care ceas a inceput sa-i fie mai bine. Ei au raspuns: "Ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile!" Chiar in clipa in care credinta tatalui pusese stapanire pe asigurarea: "Fiul tau traieste", iubirea dumnezeiasca atinsese copilasul muribund.
21:16 Tatal a dat fuga sa-si vada fiul. L-a strans la pieptul sau de parca ar fi fost ridicat dintre morti si Il lauda fara incetare pe Dumnezeu pentru aceasta vindecare minunata.
21:17 Slujbasul acesta imparatesc dorea sa cunoasca mai mult despre Hristos. Dupa ce, mai tarziu, a auzit invataturile Lui, el si toti din casa lui au devenit ucenici. Durerea lor a fost sfintita spre convertirea intregii familii. Vestea despre aceasta minune s-a raspandit in toate partile, iar in Capernaum, unde au fost savarsite multe minuni ale Lui, s-a pregatit calea pentru lucrarea personala a lui Hristos.
21:18 Acela care l-a binecuvantat pe slujbasul imparatesc din Capernaum vrea tot asa de mult sa ne binecuvanteze si pe noi. Dar, la fel ca tatal indurerat, noi Il cautam pe Mantuitorul de multe ori din dorinta de a castiga bunuri pamantesti; noi avem incredere in iubirea Lui numai cand ni se implinesc cererile. Mantuitorul vrea sa ne dea binecuvantari mai mari decat acelea pe care le cerem; si intarzie cu raspunsul, ca sa ne poata arata rautatea din inima si cat de mult avem nevoie de harul Lui. El nu vrea sa-L cautam din motive egoiste. Cand marturisim starea noastra rea si lipsa noastra de putere, trebuie sa ne incredem cu totul in iubirea Lui.
21:19 Slujbasul imparatesc voia sa vada implinirea rugaciunii sale inainte ca sa creada; dar el a trebuit sa primeasca asigurarea lui Isus ca rugaciunea lui era ascultata si binecuvantarea data. Si noi trebuie sa invatam acelasi lucru. Nu trebuie sa credem pentru ca vedem sau simtim ca Dumnezeu ne asculta. Trebuie sa ne incredem in fagaduintele Lui. Cand venim la El in credinta, fiecare cerere patrunde in inima lui Dumnezeu. Cand am cerut binecuvantarile Lui, trebuie sa credem in acelasi timp ca le primim si sa-I multumim ca le-am primit. Apoi sa ne vedem de indatoririle noastre, siguri fiind ca binecuvantarea se va da atunci cand vom avea mai mare nevoie de ea. Cand am invatat sa facem lucrul acesta, vom sti ca rugaciunile noastre au fost ascultate. Dumnezeu va face pentru noi "nespus mai mult", "potrivit cu bogatia slavei Sale" si "dupa lucrarea puterii tariei Lui" (Efes. 3,20.16; 1,19).