Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 13:6


13:6 Inca de cand i s-a spus sarpelui in Eden: "Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei" (Gen. 3,15), Satana a stiut ca nu are o stapanire absoluta asupra lumii. Se vedea ca in oameni lucreaza o putere impotriva stapanirii lui. Cu interes profund, el a urmarit jertfele aduse de Adam si de fiii lui. In ceremoniile acestea, el a intrezarit simbolul unei legaturi intre pamant si cer. S-a hotarat sa se interpuna in aceasta legatura si s-o rupa. El a prezentat in mod fals atat pe Dumnezeu, cat si formele care ii duceau pe oameni la Mantuitorul. Oamenii au fost facuti sa se teama de Dumnezeu ca de Unul care avea placere sa-i distruga. Jertfele care ar fi trebuit sa descopere iubirea Sa erau aduse numai ca sa potoleasca mania Lui. Satana ii atata pe oameni la patimi urate, ca astfel sa-i poata stapani mai bine. Cand s-a dat Cuvantul scris al lui Dumnezeu, Satana a studiat profetiile cu privire la venirea Mantuitorului. Din generatie in generatie, el a lucrat ca sa-i orbeasca pe oameni fata de aceste profetii, si ei sa-L lepede pe Hristos la venirea Lui.