12:1 Cap. 11 - Botezul
12:2 VESTEA DESPRE PROOROCUL DIN PUSTIE si despre solia sa minunata s-a raspandit in toata Galilea. Cuvintele acestea au ajuns la locuitorii din satele cele mai indepartate de prin munti si la pescarii de langa mare si in inimile acelea sincere si deschise au gasit un ecou favorabil. In Nazaret, ele au fost duse si in atelierul de tamplarie, care fusese al lui Iosif, si Cineva a recunoscut chemarea. Timpul Sau venise. Lasand munca de toate zilele, Si-a luat ramas-bun de la mama Lui si a pornit impreuna cu semenii Sai, care se duceau cu gramada la Iordan.
12:3 Isus si Ioan Botezatorul erau veri, foarte mult legati unul de altul prin imprejurarile nasterii lor; cu toate acestea, nu se cunosteau unul pe altul. Isus traise in Nazaretul Galileii, iar Ioan, in pustiul Iudeii. In locuri si imprejurari cu totul deosebite, ei traisera izolati, fara sa comunice unul cu altul. Mana lui Dumnezeu randuise lucrurile asa. Nu avea sa fie dat nici un prilej pentru acuzatia ca s-ar fi inteles sa se sustina unul pe altul.
12:4 Ioan cunostea evenimentele petrecute la nasterea lui Isus. Auzise de suirea Lui la Ierusalim in copilarie si de cele intamplate in scoala rabinilor. Aflase despre viata Lui nepatata si credea ca El este Mesia; dar, pentru lucrul acesta, n-avea un temei sigur. Faptul ca Isus ramasese ascuns atata vreme si nu daduse nici un semn deosebit in legatura cu lucrarea Lui dadea loc
12:5 indoielii ca El este intr-adevar Cel fagaduit. Cu toate acestea, Ioan Botezatorul astepta in credinta, sigur ca Dumnezeu va descoperi totul la timpul potrivit. I se descoperise ca Mesia va cere botezul din mainile lui si ca i se va da atunci un semn cu privire la originea Sa divina. In felul acesta, urma sa i se dea ocazia de a-L infatisa poporului.
12:6 Cand Isus a venit la botez, Ioan a recunoscut in El o curatie de caracter cum niciodata nu intalnise la vreun om. Insasi atmosfera prezentei Lui era sfanta si inspira respect. De la multimile care se adunasera in jurul lui la Iordan, Ioan auzise povestiri de crime ingrozitoare si intalnise oameni greu apasati de povara multimilor de pacate; dar niciodata nu se apropiase de o fiinta omeneasca de la care sa porneasca o influenta asa de dumnezeiasca. Toate acestea erau in armonie cu ceea ce ii fusese descoperit lui Ioan cu privire la Mesia. Cu toate acestea, s-a dat inapoi in fata cererii lui Isus. Cum putea el, un pacatos, sa-L boteze pe Cel fara pacat? Si pentru ce sa se supuna El, care nu avea nevoie de pocainta, la un ritual care insemna marturisirea unei vinovatii ce trebuia spalata?
12:7 Cand Isus a cerut botezul, Ioan s-a dat inapoi, strigand: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine? Hotarat, dar plin de bunatate, Isus a raspuns: "Lasa-Ma acum, caci asa se cade sa implinim tot ce trebuie implinit". Si Ioan, supunandu-se, L-a condus la Iordan, unde L-a cufundat in apa. In clipa in care iesea, Isus a vazut cum "s-a deschis cerul si Duhul Sfant S-a pogorat peste El in chip trupesc, ca un porumbel".
12:8 Isus n-a primit botezul ca o marturisire a unei vinovatii proprii. El S-a facut una cu pacatosii, mergand pe calea pe care trebuia sa mergem noi si facand lucrul pe care trebuia sa-l facem noi. Viata Sa plina de suferinta si de rabdare dupa botez ne este, de asemenea, o pilda.
12:9 Indata ce a iesit din apa, Isus S-a plecat in rugaciune pe malul raului. In fata Lui se deschidea o era noua si insemnata. Acum incepea lupta vietii Sale pe o scara mai larga. Cu toate ca era Domnul Pacii, venirea Lui trebuia sa fie ca strafulgerarea unei sabii. Imparatia pe care venise s-o intemeieze era contrara aceleia dorite de iudei. El, care era temelia ritualurilor si organizarii poporului Israel, urma sa fie privit ca vrajmasul si distrugatorul lui. El, care proclamase Legea pe Sinai, urma sa fie condamnat ca unul care o calca. El, care venise sa sfarame puterea lui Satana, urma sa fie acuzat ca fiind Beelzebul. Nimeni nu L-a inteles pe pamant, si in timpul lucrarii Lui trebuia sa ramana singur. Cat a trait, nici mama si nici fratii Lui nu I-au inteles lucrarea. Nici chiar ucenicii nu L-au inteles. El locuise in lumina vesnica, fiind una cu Dumnezeu, dar viata pe pamant trebuia sa o duca in singuratate.
12:10 Fiind una cu noi, trebuia sa poarte povara vinovatiei si a blestemului nostru. Cel fara pacat trebuia sa sufere ocara pacatului. Iubitorul de pace trebuia sa traiasca in mijlocul certurilor, adevarul sa locuiasca impreuna cu minciuna, curatia cu ticalosia. Pentru spiritul Lui, fiecare pacat, fiecare discordie si fiecare placere murdara, pe care le adusese neascultarea, erau un chin.
12:11 Singur trebuia sa urce cararea, singur trebuia sa duca povara. Asupra Lui, care Isi parasise slava si imbracase slabiciunea omeneasca, urma sa apese rascumpararea lumii. El a vazut si a simtit totul, dar tinta Lui a ramas neclintita. De bratul Lui depindea salvarea neamului omenesc decazut si El a intins mana ca sa prinda mana Iubirii atotputernice.
12:12 Privirea Mantuitorului parea ca strabate cerul in timp ce launtrul Sau se revarsa in rugaciune. El stia bine cat de mult impietrise pacatul inima oamenilor
12:13 si cat de greu le va fi sa inteleaga lucrarea Lui si sa primeasca darul mantuirii. El a cerut cu staruinta putere de la Tatal sa biruie necredinta lor, sa sfarame lanturile prin care Satana ii tinea in robie si, pentru binele lor, sa-l invinga pe distrugator. Ceru o dovada ca Dumnezeu primeste omenirea in persoana Fiului Sau.
12:14 Niciodata nu auzisera ingerii o rugaciune ca aceasta. Ei erau nerabdatori sa aduca iubitului lor Conducator un cuvant de asigurare si de mangaiere. Dar nu; Tatal Insusi va raspunde la cererea Fiului Sau. Direct de la tron au pornit razele slavei Sale. Cerurile s-au deschis si asupra fruntii Mantuitorului a coborat un chip de porumbel din cea mai curata lumina - simbol potrivit pentru El, Cel umil si bland.
12:15 Din multimea imensa de langa Iordan, putini, in afara de Ioan, au inteles aceasta descoperire cereasca. Cu toate acestea, intreaga adunare era patrunsa de prezenta Dumnezeirii. Lumea statea in picioare, privind in tacere la Hristos. Trupul Lui era scaldat in lumina vesnica, ce inconjoara tronul lui Dumnezeu. Fata Lui inaltata spre cer era plina de slava, asa cum niciodata nu vazusera ei o fata de om. Din cerurile deschise s-a auzit un glas zicand: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care Imi gasesc placerea".
12:16 Cuvintele acestea de recunoastere au fost date pentru a inspira credinta in inima celor de fata si pentru a-L intari pe Mantuitorul in lucrarea Lui. Cu toate ca pacatele unei lumi vinovate se adunau asupra lui Hristos, cu toate ca Se umilise ca sa ia asupra-Si firea noastra decazuta, glasul venit din cer L-a declarat ca Fiu al Celui Vesnic.
12:17 Ioan fusese adanc miscat vazandu-L pe Isus plecat in rugaciune, staruind cu lacrimi pentru aprobarea Tatalui. Cand slava lui Dumnezeu L-a inconjurat si s-a auzit glasul din cer, Ioan a recunoscut semnul fagaduit de Dumnezeu. Stia acum ca botezase pe Rascumparatorul omenirii. Duhul Sfant a venit asupra lui si, cu mana intinsa spre Isus, a strigat: "Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii".
12:18 Nici ascultatorii si nici cel care vorbise n-au inteles insemnatatea cuvintelor "Mielul lui Dumnezeu". Pe muntele Moria, Avraam fusese intrebat de fiul sau: "Tata... unde este mielul pentru arderea de tot?" Tatal a raspuns: "Fiule, Dumnezeu Insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot" (Gen. 22,7.8). In berbecul oferit providential in locul lui Isaac, Avraam a vazut simbolul Aceluia care avea sa moara pentru pacatele oamenilor. Prin Isaia, Duhul Sfant, folosind aceeasi ilustratie, a proorocit despre Mantuitorul:
12:19 "Ca un miel pe care-l duci la macelarie". "Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor" (Is. 53,7.6). Dar poporul lui Israel n-a priceput invatatura aceasta. Multi socoteau darurile de jertfa tot asa cum priveau paganii la jertfele lor - ca daruri prin care sa induplece Divinitatea. Dumnezeu dorea sa-i invete ca din iubirea Lui avea sa porneasca darul care putea sa-i impace cu Sine.
12:20 Cuvintele spuse lui Isus la Iordan - "Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care Imi gasesc placerea" - cuprind intregul neam omenesc. Dumnezeu I-a vorbit lui Isus ca reprezentant al nostru. Oricat am fi de pacatosi si slabi, noi nu suntem aruncati ca fara valoare. El ne-a primit "in Preaiubitul Lui" (Efes. 1,6). Slava asezata asupra lui Hristos este o chezasie a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Ea ne vorbeste despre puterea rugaciunii - cum poate ajunge glasul omenesc la urechea lui Dumnezeu si cum sunt primite cererile noastre in curtile ceresti. Prin pacat, pamantul a fost despartit de cer si instrainat de legaturile cu el; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. Iubirea Lui l-a inconjurat pe om si a ajuns la cerurile preainalte. Lumina, care prin portile deschise ale cerului a venit asupra Mantuitorului nostru, va veni si asupra noastra cand ne rugam pentru ajutor de a ne impotrivi ispitei. Glasul care i-a vorbit lui Isus ii spune fiecarui suflet credincios: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care Imi gasesc placerea".
12:21 "Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este" (1 Ioan 3,2). Rascumparatorul nostru a deschis drumul, asa ca si cel mai pacatos, cel mai nenorocit, cel mai persecutat si cel mai dispretuit sa poata intra la Tatal. Toti pot avea un camin in locuintele pe care Isus S-a dus sa le pregateasca. "Iata ce zice Cel Sfant, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide: Iata, ti-am pus inainte o usa deschisa, pe care nimeni n-o poate inchide" (Apoc. 3,7.8).