6:1 Cap. 5 - Asemenea unui graunte de mustar
6:2 (Capitol bazat pe textele din Matei 13,31-32, Marcu 4,30-32; Luca 13,18-19)
6:3 In multimea care asculta cuvintele Domnului Hristos, se aflau multi farisei. Acestia observau cu dispret cat de putini dintre ascultatorii Domnului il recunosteau ca Mesia. Ei se intrebau singuri, cum era posibil ca acest invatator modest sa poata ridica poporul Israel la o imparatie universala. Lipsit de bogatie, putere sau onoare, cum avea sa stabileasca El noua imparatie? Domnul Hristos, care le citea gandurile, le raspunse:
6:4 "Cu ce vom asemana Imparatia lui Dumnezeu, sau prin ce pilda o vom infatisa?". In organizatiile statale din vremea Sa, nu era nimic care i-ar fi putut servi ca model. Nici o societate civila nu i-ar fi putut sluji ca pilda. Ea "se aseamana cu un graunte de mustar", a spus Domnul Hristos, "care, cand este semanat in pamant, este cea mai mica dintre toate semintele de pe pamant; dar, dupa ce a fost semanat, creste si se face mai mare decat toate zarzavaturile si face ramuri mari, asa ca pasarile cerului isi pot face cuiburi la umbra lui." Marcu 4,30-32.
6:5 Embrionul din samanta creste datorita actiunii principiului vietii pus acolo de Dumnezeu. Dezvoltarea lui nu depinde de nici o putere omeneasca. Tot asa este si cu Imparatia Domnului Hristos. Ea este o creatiune noua. Principiile dezvoltarii ei sunt diametral opuse cu acelea care conduc imparatiile acestei lumi. Carmuirile pamantesti se folosesc de forta fizica; ele isi mentin stapanirea prin razboaie; dar intemeietorul imparatiei celei noi este Printul Pacii. Duhul Sfant infatiseaza imparatiile pamantesti prin simbolul unor fiare salbatice de prada; dar Domnul Hristos este "Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii." Ioan 1,29. In planul Sau de guvernare nu exista folosirea fortei brute pentru fortarea constiintei. Iudeii asteptau ca imparatia lui Dumnezeu sa fie stabilita in acelasi fel ca imparatiile lumii. Pentru a promova dreptatea, ei faceau apel la mijloace externe. Ei concepeau metode si planuri. Dar Domnul Hristos sadeste inauntrul omului un principiu. Sadind adevarul si neprihanirea, El combate ratacirea si pacatul.
6:6 In timp ce Domnul Hristos rostea aceasta parabola, copaceii de mustar puteau fi vazuti ici si colo, inaltandu-se deasupra ierbii si graului, leganandu-si in aer ramurile lor usoare. Pasarelele zburau din creanga in creanga si ciripitul lor se auzea din frunzisul bogat al mustarilor. Si totusi, samanta din care a rasarit aceasta giganta planta, era printre cele mai mici dintre toate semintele. La inceput a rasarit numai un lastar fraged, dar de o mare vitalitate, si el a crescut si s-a dezvoltat, pana cand a ajuns la marimea la care se gasea. Tot la fel este si cu Imparatia Domnului Hristos; la inceput ea apare ca fiind umila si lipsita de importanta. Comparata cu imparatiile lumii, ea se infatiseaza a fi cea mai mica dintre toate. Conducatorii de atunci ai lumii isi bateau joc de cuvintele Domnului Hristos, cand El declara ca este un imparat. Si totusi in puternicele adevaruri incredintate urmasilor Sai, imparatia Evangheliei are in sine viata divina. Si cu ce repeziciune a crescut, cat de mult s-a intins influenta ei! Cand Domnul Hristos a rostit aceasta parabola nu erau decat taranii galileeni care reprezentau noua imparatie.
6:7 Saracia lor si numarul lor mic au fost prezentate mereu si mereu ca motive pentru care oamenii n-ar trebui sa se alature acestor pescari simpli, care urmau lui Isus. Dar samanta de mustar trebuia sa creasca si sa-si intinda ramurile sale peste lumea intreaga. Cand imparatiile acestei lumi, a caror glorie umplea atunci inimile oamenilor, aveau sa piara, Imparatia Domnului Hristos avea sa ramana ca o putere mare si foarte intinsa.
6:8 Tot astfel si lucrarea harului in inima este mica la inceput. Un cuvant spus, o raza de lumina care patrunde in suflet, o influenta care incepe sa lucreze, acesta este inceputul unei vieti noi; si cine poate sa masoare rezultatele ei?
6:9 In parabola semintei de mustar este ilustrata nu numai cresterea imparatiei Domnului Hristos, ci fiecare faza a dezvoltarii ei, caci experienta infatisata in parabola se repeta. In fiecare generatie, Dumnezeu a avut pentru Biserica Sa un adevar special si o lucrare speciala. Adevarul care este ascuns inteleptilor si celor prevazatori ai lumii, este descoperit celor umili si asemenea copiilor. El cere sacrificiu de sine. El are batalii de purtat si biruinte de castigat. De aceea, la inceput, au fost putini cei care i s-au alaturat. Iar acestia au fost intampinati cu opozitie si dispret de catre mai marii acestei lumi si de catre o Biserica ce s-a acomodat lumii. Sa privim la Ioan Botezatorul, inainte mergatorul Domnului Hristos, stand singur sa mustre mandria si formalismul natiunii iudaice. Sa privim, de asemenea, la primii vestitori ai Evangheliei in Europa. Cat de umila si lipsita de perspective se parea misiunea lui Pavel si Sila, doi facatori de corturi, in timp ce ei, impreuna cu insotitorii lor, se imbarcau pe vas la Troa cu destinatia Filipi. Si sa privim la "batranul Pavel", in lanturi, facand cunoscut pe Domnul Hristos in chiar citadela Cezarilor. Sa privim la micile comunitati de sclavi si tarani in conflict cu paganismul Romei imperiale. Sa privim la Martin Luther impotrivindu-se acelei biserici puternice, care este capodopera intelepciunii acestei lumi. Sa-l privim sustinand cu tarie Cuvantul lui Dumnezeu impotriva atat a imparatului, cat si a papei, declarand: "Aici stau; nu pot face altfel. Asa sa-mi ajute Dumnezeu." Sa-l privim pe
6:10 John Wesley predicand pe Hristos si neprihanirea Lui in mijlocul formalismului, desfraului si al necredintei. Sa privim la acel batran asupra caruia apasa greu povara si durerea lumii pagane, inaintand ca sa i se ofere privilegiul de a le duce solia iubirii Domnului Hristos. Sa ascultam raspunsul clericalismului: "Stai pe loc tinere. Cand Dumnezeu va dori sa converteasca pe pagani, El va face lucrul acesta si fara ajutorul tau sau al meu."
6:11 Marii conducatori ai gandirii religioase din aceasta generatie aduc laude si inalta monumente acelora care au semanat, cu veacuri in urma, samanta adevarului. Dar nu se intorc oare astazi multi de la aceasta lucrare, spre a calca in picioare ceea ce a rasarit si a crescut din aceeasi samanta? Se repeta si astazi, ceea ce s-a spus in vechime: "Stim ca Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar acesta nu stim de unde este." Ioan 9, 29. Si la fel ca in primele veacuri, adevarurile deosebite pentru zilele noastre nu se gasesc la cei investiti cu autoritate eclesiastica, ci la barbatii si femeile care nu se socotesc prea invatati si nici prea intelepti ca sa mai creada in Cuvantul lui Dumnezeu.
6:12 "De pilda, fratilor, uitati-va la voi, care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt" (1 Corinteni 1,26-28); "pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea omeneasca, ci pe puterea lui Dumnezeu." 1 Corinteni 2,5.
6:13 Si in aceasta generatie de pe urma, parabola semintei de mustar trebuie sa ajunga la o implinire deosebita si triumfala. Samanta cea mica va deveni un copac. Ultima solie de avertizare si har trebuie sa ajunga la orice neam, semintie, limba si norod. Apocalips 14,6.14. "Ca sa aleaga din mijlocul lor un popor, care sa-I poarte Numele." Fapte 15,14; "Si pamantul va fi luminat de slava Sa". Apocalips 18,1.