Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Web / Parabolele Domnului Hristos

Parabolele Domnului Hristos, 5


5:1 Cap. 4 - Neghina

5:2 (Capitol bazat pe textele din Matei 13,24-30, 37-43)

5:3 Domnul Hristos "le-a pus inainte o alta pilda si le-a zis: 'Imparatia cerurilor se aseamana cu un om care a semanat o samanta buna in tarina lui. Dar, pe cand dormeau oamenii, a venit vrajmasul lui, a semanat neghina intre grau si a plecat. Cand au rasarit firele de grau si au facut rod, a iesit la iveala si neghina'." Matei 13, 24-26.

5:4 "Tarina" a spus Domnul Hristos, "este lumea". Dar noi trebuie sa intelegem aceasta ca simbolizand Biserica lui Hristos din lume. Parabola aceasta este o descriere a Imparatiei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale pentru mantuirea oamenilor, iar aceasta lucrare este adusa la indeplinire prin Biserica. Este adevarat ca Duhul Sfant este prezent in lumea intreaga; pretutindeni El lucreaza asupra inimilor oamenilor, dar in Biserica este locul unde noi trebuie sa crestem, sa ajungem la maturitate ca sa fim gata pentru granarul lui Dumnezeu.

5:5 "Cel ce seamana samanta buna, este Fiul omului... Samanta buna sunt fiii imparatiei; neghina, sunt fiii celui rau." Samanta cea buna reprezinta pe aceia care sunt nascuti prin Cuvantul lui Dumnezeu, Cuvantul adevarului.

5:6 Neghina reprezinta pe cei care sunt rodul sau intruchiparea ratacirii si a principiilor false. "Vrajmasul, care a semanat-o, este Diavolul.'" Nici Dumnezeu si nici ingerii n-au semanat vreodata o samanta care sa aduca ca rod, neghina. Neghina este totdeauna semanata de Satana, vrajmasul lui Dumnezeu si al omului.

5:7 In Orient, uneori oamenii se razbunau asupra vreunui vrajmas, imprastiind in ogorul proaspat semanat al acestuia semintele unor buruieni daunatoare care, in timpul cresterii, semanau foarte mult cu graul. Crescand insa odata cu graul, ele faceau sa scada valoarea recoltei, aducand proprietarului ogorului necazuri si pierdere. Tot astfel, din cauza vrajmasiei sale impotriva Domnului Hristos, Satana imprastie semintele raului printre semintele cele bune ale imparatiei. Roadele ce rezulta din aceasta lucrare a sa, le pune in seama Fiului lui Dumnezeu. Aducand in Biserica pe aceia care poarta numele Domnului Hristos, dar a caror viata este o negare a caracterului Sau, cel rau face prin aceasta ca numele lui Dumnezeu sa fie dezonorat, lucrarea mantuirii rau reprezentata si sufletele expuse unor mari primejdii.

5:8 Slujitorii lui Hristos sunt foarte mahniti cand vad ca, in Biserica, credinciosii cei adevarati si cei falsi sunt amestecati laolalta. Ei doresc sa faca ceva pentru a curati Biserica. Ca si slujitorii gospodarului din pilda, ei sunt gata sa smulga neghina. Dar Domnul Hristos le spune: "Nu... ca nu cumva, smulgand neghina, sa smulgeti si graul impreuna cu ea. Lasati-le sa creasca amandoua impreuna pana la seceris." Matei 13,9.

5:9 Domnul Hristos a aratat foarte lamurit faptul ca aceia, care staruiesc pe fata in pacat, trebuie sa fie indepartati din Biserica, dar El nu ne-a incredintat noua lucrarea de a judeca motivele si caracterul. El cunoaste prea bine firea noastra pentru a ne incredinta aceasta lucrare. Daca am incerca sa smulgem din Biserica pe aceia care presupunem ca sunt numai cu numele crestini, cu siguranta ca vom face greseli. Nu arareori se intampla ca noi sa nu mai vedem nici o nadejde de indreptare tocmai la aceia pe care Domnul Hristos ii atrage la Sine. Daca am proceda cu aceste suflete potrivit cu judecata noastra nedesavarsita,

5:10 atunci le-am spulbera poate si ultima speranta. Multi dintre cei care gandesc despre ei ca sunt crestini, la ziua cea mare vor fi gasiti lipsa. Multi, insa, vor fi in ceruri, despre care vecinii lor gandeau ca niciodata nu vor ajunge acolo. Omul judeca dupa ceea ce izbeste privirea, dar Dumnezeu judeca inima. Neghina si graul vor creste impreuna pana la seceris; iar secerisul este incheierea timpului de har.

5:11 Cuvintele Mantuitorului mai cuprind si o alta invatatura si anume, lectia minunata a indelungii rabdari si a iubirii plina de bunatate. Dupa cum neghina isi are radacinile intretesute cu ale graului, tot asa fratii cei falsi din Biserica pot fi foarte strans legati cu adevaratii ucenici ai Domnului. Adevaratul caracter al acestor pretinsi credinciosi nu este inca pe deplin dat pe fata. Daca unii ca acestia ar fi indepartati din Biserica, altii, care ar fi putut sa ramana statornici, s-ar putea zdruncina si ei.

5:12 Invatatura acestei parabole ne este ilustrata in felul de purtare a lui Dumnezeu cu oamenii si cu ingerii. Satana este un inselator. Cand el a pacatuit in ceruri, nici chiar ingerii care au ramas credinciosi lui Dumnezeu n-au putut sa inteleaga pe deplin caracterul lui. Pentru acest motiv Dumnezeu n-a distrus imediat pe Satana. Daca El ar fi facut lucrul acesta, ingerii cei sfinti n-ar fi putut pricepe dreptatea si iubirea lui Dumnezeu, indoiala cu privire la bunatatea si dreptatea lui Dumnezeu ar fi fost ca o samanta rea, care ar fi adus fructele amare ale pacatului si durerii. De aceea, autorul raului a fost crutat, pentru a-si desfasura pe deplin caracterul sau. De-a lungul multor secole, Dumnezeu a indurat chinul de a privi lucrarea raului si a adus mai degraba Darul nepretuit al Golgotei, decat sa lase ca vreunul sa fie inselat prin vicleniile celui rau, pentru ca neghina nu poate fi smulsa fara primejdia de a dezradacina si graul cel pretios. De aceea, n-ar trebui oare sa fim indelung rabdatori fata de semenii nostri, dupa cum Dumnezeul cerului si al pamantului este fata de Satana?

5:13 Lumea nu are nici un drept ca sa se indoiasca de adevarul crestinismului

5:14 pentru faptul ca in Biserica sunt si membrii nedemni, si nici crestinii n-ar trebui sa se descurajeze din cauza acestor asa zisi frati. Cum a fost oare in prima Biserica crestina? Anania si Safira s-au alaturat si ei ucenicilor. Simon Magul a fost si el socotit printre credinciosi. Iuda Iscarioteanul se numara printre apostoli. Rascumparatorul nostru n-a vrut sa se piarda nici un singur suflet. Experienta Sa cu Iuda este raportata cu scopul de a arata indelunga Lui rabdare fata de firea decazuta a omului si El ne indeamna sa ne purtam si noi asa cum S-a purtat El. Mantuitorul a spus ca frati nesinceri, falsi, se vor gasi totdeauna in Biserica, pana la sfarsit.

5:15 Fara sa tina seama de avertismentul Domnului Hristos, oamenii au cautat sa smulga neghina. Pentru a pedepsi pe cei banuiti de fapte rele, Biserica a recurs la puterea civila. Cei care credeau altfel decat doctrina oficiala recunoscuta au fost intemnitati, torturati si omorati, ca urmare a acuzatiilor aduse impotriva lor de catre cei care pretindeau ca actioneaza cu autoritatea data lor de Domnul Hristos. Dar acesta este spiritul lui Satana si nu Duhul lui Hristos, care a inspirat la astfel de acte. Aceasta este metoda lui Satana de a aduce lumea sub stapanirea sa. Prin felul in care Biserica, s-a purtat cu cei considerati a fi eretici, Dumnezeu a fost gresit reprezentat.

5:16 Nu judecarea si condamnarea altora este invatatura Domnului Hristos ce se desprinde din parabola, ci umilinta si neincrederea in sine. Nu tot ceea ce se seamana pe camp este samanta buna. Faptul ca cineva se afla in Biserica,nu este o dovada ca este crestin.

5:17 Neghina seamana foarte mult cu graul, atata vreme cat este verde; dar cand campul a devenit alb, gata pentru seceris, buruienele fara valoare nu se mai aseamana deloc cu graul care se apleaca sub povara spicelor pe deplin coapte. Pacatosii care fac parada de pretinsa lor sfintenie se amesteca pentru un timp cu adevaratii urmasi ai Domnului Hristos si infatisarea lor de crestini va insela pe multi; dar la vremea secerisului final al lumii nu va mai fi nici o asemanare intre cei buni si cei rai. Atunci se vor da pe fata aceia care s-au alaturat Bisericii, dar nu s-au unit cu Domnul Hristos.

5:18 Neghinei i se permite sa creasca printre grau, sa aiba toate avantajele soarelui si ale ploii; dar la timpul secerisului se va vedea "deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste." Maleahi 3,8. Domnul Hristos personal va hotari cine este vrednic sa faca parte din familia cereasca. El va judeca pe fiecare om dupa cuvintele si faptele sale. Numai numele si forma credintei nu valoreaza nimic in balanta cerului. Caracterul este acela care hotaraste destinul omului.

5:19 Mantuitorul nu ne vorbeste despre un timp cand toata neghina sa devina grau. Graul si neghina cresc impreuna pana la seceris, adica pana la incheierea istoriei lumii. Atunci, neghina este stransa in snopi ca sa fie arsa, iar graul este strans in granarul lui Dumnezeu. "Atunci, cei neprihaniti vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor". Atunci, "Fiul omului va trimite pe ingerii Sai, si ei vor smulge din imparatia Lui toate lucrurile care sunt pricina de pacatuire si pe cei ce savarsesc faradelegea, si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor." Matei 13, 41-42.