22:1 Cap. 21 - Omul bogat si saracul Lazar
22:2 (Capitol bazat pe textele din Luca 16,19-31)
22:3 In parabola omului bogat si a lui Lazar, Domnul Hristos a infatisat faptul ca in viata aceasta, oamenii isi hotarasc destinul lor vesnic. In decursul timpului de proba, harul lui Dumnezeu este oferit tuturor. Dar daca oamenii irosesc ocaziile ce li se ofera in placeri egoiste, ei isi taie singuri legatura lor cu viata vesnica. Nici un alt timp de proba nu le va mai fi acordat. Prin propria lor alegere, intre ei si Dumnezeul lor, ei au sapat o prapastie ce nu se poate trece.
22:4 Aceasta parabola ne infatiseaza contrastul dintre cei bogati, care n-au facut din Dumnezeu sprijinul lor, si cei saraci, care si-au pus toata increderea in Dumnezeu. Domnul Hristos a aratat ca va veni timpul cand pozitia acestor doua clase de oameni se va schimba, fiecare v-a ajunge sa traiasca experienta celeilalte. Cei care sunt saraci in bunurile acestei lumi, dar care totusi, s-au increzut in Dumnezeu, si sunt rabdatori in suferinta, vor fi, intr-o zi, inaltati mai presus de aceia care astazi detin cele mai inalte pozitii pe care le poate oferi lumea, dar care nu si-au predat viata lui Dumnezeu.
22:5 "Era un om bogat", spunea Domnul Hristos, "care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar,
22:6 plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile care cadeau de la masa bogatului." Luca 16,19-21.
22:7 Omul bogat nu apartinea acelei clase reprezentate prin judecatorul nedrept, care a declarat in mod deschis dispretul sau fata de Dumnezeu si fata de oameni. El pretindea a fi un fiu a lui Avraam. El nu s-a purtat cu asprime fata de cersetor, si nici nu l-a alungat datorita faptului ca infatisarea lui era neplacuta. Daca acest specimen sarac si dezgustator al neamului omenesc putea fi mangaiat privindu-l cum intra si iesea pe porti, atunci cel bogat era binevoitor sa-l lase sa stea acolo. Dar in mod egoist, el era indiferent fata de nevoile fratelui sau de suferinta.
22:8 Atunci nu erau spitale in care sa fie tratati cei bolnavi. Cei suferinzi si cei in nevoie erau adusi in atentia celor carora Dumnezeu le-a incredintat bogatiile pentru ca acestia sa se bucure de ajutor si simpatie. Acesta era si cazul cersetorului si a omului bogat. Lazar avea mare nevoie sa fie ajutat; caci el era fara prieteni, fara camin, bani sau hrana. Totusi, era lasat in starea aceasta zi dupa zi, in timp ce nobilul bogat avea tot ceea ce-i trebuia. Cel caruia ii era foarte usor sa usureze suferintele semenului sau, traia numai pentru el, asa cum traiesc si astazi foarte multi.
22:9 Sunt si astazi multi in jurul nostru lipsiti de hrana, goi si fara adapost. A neglija sa dam din avutul nostru acestor oameni in nevoie, suferinzi, ar insemna sa ne incarcam cu o povara de vinovatie asa de mare, incat ne va fi groaza, intr-o zi, sa stam in fata ei. Orice lacomie este condamnata ca idolatrie. Orice ingaduinta egoista este o ofensa inaintea lui Dumnezeu.
22:10 Dumnezeu a facut din cel bogat un administrator al averii Sale; si era datoria lui aceea de a se ingriji de asemenea cazuri cum era si acela al lui Lazar. Porunca era: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu toata puterea ta" (Deuteronom 6,5); si "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Leviticul 19,18.
22:11 Bogatul era un iudeu, si ca urmare, era cunoscator al poruncii lui Dumnezeu. Dar el a uitat ca era raspunzator de felul cum folosea mijloacele si capacitatile sale. Binecuvantarile lui Dumnezeu erau din abundenta revarsate asupra lui, dar el le folosea in mod egoist, spre slava sa si nicidecum a Creatorului sau. Obligatia ce o avea de a folosi darurile sale pentru binele si inaltarea omenirii, era in proportie cu belsugul de care se bucura. Aceasta era porunca lui Dumnezeu, dar bogatul nu se gandea la obligatia lui fata de Dumnezeu. El dadea bani cu imprumut, si pentru ceea ce imprumuta, lua dobanda; dar pentru cele primite cu imprumut de la Dumnezeu el nu platea nici o dobanda. El avea cunostinte si talente, dar nu se ingrijea sa le faca sa sporeasca. Uitand de faptul ca era raspunzator fata de Dumnezeu, toate puterile sale si le folosea pentru satisfacerea placerilor. Tot ceea ce-l inconjura, nesfarsitele petreceri, laudele si lingusirile prietenilor sai, totul slujea pentru bucuria lui egoista. Asa de prins era in societatea prietenilor sai, incat a pierdut cu totul simtul responsabilitatii sale de a coopera cu Dumnezeu in lucrarea milei Sale. El a avut ocazia de a intelege Cuvantul lui Dumnezeu si de a trai invataturile Sale; dar anturajul iubitor de placeri pe care si l-a ales, ii ocupa atat de mult timp, incat a uitat de Dumnezeu si vesnicie.
22:12 A venit insa timpul cand s-a produs o schimbare in starea celor doi oameni. Saracul suferise zi de zi, dar a indurat totul cu rabdare si in tacere, in cele din urma a murit si a fost ingropat. Nu s-a gasit nimeni care sa planga pentru el; dar prin rabdarea sa in suferinta, el a fost marturie pentru Hristos, a trecut cu bine cercarea credintei sale, si dupa moartea sa ne este infatisat ca fiind purtat de catre ingeri si dus in sanul lui Avraam.
22:13 Lazar reprezinta pe cei saraci si suferinzi care cred in Domnul Hristos. Cand trambita va suna, si toti cei ce sunt in morminte vor auzi vocea Domnului Hristos si vor iesi la viata, ei vor primi atunci rasplata; caci credinta lor in Dumnezeu n-a fost numai o teorie, ci o realitate.
22:14 "A murit si bogatul, si l-au ingropat. Pe cand el era in locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus si a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar 'in sanul lui, si a strigat? "Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si moaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta." Luca 16,22-24.
22:15 In aceasta parabola, Domnul Hristos intalnea pe oameni pe propriul lor teren. Invatatura despre starea de constienta a celor morti, in perioada dintre moartea si invierea lor, era crezuta de multi dintre cei ce ascultau cuvintele Domnului Hristos. Mantuitorul cunostea ideile lor, si si-a formulat parabola in asa fel, incat sa-i invete adevaruri importante, folosindu-se chiar de preconceputele si gresitele lor convingeri. El a pus in fata ascultatorilor Sai o oglinda, in care ei sa se poata vedea in adevarata lor legatura cu Dumnezeu. El a folosit parerile ce existau in mijlocul lor, pentru a evidentia si mai mult adevarul pe care El dorea sa-L faca sa predomine, mai presus de toate celelalte idei, si anume, ca nici un om nu este pretuit dupa bogatia sa; caci tot ceea ce are, ii apartine numai ca imprumut din partea lui Dumnezeu. Iar o gresita folosire a acestor daruri, il va aseza cu mult mai prejos decat cel mai sarac si cel mai nenorocit om, care iubeste insa pe Dumnezeu si se increde in El.
22:16 Domnul Hristos dorea ca ascultatorii Sai sa inteleaga faptul ca este cu neputinta ca oamenii sa-si asigure mantuirea dupa moarte. "Fiule", ii raspunde Avraam, "adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune si Lazar si-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, intre noi si voi este o prapastie mare, asa ca cei ce vor sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi, sa nu poata," Luca 16,25.26. In acest fel, Domnul Hristos a infatisat cat de zadarnica este speranta acelora care privesc spre un al doilea timp de proba, de har. Viata aceasta este unicul timp ce a fost dat omului spre a se pregati pentru vesnicie.
22:17 Bogatul nu parasise ideea ca este un fiu al lui Avraam, si in deznadejdea lui, el ne este infatisat ca apeland la el dupa ajutor. "Parinte Avraame", se ruga
22:18 el, "fie-ti mila." El nu s-a rugat lui Dumnezeu, ci lui Avraam. In acest fel, el a aratat ca aseaza pe Avraam mai presus de Dumnezeu, si ca pentru mantuirea sa, el se baza pe legatura lui cu Avraam. Talharul de pe cruce se ruga Domnului Hristos; "Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in imparatia Ta." Luca 23,42. Si imediat primi raspunsul: "Adevarat iti spun astazi (cand atarn pe cruce in umilinta si suferinta), ca vei fi cu Mine in Paradis." Luca 23,43. Dar bogatul s-a rugat lui Avraam, iar cererea sa n-a fost ascultata. Numai Domnul Hristos este inaltat spre a fi "Domn si Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta si iertarea pacatelor." Fapte 5,31. Caci, "in nimeni altul nu este mantuire." Fapte 4,12.
22:19 Bogatul si-a petrecut viata in placeri si el si-a dat seama prea tarziu ca nu se ingrijise deloc de viata vesnica. El si-a dat seama de nebunia lui si s-a gandit la fratii sai, care ar merge inainte asa cum a mers el, traind numai pentru placerile lor. Atunci adresa rugamintea: "Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin." Dar "Avraam a raspuns: 'au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.' 'Nu parinte Avraame' a zis el; 'ci daca se va duce cineva din morti, se vor pocai.' Si Avraam i-a raspuns: 'Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti." Luca 16, 27-31.
22:20 Cand bogatul a cerut noi dovezi pentru fratii sai, i s-a spus in mod clar ca, chiar daca li se vor da asemenea dovezi, ei nu s-ar lasa convinsi, n-ar crede. Cererea sa a aruncat o umbra, un blam asupra lui Dumnezeu. Era ca si cand bogatul ar fi zis: "Daca m-ai fi avertizat mai serios, mai categoric, acum n-as fi aici." In raspunsul sau, la cererea bogatului, Avraam este infatisat
22:21 ca spunand: "Fratii tai au fost suficient de mult avertizati. Le-a fost data lumina, dar ei n-au vrut s-o vada; le-a fost prezentat adevarul, dar n-au vrut sa-l auda".
22:22 "Daca nu asculta pe Moise, si pe proorocii sai nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti." Aceste cuvinte s-au dovedit a fi adevarate in istoria poporului iudeu. Ultima minune a Domnului Hristos, si care incoroneaza activitatea Lui, a fost invierea lui Lazar din Betania, dupa patru zile de la moartea lui. Iudeilor le-a fost data aceasta minunata dovada a divinitatii Domnului Hristos, dar ei au respins-o. Lazar s-a sculat din morti si a dat marturie in mijlocul lor, dar ei si-au impietrit inima fata de toate aceste dovezi, si chiar au cautat sa-i ia viata. Ioan 12, 9-l1.
22:23 Legea si profetii sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. Domnul Hristos a spus ca sa ia seama la aceste semne. Daca nu asculta de vocea lui Dumnezeu din Cuvantul Sau, chiar marturia data de cineva inviat din morti, n-ar fi ascultata.
22:24 Acei care au ascultat pe Moise si pe profeti, nu vor cere ca Dumnezeu sa dea o lumina mai mare decat aceea pe care a dat-o Dumnezeu; dar daca oamenii leapada lumina, si nu folosesc ocaziile ce le sunt oferite, unii ca acestia nu vor auzi, chiar daca cineva dintre morti ar veni la ei cu o solutie. Ei nu vor fi convinsi nici chiar de aceasta dovada; caci aceia care leapada Legea si profetii isi impietresc in asa masura inima, incat vor ajunge sa respinga orice lumina.
22:25 Convorbirea dintre Avraam si cel care fusese candva bogat este figurativa. Lectia ce trebuie invatata din ea este aceea ca fiecarui om ii este data suficienta lumina pentru indeplinirea indatoririlor ce se cer din partea lui. Raspunderea omului este proportionala cu ocaziile si privilegiile sale. Dumnezeu da fiecaruia suficienta lumina si destul har pentru lucrarea pe care i-a dat-o s-o faca. Daca omul nu indeplineste ceea ce lumina cea mica ii arata ca este de datoria lui a face, o lumina mai mare nu va face decat sa dea la iveala necredinciosia lui, neglijenta de a pune la schimbator binecuvantarile ce i-au fost date. "Cine
22:26 este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si in cele mari; cine este nedrept in cele mai mici lucruri, este nedrept si in cele mari." Luca 16,10. Aceia care refuza sa fie iluminati de catre Moise si profeti si totusi cer sa se faca minuni extraordinare, nu vor fi convinsi, chiar daca s-ar implini cererile lor.
22:27 Parabola bogatului si a saracului Lazar arata cum sunt pretuite in lumea nevazuta cele doua clase reprezentate prin acesti oameni. Nu este pacat sa fii bogat, daca bogatia nu este stransa pe cai necinstite. Cel bogat nu este condamnat pentru faptul ca are bogatii, dar el este condamnat daca mijloacele ce i-au fost incredintate sunt cheltuite in mod egoist. El ar putea cu mult mai bine sa-si depuna banii la tronul lui Dumnezeu, folosindu-i spre a face bine. Moartea nu poate aduce saracie omului care se dedica cautarii comorii vesnice. Dar cel care strange comori numai pentru el, nu poate lua nimic din comorile sale in ceruri. Unul ca acesta s-a dovedit a fi un administrator necredincios. In timpul vietii el s-a bucurat de cele mai bune lucruri, dar a uitat indatoririle ce le avea fata de Dumnezeu. El a dat gres in a-si strange o comoara in ceruri.
22:28 Bogatul care a avut asa de multe privilegii ne este reprezentat ca unul care ar fi trebuit sa-si puna darurile la schimbator, sa le cultive, astfel incat faptele sale sa ajunga dincolo, ducand cu ele binecuvantari spirituale sporite. Scopul rascumpararii nu este numai acela de a sterge pacatele, ci de a reda omului darurile spirituale ce au fost pierdute din cauza puterii distrugatoare a pacatului. Banii nu pot fi dusi in viata cea vesnica; nu este nevoie de ei acolo; ci faptele bune facute in castigarea de suflete la Hristos sunt duse in curtile ceresti. Dar cei care cheltuiesc in mod egoist darurile lui Dumnezeu, pentru propria lor persoana, lasand pe semenii lor in nevoie fara ajutor, nefacand nimic pentru inaintarea lucrarii lui Dumnezeu in lume, dezonoreaza pe Creatorul lor. In dreptul numelui lor, din cartile cerului, este scris ca au jefuit pe Dumnezeu.
22:29 Bogatul a avut tot ceea ce se putea procura cu bani, dar el nu poseda bogatiile care ar fi putut sa pastreze in buna randuiala socotelile lui cu Dumnezeu. El a trait ca si cand tot ceea ce avea era numai a lui. El a neglijat atat chemarea lui Dumnezeu, cat si strigatul saracilor in suferinta. Dar in cele din urma vine o chemare pe care n-o poate trece cu vederea. O putere pe care n-o poate ignora si careia nu poate sa i se opuna ii porunceste sa paraseasca bunurile asupra carora el nu mai este administrator. Cel care fusese candva bogat, este adus la cea mai deznadajduita saracie. Haina indreptatirii Domnului Hristos, tesuta in razboiul cerului, nu-l poate acoperi vreodata. Cel care a purtat purpura cea mai scumpa, panza cea mai fina este acum adus la goliciune. Timpul incercarii sale s-a consumat. El n-a adus nimic in lume, si nu poate lua nimic cu el cand pleaca din lume.
22:30 Domnul Hristos a dat la o parte cortina si a infatisat acest tablou inaintea preotilor si a mai marilor, a carturarilor si a Fariseilor. Priviti la ei care sunt bogati in bunurile acestei lumi, dar care nu sunt bogati inaintea lui Dumnezeu. Nu vreti sa contemplam aceasta scena? Ceea ce este foarte pretuit printre oameni, este o uraciune inaintea lui Dumnezeu. Domnul Hristos spune: "Si ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul? Sau ce va da un om in schimb pentru sufletul sau? Marcu 8,36-37.
22:31 O aplicatie la natiunea iudaica
22:32 Cand Domnul Hristos a rostit parabola bogatului si a saracului Lazar, erau foarte multi in natiunea iudaica ce se aflau in starea de plans a celui bogat, folosind bunurile lui Dumnezeu pentru satisfacerea placerilor egoiste, pregatindu-se astfel de a auzi sentinta: "Ai fost cantarit in cumpana si ai fost gasit usor." Daniel 5,27. Bogatul a fost favorizat cu orice fel de binecuvantari materiale si spirituale, dar el a refuzat sa coopereze cu Dumnezeu in folosirea acestor binecuvantari. Tot la fel era si cu natiunea iudaica. Dumnezeu a facut pe iudei depozitarii adevarurilor sfinte. El i-a numit administratori ai
22:33 harului Sau. El le-a dat orice bunuri materiale si spirituale, si El i-a chemat sa imparta si altora aceste binecuvantari. Le-au fost date indrumari speciale, cu privire la felul cum sa se poarte cu fratii lor care se aflau in nevoi, sau cu strainii dinauntrul portii lor, si cu saracii din mijlocul lor. Ei nu trebuia sa caute sa castige numai pentru binele lor, ci trebuia sa-si aduca aminte de aceia care erau in nevoie si sa imparta cu acestia binecuvantarile ce le aveau. Si Dumnezeu a fagaduit sa-i binecuvanteze dupa faptele lor de iubire si mila. Dar, ca si bogatul, ei n-au intins nici o mana de ajutor ca sa usureze nevoile materiale si spirituale ale celor suferinzi. Plin de mandrie, ei se considerau ca fiind poporul ales si favorizat al lui Dumnezeu; si totusi ei nu slujeau si nici nu se inchinau lui Dumnezeu. Ei se incredeau in faptul ca erau fiii lui Avraam. "Noi suntem samanta lui Avraam" (Ioan 8,33), spuneau ei plini de mandrie. Dar cand a venit criza, le-a fost aratat faptul ca ei se despartisera de Dumnezeu, si si-au pus toata increderea in Avraam, ca si cand el ar fi fost Dumnezeu.
22:34 Domnul Hristos dorea sa faca lumina sa lumineze in intunericul mintii poporului iudeu. El le-a spus: "Daca ati fi copii ai lui Avraam, ati face faptele lui Avraam. Dar acum cautati sa Ma omorati pe Mine, ca om, care v-am spus adevarul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Asa ceva, Avraam n-a facut." Ioan 8,39-40.
22:35 Domnul Hristos n-a recunoscut in relatiile de rudenie nici o virtute mantuitoare. El a invatat ca legaturile spirituale sunt mai presus de toate celelalte legaturi naturale. Iudeii pretindeau a fi descendenti ai lui Avraam; dar nefacand faptele lui Avraam, ei au dovedit ca nu sunt adevaratii copii ai acestuia. Numai aceia care se dovedesc a fi, in mod spiritual, in armonie cu Avraam, prin ascultare de vocea lui Dumnezeu, sunt recunoscuti ca adevarati descendenti ai lui Avraam. Desi cersetorul apartinea unei clase considerate de oameni ca fiind inferioara, Domnul Hristos l-a recunoscut ca pe unul pe care Avraam l-ar considera un prieten foarte apropiat.
22:36 Bogatul, desi inconjurat de toate bunatatile vietii, era totusi atat de ignorant, incat el a pus pe Avraam acolo unde ar fi trebuit sa fie Dumnezeu. Daca el ar fi pretuit pozitia sa privilegiata si ar fi ingaduit Duhului lui Dumnezeu sa-i modeleze mintea si inima, el ar fi avut o pozitie cu totul diferita. Tot la fel se prezentau lucrurile si cu natiunea pe care o reprezenta. Daca ei ar fi raspuns chemarii divine, atunci viitorul lor ar fi fost cu totul altul. Ei ar fi dat pe fata un adevarat discernamant spiritual. Ei aveau mijloace pe care Dumnezeu le-ar fi inmultit, facandu-le suficiente pentru binecuvantarea si iluminarea intregii lumi. Dar ei s-au departat atat de mult de planurile lui Dumnezeu, incat viata lor era in intregime pervertita. Ei n-au folosit darurile lor, ca niste administratori ai lui Dumnezeu, in conformitate cu adevarul si dreptatea. Vesnicia n-a intrat in socotelile lor, si rezultatul necredinciosii lor a fost ruina intregii natiuni.
22:37 Domnul Hristos stia ca la distrugerea Ierusalimului iudeii aveau sa-si aduca aminte de avertizarile Sale. Si lucrurile s-au petrecut intocmai. Cand nenorocirea a venit asupra Ierusalimului, cand foametea si suferintele de toate soiurile s-au abatut asupra poporului, ei si-au adus aminte de aceste cuvinte ale Domnului Hristos si au inteles parabola. Ei au adus suferinta asupra lor, datorita neglijentei lor de a face ca lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu sa straluceasca mai departe in lume.
22:38 In zilele din urma
22:39 Scenele de incheiere ale istoriei acestui pamant sunt zugravite in evenimentele de incheiere a istoriei bogatului din parabola. Acesta pretindea ca este fiu al lui Avraam, dar el era despartit de Avraam printr-o prapastie de netrecut - un caracter rau format. Avraam a slujit lui Dumnezeu, urmarind cu credinciosie si in deplina ascultare Cuvantul Sau. Dar bogatul nu se gandea nici la Dumnezeu si nici la nevoile celor suferinzi. Marea prapastie existenta intre el si Avraam era prapastia neascultarii.
22:40 Sunt si astazi foarte multi care merg pe acelasi drum. Desi sunt membri ai Bisericii, ei sunt neconvertiti. Ei pot participa la serviciile divine, ei pot canta cuvintele psalmistului: "Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" (Psalmul 42,1), dar marturisirea lor este falsa. Ei nu sunt mai indreptatiti inaintea lui Dumnezeu de cum este cel mai inrait pacatos. Cel care cauta excitarile placerilor pacatului, mintea care este plina de dorinta de manifestare vanitoasa, nu poate sluji lui Dumnezeu. Asemenea bogatului din parabola, unul ca acesta nu are nici o inclinatie ca sa se razboiasca impotriva placerilor firesti. El doreste si cauta sa-si satisfaca placerile. El alege atmosfera pacatului. Dar el este rapit de moarte si coboara in mormant cu caracterul pe care l-a format in timpul vietii, in tovarasia uneltelor lui Satana. In mormant, el nu mai are nicidecum puterea de a alege ceva, fie bun sau rau; caci in ziua in care cineva moare, pier pana si gandurile lui. Psalmul 146,4; Eclesiastul 9,5-6.
22:41 Cand vocea lui Dumnezeu trezeste la viata pe cel mort, el va iesi din mormant cu aceleasi pofte si pasiuni, cu aceleasi gusturi pe care le-a nutrit in timpul vietii. Dumnezeu nu face nici o minune ca sa re-creeze un om, care n-a fost nascut din nou atunci cand i s-au oferit toate ocaziile si a avut la dispozitie tot ceea ce era necesar pentru aceasta. In timpul vietii sale el n-a gasit nici o placere in Dumnezeu si nici in a lucra pentru El. Caracterul sau n-a fost in armonie cu Dumnezeu si el nu poate fi fericit in familia cereasca.
22:42 Exista astazi in lume o clasa de oameni care sunt plini de indreptatire de sine. Ei nu sunt dedati la imbuibare, nu sunt betivi, nu sunt necredinciosi; dar ei doresc sa traiasca numai pentru ei, si nu pentru Dumnezeu. El nu se afla in gandurile lor; de aceea ei sunt socotiti in randul celor necredinciosi. Daca ar fi posibil ca ei sa intre pe portile cetatii lui Dumnezeu, in ceruri, ei n-ar avea dreptul la pomul vietii, caci atunci cand poruncile lui Dumnezeu au stat inaintea lor cu toate cerintele lor obligatorii, ei au zis: "Nu!".
22:43 Ei n-au slujit lui Dumnezeu aici, de aceea, ei nu vor sluji lui Dumnezeu nici in ceruri. Ei n-ar putea trai in prezenta Lui, si orice alt loc, in afara de cer, ar fi de preferat pentru ei.
22:44 A invata de la Domnul Hristos inseamna a primi harul Sau, care este, de fapt, caracterul Sau. Dar cei care nu pretuiesc si nu folosesc ocaziile pretioase si influentele sfinte ce le-au fost oferite aici pe pamant, nu sunt pregatiti a lua parte la inchinarea cea curata din ceruri. Caracterele lor nu sunt modelate dupa Modelul Divin. Prin neglijenta lor, ei au creat un abis peste care nimeni si nimic nu poate trece, intre ei si cei drepti ramane "o prapastie mare."