18:1 Cap. 17 - Mai lasa-l si anul acesta
18:2 (Capitol bazat pe textele din Luca 13, l-9)
18:3 In invatatura Sa, Domnul Hristos a legat avertizarea despre ziua judecatii cu invitatia milei Sale. "Caci Fiul omului", spunea El, "a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mantuiasca". Luca 9,56. "Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El". Ioan 3, 17. Lucrarea milei Sale si legatura ei cu dreptatea si judecata lui Dumnezeu sunt ilustrate in parabola smochinului neroditor.
18:4 Domnul Hristos avertizase pe oameni de venirea Imparatiei lui Dumnezeu si i-a mustrat aspru ignoranta si indiferenta lor. Ei desluseau foarte repede semnele cerului care prevesteau vremea; dar semnele timpului, care aratau atat de clar lucrarea Lui, nu erau intelese.
18:5 Dar ca si astazi, oamenii erau tot asa de gata sa spuna ca, in aceea ce-i priveste, sunt favoritii cerului, si ca solia de mustrare se adreseaza altora. Ascultatorii au povestit Domnului Hristos un eveniment care tocmai produsese o mare tensiune. Unele din masurile luate de Pontius Pilat, guvernatorul Iudeii, au jignit sentimentele poporului.
18:6 In Ierusalim, s-a produs o miscare, si Pilat a incercat s-o potoleasca prin forta. La un moment dat soldatii sai au navalit in curtile templului si au macelarit cativa pelerini galileeni, chiar in momentul cand aduceau jertfele lor. Iudeii considerau orice nenorocire ca o pedeapsa, consecinta a pacatului celui ce sufera, si cei care relatau despre acest act de violenta faceau aceasta cu o ascunsa satisfactie. Dupa parerea lor, faptul ca le mergea bine dovedea ca ei sunt mai buni si, deci, mult mai favorizati de Dumnezeu, decat sau fost acesti galileeni. Ei s-au asteptat sa auda din partea Domnului Hristos cuvinte de condamnare la adresa acestor oameni care, fara nici o indoiala, meritau din plin pedeapsa.
18:7 Ucenicii Domnului Hristos n-au indraznit sa-si exprime parerile lor, pana cand n-au auzit parerea Maestrului lor. De altfel, El le daduse lectii categorice cu privire la judecarea caracterelor altora si la masura rasplatirii dupa marginirea mintii lor. Si totusi, ei asteptau de la Domnul Hristos ca El sa denunte pe acesti oameni ca fiind mai pacatosi ca altii. Mare le-a fost insa surpriza cand au auzit raspunsul Sau.
18:8 Intorcandu-Se spre multime, Mantuitorul a zis: "Credeti voi", le-a raspuns Isus, "ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel". Nenorocirile acestea inspaimantatoare au fost ingaduite pentru a-i determina sa-si umileasca inimile si sa se pocaiasca de pacatele lor. Furtuna razbunarii se aduna si avea sa izbucneasca in curand asupra acelora care n-au gasit un adapost in Hristos.
18:9 In timp ce Domnul Hristos vorbea cu ucenicii si cu multimea, El privea mai departe cu o privire profetica in viitor, si a vazut Ierusalimul asediat de osti. El a auzit marsul ostilor straine impotriva cetatii alese si a vazut mii si mii de iudei pierind in acest asediu. Multi iudei, asemenea galileenilor, au fost ucisi in curtile templului, chiar atunci cand isi aduceau jertfele. Nenorocirea care a cazut asupra catorva persoane
18:10 constituia un avertisment de la Dumnezeu adresat unei natiuni ce era tot asa de vinovata. "Daca nu va veti pocai", a spus Domnul Hristos, "toti veti pieri la fel". Pentru scurt timp, ziua cercarii lor mai intarzia. Pentru ei, mai era inca timp sa cunoasca lucrurile care le dadeau pace.
18:11 "Un om", continua El, "avea un smochin sadit in via sa. A venit sa caute rod in el, si n-a gasit. Atunci a zis vierului: 'Iata ca sunt trei ani de cand viu si caut rod in smochinul acesta, si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda si pamantul degeaba?'".
18:12 Ascultatorii Domnului Hristos nu puteau intelege gresit sensul cuvintelor Lui. David a cantat pe Israel ca fiind o vita adusa din Egipt. Isaia a scris: "Via Domnului ostirilor este casa lui Israel, si barbatii lui Iuda sunt vita pe care o iubea". Isaia 5, 7. Generatia care a venit la Mantuitorul era reprezentata de catre smochinul din via lui Dumnezeu care se afla in sfera grijii si binecuvantarii Sale deosebite.
18:13 Scopul lui Dumnezeu cu poporul Sau si posibilitatile slavite ce-i stateau inainte au fost prezentate in frumoasele cuvinte: "Ca sa fie numiti terebinti ai neprihanirii; un 'sad' al Domnului, ca sa slujeasca spre slava Lui". Isaia 61, 3. Iacov, pe patul de moarte, sub inspiratia Duhului Sfant, a spus despre cel mai iubit fiu al sau: "Iosif este vlastarul unui pom roditor, vlastarul unui pom roditor sadit langa un izvor; Ramurile lui se inalta deasupra zidului". Si el continua "Dumnezeul tatalui tau... te va ajuta. Cel Atotputernic... te va binecuvanta. Cu binecuvantarile cerurilor de sus, cu binecuvantarile apelor de jos". Geneza 49, 22-25. Astfel Dumnezeu a sadit pe Israel ca pe o vita de soi, langa izvoarele vietii. El Si-avea via "pe o campie foarte manoasa". El "i-a sapat pamantul, l-a curatat de pietre si a sadit in el vitele cele mai alese". Isaia 5, l-2.
18:14 "Apoi tragea nadejde ca are sa-I faca struguri buni, dar a facut struguri salbatici". Isaia 5, 2. Oamenii din zilele Domnului Hristos faceau o mai mare parada de evlavia lor de cum au facut iudeii din veacurile mai dinainte, dar de fapt ei erau mult mai lipsiti de harul cel pretios al Duhului lui Dumnezeu. Roadele cele pretioase ale caracterului care au facut ca viata lui Iosif sa fie asa de placuta si atragatoare, nu se vedeau manifestandu-se in viata natiunii iudaice. Dumnezeu, prin Fiul Sau, cauta roade, dar n-a gasit. Israel era o povara pentru pamant. Chiar existenta lui era un blestem; caci ocupa in vie un loc pe care l-ar fi putut ocupa un pom care dadea roade. El a jefuit lumea de binecuvantarile pe care Dumnezeu dorea sa le reverse asupra ei. Poporul Israel a infatisat in mod gresit pe Dumnezeu printre natiuni. Nu numai ca erau nefolositori, ci in mod vadit erau o piedica. Intr-o mare masura, religia lor ducea in ratacire pe oameni si, in loc de mantuire, aducea ruina.
18:15 In parabola, vierul nu se impotriveste hotararii luate, ca pomul, daca ramane mai departe neroditor, sa fie taiat; dar el stie si impartaseste interesul pe care proprietarul il are fata de acest pom neroditor. Nimic nu i-ar face o mai mare bucurie decat sa-l vada crescand si plin de roade. El raspunde dorintei proprietarului spunand: "Mai lasati-l si anul acesta; am sa-l sap de jur imprejur, si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum inainte va face roada".
18:16 Gradinarul nu refuza sa ingrijeasca o planta asa de nepromitatoare. El este gata sa-i acorde o si mai mare ingrijire.
18:17 El va face ca locul din jurul lui sa fie si mai prielnic, acordandu-i toata atentia.
18:18 Proprietarul si vierul sunt una in interesul lor fata de smochin. Tot la fel, Tatal si Fiul au fost una in iubirea fata de poporul ales. Domnul Hristos a spus ascultatorilor Sai ca le vor fi date si mai multe ocazii. Fiecare mijloc pe care iubirea lui Dumnezeu il putea gasi avea sa fie pus in miscare, astfel incat ei sa poata ajunge pomi ai neprihanirii, aducand roade spre binecuvantarea lumii.
18:19 In parabola. Domnul Hristos n-a infatisat si rezultatul lucrarii gradinarului. Aici, El incheie brusc povestirea. Concluzia Sa s-a oprit la generatia care a auzit cuvintele Lui. Lor le-a fost adresata solemna avertizare: "Daca nu, il vei taia". Depindea de ei daca aceste cuvinte irevocabile aveau sa fie rostite sau nu. Ziua maniei era aproape. In nenorocirile care cazusera asupra lui Israel, proprietarul viei, in mila sa, ii avertizase deja despre faptul ca pomul neroditor avea sa fie taiat, nimicit.
18:20 Avertizarea aceasta rasuna de-a lungul timpului ajungand pana la noi, in aceasta generatie. O, inima nepasatoare, esti tu oare in Via Domnului un pom neroditor? Cuvintele acestea de condamnare sa fie oare rostite in curand si in dreptul tau? De cand ai primit oare darurile Lui? De cata vreme vegheaza si asteapta El ca sa raspunzi cu iubire, iubirii Lui? Sadit in via Sa, sub privegherea plina de grija a Gradinarului, ce mare privilegiu ai avut! De cate ori n-a miscat solia Evangheliei inima ta! Porti numele Domnului Hristos si, din punct de vedere formal, in exterior, esti membru al Bisericii care este corpul Sau, si totusi, in mod constient, n-ai o legatura cu inima cea mare a iubirii divine. Fluxul vietii Sale nu curge prin tine. Darurile cele placute ale caracterului Sau, "roadele Duhului Sfant", nu se vad in viata ta.
18:21 Pomul neroditor a beneficiat de ploaie, de lumina soarelui si de grija gradinarului. El si-a luat hrana din pamant. Dar ramurile lui neproductive n-au facut decat umbra pamantului, astfel ca nici o planta aducatoare de roade n-a putut creste la umbra lui. Tot astfel si cu darurile lui Dumnezeu, revarsate asupra ta, ele n-au putut aduce nici un fel de binecuvantare asupra lumii. Tu jefuiesti pe altii de privilegii care ar fi putut fi ale altora, daca tu nu le-ai fi fost o piedica.
18:22 Iti dai seama, desi numai foarte slab, ca esti o povara pentru pamant. Totusi, in mila Sa cea mare, Dumnezeu nu te-a taiat. El nu priveste cu raceala asupra ta. El nu Se indeparteaza cu indiferenta si nu te lasa prada nimicirii. Privind la tine El exclama, asa cum a exclamat
18:23 cu multe veacuri in urma in legatura cu Israel: "Cum sa te dau Efraime? Cum sa te predau Israele?... Nu voi lucra dupa mania Mea aprinsa, nu voi mai nimici pe Efraim; caci Eu sunt Dumnezeu, nu un om". Osea 11, 8-9. Milostivul nostru Mantuitor spune despre tine: "Mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur imprejur si am sa am grija de el".
18:24 Cu ce neobosita iubire a lucrat Domnul Hristos pentru Israel in timpul de har ce li s-a mai adaugat. Pe cruce El S-a rugat. "Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac". Luca 23, 34. Dupa inaltarea Sa la cer, Evanghelia a fost propovaduita mai intai in Ierusalim. Acolo a fost revarsat Duhul Sfant. Acolo, prima comunitate evanghelica a dat pe fata puterea Mantuitorului inviat. Acolo Stefan s-a aratat in fata lui, "ca o fata de inger" (Fapte, 6, 15), a dat marturia sa si si-a depus viata. Tot ceea ce cerul putea da, a dat. "Ce as mai fi putut face viei Mele", spunea Domnul Hristos, "si nu i-am facut?" Isaia 5, 4. Astfel dar, grija si munca Sa pentru Sine nu a slabit, ci creste. El inca mai spune: "Eu o pazesc zi si noapte ca sa n-o vatame nimeni". Isaia 27,3.
18:25 "Poate ca de acum inainte va face roada; daca nu, il vei taia".
18:26 Inima care nu raspunde mijloacelor divine se impietreste pana intr-atata, incat nu mai este de loc sensibila influentei Duhului Sfant. Atunci se rostesc cuvintele: "Taiati-l. La ce sa mai cuprinda si pamantul degeaba?" Luca 13,7.
18:27 Astazi El ne invita: "Intoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tau... Le voi vindeca vatamarea adusa de neascultarea lor, ii voi iubi cu adevarat... voi fi ca roua pentru Israel; el va inflori ca crinul si va da radacini ca Libanul... Iarasi vor locui la umbra lui, iarasi vor da viata griului, vor inflori ca via. De la Mine iti vei primi rodul". Osea 14/l-8.