19:8 Prima noastra datorie fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri este aceea a dezvoltarii de sine. Fiecare capacitate cu care ne-a inzestrat Creatorul ar trebui cultivata pana la cel mai inalt grad de perfectiune, ca sa putem fi in stare sa facem cantitatea cea mai mare de bine de care suntem capabili. Asadar, acel timp este folosit cu un scop bun, ce este indreptat spre stabilirea si pastrarea unei bune sanatati fizice si intelectuale. Noi nu ne putem permite sa micsoram sau sa paralizam vreo functie a mintii sau a corpului prin munca peste masura sau prin abuzarea vreunei parti a masinariei vii. Cand facem aceasta, cu siguranta trebuie sa suferim consecintele. (ST. 17 noiembrie, 1890)