9:1 Cap. 7 - Avertizare impotriva fatarniciei
9:2 In timp ce ucenicii vesteau adevarurile Evangheliei in Ierusalim, Dumnezeu adeverea prin minuni cuvantul lor si o mare multime a crezut. Multi dintre acesti primi credinciosi erau despartiti de familie si de prieteni din pricina bigotismului zelos al iudeilor si era nevoie ca ei sa fie ajutati cu hrana si adapost.
9:3 Raportul biblic spune: "Nu era nici unul dintre ei, care sa duca lipsa"; si, totodata, ne arata cum erau implinite aceste nevoi. Aceia dintre credinciosi care aveau bani si averi le sacrificau bucuros pentru a face fata nevoilor urgente. Vanzandu-si casele sau pamanturile, ei aduceau banii si-i puneau la picioarele apostolilor si "apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie".
9:4 Aceasta darnicie din partea credinciosilor era rezultatul revarsarii Duhului Sfant. Cei intorsi la Evanghelie erau "o inima si un suflet". Un interes comun ii stapanea pe toti si anume: succesul misiunii ce le fusese incredintata;
9:5 iar lacomia nu avea loc in viata lor. Iubirea pentru fratii lor si pentru lucrarea careia ei s-au consacrat era mai mare decat iubirea lor de bani si de averi. Faptele lor marturiseau ca ei pretuiau sufletele oamenilor ca avand o valoare mai mare decat bogatiile pamantesti.
9:6 Asa va fi totdeauna cand Duhul lui Dumnezeu pune stapanire pe viata. Cei ale caror inimi sunt pline cu iubirea lui Hristos vor urma exemplul Lui, care pentru noi S-a facut sarac, pentru ca prin saracia Sa noi sa ne imbogatim. Bani, timp, influenta - toate darurile pe care ei le-au primit din mana lui Dumnezeu le vor pretui numai ca mijloace de inaintare a lucrarii Evangheliei. Asa era in prima biserica; si cand in biserica de azi se vede ca, prin puterea Duhului Sfant, membrii si-au dezlipit inima de lucrurile pamantesti si sunt gata sa faca sacrificii pentru ca semenii lor sa auda Evanghelia, adevarurile vestite vor avea o puternica influenta asupra ascultatorilor.
9:7 Intr-un contrast izbitor cu exemplul de bunavointa manifestat de credinciosi a fost comportarea lui Anania si a Safirei, a caror experienta, redata prin pana inspiratiei, a lasat o pata neagra asupra istoriei primei biserici. Impreuna cu altii, acesti pretinsi ucenici se impartasisera de privilegiile auzirii Evangheliei propovaduite de apostoli. Ei au fost de fata impreuna cu alti credinciosi cand, dupa ce apostolii s-au rugat, "s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant" (Fapte 4, 31). Asupra tuturor celor de fata odihnea o deplina convingere si, sub influenta Duhului lui Dumnezeu,
9:8 Anania si Safira au facut un vot sa dea Domnului venitul din vanzarea unei mosioare. Dupa aceea insa, Anania si Safira au mahnit pe Duhul Sfant lasandu-se stapaniti de simtaminte de lacomie. Ei au inceput sa regrete fagaduinta facuta si, in curand, au pierdut placuta influenta a binecuvantarii care le incalzise inimile cu dorinta de a face lucruri mari pentru cauza lui Hristos. Ei au gandit ca s-au cam pripit si ca ar trebui sa reconsidere hotararea lor. Ei au discutat pe toate fetele aceasta problema si au hotarat sa nu-si mai implineasca votul. Totusi, ei au vazut ca aceia care se desparteau de averile lor pentru a satisface nevoile fratilor lor mai saraci se bucurau de o mai mare cinste intre credinciosi; si, fiindu-le rusine ca nu cumva fratii lor sa afle ca inimile lor egoiste se impotriveau fagaduintei facute in mod solemn in fata lui Dumnezeu, ei, in mod constient, au hotarat sa vanda mosioara si sa spuna ca au pus in fondul de obste tot ce au dobandit din vanzarea ei, dar, in realitate, sa pastreze pentru ei o mare parte din bani. In felul acesta, aveau sa se asigure de cele necesare vietii din fondurile de obste si, in acelasi timp, sa castige si stima fratilor.
9:9 Insa Dumnezeu uraste fatarnicia si falsitatea. Anania si Safira s-au folosit de hotie in purtarea lor cu Dumnezeu; ei au mintit pe Duhul Sfant, si pentru pacatul lor au primit o osanda imediata si groaznica. Cand Anania a venit cu darul sau, Petru a zis: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant, si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? Daca n-o vindeai, nu ramanea ea a ta? Si, dupa ce ai vandut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gand in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu".
9:10 "Anania, cand a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri."
9:11 "Daca n-o vindeai, nu ramanea ea a ta?" a intrebat Petru. Nici o influenta nu venise asupra lui Anania ca sa-l sileasca sa-si sacrifice mosioara pentru binele obstesc. El actionase din proprie initiativa. Dar, incercand sa insele pe ucenici, el mintise pe Cel Atotputernic.
9:12 "Cam dupa trei ceasuri, a intrat si nevasta-sa, fara sa stie ce se intamplase. Petru i-a zis: 'Spune-mi, cu atat ati vandut mosioara?' 'Da', a raspuns ea, 'cu atat'. Atunci Petru i-a zis: 'Cum de v-ati inteles intre voi sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celor ce au ingropat pe barbatul tau sunt la usa si te vor lua si pe tine'. Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cand au intrat flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o langa barbatul ei. O mare frica a cuprins toata adunarea si pe toti cei ce au auzit aceste lucruri".
9:13 Intelepciunea infinita a vazut ca aceasta manifestare insemnata a maniei lui Dumnezeu era necesara pentru a pazi tanara biserica ca sa nu ajunga sa slabeasca efectul principiilor morale. Numarul membrilor ei crestea foarte repede. Biserica ar fi fost in primejdie daca, prin cresterea rapida a numarului celor convertiti, ar fi fost adaugati bisericii barbati si femei care, in timp ce marturiseau ca Ii slujesc lui Dumnezeu, se inchinau lui Mamona. Pedeapsa aceasta da marturie despre faptul ca oamenii nu-L pot insela pe Dumnezeu, ca El da la iveala pacatul ascuns al inimii si ca nu Se lasa batjocorit. Ea urmarea sa avertizeze
9:14 biserica, sa-i conduca pe credinciosi astfel, incat sa se fereasca de inselaciune si fatarnicie si sa ia seama sa nu-L jefuiasca pe Dumnezeu.
9:15 Nu numai primei biserici, ci si tuturor generatiilor viitoare i-a fost dat acest exemplu, ca un semnal de primejdie al urii pe care Dumnezeu o are fata de tot ce este lacomie, inselatorie si fatarnicie. Lacomia a fost aceea pe care Anania si Safira au nutrit-o mai intai. Dorinta de a retine pentru ei o parte din ceea ce au fagaduit Domnului i-a dus la inselatorie si fatarnicie.
9:16 Dumnezeu a randuit ca vestirea Evangheliei sa depinda de stradaniile si darurile poporului Sau. Darurile de bunavoie, ca si zecimile, alcatuiau veniturile lucrarii Domnului. Din mijloacele incredintate omului, Dumnezeu pretinde o anumite parte - zecimea. El lasa tuturor libertatea alegerii, sa dea sau sa nu dea mai mult decat aceasta. Dar, cand inima este miscata de influenta Duhului Sfant si este facut un vot de a da o anumita suma, cel care a facut votul nu mai are nici un drept fata de partea aceea pe care el a consacrat-o. Fagaduinte de felul acesta, facute oamenilor, sunt privite ca o obligatie; oare cele facute lui Dumnezeu nu sunt mult mai obligatorii? Fagaduintele facute in forul constiintei sunt oare mai putin obligatorii decat invoielile scrise dintre oameni?
9:17 Cand lumina divina straluceste in inima cu o claritate si o putere neobisnuita, atunci egoismul obisnuit slabeste din stransoarea sa si se vede o dispozitie de a da pentru cauza lui Dumnezeu. Insa nimeni sa nu creada ca isi vor putea implini fagaduintele facute atunci, fara de nici o impotrivire din partea lui Satana. El nu vede cu placere cladirea Imparatiei Mantuitorului pe pamant. El pune in minte gandul ca votul facut este prea mare,
9:18 ca acesta le-ar dauna in straduintele lor de a strange avere sau de a satisface dorintele familiei lor.
9:19 Dumnezeu este Cel care binecuvanteaza pe om cu diferite bunuri si El face lucrul acesta pentru ca ei sa poata fi in stare, la randul lor, sa dea mai departe pentru inaintarea cauzei Sale. El trimite soarele si ploaia. El face sa creasca vegetatia. El da sanatate si capacitatea de a obtine bunuri materiale. Toate binecuvantarile noastre vin din mana cea darnica a Lui. In schimb, El doreste ca barbatii si femeile sa-si dovedeasca recunostinta prin a da inapoi lui Dumnezeu o parte in zecimi si daruri - in daruri de multumire, daruri de bunavoie si daruri pentru pacat. Daca mijloacele ar curge in tezaur, potrivit cu acest plan dumnezeieste stabilit - o zecime din orice venit, cum si daruri de bunavoie - va fi un belsug de mijloace pentru inaintarea lucrarii Domnului.
9:20 Insa inimile oamenilor se impietresc prin egoism si, asemenea lui Anania si Safira, ei sunt ispititi sa retina o parte din pret, pretinzand in acelasi timp ca implinesc cerintele lui Dumnezeu. Multi cheltuiesc banii in chip risipitor pentru satisfactii egoiste. Barbati si femei tin seama de placerile lor si-si satisfac gusturile, in timp ce lui Dumnezeu Ii aduc, aproape de sila, un dar imputinat. Ei uita ca, intr-o zi, Dumnezeu va cere o stricta socoteala despre felul in care au fost folosite bunurile Sale si ca El nu va mai accepta putinul pe care ei il aduc in visterie, cum n-a primit nici darul lui Anania si Safira.
9:21 Prin pedepsirea aspra a acestor oameni care au jurat fals, Dumnezeu doreste, de asemenea, sa invatam cat de profund uraste si dispretuieste El orice fatarnicie si inselatorie. Pretinzand
9:22 ca au dat tot, Anania si Safira au mintit pe Duhul Sfant si, ca urmare, au pierdut viata aceasta, cum si viata viitoare. Acelasi Dumnezeu care i-a pedepsit osandeste astazi orice falsitate. Buzele mincinoase sunt o uraciune inaintea Lui. El spune ca in cetatea sfanta "nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna" (Apoc. 21,27). Rostirea adevarului sa nu fie condusa cu o mana slaba sau cu o cunoastere nesigura. Fie ca ea sa devina o parte a vietii. Jucandu-te pripit si usuratic cu adevarul si ascunzand faptul ca-ti urmaresti propriile planuri egoiste, aceasta inseamna naufragiul credintei. "Stati gata dar, avand mijlocul incins cu adevarul" (Ef. 6,14). Cel care rosteste neadevaruri isi vinde ieftin sufletul. Falsitatea lui s-ar putea sa-i slujeasca in vreo imprejurare critica; s-ar putea sa-i para ca, in felul acesta, poate sa aiba succes in afaceri, ceea ce nu ar fi putut dobandi pe cale cinstita; insa, in cele din urma, ajunge in situatia de a nu se mai putea increde in nimeni. El insusi un mincinos, nu mai are incredere in cuvantul altora.
9:23 In cazul lui Anania si Safira, pacatul inselatoriei fata de Dumnezeu a fost pedepsit imediat. Acelasi pacat a fost deseori repetat in istoria de mai tarziu a bisericii si este savarsit de multi in vremea noastra. Dar, desi inselatoria poate ca nu este insotita de o manifestare vadita a dizgratiei lui Dumnezeu, ea nu este mai putin odioasa in ochii Lui acum decat a fost in vremea apostolilor. Avertizarea a fost data; Dumnezeu Si-a manifestat in mod clar ura Sa neimpacata fata de acest pacat; si toti aceia care se dedau la fatarnicie si lacomie sa fie siguri ca isi nimicesc astfel sufletul.