49:1 Cap. 47 - Ultima arestare
49:2 Lucrarea lui Pavel in mijlocul bisericilor, dupa ce fusese achitat in Roma, nu putea scapa neobservata de vrajmasii sai. De la inceputul prigoanei pornite de Nero, crestinii ajunsesera pretutindeni o secta proscrisa. Dupa un timp, iudeii necredinciosi au nascocit ideea de a pune in sarcina lui Pavel crima de a fi indemnat la aprinderea Romei. Nici unul dintre ei nu gandea catusi de putin ca el ar fi vinovat; dar ei stiau ca o asemenea vina, sustinuta chiar cu cea mai slaba infatisare de temeinicie, avea sa-i pecetluiasca soarta. Prin stradaniile lor, Pavel a fost din nou arestat si dus in mare graba spre ultima sa intemnitare.
49:3 In cea de-a doua calatorie a sa la Roma, Pavel a fost insotit de mai multi dintre primii sai tovarasi; altii doreau cu ardoare sa-i impartaseasca soarta, dar el a refuzat sa le ingaduie sa-si primejduiasca viata. Perspectiva ce-i sta in fata era mult mai putin favorabila decat in timpul primei sale intemnitari. Prigoana din timpul lui Nero imputinase foarte mult numarul crestinilor din Roma. Mii au fost martirizati pentru
49:4 credinta lor, multi parasind cetatea, iar aceia care au ramas erau deprimati si intimidati.
49:5 La sosirea sa in Roma, Pavel a fost intemnitat intr-o inchisoare intunecoasa, unde avea sa ramana pana la sfarsitul vietii. Invinuit de a fi pus la cale una dintre cele mai josnice si mai grozave crime impotriva cetatii si a natiunii, el era tinta urii universale.
49:6 Putinii prieteni care impartasisera poverile apostolului au inceput acum sa-l paraseasca, unii prin dezertare, iar altii cu insarcinarile catre diferite biserici. Figel si Ermogen au fost primii care au plecat. Apoi Dima, care, ingrozit de ingrosarea norilor de greutati si primejdii, l-a dat uitarii pe prigonitul apostol. Crescene a fost trimis de Pavel la bisericile din Galatia, Tit in Dalmatia, Tihic la Efes. Scriindu-i lui Timotei despre aceasta experienta, Pavel spune: "Numai Luca este cu mine" (2 Tim. 4, 11). Niciodata nu avusese apostolul mai multa nevoie de slujirea fratilor sai ca acum, slabit cum era de varsta, osteneala si infirmitati si limitat la umedele si intunecoasele bolti ale unei temnite romane. Serviciile lui Luca, ucenicul iubit si prietenul credincios, au fost o mare mangaiere pentru Pavel si aceasta i-a dat posibilitatea de a fi in legatura cu fratii sai si cu lumea din afara.
49:7 In acest timp de incercare, inima lui Pavel a fost inviorata prin desele vizite ale lui Onisifor. Acest efesean cu o inima calda a facut tot ce a putut spre a usura poverile intemnitarii apostolului. Iubitul sau invatator era in lanturi din pricina adevarului, in timp ce el umbla liber; el nu si-a crutat nici o osteneala spre a face soarta lui Pavel mai usoara.
49:8 In ultima epistola pe care o mai scrie apostolul, el vorbeste in felul urmator despre acest credincios ucenic: "Domnul sa-Si verse indurarea peste casa lui Onisifor; caci de multe ori m-a mangaiat si nu i-a fost rusine de lantul meu. Nu numai atat, dar, cand a fost in Roma, m-a cautat cu multa grija si m-a gasit. Dea Domnul sa capete indurare de la Domnul 'in ziua aceea'" (2 Tim. 1,16-18).
49:9 Dorinta dupa iubire si simpatie este sadita in inima chiar de Dumnezeu. Hristos, in ceasul agoniei Sale in Ghetsemani, a tanjit mult dupa simpatia ucenicilor Sai. Si Pavel, desi se parea ca nu da importanta greutatilor si suferintei, suspina dupa simpatie si prieteni. Vizita lui Onisifor si marturia despre credinciosia sa, intr-un timp de singuratate si parasire, au adus bucurie si insufletire aceluia care-si petrecuse viata in slujirea altora.