44:1 Cap. 42 - Calatoria si naufragiul
44:2 In cele din urma, Pavel se afla in drumul sau spre Roma. "Dupa ce s-a hotarat sa plecam cu corabia in Italia", scrie Luca, "pe Pavel si pe alti cativa intemnitati i-au dat pe mana unui sutas al cetei de ostasi, Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit intr-o corabie de la Adramit, care avea sa mearga pe coasta Asiei, si am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic".
44:3 In primul secol al erei crestine, calatoria pe mare era insotita de greutati si primejdii deosebite. Marinarii navigau in mare parte conducandu-se dupa pozitia soarelui si a stelelor; si, cand acestea nu apareau si erau semne de furtuna, proprietarii corabiilor se temeau sa se avante in largul marii. Intr-o anumita perioada a anului, era aproape cu neputinta sa se navigheze in siguranta.
44:4 Apostolul Pavel era acum chemat sa indure experientele pline de incercari care aveau sa fie partea lui ca intemnitat in lanturi in timpul acestei lungi si obositoare calatorii spre Italia. Un
44:5 lucru a usurat foarte mult povara soartei sale - i s-a ingaduit sa fie insotit de Luca si Aristarh. Mai tarziu, in epistola sa catre Coloseni, el se referea la acesta din urma numindu-L "tovarasul meu de temnita" (Col. 4,10); Aristarh a ales sa se impartaseasca de intemnitarea lui Pavel, pentru ca astfel sa-i poata fi de ajutor in suferintele lui.
44:6 Calatoria a inceput foarte bine. In ziua urmatoare, ei au aruncat ancora in portul Sidon. Aici, sutasul Iuliu "care se purta omenos cu Pavel", fiind informat ca in locul acela erau crestini, "i-a dat voie sa mearga pe la prietenii sai, si sa fie ingrijit de ei". Aceasta ingaduinta a fost foarte mult apreciata de apostol, a carui sanatate lasa de dorit.
44:7 Parasind Sidonul, corabia a intampinat vanturi potrivnice; si fiind abatuta din drumul ei, inaintarea se facea incet. La Mira, in provincia Licia, sutasul a gasit o mare corabie alexandrina, ce avea ca destinatie coasta Italiei, si si-a mutat de indata intemnitatii pe ea. Insa vanturile erau inca potrivnice si inaintarea corabiei se facea cu greu. Luca scria: "Timp de mai multe zile, am mers incet cu corabia, si nu fara greutate am atins inaltimea Cnid, unde nu ne-a lasat vantul sa ne oprim. Am trecut pe la capatul Cretei, alaturi de Salmona. De-abia am mers cu corabia la marginea insulei, si am ajuns intr-un loc numit Limanuri bune".
44:8 In portul Limanuri bune ei au fost siliti sa ramana mai multa vreme, asteptand vanturi prielnice. Iarna se apropia cu grabire, "calatoria pe mare se facea primejdioasa"; si cei care aveau conducerea corabiei a trebuit sa renunte la nadejdea de a ajunge la destinatie mai inainte ca sezonul de calatorit pe mare sa se fi
44:9 inchis pentru anul acela. Singura problema asupra careia trebuia sa hotarasca acum era aceea daca sa ramana la Limanuri bune sau sa incerce a atinge un port mai prielnic in care sa ierneze.
44:10 Problema aceasta a fost discutata cu multa seriozitate si, in cele din urma, a fost adusa de sutas inaintea lui Pavel, care castigase respectul atat al marinarilor, cat si al ostasilor. Fara nici o ezitare, apostolul i-a sfatuit sa ramana acolo unde erau. "Oamenilor", le-a zis el, "calatoria vad ca nu se va face fara primejdie si fara multa paguba, nu numai pentru incarcatura si pentru corabie, dar chiar si pentru vietile noastre". Insa "carmaciul si stapanul corabiei", cum si majoritatea dintre calatori si echipaj n-au vrut sa primeasca sfatul. Fiindca portul in care ancorase "nu era bun de iernat, cei mai multi au fost de parere sa plece cu corabia de acolo, ca sa incerce sa ajunga la Fenix, liman din Creta, asezat spre miazazi-apus si spre miazanoapte-apus, ca sa ierneze acolo".
44:11 Sutasul a hotarat sa urmeze parerea majoritatii. Prin urmare, cand "incepuse sa sufle un vant usor de la miazazi", au pornit cu corabia din Limanuri bune, in nadejdea ca in curand aveau sa ajunga in portul dorit. "Dar, nu dupa multa vreme, s-a dezlantuit" un vant furtunos; corabia a fost luata de el, fara sa poata lupta impotriva vantului".
44:12 Zvarlita de furtuna, corabia a trecut pe langa mica insula Clauda, si, la adapostul ei, marinarii s-au pregatit pentru ceva mai rau. Barca de salvare, singurul mijloc de scapare in caz ca corabia s-ar scufunda, era pe apa, legata de un odgon si in primejdie de a fi in fiece clipa sfaramata in bucati. Prima lor lucrare a fost sa ridice barca la bord. S-au luat apoi toate masurile
44:13 pentru a intari corabia si a o pregati sa infrunte furtuna. Scurta ocrotire oferita lor de mica insula nu le-a folosit prea mult, caci au ajuns din nou prada deplinei furii a furtunii.
44:14 Toata noaptea a urlat furtuna si, cu toate masurile ce fusesera luate, corabia a inceput sa ia apa printr-o spartura. "A doua zi au inceput sa arunce in mare incarcatura din corabie". Noaptea a venit din nou, insa vantul n-a incetat. Corabia batuta de vant, cu catargul rupt si cu panzele sfasiate, era azvarlita incoace si incolo de furia vantului. In fiecare minut, se parea ca scandurile corabiei ce trosneau aveau sa cedeze din cauza clatinarii si smuciturilor la care erau supuse din pricina furtunii. Spartura crestea repede si atat calatorii, cat si echipajul lucrau continuu la pompe. Nu era nici o clipa de odihna pentru nimeni de pe bord. "A treia zi", scrie Luca, "noi, cu mainile noastre, am lepadat uneltele corabiei. Soarele si stelele nu s-au vazut mai multe zile si furtuna era atat de puternica, incat la urma pierdusem orice nadejde de scapare".
44:15 Timp de paisprezece zile, ei au fost impinsi de valuri sub un cer fara soare si fara stele. Apostolul, el insusi suferind din punct de vedere fizic, avea cuvinte de nadejde pentru cea mai intunecoasa ora, cum si o mana de ajutor in orice situatie. Prin credinta, el a prins cu tarie bratul Puterii Infinite si inima lui s-a increzut in Dumnezeu. Cat despre sine, nu avea nici o teama; el stia ca Dumnezeu avea sa-l crute pentru a da marturie la Roma despre adevarul lui Hristos. Insa inima lui suspina plina de mila pentru sufletele sarmane din jurul lui, pacatoase, decazute si nepregatite sa moara. In timp ce se ruga cu multa caldura lui Dumnezeu, ca vietile lor sa le fie crutate, i s-a descoperit ca rugaciunea i-a fost ascultata.
44:16 Folosind un moment de potolire a furtunii, Pavel s-a suit pe coverta si, ridicandu-si glasul, a zis: "Oamenilor, trebuia sa ma fi ascultat si sa nu fi pornit cu corabia din Creta, ca sa fi scapat de aceasta primejdie si de aceasta paguba. Acum va sfatuiesc sa fiti cu voie buna; pentru ca nici unul din voi nu va pieri; si nu va fi alta pierdere decat a corabiei. Un inger al Dumnezeului, al caruia sunt eu, si caruia Ii slujesc, mi s-a aratat azi noapte, si mi-a zis: 'Nu te teme, Pavele; tu trebuie sa stai inaintea Cezarului; si iata ca Dumnezeu ti-a daruit pe toti cei ce merg cu corabia impreuna cu tine'. De aceea, oamenilor, linistiti-va, caci am incredere in Dumnezeu ca se va intampla asa cum mi s-a spus. Dar trebuie sa dam peste un ostrov."
44:17 La auzul acestor cuvinte, speranta a reinviat. Atat calatorii, cat si echipajul s-au trezit din apatia lor. Mai era inca mult de facut si orice lucrare ce le sta in putere sa o faca trebuia implinita pentru a evita distrugerea.
44:18 In a paisprezecea noapte de zbucium pe valurile negre si involburate, "pe la miezul noptii", marinarii, auzind trosnituri de scanduri rupte, "au banuit ca se apropie de pamant. Au masurat adancimea apei si au gasit douazeci de stanjeni; au mers putin mai departe, au masurat-o din nou, si au gasit cincisprezece stanjeni. De teama sa nu se loveasca de stanci", scrie Luca, "au aruncat patru ancore inspre carma corabiei, si doreau sa se faca ziua".
44:19 La revarsatul zorilor, au intrezarit slab conturul unei coaste invaluite de furtuna, insa nu putea fi vazut nici un semn terestru cunoscut. Atat de intunecos parea viitorul, incat marinarii pagani, pierzand orice curaj, "cautau sa fuga din corabie" si, prefacandu-se ca fac pregatiri sa arunce "ancorele inspre
44:20 partea dinainte a corabiei", ei isi coborasera deja barca de salvare, cand Pavel, intelegand planul lor josnic, a spus sutasului si ostasilor: "Daca oamenii acestia nu vor ramanea in corabie, nu puteti fi scapati". De indata "ostasii au taiat funiile barcii si au lasat-o sa cada jos", in apa.
44:21 Momentul cel mai critic le statea inca inainte. Din nou apostolul le-a adresat cuvinte de incurajare si i-a indemnat pe toti, atat pe marinari, cat si pe calatori sa ia si sa manance, zicand: "Astazi sunt patrusprezece zile, de cand stati mereu de veghe, si n-ati luat nimic de mancare in gura. De aceea va rog sa mancati, caci lucrul acesta este pentru scaparea voastra; si nu vi se va pierde nici un fir de par din cap".
44:22 "Dupa ce a spus aceste vorbe, a luat paine, a multumit lui Dumnezeu, inaintea tuturor, a frant-o, si a inceput sa manance". Atunci, obosita si descurajata grupa de doua sute saptezeci si cinci de suflete, care, daca nu ar fi fost Pavel, ar fi ajuns la disperare, s-a alaturat apostolului, incepand sa manance. "Dupa ce s-au saturat, au usurat corabia, aruncand graul in mare".
44:23 De acum, lumina zilei se aratase deplin, dar ei nu puteau vedea nimic dupa care sa-si dea seama unde se afla. Totusi, "au vazut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, si au hotarat sa impinga corabia intr-acolo, daca va fi cu putinta. Au taiat ancorele, ca sa le sloboade in mare, si au slabit in acelasi timp funiile carmelor; apoi au ridicat ventrila cea mica dupa suflarea vantului, si s-au indreptat spre mal. Dar au dat peste o limba de pamant, unde s-a infipt corabia; si partea dinainte a corabiei s-a implantat si statea neclintita,
44:24 pe cand partea dinapoi a inceput sa se rupa de izbitura valurilor".
44:25 Pavel si ceilalti intemnitati erau acum amenintati de o soarta mult mai de temut decat naufragiul. Ostasii si-au dat seama ca, in timp ce vor cauta sa ajunga la tarm, le va fi cu neputinta sa-i pazeasca pe intemnitatii care le fusesera dati in grija. Fiecare persoana avea sa fie lasata sa faca tot ce putea spre a se salva. Totusi, daca vreunul dintre intemnitati ar fi lipsit, viata celor care erau raspunzatori de ei ar fi fost primejduita. De aceea, ostasii au fost de parere sa omoare pe toti intemnitatii. Legea romana aproba acest procedeu crud, si planul ar fi fost executat de indata, daca nu ar fi fost vorba de cineva fata de care toti erau la fel de mult indatorati. Sutasul Iuliu stia ca Pavel fusese instrumentul prin care viata tuturor celor de la bord fusese salvata si, mai mult, convins fiind ca Domnul era cu el, se temea sa-i faca vreun rau. De aceea, "a poruncit ca cei ce pot inota sa se arunce de pe corabie in apa, si sa iasa cei dintai la pamant; iar ceilalti sa se aseze unii pe scanduri, iar altii pe franturi de corabie si asa s-a facut ca au ajuns toti teferi la uscat". Cand s-a facut apelul, nu a lipsit nici unul.
44:26 Echipajul naufragiat a fost primit cu bunavointa de locuitorii barbari de pe Malta. "Ne-au primit pe toti la un foc mare", scrie Luca, "pe care-l aprinsesera din pricina ca ploua, si se lasase un frig mare". Pavel se gasea printre aceia care erau activi in a ajuta ca ceilalti sa se simta bine. Strangand "o gramada de maracini" si punandu-i pe foc, "o naparca a iesit afara din pricina caldurii si s-a lipit de mana lui". Cei care stateau langa el au fost cuprinsi de groaza; si datorita
44:27 lantului pe care-l purta si-au dat seama ca Pavel era un intemnitat si au spus intre ei: "Cu adevarat ca omul acesta este un ucigas, caci 'Dreptatea' nu vrea sa-l lase sa traiasca, macar ca a fost scapat din mare". Dar Pavel a scuturat naparca in foc si nu a simtit nici un rau. Cunoscand natura sa veninoasa, oamenii se asteptau in fiecare clipa sa-l vada cazand jos intr-o teribila agonie. "Dar, dupa ce au asteptat mult si au vazut ca nu i se intampla nimic, si-au schimbat parerea si ziceau ca este un zeu".
44:28 In timpul celor trei luni cat grupa de pe corabie a ramas la Malta, Pavel si conlucratorii sai au folosit multe ocazii de a predica Evanghelia. Domnul a lucrat prin ei intr-un mod deosebit de minunat. Datorita lui Pavel, intreaga grupa de naufragiati a fost tratata cu multa bunavointa; au fost implinite toate lipsurile lor, si, la parasirea Maltei, au fost aprovizionati din belsug cu tot ce le trebuia pentru calatorie. Intamplarile principale din timpul sederii lor sunt redate pe scurt de Luca in felul urmator:
44:29 "In imprejurimi erau mosiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit si ne-a ospatat cu cea mai mare bunavointa trei zile. Tatal lui Publius zacea atunci in pat, bolnav de friguri si de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mainile peste el, si l-a vindecat. Atunci au venit si ceilalti bolnavi din ostrovul acela, si au fost vindecati. Ni s-a dat mare cinste, la plecarea noastra cu corabia ne-au dat tot ce ne trebuia".