4:1 Cap. 2 - Instruirea celor doisprezece
4:2 Pentru a duce mai departe lucrarea Sa, Hristos nu i-a ales pe invatatii si elocventii membri ai Sinedriului iudaic si nici puterea romana. Trecand pe langa invatatorii iudei, care aveau o mare doza de indreptatire de sine, Maestrul a ales oameni umili si neinvatati, care sa vesteasca adevarurile ce aveau sa miste lumea. Pe acesti oameni Si-a propus El sa-i instruiasca si sa-i educe spre a fi conducatorii bisericii Sale. La randul lor, ei aveau sa-i invete pe altii si sa-i trimita cu solia Evangheliei. Pentru a avea succes in lucrarea lor, urma sa le fie data puterea Duhului Sfant. Nu prin putere sau intelepciune omeneasca avea sa fie vestita Evanghelia, ci prin puterea lui Dumnezeu.
4:3 Timp de trei ani si jumatate, ucenicii au fost sub indrumarea celui mai mare Invatator pe care L-a cunoscut lumea vreodata. Printr-o legatura personala si traire laolalta, Hristos i-a instruit pentru lucrarea Sa. Zi de zi, au umblat si au vorbit cu El, ascultand cuvintele Lui de imbarbatare, rostite catre cei truditi si impovarati si vazand manifestarea puterii Lui asupra
4:4 celor bolnavi si nenorociti. Cateodata, El ii invata, stand intre ei pe coasta muntelui; alteori, la marginea marii sau mergand pe cale. El le descoperea tainele Imparatiei lui Dumnezeu. Pretutindeni, unde inimile se deschideau pentru a primi solia divina, El le dezvaluia adevarurile caii mantuirii. El nu poruncea ucenicilor sa faca aceasta sau aceea, ci le spunea: "Urmati-Ma!" In calatoriile Sale prin diferite tinuturi si cetati, ii lua cu Sine pentru ca sa vada cum ii invata El pe oameni. Calatoreau cu El din loc in loc; se impartaseau de traiul lor simplu si, asemenea Lui, erau adesea flamanzi si obositi. In imbulzeala strazilor, pe malul lacului, in singuratatea pustiului, ei erau cu El. L-au vazut in fiecare faza a vietii.
4:5 Cu ocazia binecuvantarii celor doisprezece, s-a facut primul pas pentru organizarea bisericii, care, dupa inaltarea lui Hristos, avea sa duca mai departe lucrarea Sa pe pamant. Despre aceasta intarire a lor prin binecuvantare, raportul spune: "In urma, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut si ei au venit la El. A randuit dintre ei doisprezece ca sa-i aiba cu Sine si sa-i trimita sa propovaduiasca" (Marcu 3,13.14).
4:6 Priviti aceasta scena miscatoare. Priviti maiestatea cerului inconjurata de cei doisprezece pe care i-a ales. Este gata sa-i puna deoparte pentru lucrarea lor. Prin aceste unelte slabe, prin Cuvantul si Spiritul Sau, El planuia sa aseze mantuirea la indemana tuturor. Cu bucurie si fericire, Dumnezeu si ingerii priveau aceasta scena. Tatal stia ca de la acesti oameni lumina cerului va straluci in lume, ca acele cuvinte rostite de
4:7 ei, in timp ce dadeau marturie despre Fiul Sau, aveau sa rasune din generatie in generatie, pana la incheierea timpului.
4:8 Ucenicii trebuia sa mearga ca martori ai lui Hristos, spre a vesti lumii ceea ce au vazut si au auzit de la El. Slujba lor era cea mai importanta slujba ce a fost incredintata vreodata fiintelor omenesti, dupa aceea a lui Hristos. Ei aveau sa fie lucratori impreuna cu Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. Dupa cum in Vechiul Testament cei doisprezece patriarhi au stat ca reprezentanti ai lui Israel, tot astfel cei doisprezece apostoli stau ca reprezentanti ai bisericii Evangheliei.
4:9 In timpul lucrarii Sale pe pamant, Domnul Hristos a inceput sa darame zidul de despartire dintre iudei si Neamuri si sa predice mantuirea omenirii intregi. Desi El era iudeu, totusi Se amesteca fara retinere printre samariteni, facand inutile obiceiurile fariseice ale iudeilor cu privire la acesti oameni dispretuiti. El a dormit sub acoperisurile lor, a mancat la mesele lor si a invatat pe strazile lor.
4:10 Mantuitorul dorea foarte mult sa dezvaluie ucenicilor Sai adevarul cu privire la surparea "zidului de la mijloc de despartire" dintre Israel si celelalte natiuni - adevarul ca "Neamurile sunt impreuna mostenitoare cu noi", cu iudeii, si se impartasesc" "de aceeasi fagaduinta in Hristos Isus, prin Evanghelie" (Efeseni 2,14; 3,6). Adevarul acesta a fost descoperit in parte atunci cand El a rasplatit credinta sutasului din Capernaum si, de asemenea, cand El a predicat Evanghelia locuitorilor din Sihar. Mult mai lamurit a fost descoperit cu ocazia vizitei Sale in Fenicia, cand a vindecat pe fiica femeii Canaanite. Experientele acestea i-au ajutat pe ucenici sa inteleaga faptul ca, printre aceia pe care multi ii socoteau
4:11 nedemni de mantuire, se gaseau suflete care flamanzeau dupa lumina adevarului.
4:12 In felul acesta, Hristos cauta sa-i invete pe ucenici adevarul ca, in Imparatia lui Dumnezeu, nu exista granite, nici caste si nici aristocratie; ca ei trebuie sa mearga la toate neamurile, ducandu-le solia iubirii unui Mantuitor. Dar de abia mai tarziu ei au inteles pe deplin ca Dumnezeu "a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremi si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare dintre noi" (Fapte 17, 26. 27).
4:13 In acesti primi ucenici era infatisata o vadita diversitate. Ei aveau sa fie invatatorii lumii si au reprezentat o foarte mare varietate de tipuri de caracter. Pentru a duce mai departe cu succes lucrarea la care fusesera chemati, barbatii acestia, deosebindu-se prin trasaturile naturale ale caracterului, cum si prin obiceiurile vietii, aveau nevoie sa ajunga la o unitate in simtire, gandire si fapta. Era tinta Domnului Hristos sa infaptuiasca aceasta unitate. In vederea acestui scop, El a cautat sa-i aduca in unire cu El Insusi. Povara lucrarii Lui pentru ei este exprimata in rugaciunea Sa catre Tatal Sau, "ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu sunt in Tine; ca si ei sa fie una in Noi; ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17,21-23). Continua Lui rugaciune era ca ei sa poata fi sfintiti prin adevar; si El Se ruga cu incredere, stiind ca un decret al Celui Atotputernic a fost dat mai inainte de aducerea la existenta a lumii.
4:14 El stia ca Evanghelia Imparatiei avea sa fie predicata tuturor neamurilor ca marturie; El stia ca adevarul, intarit cu atotputernicia Duhului Sfant, avea sa biruie in lupta cu raul, si ca stindardul insangerat avea sa fluture intr-o zi deasupra urmasilor Sai.
4:15 Deoarece lucrarea Sa pamanteasca se apropia de incheiere si El intelegea ca, in curand, trebuia sa-i paraseasca pe ucenici, lasandu-i sa duca mai departe lucrarea, fara prezenta si supravegherea Sa personala, Domnul Hristos a cautat sa-i incurajeze si sa-i pregateasca pentru viitor. El nu i-a amagit cu sperante desarte. Ca intr-o carte deschisa, le-a citit ceea ce avea sa se intample. El stia ca era aproape timpul cand avea sa Se desparta de ei, lasandu-i ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Stia ca ei aveau sa sufere prigoana, ca aveau sa fie alungati din sinagogi si ca aveau sa fie aruncati in inchisoare. Stia, de asemenea ca, din pricina ca aveau sa marturiseasca despre El ca fiind Mesia, unii dintre ei aveau sa sufere moartea. Si le-a spus unele dintre aceste lucruri. Vorbind despre viitorul lor, El era deschis si precis, pentru ca, in incercarile care aveau sa vina peste ei, sa-si poata aminti cuvintele Sale si sa fie intariti ca sa creada in El ca Mantuitor.
4:16 El le-a spus, de asemenea, cuvinte de nadejde si curaj. "Sa nu vi se tulbure inima", a zis El, "aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. Stiti unde Ma duc, si stiti si calea intr-acolo" (Ioan 14,1-4). "Pentru voi am venit in lume; pentru voi am lucrat.
4:17 Cand voi pleca, Eu inca voi lucra cu toata ravna pentru voi. Am venit in lume pentru a Ma descoperi voua, pentru ca sa puteti crede. Eu merg la Tatal Meu si la Tatal vostru spre a conlucra cu El spre binele vostru."
4:18 "Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu; ba inca va face altele si mai mari decat acestea; pentru ca Eu Ma duc la Tatal" (Ioan 14,12). Prin aceasta, Hristos nu dorea sa spuna ca ucenicii aveau sa faca fapte mult mai insemnate decat a facut El, ci ca lucrarea lor avea sa fie de o intindere mai mare. El nu Se referea numai la savarsirea de minuni, ci la tot ce avea sa se intample sub lucrarea Duhului Sfant. "Cand va veni Mangaietorul", a zis El, "pe care-L voi trimite de la Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede de la Tatal, El va marturisi despre Mine. Si voi, de asemenea, veti marturisi, pentru ca ati fost cu Mine de la inceput (Ioan 15,26.27).
4:19 Cat de minunat s-au implinit aceste cuvinte! Dupa coborarea Duhului Sfant, ucenicii au fost asa de plini de iubire fata de El si fata de aceia pentru care El a murit, incat inimile se induiosau de cuvintele pe care ei le rosteau si de rugaciunile pe care le inaltau. Ei vorbeau in puterea Duhului Sfant si, sub influenta acestei puteri, mii au fost convertiti.
4:20 Ca reprezentanti ai lui Hristos, apostolii aveau sa aiba o influenta puternica asupra lumii. Faptul ca erau barbati simpli nu avea sa scada influenta lor, ci mai degraba sa le-o creasca; caci mintea ascultatorilor lor avea sa fie indreptata de la ei la Mantuitorul care, desi nevazut, inca lucra cu ei. Invataturile cele minunate ale apostolilor,
4:21 cuvintele lor de curaj si incredere aveau sa-i asigure pe toti ca ei nu lucrau in virtutea propriei lor puteri, ci in puterea lui Hristos. Umilindu-se pe ei, apostolii aveau sa declare ca Acela pe care iudeii L-au rastignit era Printul vietii, Fiul viului Dumnezeu, si ca in Numele Lui savarseau lucrarile pe care le faceau.
4:22 La intalnirea de despartire, avuta cu ucenicii in noaptea dinaintea rastignirii, Mantuitorul nu a facut nici o aluzie la suferinta pe care o indurase si pe care mai avea sa o indure. El nu a vorbit despre umilinta ce-I statea in fata, ci a cautat sa prezinte mintii lor ceea ce putea sa le intareasca credinta, facandu-i sa priveasca inainte spre bucuriile care-l asteptau pe biruitor. El Se bucura stiind ca va putea sa faca mult mai mult pentru urmasii Sai decat le fagaduise; ca de la El va curge iubire si mila induratoare care sa curete templul sufletului, facandu-i pe oameni asemenea Lui in caracter; ca adevarul Sau, intarit prin puterea Duhului Sfant, avea sa inainteze biruind si ca sa biruiasca.
4:23 "V-am spus aceste lucruri", a zis El, "ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). Hristos n-a dat gres in lucrarea Sa si nici nu a fost descurajat; iar ucenicii trebuia sa dea pe fata o credinta tot atat de puternica. Ei trebuia sa lucreze asa cum a lucrat El, depinzand de El in ce priveste taria. Desi calea lor avea sa fie blocata cu piedici in aparenta de neinvins, totusi, prin harul Sau, ei trebuia sa mearga inainte, fara sa dispere vreodata si sperand oricand.
4:24 Hristos Si-a terminat lucrarea ce I-a fost data sa o faca. El stransese pe aceia care aveau sa continue lucrarea Sa printre oameni. Si El a spus: "Eu sunt proslavit in ei. Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pazeste in Numele Tau pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi". "Ma rog ca toti sa fie una" Eu in ei, si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17,10.11.20-23).