39:1 Cap. 37 - Ultima calatorie a lui Pavel la Ierusalim
39:2 Pavel dorea foarte mult sa ajunga la Ierusalim inainte de Paste, avand in felul acesta ocazie sa-i intalneasca pe aceia care aveau sa vina din toate partile lumii spre a lua parte la sarbatoare. El a nutrit totdeauna nadejdea ca, in vreun fel oarecare, sa poata fi folosit ca un instrument pentru indepartarea prejudecatilor conationalilor sai necredinciosi, astfel incat ei sa poata fi adusi sa primeasca pretioasa lumina a Evangheliei. El dorea, de asemenea, sa-i intalneasca pe membrii bisericii din Ierusalim si sa le dea darurile trimise de bisericile dintre Neamuri pentru fratii saraci din Iudea. Si, prin aceasta vizita, el nadajduia sa realizeze o apropiere mai puternica intre iudei si Neamurile convertite la credinta.
39:3 Terminandu-si lucrarea la Corint, el s-a hotarat sa se imbarce direct pentru unul din porturile de pe coasta Palestinei. Toate aranjamentele fusesera facute, iar el era pe punctul de a pasi pe bordul corabiei, cand i s-a spus despre un complot urzit de iudei spre a-i lua viata. In trecut, acesti impotrivitori ai
39:4 credintei fusesera infranti in toate stradaniile lor de a pune capat lucrarii apostolului.
39:5 Succesul ce insotea predicarea Evangheliei a trezit din nou mania iudeilor. Din fiecare colt veneau vesti despre intinderea noii invataturi, prin care iudeii erau scutiti de pazirea ritualurilor legii ceremoniale si Neamurilor le era ingaduit sa aiba aceleasi privilegii cu iudeii, ca niste copii ai lui Avraam. Pavel, in predicile sale din Corint, a prezentat aceleasi argumente asupra carora a staruit cu atata putere si in epistolele sale. Declaratia sa puternica, cum ca "nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici taiere imprejur, nici netaiere imprejur" (Col. 3,11), era privita de vrajmasii sai ca o cutezatoare batjocorire a credintei si au hotarat ca glasul lui sa fie adus la tacere.
39:6 Primind avertizarea despre acest complot, Pavel s-a hotarat sa ocoleasca, luand-o prin Macedonia. Planul de a ajunge la Ierusalim de Paste trebuia sa fie parasit, insa spera sa fie acolo de Ziua Cincizecimii.
39:7 Pavel si Luca erau insotiti de "Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh si Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, precum si Tihic si Trofim care erau din Asia". Pavel avea cu el o mare suma de bani de la bisericile dintre Neamuri, pe care intentiona sa-i predea in mainile fratilor cu raspunderea lucrarii in Iudea; si, din pricina aceasta, el a randuit ca acesti frati, reprezentanti ai diferitelor biserici care contribuisera, sa-l insoteasca pana la Ierusalim.
39:8 La Filipi, au zabovit pentru praznuirea Pastelor. Numai Luca a ramas cu el, ceilalti membri ai grupei
39:9 trecand la Troa spre a-l astepta acolo. Filipenii erau cei mai iubitori, cei mai credinciosi si cei mai sinceri dintre convertitii apostolului si, in timpul celor opt zile ale sarbatorii, el s-a bucurat de o pasnica si fericita comuniune cu ei.
39:10 Imbarcandu-se din Filipi, Pavel si Luca i-au ajuns, dupa cinci zile, pe tovarasii lor la Troa si au ramas sapte zile cu credinciosii din acest loc.
39:11 In ultima seara a ramanerii lui acolo, "fratii s-au adunat laolalta ca sa franga painea". Faptul ca iubitul lor invatator era gata sa plece stransese laolalta o grupa mai mare decat de obicei. Ei s-au adunat intr-o camera de sus, de la etajul al treilea. Acolo, in caldura iubirii si grijii sufletului sau fata de ei, apostolul a predicat pana la miezul noptii.
39:12 Pe una din ferestrele deschise statea un tanar numit Eutih. In aceasta pozitie primejdioasa, el a adormit si a cazut jos in curte. Dintr-o data, toti s-au inspaimantat si s-au tulburat. Tanarul a fost ridicat mort si multi s-au strans in jurul lui cu strigate si bocete. Insa Pavel, facandu-si loc prin multimea inspaimantata, l-a luat in brate si a inaltat o rugaciune plina de caldura, ca Dumnezeu sa-i redea viata. Cererea lui a fost ascultata. Pe deasupra tanguirilor si plansetelor, glasul apostolului s-a auzit zicand: "Nu va tulburati, caci sufletul lui (viata lui, KJV) este in el". Plini de bucurie, credinciosii s-au adunat din nou in camera de sus. Ei au luat parte la Sfanta Cina si apoi Pavel "a mai vorbit multa vreme pana la ziua").
39:13 Corabia pe care Pavel si tovarasii lui urmau sa-si continue calatoria era aproape sa plece si fratii s-au grabit sa se imbarce. Totusi, apostolul a ales personal sa mearga pe uscat, pe jos, pe o cale mai scurta spre Troa si Asos,
39:14 urmand sa-i intalneasca pe tovarasii lui in acest din urma oras. Lucrul acesta i-a dat un scurt timp pentru meditatie si rugaciune. Greutatile si primejdiile in legatura cu vizita ce urma sa o faca la Ierusalim, atitudinea bisericii de acolo fata de el si fata de lucrarea lui, cum si starea bisericilor si interesele lucrarii Evangheliei in alte locuri erau subiecte de serioasa si ingrijorata cugetare; si el a folosit ocazia aceasta deosebita pentru a-L cauta pe Dumnezeu spre a primi putere si calauzire.
39:15 Cand calatorii au navigat spre sud de Asos, ei au trecut pe langa cetatea Efes, atat de mult timp locul activitatii apostolului. Pavel ar fi dorit foarte mult sa viziteze biserica de acolo: caci avea sa le dea importante indrumari si sfaturi. Dar, gandind bine, el s-a hotarat sa se grabeasca; fiindca dorea "ca, daca-i va fi cu putinta, sa fie in Ierusalim de Ziua Cincizecimii". Totusi, ajungand la Milet, care era la patruzeci si cinci de kilometri de Efes, el a aflat ca ar putea fi cu putinta sa vina in legatura cu bisericile inainte de plecarea corabiei. Prin urmare, el a trimis de indata veste prezbiterilor, staruind ca sa se grabeasca sa vina la Milet pentru a-i putea vedea inainte de a-si continua calatoria.
39:16 Ca raspuns la chemarea sa, ei au venit, si el le-a adresat cuvinte serioase si miscatoare de povatuire si ramas bun. "Stiti cum m-am purtat cu voi in toata vremea", zise el, "din ziua dintai, in care am pus piciorul pe pamantul Asiei. Am slujit Domnului cu toata smerenia, cu multe lacrimi si in mijlocul incercarilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Stiti ca n-am ascuns nimic din ce va era de folos, si nu m-am temut sa va propovaduiesc si sa va invat inaintea norodului si in case si sa vestesc
39:17 Iudeilor si Grecilor pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Hristos".
39:18 Pavel inaltase totdeauna Legea divina. El aratase ca in Lege nu era nici o putere de a salva pe oameni de sub osanda neascultarii. Facatorii de rele trebuia sa se pocaiasca de pacatele lor si sa se umileasca inaintea lui Dumnezeu, a carui dreapta manie ei si-o atrasesera prin calcarea Legii Sale; si ei trebuia, de asemenea, sa dovedeasca credinta in sangele lui Hristos, ca fiind singurul mijloc de iertare. Fiul lui Dumnezeu murise ca jertfa pentru ei si Se inaltase la ceruri pentru a sta inaintea Tatalui ca aparator al lor. Prin pocainta si credinta, ei puteau sa fie liberati de osanda pacatului si prin harul lui Hristos puteau fi facuti in stare ca de acum inainte sa asculte de Legea lui Dumnezeu.
39:19 "Si acum", continua Pavel, "iata ca, impins de Duhul, ma duc la Ierusalim, fara sa stiu ce mi se va intampla acolo. Numai Duhul Sfant ma instiinteaza din cetate in cetate ca ma asteapta lanturi si necazuri. Dar eu nu tin numaidecat la viata mea, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci vreau numai sa-mi sfarsesc cu bucurie calea si slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca sa vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Si acum, stiu ca nu-mi veti mai vedea fata, voi toti aceia in mijlocul carora am umblat, propovaduind Imparatia lui Dumnezeu".
39:20 Pavel nu avusese de gand sa dea aceasta marturie, insa, pe cand vorbea, Spiritul inspiratiei a venit asupra lui, confirmandu-i temerile ca aceasta avea sa fie ultima intalnire cu fratii sai din Efes.
39:21 "De aceea va marturisesc, astazi, ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc
39:22 tot planul lui Dumnezeu". Nici teama ca ar putea supara, nici dorinta dupa prietenie sau aplauze nu puteau sa-l faca pe Pavel sa-si retina cuvintele pe care Dumnezeu i le daduse pentru invatarea, avertizarea si indreptarea lor. Din partea servilor Sai de astazi, Dumnezeu cere curaj in predicarea Cuvantului si in vestirea invataturilor Lui. Slujitorii lui Hristos nu trebuie sa prezinte oamenilor numai acele adevaruri placute, retinandu-le pe cele care ar pricinui durere. Ei trebuie sa vegheze cu deplina grija asupra dezvoltarii caracterului. Daca el vede ca unii din turma nutresc pacatul, ca un pastor credincios, el trebuie sa le dea Cuvantul lui Dumnezeu, invatatura care se potriveste situatiei lor. Daca le-ar ingadui ca, dupa gasirea lor cu cale, sa mearga neavertizati, el ar urma sa fie facut raspunzator pentru sufletele lor. Pastorul care isi implineste inalta sa insarcinare trebuie sa dea cu credinciosie poporului sau invatatura cu privire la fiecare punct al credintei crestine, aratandu-le cum ar trebui sa fie si ce ar trebui sa faca ei pentru a sta desavarsiti in ziua lui Dumnezeu. Numai acela care este un invatator credincios al adevarului va fi in stare ca, la terminarea lucrarii sale, sa poata spune impreuna cu Pavel: "Sunt curat de sangele tuturor".
39:23 "Luati seama dar la voi insiva", i-a sfatuit apostolul pe fratii sai, "si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi (priveghetori), ca sa pastoriti biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau". Daca slujitorii Evangheliei ar pastra totdeauna in minte faptul ca ei au de-a face cu cei rascumparati prin sangele lui Hristos, atunci ei ar avea un simtamant mai profund al importantei lucrarii lor. Ei trebuie sa ia seama atat la ei insisi, cat si la turma lor. Propriul lor exemplu trebuie sa ilustreze
39:24 si sa dea putere invataturii lor. Ca invatatori ai caii vietii, ei nu ar trebui sa dea vreo ocazie ca adevarul sa fie vorbit de rau. Ca reprezentanti ai lui Hristos, ei trebuie sa pastreze in cinste Numele Sau. Prin devotiunea lor, prin curatenia vietii lor si vorbirea lor evlavioasa, trebuie sa se dovedeasca demni de inalta lor chemare.
39:25 Primejdiile care aveau sa asalteze biserica din Efes au fost descoperite apostolului. "Stiu bine", a spus el, "ca dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; si se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor". Pavel tremura pentru biserica, caci, privind in viitor, a vazut atacurile pe care biserica trebuia sa le indure atat din partea vrajmasilor din afara, cat si a celor dinauntru. Cu o staruinta solemna, el i-a indemnat pe fratii sai sa pazeasca in mod vigilent invatatura sacra pe care o primisera. Drept exemplu, el le arata munca sa deosebita printre ei: "De aceea vegheati, si aduceti-va aminte ca, timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi".
39:26 "Si acum, fratilor", a continuat el, "va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau, care va poate zidi sufleteste, si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti. N-am ravnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva". Unii dintre fratii Efeseni erau bogati; insa Pavel niciodata nu cautase sa aiba vreun folos personal din partea lor. Nu facea parte din solia sa sa atraga atentia la nevoile sale. "Mainile acestea", declara el, "au lucrat pentru trebuintele mele si ale celor ce erau cu mine". Printre lucrarile sale grele, cum si calatoriile sale intinse pentru cauza lui Hristos, el era
39:27 in stare nu numai sa se ingrijeasca singur de nevoile sale proprii, ci si sa puna ceva deoparte pentru sprijinirea conlucratorilor sai si ajutorarea saracilor merituosi. Lucrul acesta el l-a indeplinit numai printr-o neincetata harnicie si o stricta economie. Pe buna dreptate el se putea da ca pilda, atunci cand spunea: "In toate privintele v-am dat o pilda, si v-am aratat ca, lucrand astfel, trebuie sa ajutati pe cei slabi, si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Isus, care Insusi a zis: 'Este mai ferice sa dai decat sa primesti'".
39:28 "Dupa ce a vorbit astfel, a ingenuncheat, si s-a rugat impreuna cu ei toti. Si au izbucnit cu totii in lacrimi, au cazut pe grumazul lui Pavel si l-au sarutat. Caci erau intristati mai ales de vorba pe care le-o spusese el ca nu-i vor mai vedea fata. Si l-au petrecut pana la corabie".
39:29 De la Milet, calatorii au pornit pe apa si s-au "dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, si de acolo la Patara", in partea de sud-vest a tarmului Asiei Mici, unde, gasind "o corabie care avea sa treaca in Fenicia, s-au suit in ea si au plecat". La Tir, unde corabia avea sa fie descarcata, ei au gasit cativa ucenici cu care au putut ramane impreuna timp de sapte zile. Prin Duhul Sfant, ucenicii acestia au fost instiintati de primejdiile ce-l asteptau pe Pavel la Ierusalim si ei staruiau de el "sa nu se suie la Ierusalim". Insa apostolul n-a ingaduit ca teama de nenorocire si intemnitare sa-l abata din planul sau.
39:30 La sfarsitul saptamanii petrecute la Tir, toti fratii, impreuna cu sotiile si copiii lor l-au insotit pe Pavel la corabie si, mai inainte ca el sa paseasca pe corabie, ei au ingenuncheat la tarm si s-au rugat unii pentru altii.
39:31 Continuandu-si calatoria spre sud, calatorii au ajuns la Cezarea si au "intrat in casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei sapte, si au gazduit la el". Aici, Pavel a petrecut cateva zile linistite si fericite - ultima libertate de care avea sa se mai bucure pentru o vreme indelungata.
39:32 Pe cand Pavel zabovea in Cezarea, "un prooroc, numit Agab, s-a pogorat din Iudea, si a venit la noi", spune Luca. "A luat braul lui Pavel, si-a legat picioarele si mainile si a zis: 'Iata ce zice Duhul Sfant: Asa vor lega Iudeii in Ierusalim pe omul acela al cui este braul acesta, si-l vor da in mainile Neamurilor'".
39:33 "Cand am auzit lucrul acesta", continua Luca, "atat noi, cat si cei de acolo am rugat pe Pavel sa nu se suie la Ierusalim". Insa Pavel nu voia sa se abata de pe calea datoriei. El era gata sa-L urmeze pe Hristos chiar daca ar fi trebuit sa ajunga la inchisoare si la moarte. "Ce faceti de plangeti asa, si-mi rupeti inima?" exclama el; "eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor in Ierusalim pentru Numele Domnului Isus". Vazand ca ii pricinuiesc dureri fara a-i schimba gandul, fratii au incetat de a-l mai supara, rostind numai cuvintele: "Faca-se voia Domnului!"
39:34 Curand, a sosit vremea cand trebuia sa se termine scurta sedere la Cezarea si, insotit de unii dintre frati, Pavel si tovarasii lui s-au indreptat catre Ierusalim cu inimile mult umbrite de presimtirea raului ce urma sa vina.
39:35 Niciodata mai inainte nu se apropiase apostolul de Ierusalim cu o inima atat de intristata. El stia ca avea sa gaseasca putini prieteni si
39:36 multi vrajmasi. El se apropia de cetatea care lepadase si ucisese pe Fiul lui Dumnezeu si asupra careia atarna acum amenintarea maniei dumnezeiesti. Amintindu-si cat de amara fusese prejudecata sa proprie impotriva urmasilor lui Hristos, el a simtit cea mai profunda mila fata de cetatenii sai amagiti. Si totusi, cat de putin putea el nadajdui ca va fi in stare sa ii ajute! Aceeasi manie oarba, care odata arsese in propria sa inima, aprinsese acum cu nespusa putere inima unui neam intreg impotriva lui.
39:37 Si el nu putea conta nici pe simpatia si nici pe sprijinul propriilor lui frati in credinta. Iudeii neconvertiti, care mersesera atat de aproape pe urmele lui, se grabisera sa raspandeasca cele mai neplacute rapoarte la Ierusalim, atat ei personal, cat si prin scrisoare, cu privire la el si la lucrarea lui; si chiar si unii dintre apostoli si prezbiteri primisera ca adevarate aceste rapoarte, nefacand nici o incercare de a le contrazice si nemanifestand vreo dorinta de a fi in armonie cu Pavel.
39:38 Totusi, in mijlocul descurajarilor, apostolul nu era descurajat. El era incredintat ca Glasul care vorbise propriei sale inimi va mai vorbi inca si inimii conationalilor sai si ca cei ce erau impreuna cu el, ucenici ai Invatatorului, pe care-L iubeau si-I slujeau, aveau totusi sa-si uneasca inimile cu a sa in lucrarea Evangheliei.