34:1 Cap. 32 - O biserica darnica
34:2 In prima epistola catre biserica din Corint, Pavel le-a dat credinciosilor sfaturi cu privire la principiile generale care stau la temelia sprijinirii lucrarii lui Dumnezeu pe pamant. Scriind despre lucrarea sa apostolica spre binele lor, el a intrebat:
34:3 "Cine merge la razboi pe cheltuiala sa? Cine sadeste o vie, si nu mananca din rodul ei? Cine paste o turma, si nu mananca din laptele turmei? Lucrurile acestea le spun dupa felul oamenilor? Nu le spune si legea? In adevar, in legea lui Moise este scris: 'Sa nu legi gura boului care treiera graul'! Pe boi ii are in vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeste El inadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; caci cine ara, trebuie sa are cu nadejde, si cine treiera graul, trebuie sa-l treiere cu nadejdea ca va avea parte de el."
34:4 "Daca am semanat printre voi bunurile duhovnicesti", a intrebat mai departe apostolul, "mare lucru este daca vom secera
34:5 bunurile voastre vremelnice? Daca se bucura altii de acest drept asupra voastra, nu ni se cade cu mult mai mult noua? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci rabdam totul, ca sa nu punem vreo piedica Evangheliei lui Hristos. Nu stiti ca cei ce indeplinesc slujbele sfinte sunt hraniti din lucrurile de la Templu si ca cei ce slujesc altarului, au parte de la altar? Tot asa, Domnul a randuit ca cei ce propovaduiesc Evanghelia sa traiasca din Evanghelie" (1 Cor. 9,7-14).
34:6 Aici, apostolul se refera la planul Domnului pentru intretinerea preotilor care slujeau la templu. Aceia care erau pusi deoparte pentru aceasta slujba sfanta erau sprijiniti de fratii carora le administrau binecuvantarile spirituale. "Aceia dintre fiii lui Levi, care indeplinesc slujba de preoti, dupa Lege, au porunca sa ia zeciuiala de la norod" (Evrei 7,5). Semintia lui Levi fusese aleasa de Domnul pentru indeplinirea slujbelor sfinte de la templu si ale preotiei. Despre preot era spus: "Pe el l-a ales Domnul" ca sa faca slujba in Numele Domnului" (Deut. 18,5). O zecime din tot venitul era ceruta de Domnul ca fiind a Sa si a retine zecimea era privit de El ca jefuire.
34:7 La acest plan pentru sprijinirea slujirii Evangheliei face Pavel referire cand spune: "Tot asa, Domnul a randuit ca cei ce propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca din Evanghelie". Si, mai tarziu, scriind lui Timotei, apostolul spune: "Vrednic este lucratorul de plata lui" (1 Tim. 5,18).
34:8 Aducerea zecimii era doar o parte din planul lui Dumnezeu pentru
34:9 sprijinirea lucrarii Sale. Numeroase daruri si jertfe erau randuite de Dumnezeu. In dispensatiunea iudaica, poporul era invatat sa nutreasca un spirit de darnicie, atat in scopul sustinerii lucrarii lui Dumnezeu, cat si pentru implinirea nevoilor celor in lipsa. La anumite ocazii speciale, se faceau daruri de bunavoie. Cu ocazia secerisului sau la culesul viilor, primele roade ale campului - cereale, vin, untdelemn - erau consacrate ca un dar Domnului. Culegerea spicelor si a boabelor de pe camp era rezervata pentru saraci. Parga lanii, atunci cand oaia era tunsa, sau a boabelor, atunci cand graul era treierat, era pusa deoparte pentru Dumnezeu. Tot la fel era si cu primii nascuti ai tuturor animalelor, iar pentru fiul cel intai nascut se platea un pret de rascumparare. Primele roade trebuia prezentate inaintea Domnului la sanctuar si dupa aceea erau destinate folosirii preotilor.
34:10 Prin aceasta randuiala, de dovedire a bunavointei, Domnul cauta sa-l invete pe Israel ca El trebuia sa fie primul in toate. In felul acesta, li se reamintea ca Dumnezeu era stapanul campurilor, al turmelor si cirezilor lor; ca El era Acela care le trimitea soarele si ploaia ce faceau sa creasca si sa se coaca recolta. Tot ce aveau ei era al Sau; ei nu erau decat administratorii bunurilor Sale.
34:11 Nu este in intentia lui Dumnezeu ca crestinii, ale caror privilegii intrec cu mult pe acelea ale natiunii iudaice, sa daruiasca mai putin decat ei. "Cui i s-a dat mult", a spus Mantuitorul, "i se va cere mult" (Luca 12,48). Darnicia ceruta evreilor in cea mai mare masura avea sa fie spre binele neamului lor; astazi, lucrarea lui Dumnezeu se intinde
34:12 peste tot pamantul. In mainile urmasilor Sai, Hristos a pus comorile Evangheliei, si asupra lor a asezat raspunderea de a duce lumii vestea cea buna a mantuirii. Cu siguranta, obligatiile noastre sunt mult mai mari decat au fost cele ale Vechiului Israel.
34:13 Pe masura ce lucrarea lui Dumnezeu se extinde, apelurile dupa ajutor vor fi tot mai dese. Pentru ca acestor chemari sa li se poata raspunde, crestinii trebuie sa asculte de porunca: "Aduceti insa la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa Mea" (Mal. 3,10). Daca cei care marturisesc ca sunt crestini vor aduce lui Dumnezeu in mod credincios zecimile si darurile lor, atunci vistieria Sa va fi plina. Atunci nu ar mai fi pricini ca sa se recurga la expunere de lucruri spre vanzare, la loterii sau organizarea de distractii cu scopul de a strange fonduri pentru sprijinirea Evangheliei.
34:14 Oamenii sunt ispititi sa-si foloseasca banii in placeri personale, in satisfacerea apetitului, in impodobirea personala sau in infrumusetarea locuintei lor. Multi membri ai bisericii nu se dau inapoi de a-i cheltui din plin, si chiar fara masura, in aceste scopuri. Dar, cand li se cere sa dea pentru vistieria Domnului spre a face sa inainteze lucrarea Sa pe pamant, ei sovaiesc. Poate, simtind ca nu ar putea face altfel mai bine, ei daruiesc o suma care este mult mai mica decat aceea pe care adesea o cheltuiesc pentru unele lucruri ce nu sunt necesare. Ei nu dau pe fata o adevarata iubire pentru lucrarea lui Hristos, nici un interes sincer pentru salvarea sufletelor. De ce sa ne mai mire faptul ca viata de crestin a unora ca acestia nu este decat o existenta neinsemnata si bolnavicioasa!
34:15 Acela a carui inima arde de iubire pentru Hristos va privi nu numai ca o datorie, ci si ca o placere, sa ajute la
34:16 inaintarea celei mai inalte si mai sfinte lucrari incredintate omului - lucrarea de a infatisa lumii bogatiile bunatatii, ale milei si adevarului.
34:17 Spiritul lacomiei ii face pe oameni sa pastreze pentru o satisfacere egoista mijloacele care de drept Ii apartin lui Dumnezeu si spiritul acesta este o scarba pentru El acum, asa cum a fost si atunci cand, prin profetul Sau, El mustra cu asprime pe poporul Sau, zicand: "Se cade sa insele un om pe Dumnezeu, cum Ma inselati voi? Dar voi intrebati: 'Cu ce Te-am inselat?' Cu zeciuielile si darurile de mancare. Sunteti blestemati, cata vreme cautati sa Ma inselati, tot poporul in intregime!" (Mal. 3,8.9).
34:18 Spiritul darniciei este spiritul cerului. Spiritul acesta isi gaseste cea mai deplina manifestare in sacrificiul lui Hristos pe cruce. Pentru noi, Tatal a dat pe Fiul Sau, unul nascut; si Hristos, dand tot ce avea El, S-a dat apoi pe Sine Insusi, pentru ca omul sa poata fi mantuit. Crucea de pe Golgota ar trebui sa faca un apel la darnicia fiecarui urmas al Mantuitorului. Principiul ilustrat aici este de a da, a darui. "Cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Isus" (1 Ioan 2,6).
34:19 Pe de alta parte, spiritul egoismului este spiritul lui Satana. Principiul ilustrat in spiritul lumesc este de a primi, a capata. In acest fel, ei nadajduiesc sa puna mana pe fericire si sa aiba o viata usoara, insa rodul semanarii lor este mizeria si moartea.
34:20 Numai cand Dumnezeu va inceta sa-i binecuvanteze pe copiii Sai, numai atunci ei nu vor mai fi obligati sa-I inapoieze partea pe care El o pretinde. Ei ar trebui sa dea Domnului nu numai partea ce-I apartine, ci, de asemenea, sa mai aduca in vistieria Sa,
34:21 ca o jertfa de recunostinta, si un dar bogat. Cu inimi pline de bucurie, ei ar trebui sa consacre Creatorului primele roade ale bogatiilor lor - din cele mai bune posesiuni, slujirea cea mai buna si cea mai sfanta a lor. In felul acesta, ei vor dobandi binecuvantari bogate. Dumnezeu Insusi va face sufletele lor asemenea unei gradini udate, ale carei ape nu seaca niciodata. Si, cand va fi strans ultimul mare seceris, snopii pe care ei vor fi invredniciti sa-i aduca Invatatorului vor alcatui rasplata folosirii in chip neegoist a talentelor imprumutate lor.
34:22 Alesii slujitori ai lui Dumnezeu, care sunt angajati intr-o lucrare activa, nu ar trebui sa fie niciodata siliti sa duca lupta pe cheltuiala lor proprie, fara sa fie ajutati prin sprijinirea plina de simpatie si din inima a fratilor lor. Este de datoria membrilor bisericii sa dovedeasca un spirit de darnicie fata de aceia care au parasit ocupatiile lor pamantesti spre a se preda slujirii Evangheliei. Cand slujitorii lui Dumnezeu sunt incurajati, lucrarea Lui inainteaza foarte mult. Dar cand, prin egoismul oamenilor, sprijinul la care au dreptul este retinut, mainile lor slabesc si deseori rodnicia lor este foarte serios micsorata.
34:23 Neplacerea lui Dumnezeu este aprinsa impotriva acelora care pretind a fi urmasii Sai, dar care ingaduie totusi ca lucratori consacrati, prinsi in slujire activa, sa sufere lipsa celor necesare vietii. Acesti egoisti vor fi chemati sa dea socoteala nu numai pentru gresita folosire a banilor dati de Domnul, ci si pentru mahnirea si amaraciunea de inima pe care umblarea lor a adus-o asupra servilor Sai credinciosi. Cei care sunt chemati spre a implini lucrul lui Dumnezeu, pentru eforturile lor pline de abnegatie,
34:24 trebuie sa primeasca o plata indestulatoare pentru intretinerea lor si a familiilor lor.
34:25 In diferite ramuri de activitate pamanteasca, intelectuala sau fizica, oamenii destoinici pot castiga o plata buna. Oare lucrarea de raspandire a adevarului si de conducere a sufletelor la Hristos nu este mai importanta decat oricare alta ocupatie obisnuita? Si cei care se prind cu toata credinciosia sa faca aceasta lucrare nu sunt pe drept cuvant indreptatiti la o plata imbelsugata? Prin felul nostru de pretuire, al valorii corespunzatoare de munca pentru un bun moral sau fizic, noi dovedim ca pretuim cele spirituale si ceresti in contrast cu cele pamantesti.
34:26 Spre a fi bani in vistierie pentru sprijinirea slujitorilor Evangheliei si spre a ajuta activitatii misionare, este necesar ca poporul lui Dumnezeu sa dea din toata inima si cu darnicie. O raspundere solemna sta asupra predicatorilor, aceea de a pastra inaintea comunitatilor lor nevoile lucrarii lui Dumnezeu si de a-i invata pe membri sa fie darnici. Cand lucrul acesta este neglijat si comunitatile nu dau pentru implinirea nevoilor altora, nu numai ca lucrarea Domnului sufera, dar binecuvantarea care ar fi trebuit sa vina asupra credinciosilor este retinuta.
34:27 Chiar si cei mai saraci trebuie sa-si aduca darurile lor lui Dumnezeu. Ei trebuie sa devina partasi harului lui Hristos prin renuntarea la eul lor in scopul de a-i ajuta pe aceia a caror nevoie este mult mai arzatoare decat a lor. Darul celui sarac, rodul sacrificiului de sine se ridica inaintea lui Dumnezeu ca tamaia mirositoare. Si fiecare fapta de sacrificiu de sine intareste spiritul de darnicie in inima daruitorului, alipindu-l mai mult de Acela care a fost bogat, dar care pentru noi S-a facut totusi sarac, pentru ca prin saracia Lui noi sa putem fi imbogatiti.
34:28 Fapta vaduvei care a aruncat in vistierie doi banuti - tot ce avea - este amintita pentru incurajarea acelora care, luptandu-se cu saracia, doresc totusi ca prin darurile lor sa ajute lucrarea lui Dumnezeu. Hristos a atras atentia ucenicilor Sai la aceasta femeie care daduse "tot ce avea" (Marcu 2,44). El a pretuit darul ei ca fiind de mai mare valoare decat darurile bogate ale acelora ale caror milostenii nu cereau nici un sacrificiu de sine. Din belsugul lor, ei nu dadusera decat o mica particica. Pentru a-si aduce darul, vaduva s-a lipsit pe sine chiar de cele mai trebuincioase lucruri ale vietii, increzatoare ca Dumnezeu avea sa Se ingrijeasca de nevoile ei de a doua zi. Despre ea, Mantuitorul a spus: "Adevarat va spun ca aceasta vaduva saraca a dat mai mult decat toti cei ce au aruncat in vistierie" (vers. 43). Astfel, El a dat o lectie, si anume ca valoarea darului este pretuita nu dupa cantitate, ci dupa proportia in care este dat si tinandu-se seama de motivul care a manat pe daruitor.
34:29 Apostolul Pavel, in lucrarea lui in biserici, era neobosit in straduintele sale de a insufla in inimile noilor convertiti dorinta de a face lucruri mari pentru cauza lui Dumnezeu. Deseori, el ii indemna sa dea pe fata darnicie. Vorbind prezbiterilor din Efes despre inceputurile lucrarii sale printre ei, el a spus: "In toate privintele v-am dat o pilda, si v-am aratat ca, lucrand astfel, trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Isus, care Insusi a zis: 'Este mai ferice sa dai decat sa primesti'". "Cine seamana putin", scria el corintenilor, "putin va secera; iar cine seamana mult, mult va secera. Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui:
34:30 nu cu parere de rau, sau de sila, caci 'pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu'" (Fapte 20,35; 2 Cor. 9 6.7).
34:31 Aproape toti credinciosii macedoneni erau saraci in bunuri pamantesti, insa inimile lor prisoseau de iubire pentru Dumnezeu si fata de adevarul Sau si ei au daruit bucuros pentru sprijinirea Evangheliei. Cand in bisericile dintre Neamuri s-au strans colecte generale pentru ajutorarea credinciosilor dintre iudei, darnicia convertitilor din Macedonia a fost data ca exemplu pentru celelalte biserici. Scriind credinciosilor corinteni, apostolul a atras atentia lor la "harul pe care l-a dat Dumnezeu in bisericile Macedoniei. In mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste masura de mare si saracia lor lucie au dat nastere la un belsug de darnicie din partea lor" au dat de bunavoie, dupa puterea lor, si chiar peste puterile lor. Si ne-au rugat cu mari staruinte pentru harul si partasia la aceasta strangere de ajutoare pentru sfinti" (2 Cor. 8,1-4).
34:32 Spiritul de sacrificiu dovedit de credinciosii macedoneni a venit ca o urmare a consacrarii lor din toata inima. Miscati de Spiritul lui Dumnezeu "s-au dat mai intai pe ei insisi Domnului" (2 Cor. 8,5); dupa aceea, ei au fost dispusi sa dea cu darnicie din avutul lor pentru sprijinirea Evangheliei. Nu era nevoie sa fie indemnati sa dea; dimpotriva, ei se bucurau ca au privilegiul sa se lipseasca chiar de lucrurile trebuincioase lor, numai ca sa poata implini lipsurile altora. Atunci cand apostolul a vrut sa-i mai tempereze, ei au staruit chiar pana sa-l supere, cerandu-i sa le primeasca darul. In simplitatea si onestitatea lor,
34:33 cum si in iubirea lor pentru frati, bucurosi se lipseau pe ei si astfel prisoseau in roadele darniciei.
34:34 Cand Pavel l-a trimis pe Tit la Corint, pentru a-i intari pe credinciosii de acolo, el l-a indrumat sa cladeasca aceasta biserica in frumusetea daruirii; si, intr-o scrisoare catre credinciosi, el a adaugat, de asemenea, propriul sau indemn. "Dupa cum sporiti in toate lucrurile", staruia el, "in credinta, in cuvant, in cunostinta, in orice ravna, si in dragostea voastra pentru noi, cautati sa sporiti si in aceasta binefacere". "Ispraviti dar acum de facut; pentru ca, dupa graba vointei sa fie si infaptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. Pentru ca, daca este bunavointa, darul este primit, avandu-se in vedere ce are cineva, nu ce n-are". "Si Dumnezeu poate sa va umple cu orice har, pentru ca, avand totdeauna in toate lucrurile din destul, sa prisositi in orice fapta buna" In chipul acesta veti fi imbogatiti in toate privintele, pentru orice darnicie, care, prin noi, va face sa se aduca multumiri lui Dumnezeu" (2 Cor. 8,7.11.12; 9,8-11).
34:35 Darnicia neegoista a umplut prima biserica de o entuziasta bucurie; caci credinciosii stiau ca stradaniile lor ajutau la aducerea soliei Evangheliei la cei in intuneric. Bunavointa lor marturisea ca ei nu primisera in zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da nastere la o asemenea darnicie decat sfintirea lucrata de Spiritul Sfant? Atat in ochii credinciosilor, cat si ai necredinciosilor, aceasta era o minune a harului.
34:36 Cresterea spirituala este strans legata de darnicia crestina. Urmasii lui Hristos trebuie sa se bucure de privilegiul de a da pe fata in viata lor spiritul de binefacere al Rascumparatorului lor.
34:37 Dand Domnului, ei au asigurarea ca aceasta comoara a lor merge inaintea lor in curtile ceresti. Vor oamenii sa-si asigure bunurile? Sa le aseze in mainile care poarta semnele rastignirii. Vor sa se bucure de averea lor? Sa o foloseasca spre fericirea celor in lipsa si in suferinta. Vor ca bogatia lor sa creasca? Sa ia aminte la porunca divina: "Cinsteste pe Domnul cu averile tale, si cu cele dintai roade din tot venitul tau: caci atunci granarele iti vor fi pline de belsug si teascurile tale vor geme de must" (Prov. 3,9.10). Incercand insa a retine bogatia lor pentru scopuri egoiste, atunci vor face aceasta spre pierderea lor vesnica. Dar sa predea comoara lor lui Dumnezeu si din clipa aceea ea va purta inscriptia Sa. Ea este sigilata cu semnul Sau de neschimbat.
34:38 Dumnezeu declara: "Ferice de voi, care semanati pretutindeni de-a lungul apelor" (Is. 32,20). O permanenta daruire a darurilor lui Dumnezeu, oriunde lucrarea Lui sau nevoile omenirii cer ajutorul nostru, nu duce la saracie. "Unul care da cu mana larga ajunge mai bogat; si altul, care economiseste prea mult, nu face decat sa saraceasca" (Prov. 11,24). Semanatorul isi inmulteste samanta aruncand-o in ogor. Tot la fel este cu cei care sunt credinciosi in a da si altora din darurile lui Dumnezeu. Impartind altora isi sporesc binecuvantarile lor. "Dati si vi se va da", a fagaduit Dumnezeu; "ba inca vi se va turna in san o masura buna, indesata, clatinata, care se va varsa pe deasupra" (Luca 6,38).