21:1 Cap. 19 - Iudei si neamuri
21:2 Ajungand la Antiohia din Siria, de unde fusesera trimisi in lucrarea lor, Pavel si Barnaba au profitat de prima ocazie pentru a-i strange pe credinciosi "si au istorisit tot ce facuse Dumnezeu prin ei, si cum deschisese Neamurilor usa credintei" (Fapte 14,27). Biserica din Antiohia era mare si crestea mereu. Centru al activitatii misionare, ea era una din cele mai importante grupe de credinciosi crestini. Membrii ei erau alcatuiti din diferite clase de oameni, atat dintre iudei, cat si dintre Neamuri.
21:3 In timp ce apostolii impreuna cu evanghelistii si membrii laici din Antiohia erau uniti intr-un efort staruitor de a castiga multe suflete la Hristos, niste credinciosi iudei din Iudea, "din partida Fariseilor", au izbutit sa puna in discutie o problema care in curand a dat loc la o deosebire de pareri in biserica, fapt ce a produs consternare printre cei dintre Neamuri veniti la credinta. Cu multa convingere, acesti invatatori iudaizanti sustineau ca,
21:4 spre a fi mantuit, cineva trebuie sa fie circumcis si sa pazeasca intreaga lege ceremoniala.
21:5 Pavel si Barnaba au intampinat aceasta falsa invatatura cu promptitudine, opunandu-se introducerii ei printre crestinii veniti dintre Neamuri. Pe de alta parte, multi dintre credinciosii iudei din Antiohia au sustinut pozitia fratilor de curand veniti din Iudea.
21:6 In general, convertitii iudei nu erau dispusi sa se miste tot atat de repede, dupa cum providenta lui Dumnezeu le deschidea calea. Ca urmare a lucrarii apostolilor printre Neamuri, era clar ca convertitii dintre acestia din urma vor intrece cu mult la numar pe convertitii dintre iudei. Iudeii se temeau ca, daca restrictiile si ceremoniile legii lor nu aveau sa fie obligatorii pentru Neamuri, drept conditie pentru partasia in biserica, particularitatile nationale ale iudeilor, care pana aici ii tinusera deosebiti de toti ceilalti oameni, in cele din urma vor ajunge sa dispara printre aceia care primeau solia Evangheliei.
21:7 Iudeii totdeauna se mandreau cu randuielile date lor de Dumnezeire; si multi dintre aceia care fusesera convertiti la credinta lui Hristos inca mai considerau ca, din moment ce Dumnezeu a fixat odata, in mod lamurit, felul de inchinare iudaica, era foarte putin probabil ca El ar ingadui vreodata vreo schimbare in vreuna din indrumarile date. Ei staruiau ca legile si ceremoniile iudaice trebuie sa faca parte din randuielile religiei crestine. Ei erau inceti in a intelege ca toate jertfele aduse nu au fost altceva decat o preinchipuire a mortii Fiului lui Dumnezeu, in care tipul intalnea antitipul si dupa care riturile si ceremoniile dispensatiunii mozaice nu mai erau obligatorii.
21:8 Inainte de convertirea sa, Pavel se socotise ca fiind fara vina "cu privire la neprihanirea care o da Legea" (Filip. 3, 6). Dar, o data cu schimbarea inimii, el a castigat o mai clara intelegere a misiunii Mantuitorului ca Rascumparator al intregului neam omenesc - atat Neamuri, cat si iudei - si a invatat deosebirea dintre o credinta vie si un formalism mort. In lumina Evangheliei, vechile ritualuri si ceremonii incredintate lui Israel au dobandit o noua si mai profunda insemnatate. Lucrurile carora ele le erau o umbra s-au infaptuit si cei care traiau sub dispensatiunea Evangheliei au fost scutiti de pazirea lor. Totusi, Pavel tinea Legea de neschimbat a Celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu atat in spiritul, cat si in litera ei.
21:9 In biserica din Antiohia, dezbaterea problemei circumciziunii a dat loc la multa discutie si framantare. In cele din urma, membrii bisericii, temandu-se ca nu cumva consecinta acestei continue discutii sa fie vreo dezbinare intre ei, au hotarat sa-i trimita pe Pavel si Barnaba, impreuna cu cativa barbati de seama din biserica, la Ierusalim spre a prezenta problema inaintea apostolilor si batranilor. Acolo, ei aveau sa intalneasca delegati din diferite biserici, cum si pe cei care venisera la Ierusalim sa ia parte la sarbatorile care se apropiau. Intre timp, orice discutie trebuia sa inceteze pana cand avea sa fie luata o hotarare definitiva in consiliul general. Aceasta hotarare avea sa fie apoi acceptata de toti din diferitele biserici din intreaga tara.
21:10 In drum spre Ierusalim, apostolii a vizitat pe credinciosii din cetatile prin care treceau si i-au incurajat, istorisindu-le experientele lor in lucrarea lui Dumnezeu si relatandu-le despre convertirea Neamurilor.
21:11 La Ierusalim, delegatii din Antiohia i-au intalnit pe fratii din diferitele biserici, care se adunasera pentru o adunare generala, si le-au istorisit despre succesul ce insotise lucrarea lor printre Neamuri. Dupa aceea, ei au schitat in mod clar tulburarea care se ivise din pricina ca anumiti farisei convertiti venisera la Antiohia, spunand ca, spre a fi mantuiti, convertitii dintre Neamuri trebuie sa fie circumcisi si sa pazeasca legea lui Moise.
21:12 Problema a fost discutata cu insufletire de catre cei adunati. Strans legat de problema circumciziunii, erau multe altele care cereau un studiu atent. Una dintre acestea era care sa fie atitudinea fata de folosirea carnurilor oferite idolilor. Multi dintre convertitii dintre Neamuri traiau in mijlocul oamenilor nestiutori si superstitiosi, care aduceau idolilor multe sacrificii si jertfe. Preotii acestor inchinatori pagani faceau un negot intins cu aceste jertfe, si iudeii se temeau ca nu cumva cei convertiti dintre Neamuri sa aduca discreditare crestinismului prin cumpararea carnii ce fusese oferita idolilor, prin aceasta acceptand, intr-o oarecare masura, obiceiurile idolatre.
21:13 De asemenea, Neamurile obisnuiau sa manance carnea animalelor care fusesera sugrumate, in timp ce iudeii fusesera indrumati de Dumnezeu ca, atunci cand animalele erau sacrificate pentru hrana, sa se dea o deosebita grija ca sangele sa se scurga din trup; altfel, carnea nu avea sa fie socotita sanatoasa. Dumnezeu daduse aceste porunci iudeilor cu scopul de a le ocroti sanatatea. Iudeii socoteau ca pacat folosirea in alimentatie a sangelui. Ei sustineau ca sangele era viata si ca varsarea sangelui era o consecinta a pacatului.
21:14 Neamurile, dimpotriva, practicau strangerea sangelui care curgea de la animalele sacrificate si-l foloseau la pregatirea hranei. Iudeii nu puteau crede ca ei trebuia sa schimbe obiceiurile pe care le primisera in urma deosebitei indrumari a lui Dumnezeu. Prin urmare, dupa cum stateau lucrurile atunci, daca iudeii si Neamurile ar fi incercat sa manance la aceeasi masa, cei dintai ar fi fost jigniti si grav insultati de ceilalti.
21:15 Neamurile, si in mod deosebit grecii, erau cat se poate de liberi in deprinderi si exista primejdia ca unii, neconvertiti in inima lor, sa faca numai o marturisire a credintei, fara a renunta la practicile lor rele. Iudeii crestini nu puteau suferi imoralitatea care nu era socotita de pagani ca o crima asa de mare. Iudeii sustineau deci ca este un lucru deosebit de important ca circumciziunea si pazirea legii ceremoniale sa fie impuse si convertitilor dintre Neamuri, ca o dovada a sinceritatii si devotiunii lor. Ei credeau ca prin aceasta vor preveni intrarea in biserica a acelora care, primind credinta fara convertirea inimii, ar putea dupa aceea sa faca de ras lucrarea prin imoralitate si excese.
21:16 Diferitele puncte incluse in lamurirea principalei probleme in discutie pareau sa aduca consiliului greutati de neinvins. Dar, in realitate, Duhul Sfant lamurise deja aceasta problema prin hotararea de care parea sa depinda dezvoltarea, daca nu chiar insasi existenta bisericii crestine.
21:17 "Dupa ce s-a facut multa vorba, Petru s-a sculat si le-a zis: 'Fratilor, stiti ca Dumnezeu, de o buna bucata de vreme, a facut o alegere intre voi, ca, prin gura mea, Neamurile sa auda Cuvantul Evangheliei si
21:18 sa creada'". El considera ca Duhul Sfant hotarase in privinta problemei in discutie, coborandu-se cu aceeasi putere asupra Neamurilor necircumcise, cat si asupra iudeilor circumcisi. El a istorisit viziunea pe care o avusese, in care Dumnezeu i-a pus inainte o fata de masa plina cu tot felul de animale cu patru picioare si-l indemnase sa taie si sa manance. Refuzand sa faca aceasta, sustinand ca el niciodata nu mancase ceva spurcat sau necurat, raspunsul a fost: "Ce a curatit Dumnezeu, sa nu numesti spurcat" (Fapte 10,15).
21:19 Petru a istorisit talcuirea lamurita a acestor cuvinte care ii fusesera date aproape imediat prin porunca de a merge la sutas si a-l invata in credinta lui Hristos. Solia aceasta arata ca Dumnezeu nu cauta la fata, ci primeste si recunoaste pe toti aceia care se tem de El. Petru le-a vorbit despre uimirea lui atunci cand, in timp ce rostea cuvintele adevarului celor adunati in casa lui Corneliu, a fost martor cum Duhul Sfant a pus stapanire pe ascultatorii sai, atat pe cei dintre Neamuri, cat si pe cei dintre iudei. Aceeasi lumina si slava care se reflecta asupra iudeilor circumcisi stralucea acum si pe fetele celor necircumcisi dintre Neamuri. Aceasta era avertizarea din partea lui Dumnezeu ca Petru sa nu socoteasca pe unul mai prejos decat pe altul; caci sangele lui Hristos poate curati de orice manjitura.
21:20 Altadata, Petru discutase cu fratii sai despre convertirea lui Corneliu si a prietenilor sai si despre partasia sa cu ei. Cand, cu acea ocazie, Petru a aratat cum Duhul Sfant Se revarsase asupra Neamurilor, el a spus: "Deci, daca Dumnezeu le-a dat acelasi dar ca si noua, care am crezut in Domnul Isus Hristos, cine eram eu sa ma impotrivesc lui Dumnezeu?" (Fapte 11,17). Acum, cu aceeasi caldura si putere, el a zis: "Dumnezeu, care cunoaste inimile,
21:21 a marturisit pentru ei, si le-a dat Duhul Sfant ca si noua. N-a facut nici o deosebire intre noi si ei, intrucat le-a curatit inimile prin credinta. Acum dar, de ce ispititi pe Dumnezeu si puneti pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici parintii nostri, nici noi nu l-am putut purta?" Jugul acesta nu era Legea Celor Zece Porunci, dupa cum pretind unii care socotesc ca nu mai sunt obligatorii cerintele Legii; Petru se referea aici la legea ceremoniala, care fusese desfiintata si inlaturata prin rastignirea lui Hristos.
21:22 Cuvantarea lui Petru i-a adus pe cei adunati pana acolo ca au putut asculta cu rabdare pe Pavel si Barnaba, care le-a istorisit experienta facuta de ei in lucrarea pentru Neamuri. "Toata adunarea a tacut, si a ascultat pe Barnaba si pe Pavel, care au istorisit toate semnele si minunile, pe care le facuse Dumnezeu prin ei in mijlocul Neamurilor".
21:23 Iacov, de asemenea, si-a dat si el marturia sa hotarata, declarand ca era in planul lui Dumnezeu sa reverse asupra Neamurilor aceleasi privilegii si binecuvantari care fusesera acordate iudeilor.
21:24 Duhul Sfant a socotit de bine sa nu impuna legea ceremoniala asupra convertitilor dintre Neamuri si gandirea apostolilor in aceasta privinta era in armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Iacov a prezidat acest consiliu si ultima lui hotarare a fost: "De aceea, eu sunt de parere sa nu se puna greutati acelora dintre Neamuri care se intorc la Dumnezeu".
21:25 Aceasta a pus capat discutiei. In cazul acesta, avem o respingere a invataturii sustinute de Biserica Romano-Catolica, anume ca Petru era capul bisericii. Aceia care, in calitate de papi, au pretins ca sunt urmasii lui, nu au nici un temei biblic ca baza pentru sustinerea lor. Nimic din viata lui Petru
21:26 nu confirma pretentia cum ca el ar fi fost ridicat mai presus de fratii sai, ca vicarul Celui Prea Inalt. Daca cei care declara ca sunt urmasii lui Petru ar fi urmat exemplul lui, atunci ei ar fi fost totdeauna multumiti sa ramana deopotriva cu fratii lor.
21:27 Cu ocazia aceasta, Iacov pare sa fi fost ales acela prin care sa fie facuta cunoscut hotararea la care ajunsese consiliul. Hotararea lui era ca legea ceremoniala si indeosebi randuiala circumciziunii sa nu fie impusa Neamurilor si nici chiar recomandata. Iacov a cautat sa intipareasca in mintea fratilor lui faptul ca, intorcandu-se la Dumnezeu, Neamurile au facut o mare schimbare in viata lor si ca ar trebui sa se aiba multa grija ca acestia sa nu fie tulburati cu probleme incurcate si indoielnice de putina insemnatate, ca nu cumva sa se descurajeze in a urma lui Hristos.
21:28 Totusi, convertitii dintre Neamuri trebuia sa paraseasca obiceiurile care erau in contradictie cu principiile crestinismului. Prin urmare, apostolii si batranii au fost de acord sa indrume pe Neamuri printr-o scrisoare, ca sa se fereasca de carnea jertfita idolilor, de curvie, de dobitoacele sugrumate si de sange. Erau staruitor indemnati sa pazeasca poruncile si sa duca o viata sfanta. Erau, de asemenea, asigurati ca aceia care spusesera ca circumciziunea era obligatorie nu fusesera autorizati de apostoli sa faca acest lucru.
21:29 Pavel si Barnaba le erau recomandati ca barbati care isi pusesera viata in primejdie pentru Domnul. Iuda si Sila au fost trimisi impreuna cu acesti apostoli sa spuna personal Neamurilor, prin viu grai, hotararea consiliului: "S-a parut nimerit Duhului Sfant si noua, sa nu mai punem peste voi nici o alta greutate
21:30 decat ceea ce trebuie, adica: sa va feriti de lucrurile jertfite idolilor, de sange, de dobitoace sugrumate, si de curvie, lucruri de care, daca va veti pazi, va fi bine de voi". Cei patru slujitori ai lui Dumnezeu au fost trimisi la Antiohia cu epistola si solia ce avea sa puna capat oricarei discutii, caci acesta era glasul celei mai mari autoritati de pe pamant.
21:31 Consiliul care hotarase asupra acestei probleme era compus din apostoli si invatatori, care se evidentiasera in intemeierea de biserici crestine printre iudei si printre Neamuri, si din delegati alesi din diferite locuri. Batranii din Ierusalim, cum si trimisii din Antiohia erau de fata, si mai erau reprezentate si bisericile cele mai influente. Consiliul a hotarat, potrivit cu ceea ce le dictase judecata luminata si potrivit cu demnitatea bisericii intemeiate pe vointa divina. Ca urmare a dezbaterilor, ei au vazut cu totii ca Insusi Dumnezeu raspunsese de la inceput la aceasta problema in discutie prin faptul ca revarsase Duhul Sfant asupra Neamurilor; si ei au inteles ca partea lor era aceea de a urma calauzirea Duhului.
21:32 Nu intreg corpul crestinilor a fost chemat sa se pronunte asupra acestei probleme. "Apostolii si prezbiterii", oameni cu influenta si cu judecata, au fost aceia care au chibzuit si alcatuit hotararea care, dupa aceea, a fost acceptata de toate bisericile crestine. Totusi, nu toti au fost multumiti cu hotararea; a fost o mica grupa de frati ambitiosi si increzuti in ei insisi, care au desconsiderat-o. Oamenii acestia si-au luat sarcina sa lucreze pe propria lor raspundere. Ei s-au dedat la tot felul de murmurari si cautari de greseli, propunand noi planuri si cautand sa naruie lucrarea barbatilor pe care Dumnezeu ii randuise sa invete solia Evangheliei. Chiar de la inceput, biserica a avut
21:33 de intampinat asemenea piedici si va avea mereu pana la incheierea vremii.
21:34 Ierusalimul era metropola iudeilor si acolo se gasea cel mai mare exclusivism si bigotism. Iudeii crestinati, traind cu viziunea templului, fireste ca ingaduiau mintii lor sa se intoarca la privilegiile deosebite ale iudeilor ca natiune. Cand ei au vazut biserica crestina departandu-se de ceremoniile si traditiile iudaismului si si-au dat seama ca sfintenia aceea deosebita, cu care fusesera imbracate obiceiurile iudaice, va disparea in lumina noii credinte, multi s-au maniat pe Pavel, ca fiind el acela care, in mare masura, a pricinuit aceasta schimbare. Nici chiar ucenicii nu erau cu totii pregatiti sa primeasca din inima hotararea consiliului. Unii erau plini de ravna pentru legea ceremoniala; si ei l-au privit cu neplacere pe Pavel, fiindca socoteau ca principiile sale cu privire la obligatiile legii iudaice nu erau asa stricte.
21:35 Hotararile largi si mult cuprinzatoare ale consiliului general au adus incredere in randurile credinciosilor dintre Neamuri si lucrarea lui Dumnezeu se dezvolta tot mai mult. In Antiohia, biserica s-a bucurat de prezenta lui Iuda si a lui Sila, care, fiind si ei prooroci, "au indemnat pe frati, si i-au intarit cu multe cuvinte". Acesti barbati evlaviosi au zabovit o vreme in Antiohia. "Pavel si Barnaba au ramas in Antiohia si invatau pe norod si propovaduiau, cu multi altii, Cuvantul Domnului".
21:36 Cand cu o ocazie mai tarziu Petru a vizitat Antiohia, el a castigat increderea multora prin purtarea sa prudenta fata de
21:37 convertitii dintre Neamuri. Pentru o vreme, el s-a purtat potrivit luminii date din cer. El a invins atat de mult prejudecata fireasca, incat a stat chiar la masa cu convertitii dintre Neamuri. Insa, cand unii dintre iudeii care tineau cu strasnicie la legea ceremoniala au venit de la Ierusalim, in mod neintelept Petru si-a schimbat atitudinea fata de convertitii dintre pagani. Unii dintre iudei s-au prefacut si ei cu el, "asa ca pana si Barnaba a fost prins in lantul fatarniciei lor". Descoperirea acestor slabiciuni din partea acelora care fusesera respectati si iubiti ca niste conducatori a lasat o foarte dureroasa impresie in mintile credinciosilor dintre Neamuri. Biserica era amenintata de dezbinare. Insa Pavel, care a vazut influenta nimicitoare pentru biserica, prin purtarea cu doua fete a lui Petru, l-a mustrat pe fata pentru ascunderea adevaratelor sale sentimente. In fata bisericii, Pavel l-a intrebat pe Petru: "Daca tu, care esti iudeu, traiesti ca Neamurile, si nu ca iudeii, cum silesti pe Neamuri sa traiasca in felul iudeilor?" (Gal. 2,13.14).
21:38 Petru a vazut greseala in care cazuse si a cautat de indata sa indrepte raul pe care-l savarsise, atat cat ii statea in putere. Dumnezeu, care cunoaste sfarsitul de la inceput, i-a ingaduit lui Petru sa-si dea pe fata slabiciunea caracterului sau, pentru ca incercatul apostol sa vada ca in sine insusi nu era nimic cu care sa se mandreasca. Chiar cel mai bun dintre oameni, daca este lasat singur, va gresi in judecata sa. Dumnezeu a vazut, de asemenea, ca in vremurile viitoare unii vor fi amagiti sa pretinda, pentru Petru si pentru pretinsii lui urmasi, prerogativele inalte care apartin numai lui Dumnezeu. Si acest raport al
21:39 comportarii apostolului avea sa ramana ca o dovada a slabiciunii sale si a faptului ca el in nici un chip nu era mai presus de nivelul celorlalti apostoli.
21:40 Istoria acestei abateri de la dreptele principii sta ca o solemna avertizare pentru barbatii ce se gasesc in locuri de raspundere in lucrarea lui Dumnezeu, ca nu cumva sa aiba o cadere de la integritatea lor, ci, dimpotriva, sa stea tari la principiu. Cu cat sunt mai mari raspunderile puse asupra uneltei omenesti si cu cat sunt mai mari ocaziile lui de a porunci si a supraveghea, cu atat mai mult va produce vatamare, si aceasta in mod sigur daca nu urmeaza cu mare grija calea Domnului si nu lucreaza in armonie cu hotararile la care a ajuns trupul intreg al credinciosilor, printr-un consiliu unit.
21:41 Dupa toate scaderile lui Petru, dupa caderea si restabilirea lui, dupa indelungatii lui ani de slujire, cunoasterea atat de aproape a lui Hristos, cunostinta lui despre umblarea Mantuitorului in totul, potrivit principiilor drepte; dupa toate indrumarile primite, dupa toate darurile, cunostinta si influenta dobandite prin predicarea si invatarea Cuvantului, nu este ciudat ca el sa se poarte in mod fatarnic si sa ocoleasca principiile Evangheliei de teama oamenilor sau pentru a primi cinste? Nu este ciudat ca el sa sovaie in a proceda dupa dreptate? Fie ca Dumnezeu sa faca pe fiecare om sa-si dea seama de neputinta sa in a-si indruma propriul sau vas drept si sigur in port.
21:42 In lucrarea sa, Pavel a fost deseori silit sa stea singur. El era in mod deosebit invatat de Dumnezeu si nu cuteza sa faca vreo concesie care ar fi implicat principiul. Uneori, sarcina era grea, dar Pavel a stat tare pentru adevar. El a inteles ca biserica nu trebuie niciodata sa ajunga sub controlul
21:43 puterii omenesti. Traditiile si cugetarile oamenilor nu trebuie sa ia locul adevarului descoperit. Inaintarea soliei Evangheliei nu trebuie impiedicata de prejudecatile si preferintele oamenilor, oricare ar fi pozitia lor in biserica.
21:44 Pavel se consacrase pe sine si toate puterile sale slujirii lui Dumnezeu. El primise adevarurile Evangheliei direct din ceruri si, in tot timpul lucrarii sale, el a mentinut o vie legatura cu fiintele ceresti. El fusese invatat de Dumnezeu cu privire la punerea unor poveri netrebuincioase asupra crestinilor dintre Neamuri, astfel incat, atunci cand credinciosii iudaizanti au ridicat in biserica din Antiohia problema circumciziunii, Pavel cunostea felul de gandire al Duhului lui Dumnezeu cu privire la o asemenea invatatura si a luat o pozitie hotarata si de nezdruncinat, care a adus bisericilor eliberarea de ritualurile si ceremoniile iudaice.
21:45 Desi Pavel era, personal, invatat de Dumnezeu, totusi el nu a avut idei exagerate cu privire la raspunderile individuale. In timp ce astepta indrumare direct de la Dumnezeu, el a fost totdeauna gata sa recunoasca autoritatea data corpului credinciosilor uniti in obstea bisericii. El simtea nevoia sfatului; si, cand se iveau probleme importante, el le prezenta bucuros inaintea bisericii si se unea cu fratii sai in a cere de la Dumnezeu intelepciune pentru a lua hotarari drepte. Chiar "duhurile proorocilor", spunea el, "sunt supuse proorocilor; caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii, ci al pacii, ca in toate bisericile sfintilor" (1 Cor. 14,32). Cat despre Petru, el invata ca toti, uniti in obstea bisericii, sa fie "supusi unii altora" (1Petru 5,5).