13:1 Cap. 11 - Evanghelia in Samaria
13:2 Dupa moartea lui Stefan, impotriva credinciosilor din Ierusalim s-a starnit o prigoana atat de cumplita, incat ei "s-au imprastiat prin partile Iudeii si ale Samariei". Saul "facea prapad in Biserica; intra prin case, lua cu sila pe barbati si pe femei, si-i arunca in temnita". Despre ravna lui in aceasta lucrare nemiloasa el vorbeste astfel mai tarziu: "Si eu, ce-i drept, credeam ca trebuie sa fac multe lucruri impotriva Numelui lui Isus din Nazaret, si asa am si facut in Ierusalim. Am aruncat in temnita pe multi sfinti" I-am pedepsit adesea in toate sinagogile si imi dadeam toata silinta ca sa-i fac sa huleasca. In pornirea mea nebuna impotriva lor, ii prigoneam pana si in cetatile straine". Ca nu numai Stefan a suferit moartea se poate vedea din insasi cuvintele lui Saul: "Si, cand erau osanditi la moarte, imi dadeam si eu votul impotriva lor" (Fapte26,9-11).
13:3 In acest moment de primejdie, Nicodim a pasit inainte, marturisindu-si fara teama credinta sa in Mantuitorul rastignit. Nicodim era un membru al Sinedriului si impreuna cu altii fusese miscat de invatatura lui Isus. Fiind martor al lucrarilor minunate ale lui Hristos, in mintea lui s-a intiparit convingerea ca acesta era Trimisul lui Dumnezeu. Prea mandru spre a recunoaste pe fata ca era atras de Invatatorul Galilean, el a cautat sa aiba cu Acesta o convorbire in ascuns. In aceasta convorbire, Isus ii descoperise planul mantuirii, cum si misiunea Sa in lume; cu toate acestea, Nicodim ezitase. El a ascuns adevarul in inima sa si, timp de trei ani, nu s-au vazut decat putine roade. Dar, in timp ce Nicodim nu L-a recunoscut in mod deschis pe Hristos, totusi, in sfatul Sinedriului, deseori el a nimicit planurile preotilor de a-L distruge. Cand, in cele din urma, Hristos a fost inaltat pe cruce, Nicodim si-a amintit de cuvintele pe care El i le spusese in timpul convorbirii din noaptea aceea, pe Muntele Maslinilor: "Dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie, tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul omului" (Ioan 3,14); si el a vazut in Isus pe Mantuitorul lumii.
13:4 Impreuna cu Iosif din Arimatea, Nicodim a suportat cheltuielile de ingropare a lui Isus. Ucenicilor le fusese teama sa se declare pe fata ca urmasi ai lui Hristos, insa Nicodim si Iosif le-au venit in ajutor plini de curaj. Ajutorul acestor barbati bogati si cu multa vaza era foarte necesar in acel ceas intunecos. Ei au putut face pentru Invatatorul lor mort ce ar fi fost imposibil sa faca ucenicii cei saraci; iar bogatia si influenta lor i-a ocrotit, intr-o mare masura, de rautatea preotilor si a conducatorilor.
13:5 Acum, cand iudeii cautau sa nimiceasca tanara biserica, Nicodim s-a ridicat in apararea ei. Fara a mai da pe fata precautie si sovaiala, el a incurajat credinta ucenicilor si a folosit averea sa, spre a sprijini biserica din Ierusalim si inaintarea lucrarii Evangheliei. Aceia care altadata i-au dat cinste, acum isi bateau joc de el si-l prigoneau; el a devenit sarac in bunurile lumii acesteia; totusi, nu a sovait in apararea credintei sale.
13:6 Prigoana, care a venit asupra bisericii din Ierusalim, a avut ca urmare un mare avant al lucrarii Evangheliei. Vestirea Cuvantului in locul acesta fusese insotita de succes si era primejdia ca ucenicii sa ramana aici prea mult timp, neglijand insarcinarea data lor de Mantuitorul, de a merge in toata lumea. Uitand ca puterea de a rezista raului este mai bine dobandita printr-o lucrare energica, ei au inceput sa gandeasca cum ca nu au o lucrare mai importanta de facut decat aceea de a ocroti biserica din Ierusalim de atacurile vrajmasului. In loc sa-i formeze pe noii convertiti spre a duce Evanghelia la cei care nu o auzisera inca, ei erau in primejdie de a lua o atitudine care ar fi facut ca toti sa fie multumiti cu ceea ce fusese realizat pana aici. Pentru a-i imprastia pe reprezentantii Sai in lung si in lat, in locuri unde ei puteau lucra pentru altii, Dumnezeu a ingaduit ca asupra lor sa vina prigoana. Alungati din Ierusalim, ucenicii "mergeau din loc in loc si propovaduiau Cuvantul".
13:7 Printre cei carora Mantuitorul le-a dat insarcinarea: "Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile" (Matei 28,19), erau multi cu pozitii sociale umile - barbati si femei care au invatat sa-L iubeasca pe Domnul lor si care erau hotarati sa urmeze exemplul Lui de slujire neegoista.
13:8 Acestor oameni simpli, cat si ucenicilor care fusesera cu Mantuitorul in timpul lucrarii Sale pamantesti, le fusese incredintat un lucru pretios. Ei trebuia sa duca lumii vestea cea buna a mantuirii prin Hristos.
13:9 Cand au fost imprastiati de prigoana, ei au pornit plini de zel misionar. Ei erau constienti de raspunderea misiunii lor. Ei stiau ca tin in mainile lor painea vietii pentru o lume flamanda; si iubirea lui Hristos ii constrangea sa imparta aceasta paine la toti cei care aveau nevoie. Domnul a lucrat prin ei. Oriunde mergeau, multi bolnavi erau vindecati, iar saracilor li se predica Evanghelia.
13:10 Filip, unul dintre cei sapte diaconi, era printre cei imprastiati din Ierusalim. El "s-a coborat in cetatea Samariei, si le-a propovaduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gand la cele spuse de Filip, cand au auzit si au vazut semnele pe care le facea. Caci din multi" ieseau duhuri necurate, si scoteau mari tipete; multi slabanogi si schiopi erau tamaduiti. Si a fost o mare bucurie in cetatea aceasta".
13:11 Solia lui Hristos adresata femeii samaritence, cu care El vorbise la fantana lui Iacov, a adus roade. Dupa ce a ascultat cuvintele Lui, femeia s-a dus la oamenii din cetate si le-a spus: "Veniti de vedeti un om, care mi-a spus tot ce am facut; nu cumva este acesta Hristosul?" Ei au mers cu ea, L-au ascultat pe Isus si au crezut in El. Doritori sa auda mai mult, L-au rugat sa mai ramana. Timp de doua zile, El a ramas cu ei si "mult mai multi au crezut in El din pricina cuvintelor Lui" (Ioan 4,29.41).
13:12 Si cand ucenicii Lui au fost imprastiati din Ierusalim,
13:13 multi au gasit in Samaria un loc sigur. Samaritenii au primit cu bucurie pe acesti soli ai Evangheliei si credinciosii dintre iudei au strans un bogat seceris dintre aceia care fusesera candva cei mai inversunati dusmani ai lor.
13:14 Lucrarea lui Filip in Samaria a fost caracterizata printr-un mare succes si, fiind incurajat in felul acesta, el a cerul ajutor la Ierusalim. Apostolii au inteles acum mult mai pe deplin insemnatatea cuvintelor lui Hristos: "Imi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului" (Fapte 1,8).
13:15 Pe cand Filip se afla inca in Samaria, el a fost indrumat de un sol ceresc sa se duca "spre miazazi, pe drumul care pogoara spre Ierusalim la Gaza" Filip s-a sculat si a plecat". El nu a pus la indoiala chemarea si nici nu a ezitat sa asculte; caci el invatase lectia supunerii fata de vointa lui Dumnezeu.
13:16 "Si iata ca un Etiopian, un famen cu mare putere la imparateasa Candace a etiopienilor si ingrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca sa se inchine, se intorcea de acolo si sedea in carul lui si citea pe proorocul Isaia". Etiopianul acesta era un barbat cu o buna pozitie sociala si cu o mare influenta. Dumnezeu a vazut ca atunci cand va fi convertit, el va da si altora lumina pe care a primit-o si va exercita o puternica influenta in favoarea Evangheliei. Ingerii lui Dumnezeu il insoteau pe acest cautator al luminii si el a fost atras spre Mantuitorul. Prin lucrarea Duhului Sfant, Domnul l-a pus in legatura cu cineva care putea sa-l conduca la lumina.
13:17 Filip a fost indemnat sa se duca spre etiopian si sa-i lamureasca profetia pe care el o citea. "Du-te", a spus
13:18 Duhul, "si ajunge carul acesta!" Cand Filip s-a apropiat de car, el l-a intrebat pe famen: "'Intelegi tu ce citesti?' Si famenul a raspuns: 'Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva?' Si l-a rugat pe Filip sa se suie in car si sa sada impreuna cu el". Textul biblic pe care il citea era profetia lui Isaia cu privire la Hristos: "El a fost dus ca o oaie la taiere; si ca un miel fara glas inaintea celui ce-l tund, asa nu Si-a deschis gura; in smerenia Lui, judecata I-a fost luata. Si cine va zugravi pe cei din timpul Lui? Caci viata I-a fost luata de pe pamant."
13:19 "Despre cine vorbeste proorocul astfel?" a intrebat famenul. "Despre sine sau despre vreun altul?" Atunci, Filip i-a prezentat marele adevar al mantuirii. Incepand de la acel loc din Scriptura, "i-a propovaduit pe Isus".
13:20 Inima acestui barbat a fost umpluta de interes in timp ce i se explicau Scripturile si, cand ucenicul a terminat, el a fost gata sa primeasca lumina ce i se aratase. El nu a facut din inalta sa pozitie sociala o scuza de a nu primi Evanghelia. "Pe cand isi urmau drumul, au dat peste o apa. Si famenul a zis: 'Uite apa; ce ma impiedica sa fiu botezat?' Filip a zis: 'Daca crezi din toata inima, se poate'. Famenul a raspuns: 'Cred ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.' A poruncit sa stea carul, s-au pogorat amandoi in apa si Filip l-a botezat pe famen."
13:21 "Cand au iesit afara din apa, Duhul Domnului l-a rapit pe Filip, si famenul nu l-a mai vazut. In timp ce famenul isi vedea de drum, plin de bucurie, Filip
13:22 se afla la Azot, de unde s-a dus pana la Cezarea. Si propovaduia Evanghelia in toate cetatile prin care trecea".
13:23 Etiopianul acesta reprezinta o mare clasa de oameni care au nevoie sa fie invatati de misionari ca Filip - oameni care vor asculta de glasul lui Dumnezeu si vor merge acolo unde El ii trimite. Sunt multi aceia care, citind Scripturile, nu pot intelege adevarata lor insemnatate. Pretutindeni in lume, barbati si femei privesc cu incordare spre cer. Rugaciuni, lacrimi si cereri se ridica din sufletele doritoare dupa lumina, har si Duhul Sfant. Multi se gasesc pe pragul imparatiei, asteptand doar sa fie luati inauntru.
13:24 Un inger l-a calauzit pe Filip la acela care cauta lumina si care era gata sa primeasca Evanghelia; si astazi ingeri vor conduce pasii acelor lucratori care vor ingadui Duhului Sfant sa le sfinteasca limba, sa le curete si sa le innobileze inima. Ingerul trimis la Filip ar fi putut face singur lucrarea pentru etiopian, dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra. Planul Sau este acela ca oamenii sa lucreze pentru semenii lor.
13:25 De insarcinarea data primilor ucenici s-au impartasit credinciosii din toate veacurile. Oricine a primit Evanghelia i s-a incredintat si adevarul sacru spre a-l raspandi in lume. Cei ce formeaza poporul credincios al lui Dumnezeu au fost totdeauna misionari plini de ravna, consacrandu-si fortele pentru onoarea Numelui Sau si folosindu-si intelepteste talentele in slujba Lui.
13:26 Lucrarea neegoista a crestinilor din trecut trebuie sa ne fie noua pilda si inspiratie. Membrii bisericii lui Dumnezeu trebuie sa fie plini de ravna pentru lucruri bune, lipsiti de ambitii lumesti si sa calce pe urmele Aceluia
13:27 care mergea din loc in loc, facand bine. Cu inimi pline de simpatie si impreuna simtire, ei trebuie sa lucreze pentru cei care au nevoie de ajutor, facand cunoscut pacatosilor iubirea Mantuitorului. O asemenea lucrare cere sfortari neobosite, dar aduce o rasplata bogata. Cei care se angajeaza in aceasta lucrare cu inimi sincere vor vedea suflete castigate la Mantuitorul; caci influentei care insoteste practica aducerii la indeplinire a insarcinarii divine nu-i poate rezista nimeni.
13:28 Nu numai asupra predicatorilor consacrati sta raspunderea de a merge si a implini aceasta insarcinare. Oricine a primit pe Hristos este chemat sa lucreze pentru mantuirea semenilor sai. "Si Duhul si Mireasa zic: 'Vino!' Si cine aude sa zica: 'Vino!'" (Apoc. 22,17). Insarcinarea de a da glas acestei invitatii cuprinde intreaga biserica. Fiecare ins care a primit invitatia trebuie sa faca sa rasune ecoul soliei prin dealuri si vai, zicand: "Vino!".
13:29 Este o greseala fatala sa-si inchipuie cineva ca lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de predicatori. Credinciosul umil si consacrat, asupra caruia Stapanul viei a pus o sarcina pentru suflete, trebuie sa fie incurajat de aceia asupra carora Domnul a asezat raspunderi mai mari. Cei care sunt conducatori in biserica lui Dumnezeu trebuie sa-si dea seama ca insarcinarea Mantuitorului este data tuturor celor care cred in Numele Sau. Dumnezeu va trimite in via Sa pe multi care nu au fost consacrati in lucrare prin punerea mainilor.
13:30 Sute, ba mii, care au auzit solia mantuirii, lenevesc inca fara de lucru in piata, in loc sa fie angajati in vreo ramura a lucrarii active. Acestora,
13:31 Hristos le spune: "De ce stati aici toata ziua fara lucru?" Si El adauga: "Duceti-va si voi in via Mea" (Mat. 20,6.7). De ce oare multi nu raspund inca chemarii? Fiindca se socotesc scuzati din moment ce nu stau la amvon? Unii ca acestia ar trebui sa inteleaga faptul ca este o mare lucrare de facut in afara amvonului de catre miile de membri laici consacrati.
13:32 Multa vreme a asteptat Dumnezeu ca spiritul de slujire sa puna stapanire pe intreaga biserica, astfel incat fiecare ins sa lucreze pentru El potrivit destoiniciei sale. Cand membrii bisericii lui Dumnezeu isi vor face lucrarea hotarata lor in campurile ce au atata nevoie, atat in preajma lor, cat si mai departe, implinind insarcinarea Evangheliei, atunci lumea intreaga va fi in curand avertizata si Domnul Isus va reveni pe acest pamant cu putere si slava mare. "Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul" (Mat. 24,14).