1:1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, si apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinta alesilor lui Dumnezeu si cunostinta adevarului, care este potrivit cu evlavia,
Pavel. Vezi Romani 1:1.
Vezi harta cu evenimentele care au condus la scrierea epistolei lui Pavel catre Tit
Rob. [,,Slujitor”LKV]. Sau ,,slujitor rob”. Desi introducerile epistolelor lui Pavel au in general un tipar asemanator, salutul de aici este unic. De obicei Pavel se numeste pe sine ,,rob al lui Hristos” (vezi Romani 1:1; Filipeni 1:1).
Apostol. Vezi Romani 1:1; 1 Timotei 1:1. Desi rob al lui Dumnezeu, fara proprietate sau independenta, Pavel era un ambasador pentru Imparatul imparatilor, cu tot prestigiul si cu toate privilegiile acestei pozitii.
Isus Hristos. In ce priveste insemnatatea numelor Isus si Hristos vezi Matei 1:1. Pentru Pavel, Isus Hristos este Dumnezeu si poseda atributele lui Dumnezeu (vezi Coloseni 2:9; 1 Timotei 1:1; 2 Timotei 4:1). Autoritatea lui Isus Hristos, care l-a insarcinat personal pe Pavel sa fie apostol (vezi Coloseni 1:11, 12), este autoritatea suprema a Dumnezeului vesnic. Insarcinarea lui Pavel ca ambasador vine de la Cel Prea Inalt; acreditarea i-a fost data pe drumul spre Damasc (Faptele Apostolilor 9:15; 22:14, 15; 26:16, 17; Coloseni 1:1).
Lungimea salutului sau e neobisnuita, dar semnificativa. Deoarece Tit lucra intr-un camp nou si dificil autoritatea lui putea fi deseori pusa la indoiala. Pentru a evita orice neintelegere, Pavel face o afirmatie clara cu privire la imputernicirea sa divina si la valabilitatea insarcinarii lui Tit, in felul acesta alungand aproape definitiv orice indoiala posibila cu privire la autoritatea lui Tit.
Creta erau un camp nou si dificil. Se pare ca Pavel lucrase acolo numai un scurt timp, iar grabnica lui plecare se poate sa fi fost cauzata de vreo neintelegere oarecare. In consecinta, era de
o mare importanta o intelegere corespunzatoare a pozitiei si a autoritatii lui Tit si a lui Pavel, sub a carui directie lucra Tit. Prin introducere Pavel isi arata autoritatea. Daca cineva il respinge pe Tit si sfatul lui, atunci el respinge pozitia clar definita si autoritatea lui Pavel. Respectul pe care cretanii il aveau pentru Pavel trebuia acordat reprezentantului personal al acestuia.
Potrivit cu credinta. Comentatorii nu au ajuns la un acord cu privire la expresia aceasta; daca ea exprima scopul apostoliei lui Pavel, norma pe temeiul careia fusese el ales, adica in conformitate cu credinta, descoperirea crestina a adevarului, sau daca predicarea lui era in acord cu aceasta descoperire a adevarului sau cu doctrina crestina.
Daca exprima tinta ostenelilor lui Pavel, inseamna ca el se considera un instrument in planul lui Dumnezeu pentru a aduce credinta in inima barbatilor si a femeilor. In felul acesta ideea ar putea fi exprimata astfel: scopul apostoliei mele este de a-i aduce pe cei alesi de Dumnezeu la credinta salvatoare.
Scopul introducerii lui Pavel este de a castiga, atat pentru sine cat si pentru Tit, deplina aprobare si incredere a crestinilor cretani. In acord cu aceasta, poate ca aici Pavel accentueaza faptul ca aceasta scrisoare si intreaga lucrare a lui Tit sunt in acord deplin cu credinta crestina, asa cum cretanii o intelesesera deja. Misiunea lui Tit, ca reprezentant al lui Pavel, era in conformitate cu voia lui Hristos si cu adevarul care deja le fusese descoperit acestor crestini.
Alesilor. Gr. eklektoi, ,,[cei] alesi” (vezi Romani 8:33). S-ar putea ca Pavel sa compare aici biserica crestina cu vechiul Israel, care fusese ales de Dumnezeu sa duca lumii solia mantuirii (vezi Isaia 43:20; 45:4; 65:9). In ce priveste rolul lui Israel ca popor ,,ales” de Dumnezeu vezi Vol. IV, pp. 25–38. Responsabilitatile pe care le avusese candva poporul Israel apartineau acum bisericii crestine (vezi 1 Petru 2:9, 10).
Cunostinta. [,,Recunoasterea”, KJV]. Gr. epignosis (vezi Efeseni 1:17). Pavel se refera nu doar la o intelegere intelectuala, ci si la o cunoastere experimentala a adevarului Evangheliei. Prin aceasta cunoastere credinta este zidita si intarita. Compara cu 1 Timotei 2:4; 2 Timotei 2:25; 3:7; Evrei 10:26).
Evlavia. ,,Credinta” (sau invatatura) crestina trebuia sa produca vieti evlavioase, nu numai teorii noi (vezi 1 Timotei 2:2; 4:7, 8; 6:3, 5, 6; 2 Timotei 3:5; 2 Petru 1:3).