7:8 Apoi pacatul a luat prilejul, si a facut sa se nasca in mine prin porunca tot felul de pofte; caci fara Lege, pacatul este mort.
Pacatul. Pavel personifica pacatul ca principiu si putere vrajmasa legii lui Dumnezeu (vezi cap. 5,12). Pacatul este aratat in NT ca un vrajmas care cauta pururi sa aduca prapadul asupra noastra si foloseste fiecare ocazie pentru a-l realiza. El e descris ca inconjurandu-ne si asaltandu-ne (Evrei 12,1), aducandu-ne la robie (Rom. 6,12), ademenindu-ne si in felul acesta lucrand moartea noastra (Iacov 1,14.15). In alte cuvinte, pacatul e reprezentat ca facand tot ce Satana, arhivrajmasul omenirii, incearca sa savarseasca ispitindu-ne sa savarsim pacat. Cu privire la felul in care Satana foloseste legea ca prilej de ademenire si ispitire a omenirii la neascultare, asa ca oamenii sa poata prin aceasta sa fie supusi osandirii si mortii, vezi Rom. 7,11.
Prilejul. Gr. apharme, ,,oportunitate”, ,,atatare”. Cuvantul e folosit numai de Pavel in NT (Rom. 7,11; 2 Cor. 5,12; 11,12; Gal. 5,13; 1 Tim. 5,14). Porunca. Un singur precept, in cazul acesta porunca a zecea in contrast cu legea care se refera la intregul cod. Expresia ,,prin porunca” poate fi legata cu ,,luand prilej” insemnand ca pacatul s-a folosit de
porunca (ca in KJV). Sau poate fi legata cu ,,a facut sa se nasca in mine[a lucrat in mine], insemnand ca pacatul a lucrat in mine cu ajutorul poruncii. A doua poate fi comparata cu ,,mi-a dat moartea printr-un lucru bun” [lucrand moartea in mine prin ceea ce era bun] (vers. 13). In fiecare caz, intelesul este in mare parte acelasi.
A facut sa se nasca. [,,A lucrat in mine”, KJV]. Gr. katergazomai, ,,a lucra pana la sfarsit”, ,,a savarsi” (vezi si Rom. 2,9; 1 Cor. 5,3; 2 Cor. 7,10). Acest cuvant este folosit cu privire la savarsirea si a binelui si a raului (vezi Rom. 7,15.17,18.20).
Pofte. [,,pofta” Nitz.]. Gr. epithumia, tradus ,,pofta” in vers. 7 (vezi comentariul acolo). Pavel spune ca porunca de a nu pofti l-a facut sa pofteasca cu atat mai mult. Aceasta este reactia inimii nerenascute la voia exprimata a lui Dumnezeu. Faptul ca ceva a fost interzis adesea pare sa faca sa apara cu atat mai de dorit si provoaca pasiuni ale unei inimi rebele (vezi Prov. 9,17).
Un pacatos pare sa se arate adesea calm si linistit, in pace cu sine si cu lumea, dar cand Legea lui Dumnezeu este expusa constiintei lui, el nu rareori ajunge sa se irite si chiar sa se infurie. El ii dispretuieste autoritatea, dar constiinta sa ii spune ca are neprihanire. El incearca sa o lepede de la sine, dar tremura din cauza puterii ei. Si pentru ca sa arate independenta sa si hotararea sa de a pacatui, se afunda in nelegiuire si devine un pacatos mai nelegiuit si mai refractar. Aceasta devine
o lupta pentru biruinta si in controversa cu Dumnezeu, se hotaraste sa nu fie biruit. In acord cu aceasta se intampla adesea ca un om sa fie mai lumesc, mai hulitor, si mai disperat cand e sub convingerea pacatului decat daca neprihanirea-ar fi. Asa ca uneori poate fi o indicatie clara ca un om e sub o astfel de convingere cand devine deosebit de violent si abuziv in opozitia lui fata de Dumnezeu.
Comparati propria experienta anterioara a lui Pavel cand se impotrivea voiei lui Dumnezeu. Dupa uciderea ca martir a lui Stefan era infuriat de convingerea launtrica asupra faptului ca Stefan avea neprihanire si pentru a inabusi convingerea in crestere, el s-a cufundat cu zel frenetic intr-o campanie de persecutie, teroare, si ucidere (vezi DA 112, 113). El a cautat ,,sa arunce cu piciorul inapoi in varful unui tepus” al convingerii si al unei constiinte luminate (Fapte 24,14). Prejudecata sa si mandria sa de popularitate l-au facut sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu pana cand a devenit un instrument in mainile lui Satana (vezi AA 101, 102). In felul acesta, descoperirea vointei lui Dumnezeu a atatat firea pacatoasa a lui Pavel la un pacat si mai mare, pana cand in cele din urma a fost adus acolo ca a fost dispus sa-si recunoasca pacatosenia si nevoia sa de un Mantuitor. (Fapte 9,6; vezi AA 119).
Experienta lui Pavel e o ilustratie clara cu privire la faptul ca legea nu e in stare sa desfiinteze razvratirea si pacatul, efectul ei poate fi chiar contrariul. Numai cand Pavel a ajuns fata in fata cu Hristos a gasit el eliberare de puterea si condamnarea pacatului.
Fara lege. Literal, ,,fara lege”, ,,afara de lege” (vezi cap. 2,12).
Pacatul este mort. [Pacatul era mort, KJV]. Verbul adaugat ar trebui sa fie ,,este” mai de graba decat ,,era”, intrucat probabil Pavel exprima un principiu general. El a lasat deja sa se inteleaga ideea ca pacatul este ,,mort” fara lege (cap. 4,15; 5,13). Prin ,,mort” el evident nu intelege neexistent, ci inactiv, fara viata. Comparati ,,credinta fara fapte este moarta” (Iacov 2,26). Pacatul a domnit totdeauna de la abaterea lui Adam (Rom. 5,12.21), dar violenta si puterea completa a pacatului e data pe fata numai cand intra legea cu restrictiile si prohibitiile ei. Apoi pacatul e aratat ca e rebeliune contra vointei lui Dumnezeu, si natura omeneasca e atatata la impotrivire si activitate pacatoasa.