7:13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar pacatul, tocmai ca sa iasa la iveala ca pacat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca pacatul sa se arate afara din cale de pacatos, prin faptul ca se slujea de aceeasi porunca.
Mi-a dat moartea. Prima parte a versetului zice literal: ,,Atunci ceea ce este bun, a ajuns moarte pentru mine?” In alte cuvinte, vina pentru moartea mea se gaseste in legea cea buna? Pavel raspunde la intrebare, repetand ca raul nu era in lege, ci in el si in inclinatiile sale pacatoase.
Nicidecum. [,,ferasca Domnul”, KJV]. Vezi cap. 3, 4. Legea nu aduce mai muta moarte decat aduce pacatul.
Dar pacatul. Dupa expresia aceasta, cuvintele ,,mi-a dat moartea” trebuie sa fie adaugate. Argumentatia lui Pavel este clara in exprimarea RSV: ,,Oare ceea ce e bun, mi-a adus moarte? Nicidecum! Ci pacatul...”
Ca sa iasa la iveala, ca pacat. Sau ,,ca sa poata fi manifestat ca pacat” adica, sa poata fi vazut in adevarata lui lumina ca pacat.
Mi-a dat moartea. [,,Lucrand moartea in mine”, KJV; ,,Mi-a pricinuit moartea”, Nitz]. Adevarata natura a pacatului ajunge sa fie vadita cand pacatul foloseste ceea ce este bun pentru ca sa lucreze raul si moartea. El ia ceea ce este descoperire a caracterului si voiei lui Dumnezeu, care era intentionat sa serveasca drept norma a sfinteniei si il foloseste la sporirea pacatului si osandirea oamenilor (vers. 8-11). Scopul lui Dumnezeu la ingaduirea pacatului sa lucreze moartea prin lege, a fost ca pacatul, pervertind ceea ce e bun, sa se dezvaluie si sa se expuna in toata pacatosenia si inselaciunea lui (vezi PP. 42, 43).
Afara din cale de pacatos. Literal ,,pacatos peste masura”. Termenul grec pentru ,,exces” este huperbolo, de la care e derivat cuvantul nostru ,,hiperbola”. Comparati folosirea de catre Pavel a termenului in 1 Cor. 12,31; 2 Cor. 1,8; 4,7.17; 12,7; Gal. 1,13. Apostolul deja explicase cum legea servise sa dea la iveala enormitatea pacatului.
In Rom. 7,7-13, Legea lui Dumnezeu e clar aparata de orice acuzatii ca ea poarta raspunderea pentru pacatul si moartea care domnesc atat de univers, cat si in omenire (cf. Cap. 5,14.17). Blamul e pe buna dreptate fixat asupra pacatului. Si in masura in care oamenii persista in identificarea lor cu pacatul, ei participa la vinovatia si condamnarea lui.
Versetele acestea, de asemenea, scot in evidenta doctrina ca mantuirea nu poate veni prin lege. Functiunea importanta a legii este de a demasca pacatul si a convinge pe pacatos de eroarea cailor sale, dar nu poate indeparta un duh de razvratire sau ierta o calcare de lege. ,,Legea descopera omului pacatele lui, dar nu-i pune la indemana nici un remediu” GC 467).
Versetele acestea mai servesc pentru a lamurit legatura care exista intre lege si Evanghelie. Functia in continuare a poruncilor e fara incetare de a da la iveala norma neprihanirii, de a convinge de pacat si de a arata nevoia de un Mantuitor. Daca nu ar fi legea care sa convinga de pacat, Evanghelia ar fi fara putere, caci numai daca pacatosul e convins de pacatul sau, simte nevoia de pocainta si de credinta in Hristos. In felul acesta, a pretinde ca Evanghelia a desfiintat Legea inseamna nu numai de a denatura locul si importanta Legii, dar si de a subestima insusi scopul si necesitatea Evangheliei si a planului de mantuire (vezi cap. 3,31).