6:1 Ce vom zice dar? Sa pacatuim mereu, ca sa se inmulteasca harul?
Ce vom zice dar? In ce priveste folosirea acestei propozitii, vezi cap. 4,1. In capitolul anterior Pavel vorbise despre degenerarea universala a omului, rezultand din caderea omului. Dar el asigurase pe credincios ca, in ciuda tendintelor spre rau ale omului mostenire sau cultivate, harul lui Dumnezeu e mai mult decat indestulator pentru a-l salva din pacatul sau, pentru a schimba pacatosenia in neprihanire si moartea in viata vesnica. Cu cat pacatul s-a inmultit mai mult, cu atat s-a inmultit si harul lui Dumnezeu. Vrea aceasta sa zica, intreaba Pavel, ca si oamenii pot sa mearga inainte in pacatuire, asa ca harul sa se inmulteasca si mai mult?
Sa pacatuim mereu? [,,Sa continuam in?”, KJV; ,,sa ramanem in pacat?” Nitz.]. Gr. epimeno, insemnand in primul rand ,,a ramane”, ,,a starui la”, ,,a starui cu” (vezi 1 Cor. 16,8; Fil. 1,24). De asemenea, inseamna ,,a starui” (vezi Rom. 11,23; Col. 1,23). Intrebarea este: ,,Sa staruim noi in a pacatui?”
Pavel deja facuse aluzie la faptul ca doctrina indreptatirii prin credinta fara de fapte ale legii era gresit rastalmacita de catre vrajmasi ca o incurajare de a face raul pentru ca sa vina binele (vezi Rom. 3,8). Mai era o primejdie ca pana si credinciosii sa abuzeze de proaspat gasita lor libertate (Gal. 5,13). De aceea, intrucat o astfel de gresita intelegere a neprihanirii prin credinta cuprinde un esec atat de deplin in a intelege scopul lui Dumnezeu in planul Sau pentru refacerea omului, Pavel explica cu grija si vigoare experienta care trebuie sa vina dupa o adevarata experienta a indreptatirii si anume sfintirea.