6:19 Vorbesc omeneste, din pricina neputintei firii voastre pamantesti: dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa, acum trebuie sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra!
Omeneste. [,,Felul oamenilor”, KJV]. Adica, in termeni omenesti cunoscuti. Comparati Rom. 3,5; Gal. 3,15. Evident, el simtea ca figura de vorbire de sclavie era nevrednica de a descrie legatura unui crestin cu stapanul sau, deoarece ar fi sugerat o slujire fortata, mecanica.
Neputinta firii voastre pamantesti. Sau ,,slabiciunii noastre omenesti”. ,,Infirmitate” inseamna ,,slabiciune”, ,,neputinta”. ,,Carne” [fire pamanteasca] reprezinta natura omeneasca in slabiciunea ei fizica, mentala si spirituala. Pavel pare sa explice o lipsa de discernamant spiritual din partea credinciosului (cf. Evrei 5,11-14). El poate ar fi preferat sa descrie relatia crestinului cu Hristos intrun fel mai abstract si strict spiritual, dar ca orice bun invatator, a folosit ilustratia care era cel mai bine adaptata la conditiile si capacitatile elevilor sai.
Slujitori ai necuratiei. [,,Roabe ale necuratiei”, KJV]. Adica roabe ale necuratiei. Aparenta placere care venea o data cu pacatul era de fapt o robie aspra.
Faradelegii. Gr. anomia, ,,nelegiuirea”. Aceasta este definitia data pacatului de Ioan (vezi 1 Ioan 3,4). ,,Necuratia” si ,,nelegiuirea” descriu in chip corespunzator trasaturile caracteristice ale paganismului (vezi Rom. 1,24-32; 1 Petru 4,3.4).
Savarsiti nelegiuirea. [,,Spre nelegiuire”, KJV]. Supunerea madularelor trupului la ,,necuratie” si ,,nelegiuire” aduce drept urmare practicarea din obisnuinta a nelegiuirii. Dedarea la pacat e pedepsita prin lasarea in voia pacatului (vezi cap. 1,24.26.28). Comparati efectul neprihanirii, avand ca rezultat sfintirea.
Roabe ale neprihanirii. [,,Slujitori ai neprihanirii”, KJV]. Vezi vers. 18. Pavel indeamna pe credinciosi sa se devoteze cu totul vietii de neprihanire asa cum mai inainte se devotasera vietii de pacat.
Sfintirea. Gr. hagiasmos, adica tradus ,,sfintire”. (1 Cor. 1,30; 1 Tes. 4,3.4; 2 Tes. 2,13; 1 Petru 1,2). Hagiasmos e folosit pentru a descrie atat procesul prin care e obtinuta sfintirea cat si starea rezultata de sfintire. Starea de sfintire mai este redata si de gr. Hagiosune, folosit in Rom. 1,4; 2 Cor. 7,1; 1 Tes. 3,13. ambii termeni sunt bazati pe gr. Hagios, ,,sfant”. Aici hagiosmos probabil denota lucrarea progresiva a sfintirii.
Sfintirea e un proces continuu de consacrare (vezi Ef. 4,12-15; 2 Petru 1,5-10). Este dezvoltarea armonioasa zi de zi a puterilor fizice, mintale si spirituale pana cand chipul lui Dumnezeu, dupa care am fost creati la inceput, e refacut in noi (vezi Ed. 15, 16; GC 470; CD 57). Scopul lui Dumnezeu in planul de mantuire este nu numai iertarea noastra, sau indreptatirea noastra, ci restatornicirea noastra, sau sfintirea noastra. E scopul lui Dumnezeu de a popula noul pamant cu sfinti transformati. Si tocmai la experienta aceasta si la procesul acesta de transformare indeamna apostolul Pavel pe credinciosi sa se devoteze cu trup, minte si suflet.