5:2 Lui Ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har, in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu.
Lui Ii datoram. [,,Prin care” KJV; Nitz.] sau ,,prin care”.
Prin credinta. Dovezile textuale sunt impartite (cf. p. 19) cu privire la omiterea sau retinerea acestei expresii. Totusi, daca Pavel a mentionat credinta in acest verset sau nu, este evident ca noi putem avea acces la har numai prin credinta in Acela prin care harul a facut disponibil.
Am. [,,avem” KJV]. Literal, ,,am avut”. Versiunea greaca arata nu numai capatarea iertarii la privilegiu, ci stapanirea dainuitoare a lui. Noi am avut intrarea aceasta chiar de cand am devenit crestini, si inca il mai avem atata timp cat ramanem crestini.
Intrat. [,,Intrare”, KJV]. gr. Prosagoge. Cuvantul acesta e folosit numai de Pavel in NT si apare numai aici si in Ef. 2,18; 3,12. S-ar putea sa fie inteles aici in sensul de introducere, nu fapta noastra de a veni la Dumnezeu, ci fapta lui Hristos de a ne aduce la El. Aceeasi idee este la fel exprimata in 1 Petru 3,18: ,,Hristos, de asemenea, a suferit o data pentru pacate, El, Cel neprihanit pentru cei nelegiuiti ca sa ne aduca (prosagoge) la Dumnezeu”. Ideea sugerata este aceea a unei camere de audienta a unui imparat, in care supusii nu pot sa intre singuri, ci trebuie sa fie introdusi de cineva cu autoritate. In cazul acesta, Isus este acela care ne introduce. Nu putem intra de la noi insine in camera de audienta a lui Dumnezeu, deoarece pacatele noastre vin intre noi si Dumnezeu si ne-au despartit de El (Is. 59,2). Dar Hristos, in virtutea sacrificiului Lui, poate sa ne aduca inapoi la Dumnezeu si sa ne introduca in stare de har si de favoare in care ne gasim acum (vezi Evrei 10,19).
Prin Hristos facem cea dintai apropiere de Dumnezeu, si prin Hristos ne e pastrat privilegiul mai departe. Si aceasta intrare la Dumnezeu, aceasta introducere in prezenta divina urmeaza sa fie considerata ca un privilegiu dainuitor. Noi nu suntem adusi inaintea lui Dumnezeu cu scopul de a avea o intrevedere, ci pentru a ramane cu El.
Aceasta stare de har. Adica stare de a fi impacati cu Dumnezeu si a fi primiti de El (vezi cap. 3,24). In care suntem. [,,In care suntem” KJV; Nitz.]. Comparatia 1 Petru 5,12. starea de indreptatire e o stare de siguranta si de incredere.
Ne bucuram. Gr. kauchaoamai, tradus ,,lauzi” (cap. 2,17) ,,bucuram” [,,slavim”] (cap. 5,3). In contrast cu orice fala mincinoasa, credinciosul se lauda in nadejdea slavei lui Dumnezeu. Iudeii se faleau cu propriile lor realizari (cap. 2,17). Crestinul se bucura de ceea ce face Dumnezeu. Adevarata credinta e adesea descrisa in Biblie ca producand o astfel de bucurie si satisfactie (Is. 12,3; 52,9; 61,3.7; 65,14.18; Ioan 16,22.24; Fapte 13,52; Rom. 14,17; Gal. 5,22; 1 Petru 1,8).
Versiunea greaca poate fi tradusa sau ,,ne bucuram” sau ,,sa ne bucuram”. Compara ,,avem” sau ,,sa avem” (Vezi Rom. 5,1). Adica dupa cum in vers. 1 ,,sa avem” inseamna ,,sa staruim de a avea”, tot asa aici ,,sa ne bucuram” ar insemna ,,sa staruim in a ne bucura”. In acord cu aceste exprimari, Pavel indeamna pe credinciosi indreptatiti sa staruie in a se bucura de pace cu Dumnezeu si de a starui in a se bucura in nadejdea slavei lui Dumnezeu.
Vesela si triumfatoarea incredere a credintei lui Pavel, sta in contrast cu doctrina acelora care cred ca ,,credinta” in chip necesar implica faptul ca cineva trebuie sa fie pururi intr-o stare de neliniste si incertitudine nadajduitoare cu privire la indreptatire. Dumnezeu doreste ca noi sa cunoastem daca am fost primiti, asa ca sa putem avea in realitate pacea care vine dintr-o astfel de apartenenta (vers. 1; cap. 8,1). Ioan, de asemenea, spune ca noi putem cunoaste ca am trecut de la moarte la viata (1 Ioan 3,14). Credinta nu inseamna doar a crede ca Dumnezeu poate sa ne ierte si sa ne refaca. Credinta crestina inseamna a crede ca Dumnezeu prin Hristos ne-a iertat si a creat o inima noua inauntrul nostru.
Aceasta, natural, nu inseamna ca o data ce am fost indreptatiti, mantuirea noastra viitoare e prin aceasta garantie si nu mai e nevoie de a starui in experienta credintei si ascultarii. O deosebire importanta trebuie sa fie facuta intre asigurarea unei stari prezente de har si siguranta rascumpararii viitoare (vezi COL 155). Cea dintai este implicata in intelesul adevaratei credinte, primirea personala a lui Hristos si a tuturor binefacerilor Sale. Ultima e o chestiune de nadejde si trebuie sa fie insotita de o staruitoare veghere. Chiar daca avem bucuria si pacea indreptatirii, trebuie sa cautam sa ne intarim chemarea si alegerea (2 Petru 1,10). Posibilitatea de a da gres era un puternic stimulent la credinciosie si sfintenie chiar in viata apostolului Pavel insusi. El exercita o stricta stapanire de sine, ca nu cumva, dupa ce predicase altora, el insusi sa fie lepadat (1 Cor. 9,27). In felul acesta, fiecare crestin care acum ar sta in har si s-ar bucura in nadejdea slavei lui Dumnezeu ar trebui la fel sa ia seama ca nu cumva sa cada (1 Cor. 10,12).
In nadejdea. Sau ,,pe temeiul nadejdii”.
Slavei lui Dumnezeu. Vezi cap. 3,23.