5:12 De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit
De aceea. Pasajul introdus aici a fost considerat de multi ca fiind cel mai dificil din NT, daca nu din intreaga Biblie. Totusi, dificultatea aceasta pare sa fi fost datorata in cea mai mare masura incercarii de a folosi pasajul acesta pentru scopuri cu totul altele decat cele intentionate de Pavel. Scopul principal al apostolului pare sa fie de a scoate in evidenta rezultatele mult cuprinzatoare ale lucrarii lui Hristos, comparand si contrastand consecintele actului Sau care indreptateste cu efectul pacatului lui Adam.
,,De aceea” probabil se refera in trecut la descrierea din vers. 1-11 a lucrarii mantuitoare a lui Hristos in impacarea si indreptatirea pacatosului si in pastrarea inaintea ochilor lui a nadejdii mantuirii finale.
Dupa cum printr-un singur om. Cu aceste cuvinte, Pavel incepe comparatia dintre efectele pacatului lui Adam si efectele rascumpararii savarsite de Hristos, dar el da numai prima parte a comparatiei. Dupa ce a prezentat aceasta, se opreste in felul lui caracteristic pentru a discuta o problema cuprinsa in ceea ce fusese spus deja. Digresiunea e marcata prin paranteze in KJV pentru vers. 13-17. Totusi, Pavel pare sa reia argumentatia sa principala in vers. 15.
Daca Pavel ar fi completat comparatia, ar fi sunat cam asa: ,,Dupa cum printr-un singur om pacatul a intrat in lume, si moartea prin pacat, si astfel moartea s-a intins la toti oamenii pentru ca toti au pacatuit; tot asa printr-un singur om, Isus Hristos, neprihanirea a intrat in lume si prin neprihanire viata, asa ca toti fiind indreptatiti prin credinta, sa poata fi mantuiti”. Philip Schaff a observat bine ca ,,apostolul ar fi putut sa crute pe comentatori de mult necaz, daca, potrivit cu regulile obisnuite ale compunerii, mai intai ar fi exprimat comparatia cu totul, si apoi ar fi dat explicatiile si calificatiile; dar dificultati de acestea gramaticale din Scriptura sunt in general depasite de o mai profunda cercetare si lamurire a sensului (nota editoriala in Comentariul Lange [Scribner’s 1870] la Rom. 5,12).
In pasajul acesta, punctele principale de comparatie pe care Pavel le subliniaza sunt ca dupa cum pacatul si moartea, ca principiu si putere, au pornit de la Adam la intregul neam omenesc, tot asa neprihanirea si viata ca un principiu, si o putere contracaranta si biruitoare, au pornit de la Hristos la intreaga omenire. Si, dupa cum moartea a trecut la toti oamenii care se fac partasi de pacatul lui Adam, tot asa viata a trecut la toti cei care participa la neprihanirea lui Hristos. Totusi, paralela nu e desavarsita. Deoarece, desi participarea la pacatul lui Adam este universala, participarea la neprihanirea lui Hristos e limitata la credinciosi. Toti oamenii sunt pacatosi, dar desi neprihanirea lui Hristos e la fel de universala in putere si scop, nu toti sunt credinciosi. Mai mult, ceea ce Hristos a castigat e mai mare decat ceea ce s-a pierdut prin Adam (vezi DA 25).
Pacatul. Pavel aici personifica pacatul. El ,,a stapanit, dand moartea” (vers. 21), ,,a dat moartea” [lucreaza moartea] in noi (cap. 7,13), are stapanire peste noi (cap. 6,14), lucreaza tot felul de ,,pofte” (cap. 7,8), amageste si loveste cu moartea pe pacatos (cap. 7).
Comparati cap. 5,12.13.20.21 cu vers. 15-18. Prin ,,pacatul” [greseala] lui Adam a intrat in lume principiul ,,pacatului”. ,,Pacatul”, la randul lui, a devenit sursa a nenumarate ,,greseli”. In toata reactia aceasta se poate vedea o distinctie intre ,,pacat” ca principiu si esenta nelegiuirii (vezi 1 Ioan 3,4) si fapte concrete de pacat, aici tradus ,,vinovatii”.
A intrat in lume. Pavel reprezinta pacatul ca venind din afara in lumea omenirii. Termenul ,,lume” este adesea folosit pentru a denota neamul omenesc (Rom. 3,19; 11,15; cf. Ioan 3,16.17).
Dincolo de aceasta, Pavel nu discuta originea raului. Primul om a calcat Legea lui Dumnezeu, si in felul acesta pacatul a fost introdus intre oameni.
Si prin pacat a intrat moartea. Inainte de a fi intrat pacatul, Dumnezeu avertizase pe Adam ca moartea urma sa fie rezultatul pacatului (Gen. 2,17). Dupa pacat, Dumnezeu a rostit sentinta: ,,Tarana iesti, si in tarana te vei intoarce” (Gen. 3,19). Biblia vorbeste de trei feluri de morti: 1) moartea spirituala (vezi Ef. 2,1); 2) moartea fizica (Ioan 11,11-14; Apoc. 2,10; 12,11); 3) Moartea vesnica, ,,moartea a doua” (vezi Mat. 10,28; Iacov 5,20; Apoc. 2,11; 20,6.14; 21,8). A fost considerata discutia cu privire la felul de moarte care a urmat din pacatul lui Adam, si mai ales la felul de moarte care trecut mai departe asupra posteritatii (vezi mai jos la ,,moartea a trecut”). Mare parte a acestei dificultati s-a datorat neintelegerii generale cu privire la natura mortii. Pavel insa, nu pare sa fie preocupat cu probleme de felul acesta in acest context. El doar afirma faptul istoric ca pacatul a intrat in lume prin Adam, si ca moartea a fost urmarea. Nu fusese nici pacat, nici moarte in lume inainte de greseala lui Adam. Dupa aceasta au fost amandoua. De acea, abaterea lui Adam a fost cauza si a unuia si a celeilalte. Contrastul important este intre moarte ca rezultat al pacatului lui Adam si viata ca rezultat al neprihanirii lui Hristos. Argumentul lui Pavel este ca darul vietii si binefacerile realizate prin Hristos sunt mult mai mari decat efectele pacatului lui Adam. Nota cheie a pasajului acestuia este ,,harul s-a inmultit si mai mult” (Rom. 5,20).
Moartea a trecut. Gr. dieschomai, ,,a se intinde”, ,,a se infiltra”, ,,a patrunde”, propozitia poate fi tradusa ,,moartea a trecut pretutindeni asupra tuturor oamenilor”. Cuvantul sugereaza ca moartea si-a facut drum pana la fiecare membru al familiei omenesti.
Asupra tuturor oamenilor. Echivalent cu precedentul ,,in lume”, dar difera de el intrucat partile concrete sunt distincte fata de totul abstract. ,,A trecut pretutindeni” (vezi mai sus la ,,moartea a trecut”) difera de precedentul ,,a intrat” dupa cum mergea din casa in casa difera de intrarea intr-un oras.
Afirmatia aceasta ca sentinta rostita asupra lui Adam a trecut asupra tuturor oamenilor arata ca sentinta lui Adam (Gen. 2,17) nu s-a referit la ,,moartea a doua” (vezi mai sus la ,,si prin pacat a intrata moartea”; GC 544). A doua moarte nu poate fi transmisa altora, deoarece vine ca rezultat al judecatii finale, cu privire la care e clar aratat ca ,,au fost judecati [fiecare] dupa faptele lor” (Apoc. 20,12.13). Judecata finala a lui Dumnezeu si sentinta finala a mortii vesnice, sunt bazate pe raspunderea personala, individuala (Rom. 2,6). Toti oamenii la fel intra in mormant si in privinta aceasta toti oamenii au parte la pedeapsa pentru abaterea lui Adam. Viata a fost pierduta prin calcarea poruncii. Adam nu putea sa transmita ceea ce nu avea (vezi GC 533). In acest sens se intampla ca ,,toti mor in Adam” (1 Cor. 15,22). Daca nu ar fi fost planul mantuirii, rezultatul pacatului lui Adam ar fi fost moartea vesnica. Dar prin procedeele acestui plan, toti membrii familiei lui Adam, fie buni sau rai, vor fi scosi din mormintele lor (Fapte 24,15; cf. 1 Cor. 15,22). La data aceea va fi clar vazut si recunoscut de catre toti aceia care urmeaza sa fie pierduti ca sunt intr-o astfel de conditie numai ca rezultat al propriului lor pacat. Ei nu vor fi in stare sa blameze pe Adam pentru starea lor. Cei care ,,au facut binele” care prin credinta au acceptat neprihanirea lui Hristos, si si-au insusit-o, vor iesi la inviere ,,pentru viata” (Ioan 5,29). ,,Asupra lor a doua moarte nu are putere” (Apoc. 20,6). Cei ce au facut ,,cele rele”, care au respins neprihanirea lui Hristos si care nu au capatat iertare prin pocainta si iertare vor iesi la inviere ,,pentru judecata” (Ioan 5,29). Acestia vor primi pedeapsa pentru abatere, finala ,,plata a pacatului” (Rom. 6,23) ,,moartea a doua” (vezi GC 544).
Din pricina. Gr. eph’ho. Expresia aceasta a fost sursa a multa controversa teologica si a fost tradusa in diferite feluri. Pare clar, insa ca intelesul este simplu ,,deoarece”, sau ,,intrucat”. In greaca clasica expresia insemna ,,cu conditia ca” dar aceasta nu pare sa reprezinte uzul ei NT. Comparati folosirea lui in 2 Cor. 5,4; Fil. 3,12; 4,10.
Toti au pacatuit. Literal ,,toti pacatuira”. Forma verbului este aceeasi ca in cap. 3,23. Pavel nu scoate aici in primul rand in evidenta faptul ca toti oamenii individual au ,,pacatuit” si ca pentru motivul acesta toti au gustat moartea (vezi cap. 5,13). O astfel de interpretare nu se incadreaza in context, intrucat in vers 14, Pavel adauga ca, pana la Moise, oamenii ,,nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam”.
Cand Adam si Eva s-au rasculat impotriva lui Dumnezeu, ei nu numai ca au pierdut dreptul la pomul vietii, care a avut ca rezultat in mod ireversibil moartea lor si transmiterea mortii la descendentii lor, dar prin pacat au ajuns si sa se strice in ce priveste firea lor, in felul acesta slabindu-le puterea de a se impotrivi raului (PP 61). In felul aceasta, Adam si Eva au transmis posteritatii lor o tendinta spre pacat si o raspundere pentru pedepsirea lui, moartea. Prin calcarea lor de lege, pacatul a fost introdus ca o putere infectioasa in natura omeneasca potrivnica lui Dumnezeu, si infectia aceasta a dainuit fara incetare dupa aceea. Datorita acestei infectari a naturii, venita pe urma pacatului lui Adam, e nevoie ca oamenii sa fie nascuti din nou (vezi cap. 3,23; 5,1).
Cu privire la transmiterea unei naturi pacatoase de la tata la fiu, trebuie sa se retina urmatoarele: ,,E de neinlaturat ca copiii sa sufere din cauza urmarilor faptelor rele ale parintilor, dar ei nu sunt pedepsiti pentru vina parintilor, afara de cazul ca participa la pacatele lor. Totusi, se intampla ca copiii sa mearga pe urmele parintilor lor. Prin mostenire si exemplu, fiii devin partasi la pacatul tatalui. Inclinatii rele, apetituri stricate si moravuri stricate ca si boala si degenerare fizica, sunt transmise ca o mostenire de la tata la fiu pana la a treia si a patra generatie” (PP. 306).