4:8 Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!
Caruia. Dovezile textuale sunt impartite (cf. pag. 10) intre formularea aceasta si ,,ale carui”. Ultima formulare face posibila traducerea: ,,Ferice de omul de al carui pacat Domnul nu va tine socoteala”.
Nu-i tine Domnul in seama pacatul. [,,nu-i va pune in socoteala pacatul”, KJV]. Adica Domnul nu-i va pune in socoteala sau nu-i va socoti pacatul savarsit. Aceasta este partea negativa a neprihanirii, iertarea pacatului din trecut. Latura pozitiva, asa cum e exprimata in vers. 3.5.6.9.11.22, este impartasirea neprihanirii. Cele doua sunt inseparabile. A o accentua numai pe prima, a gandi despre indreptatire ca fiind numai iertare si trecere cu vedere, inseamna a jefui aceasta experienta de puterea ei de impacare si datatoare de viata. Intelegerea pozitiva ca Dumnezeu nu numai ca m-a iertat, dar ca mi-a si impartasit neprihanirea lui Hristos ma umple si de recunostinta, dar si de nadejde si aspiratii inalte pentru viitor. Dumnezeu e preocupat nu numai de iertarea mea, dar si de restatornicirea comuniunii mele cu El. A gandi cu privire la indreptatire ca e doar iertare inseamna poate a privi prea mult la trecut. Dumnezeu doreste ca eu sa stiu ca El nu numai ca m-a iertat, dar e pregatit sa ma trateze ca si cum n-am pacatuit niciodata. Trecutul nu-mi va mai fi pus in fata. De acum inainte urmeaza sa fiu tratat ca un prieten, ba chiar ca un fiu (1 Ioan 3,1.2). In felul acesta, primesc un inceput nou. El a facut totul cu putinta pentru deplina mea reconciliere. Si aceasta constientizare prin credinta despre intelesul acestei experiente a indreptatirii imi inspira curaj si hotarare pentru viitor. Stiu ca desavarsitul caracter al lui Hristos, care mi-a fost pus in socoteala prin indreptatire, imi poate fi dat de aici inainte in sfintire, pentru a transforma caracterul meu intr-unul ca al Lui. Astfel, in timp ce indreptatire se ocupa in primul rand de trecut, ea reprezinta nu numai sfarsitul vietii de instrainare si de razvratire, dar si inceputul unei vieti noi de iubire si de ascultare, care este chiar mai important.
Catehismul evanghelic Heidelberg, publicat prima data in 1563, explica indreptatire in acest cuvinte: ,,Cum esti tu neprihanit inaintea lui Dumnezeu? RASPUNS: Numai prin credinta adevarata in Isus Hristos; adica, desi constiinta mea ma acuza ca am pacatuit grozav impotriva tuturor poruncilor lui Dumnezeu si ca n-am tinut niciodata nici una din ele si ca sunt mereu inclinat spre rau, totusi Dumnezeu, fara nici un merit din partea mea, numai prin har, imi acorda si-mi pune in socoteala deplina multumire, indreptatire si sfintenie a lui Hristos, ca si cum niciodata n-as fi comis si nici n-as fi avut vreun pacat si as fi implinit toata ascultarea pe care a implinit-o Hristos pentru mine, cu o singura conditie, ca eu sa accept un astfel de beneficiu cu o inima care crede”. Comparati cu EGW, Materialul suplimentar la Romani 4,3-5.