4:3 Caci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca neprihanire.
Scriptura. Pasajul citat e din Geneza 15,6. Formularea este cea din LXX. In Geneza apare ca un comentariu la credinta lui Avraam in fagaduinta ca descendentii lui urmau sa fie numerosi ca stelele.
A crezut. Gr. pisteno, forma verbala a substantivului pistis, ,,credinta” (vezi cap. 3,3). De unde citatul ar putea fi redat: ,,Avraam a avut credinta in Dumnezeu” sau ,,Avraam si-a pus credinta in Dumnezeu”. Credinta lui Avraam nu era o credinta in ceva impersonal, ci o incredere personala in Dumnezeu (vezi cap. 3,22).
I s-a socotit. Gr. logizomai. Acelasi cuvant e tradus ,,socoteste” (vers. 4) si ,,puse in socoteala” ([KJV] (vers. 6). In greaca clasica si in manuscrisele vechi, termenul e folosit in legatura cu tinerea conturilor. Credinta lui Avraam a fost inscrisa la credit pentru neprihanire. Cuvantul ebraic folosit la Geneza 15,6 (chashab) inseamna ,,a gandi!, ,,a privi”, ,,a considera”, ,,a socoti”. El apare la 1 Samuel 1,13: ,,Eli socotea [gandea] ca este beata.” Comparati cu folosirea lui chashab in Geneza 38,15; 2 Samuel 19,19; Psalm 32,2; Isaia 10,7; Ieremia 36,3; Osea 8,12.
Ca neprihanire. Implicatiile legale ale socotirii credintei lui Avraam ca neprihanirea au fost sursa unor serioase dezbateri din partea multor cercetatori ai Bibliei. Dar ar fi bine sa se observe aici ca e posibil sa se discute subiectul neprihanirii prin credinta in termeni atat de legalisti, incat ea sa ajunga sa nu mai fie deloc neprihanirea prin credinta. Iudeii au primit principiile neprihanirii prin credinta la Muntele Sinai, dar din cauza atitudinii lor legaliste fata de planul acesta pentru restatornicirea lor, ei au transformat-o curand in neprihanirea prin fapte.
Faptul ca credinta lui Avraam i-a fost socotita ca neprihanire nu inseamna ca aceasta poseda in sine vreun merit care poate castiga indreptatirea (vezi EGW, Material suplimentar la cap. 4,3-5). Ceea ce i-a fost socotit ca neprihanire a fost credinta in Dumnezeu. Ea cuprinde in sine o reactie prompta de a primi cu bucurie orice ar descoperi Dumnezeu si de a face cu bucurie orice ar spune Dumnezeu. Avraam Il iubea pe Dumnezeu si se increderea in El si asculta de El, deoarece Il cunostea si era prietenul Lui (Iacov 2,21-23). Credinta lui era o legatura autentica de iubire, incredere si supunere. Mai mult, Avraam cunostea Evanghelia mantuirii, stia ca indreptatirea lui depindea de jertfa ispasitoare a Aceluia care urma sa vina (Gal 3,8; cf. Ioan 8,56). La data incheierii legamantului, planul rascumpararii i-a fost ,,descoperit in moartea lui Hristos, jertfa cea mare, si venirea Lui in slava” (PP 137). Avraam credea fagaduinta cu privire la Mesia si ,,credinta ii era sprijinita pe Rascumparatorul care avea sa vina” (PP 154). Ceea ce i-a fost pus in socoteala ca indreptatire a fost acceptarea recunoscatoare si plina de incredere de catre Avraam a ispasirii si neprihanirii lui Hristos in locul propriei sale lipse de neprihanire. Aceasta este experienta de indreptatire prin credinta de care se bucura fiecare crestin care crede.