4:21 deplin incredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si implineasca.
Deplin incredintat. Gr. pleraphoreo, ,,a satisface pe deplin”. In forma folosita aici inseamna a fi plin de convingere, a fi pe deplin convins. Pavel foloseste acelasi cuvant pentru a indemna pe Timotei prin cuvintele ,,implineste-ti bine slujba” (2Tim 4,5) si pentru a exprima scopul lui Dumnezeu ca prin El Evanghelia ,,sa fie vestita pe deplin” (vers. 17). In Luca 1,1, el descrie acele lucruri ,,adeverite cu desavarsire” [Nitz.], ,,care sunt cat se poate de sigur crezute”.
Credinta reala inseamna convingere. Viata de credinta este o viata de incredere si asigurare. Astfel ca Pavel putea spune: ,,Stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat, pana in ziua aceea” (2Tim 1,12). E o eroare de a presupune ca lipsa unei astfel de convingeri e o dovada de umilinta. Dimpotriva, a pune la indoiala fagaduintele lui Dumnezeu sau iubirea Lui inseamna a-L dezonora pe El, deoarece a pune la indoiala inseamna a pune la indoiala caracterul si cuvantul Lui (vezi TM 518, 519). E mai greu pentru multi sa creada ca Dumnezeu ii poate iubi si ierta, in ciuda pacatoseniei lor, decat ii era patriarhului inaintat in varsta sa creada ca urma sa fie tatal multor neamuri. Dar increderea in Dumnezeu ca El poate face ceea ce noua ne pare imposibil e tot atat de necesar intr-un caz ca si in altul. Pacatosul Il onoreaza pe Dumnezeu increzandu-se in harul Sau, tot atat de mult cat a facut Avraam prin increderea in puterea Lui.
Ca El ce fagaduieste. [,,ce a fagaduit”, KJV]. Adica ceea ce a fagaduit Dumnezeu. Intrucat El era Cel care facea fagaduinta, Avraam a crezut-o fara sa o puna la indoiala. Credinta in Dumnezeu este in esenta ei o legatura sigura intre doua persoane. Cunoasterea de catre Avraam a lui Dumnezeu si increderea lui in Dumnezeu erau de asa natura incat patriarhul era gata sa primeasca tot ce Dumnezeu spunea si sa asculte de tot ce Dumnezeu poruncea.
Poate. [,,e in stare”, KJV; ,,puternic este”, Nitz.]. Gr. dunatos, care poate sa aiba un inteles mai puternic decat doar ,,a fi in stare”. Este redat ,,puternic” in Luca 24,19; Fapte 18,24; 2 Corinteni 10,4. Ocazia acceptarii de catre Avraam a fagaduintei nu era singura in care a aratat o astfel de incredere in puterea lui Dumnezeu. Credinta lui a fost la fel de implicita si de puternica atunci cand i s-a poruncit sa jertfeasca pe fiul sau fagaduit (Evr 11,19).
Scopul discursului despre Avraam este de a arata, cu referire la Geneza 17,15-22; 18,9-15, cum credinta lui Avraam in fagaduinta unui urmas prin Sara corespunde in esenta cu credinta noastra ,,in Cel ce a inviat din morti pe Isus, Domnul nostru” (Rom 4,24). Credinta lui Avraam intr-o putere divina mai presus de natura, in cineva care era in stare sa dea viata celui care, omeneste, era mort. Si dupa cum credinta lui Avraam in nasterea fagaduita cerea o credinta mai mare in implinirea prin Isaac a tuturor fagaduintelor, tot asa credinta crestinului in invierea lui Hristos cuprinde in sine credinta in tot ceea ce este exemplificat si asigurat prin aceasta. Nu numai in experienta descrisa aici, ci si in intreaga lui viata, asa cum e relatata in Geneza, Avraam iese in evidenta ca un exemplu de credinta capabila sa treaca dincolo de cele vazute in realitatea lucrurilor nepieritoare.