4:17 dupa cum este scris: Te-am randuit sa fii tatal multor neamuri. El, adica, este tatal nostru inaintea lui Dumnezeu, in care a crezut, care invie mortii, si care cheama lucrurile care nu sunt, ca si cum ar fi.
Este scris. Citatul este din Geneza 17,5. Pe vremea cand a fost facuta fagaduinta, numele lui Avram a fost schimbat in Avraam (vezi Geneza 17,5). Pavel interpreteaza fagaduinta ca referindu-se la paternitatea lui Avraam.
Te-am randuit. [,,te-am facut”, KJV]. Gr. tithemi, ,,a randui”, ,,a constitui”. Verbul folosit in ebraica la Geneza 17,5 poate fi tradus la fel. In ce priveste folosirea similara a cuvantului grec in alta parte a Noului Testament, vezi Matei 24,51; Ioan 15,16; Fapte 13,47; 1 Timotei 2,7, unde e tradus ,,va pune”, ,,randuit”, si respectiv ,,pus” de doua ori.
Inainte. Mai degraba, ,,in prezenta Lui”. Expresia aceasta poate fi legata de cuvintele care preced imediat citatul din Geneza 17,5, facand in felul acesta ca pasajul sa spuna: ,,care sta ca parintele nostru al tuturor in prezenta acelui Dumnezeu in care a crezut”. Sau expresia poate fi legata de prima parte a versetului anterior, scotand astfel in evidenta asigurarea sau garantarea fagaduintei inaintea fetei lui Dumnezeu (vezi RSV).
Se poate ca Pavel sa reaminteasca prilejul conversatiei lui Avraam cu Dumnezeu, cand, in prezenta Domnului, Avraam a primit prin credinta fagaduinta divina ca va fi tatal multor neamuri (Gen 17,1-4). In ochii oamenilor, fagaduinta era imposibil de implinit. Dar Avraam, ca prieten al lui Dumnezeu, statea in prezenta atotputernicului Dumnezeu al creatiunii, care putea sa prezica viitorul si sa faca sa se implineasca poruncile Sale. In timp ce Avraam era acolo, a fost randuit sa fie tatal multor neamuri.
Experienta lui Avraam preinchipuia pe aceea a tuturor credinciosilor. Dumnezeu fagaduieste desavarsita refacere a pacatosului si, omeneste vorbind, nu pare cu putinta ca fagaduinta sa poata fi implinita. Cu toate acestea, fagaduinta e sigura, deoarece ne este data chiar in prezenta Aceluia care ne vede si ne cunoaste pe toti, Dumnezeul Acela care are puterea creatoare capabila sa ne transforme din nou dupa chipul Sau. Tot ceea ce se cere de la noi e sa acceptam aceasta prin credinta, asa cum a facut Avraam.
Inviaza mortii. Adica da viata celor morti. Puterea lui Dumnezeu de a face minuni e adesea reprezentata in Biblie ca fiind puterea care poate sa aduca pe morti la viata (vezi Deu 32,39; 1Sam 2,6; Isa 26,19; Ioan 5,21; 2 Cor 1,9).
Nu este destul de clar motivul pentru care Pavel face referire in versetul acesta la puterea de a invia a lui Dumnezeu. Pare sa fie admis, in general, ca Pavel se gandeste in primul rand la imprejurarile nasterii lui Isaac (Rom 4,19) si apoi la invierea lui Hristos (vers. 24). Comparati cu Evrei 11,19.
Cheama cele ce nu sunt. Partea de incheiere a versetului spune literal: ,,cheama lucrurile nefiind ca fiind”. Aceasta poate fi inteleasa ca insemnand ca Dumnezeu cheama la fiinta lucrurile care nu exista sau ca Dumnezeu vorbeste despre cele inexistente ca si cum ar exista. S-ar mai putea sa fie si o referire indepartata la chemarea neamurilor care, desi nu sunt inca poporul lui Dumnezeu, sunt cuprinse in fagaduinta, ca si cum ar fi. ,,Voi numi ‚popor al Meu’ pe cel ce nu este poporul Meu si ‚prea iubita’ pe cea care nu este ‚prea iubita’” (Rom 9,25; cf. Osea 1,9.10).
Toate aceste interpretari pot lasa, de fapt, sa se inteleaga acelasi lucru. Dumnezeu fagaduieste lui Avraam ca va fi tatal multor neamuri, care, de fapt, inca nu existau, la data cand Avraam insusi inca nu avea un mostenitor si cand trecuse de varsta cand putea sa se astepte ca va avea unul (Rom 4,19). Dar Avraam are credinta suficient ca sa creada ca Dumnezeu poate sa dea viata trupului sau mort si sa cheme la existenta cele fagaduite, despre care Dumnezeu vorbeste in precunoasterea Sa ca si cum acestea ar exista deja. Credinta crestinului nu trebuie sa fie mai mica, si in versetele urmatoare Pavel scoate in evidenta credinta lui Avraam ca exemplu.