3:28 Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii.
Pentru ca. [,,de aceea”, KJV]. Dovezile textuale sunt impartite (cf. pag. 10) intre expresia aceasta si ,,pentru ca”. ,,Pentru ca” pare mai corespunzator aici. Pavel confirma afirmatia din vers. 27 ca lauda nu este inclusa in principiul credintei.
Credem. Gr. logizomai. Acelasi cuvant e folosit cu sensul ,,a crede” (cap. 2,3), ,,a socoti” (cap. 4,3.4, 8,18), ,,a numi (cap. 4,6), ,,a sti” (cap. 14,14). Sensul aici pare sa fie ,,a considera”, ,,a sustine”.
Omul. [,,un om”, KJV]. Gr. anthropos, termenul general pentru orice membru al neamului omenesc.
Socotit neprihanit prin credinta. [,,indreptatit prin credinta”, KJV]. Faptul ca indreptatirea e prin credinta lasa se inteleaga clar ca ea nu este o simpla aranjare a situatiei legale a omului inaintea lui Dumnezeu. Credinta in Hristos cuprinde in sine o legatura personala cu Rascumparatorul. Ea cuprinde o atitudine de iubire si recunostinta fata de Mantuitorul, ca raspuns la iubirea Lui pentru noi, pacatosii. E bazata pe admiratia profunda fata de Isus pentru tot ceea ce este El, cu dorinta sincera de a-L cunoaste mai bine si a deveni asemenea Lui. Inseamna sa ne sprijinim si sa ne incredem in Hristos in asa fel incat sa fim dispusi sa-L credem pe cuvant fara rezerve si sa-I urmam invataturile, oriunde ne-ar conduce El.
Fara o astfel de credinta nu poate exista indreptatire. Dumnezeu nu e preocupat numai de iertarea pacatelor trecute. El e preocupat mai ales de refacerea omului, si aceasta poate fi experimentata numai prin mijlocirea unei astfel de credinte in Isus Hristos. De aceea, indreptatirea nu poate fi separata de experientele transformatoare ale convertirii, renasterii si ulterior a cresterii in sfintenie. Numai credinta care accepta voios si intra bucuros in fiecare faza a programului lui Dumnezeu pentru refacerea noastra poate sa sa pretinda sa-i fie pusa in socoteala neprihanirea lui Hristos prin indreptatirea Sa (vezi vers. 22, cap. 4,25; 5,1).
Fara faptele legii. Literal, ,,fara lucrarile legii”. In versiunea greaca, ,,lege” nu are articol (vezi cap. 2,12). Intelesul acestei expresii este clar in contextul intregului capitol. Baza fiecarui sistem religios fals a fost ideea gresita ca indreptatirea poate fi obtinuta prin ascultarea de lege. Dar faptele legii nu pot face ispasire pentru pacate trecute. Indreptatirea nu poate fi castigata prin merite personale. Ea nu poate fi decat primita prin credinta in jertfa ispasitoare a lui Hristos. De aceea, in sensul acesta, faptele legii nu au nimic de-a face cu indreptatirea. A fi indreptatit fara fapte inseamna a fi indreptatit fara a face ceva in tine insuti care sa merite indreptatirea.
Lucrul acesta nu poate fi interpretat ca insemnand ca omul care a fost indreptatit este prin aceasta eliberat de ascultarea de lege sau de savarsirea de fapte bune (nu mai trebuie de-acum sa asculte de lege si sa faca fapte bune). Credinta prin care a fost indreptatit se va da pe fata in ascultare. De repetate ori Pavel scoate in evidenta locul faptelor bune in viata crestinului (1Tim 5,10; 6,18; 2Tim 3,17; Tit 2,7.14; 3,18 etc.) . Dar el clarifica la fel de bine ca aceste fapte bune nu dau indreptatire (vezi Rom 4,2.6; 9,32; 11,6; Gal 2,16; 3,2.5.10; Efes 2,9; 2Tim 2,9).