2:17 Tu, care te numesti Iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tau,
[,,Iata”, KJV; ,,daca”, Nitz.]. Gr. ide. Dovezi textuale favorizeaza (cf. pag. 10) expresia ei de, ,,dar daca”. Ide si ei de sunt foarte asemanatoare in scris si in vorbire. Expresia ,,dar daca” intareste legatura dintre vers. 17-20 si 21-24.
In epistola sa, pana aici, Pavel a aratat ca neamurile au pacatuit. El a explicat ca iudeii si neamurile sunt deopotriva supusi judecatii impartiale a lui Dumnezeu. El cauta acum sa arate ca iudeii sunt vinovati de aceleasi pacate si vicii pentru care sunt atat de porniti sa condamne neamurile. In felul acesta, Pavel dovedeste ca toti oamenii de pretutindeni sunt sub condamnare si ca au nevoie de indreptatirea si de mantuirea descoperite in Evanghelie.
Te numesti. [,,esti numit”, KJV]. Sau ,,porti numele de”. Pavel spune: ,,sa zicem ca esti iudeu”, ,,ce e daca pretinzi numele de iudeu”.
Iudeu. Titlul de ,,iudeu” apare pentru prima data in 2 Regi 16,6 (vezi comentariul de acolo). Dupa captivitatea babiloniana, el a devenit numele national al poporului evreu. Iudeii pare sa se fi mandrit mult cu numele si nationalitatea lor (Gal 2,15; Apoc 2,9; 3,9). A fi iudeu insemna a fi deosebit de pagani si a te bucura de privilegii speciale (Rom 9,4; Gal 2,15). In discutia sa cu privire la iudei, Pavel admite initial privilegiul cu care se faleau ei (Rom 2,17.18) si pretinsa lor superioritate fata de altii (vers. 19.20). Mai tarziu, el scoate in evidenta inconsistenta flagranta dintre marturisirea lor mandra de credinta si purtarea lor inconsecventa.
Te reazimi pe o Lege. [,,te odihnesti in lege”, KJV]. Literal, ,,te odihneste pe lege”. Iudeii ajunsesera sa se sprijine pe simpla posedare a legii ca de o asigurare a gratiei lui Dumnezeu. Ei se sprijineau pe faptul ca aveau legea si erau, in felul acesta, deosebiti de altii, in loc sa ia legea ca o norma pentru viata si ca o lumina pentru constiinta. Acelasi cuvant grec tradus aici ,,reazimi” apare in LXX la Mica 3,11: ,,mai indraznesc apoi sa se bizuiasca pe Domnul si zic: ‚oare nu este Domnul in mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire’”.
Te lauzi cu Dumnezeul tau. Literal, ,,te falesti in Dumnezeu” sau ,,te slavesti in Dumnezeu”. Iudeii pretindeau sa aiba o legatura speciala cu Dumnezeu, dar in locul acestei legaturi care se manifesta printr-o dependenta smerita si o ascultare credincioasa, ei manifestau ingamfare si aroganta fata de oamenii din alte natiuni. Aceasta era o pervertire a laudei pe care o recomanda Dumnezeu: ,,Cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul, care fac mila, judecata si indreptatire pe pamant” (Ier 9,24). E adevarat ca iudeii fusesera foarte privilegiati prin cunoasterea de Dumnezeu (Deu 4,7). Lucrul acesta ar fi trebuit sa fie motiv de recunostinta si nu de mandrie desarta. Din nefericire, e mult mai obisnuit sa ne laudam cu privilegiile decat sa fim recunoscatori pentru ele. Nu e dovada de evlavie din partea unui om ca sa se laude ca-L cunoaste pe Dumnezeu. Un duh de recunostinta smerita pentru faptul ca are o astfel de cunostinta, o recunostinta care-l indeamna sa doreasca ca si altii sa aiba aceleasi privilegii e dovada adevaratei evlavii in viata crestinului.