14:1 Primiti bine pe cel slab in credinta, si nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice.
Slab in credinta. Adica cineva care are numai o slaba intelegere a principiilor neprihanirii. El e ravnitor spre a fi salvat si e doritor sa faca ceea ce crede ca se cere de la el. Dar in imaturitatea experientei sale crestine (vezi Evr. 5:11 la 6:2) si probabil si ca rezultat al educatiei si credintei anterioare, el incearca sa faca mantuirea sa mai sigura prin pazirea anumitor reguli si reglementari care in realitate nu sunt obligatorii pentru el. Pentru el, aceste reglementari au o mare importanta. El le priveste ca absolut obligatorii pentru el pentru mantuire si e mahnit si tulburat cand vede ca alti crestini din jurul lui, mai ales cei care par sa fie mai experimentati, nu impartasesc scrupulele lui.
Afirmatiile lui Pavel in Rom. 14 au fost interpretate felurit si au fost folosite de unii: (1) pentru a discredita o dieta vegetariana; (2) pentru a desfiinta distinctia dintre carnuri curate si necurate si
(3) pentru a desfiinta distinctia intre zile, astfel desfiintand Sabatul zilei a saptea. Ca Pavel nu face nici una din aceste trei, devine evident cand capitolul acesta este studiat in lumina anumitor probleme religioase si inrudite, care au tulburat pe unii dintre crestinii din sec. I.
Pavel mentioneaza diferite probleme care sunt un prilej de neintelegere intre frati. (1) cele in legatura cu dieta (vers. 2) si (2) cele in legatura cu tinerea unor anumite zile (vers. 5,6). In 1Cor. 8 e la fel tratata problema fratelui tare fata de cel slab, in ce priveste dieta. Epistola catre Corinteni a fost scrisa cu mai putin de un an inainte de cea catre Romani. Pare rezonabil sa tragem concluzia ca in 1Cor. 8 si Rom. 14, Pavel se ocupa esential de aceeasi problema. In Corinteni problema e identificata ca oportunitatea de a consuma mancaruri sacrificate idolilor. Potrivit cu vechea practica pagana, preotii faceau un negot intins cu jertfele de animale aduse idolilor. Pavel spusese credinciosilor corinteni – convertiti atat de la iudaism, cat si de la paganism – ca, intrucat un idol nu e nimic, nu era nimic rau, in sine, in a consuma alimente dedicate lui. Totusi, el explica, din cauza contextului si educatiei mai timpurii si a diferentei in discernamant spiritual, ca nu toti aveau aceasta ,,cunostinta” si nu puteau, cu o constiinta libera, sa consume acele alimente (vezi 1Cor. 8).
Din care cauza Pavel indeamna pe cei fara de scrupule cu privire la mancaruri sa nu puna o piatra de poticnire in calea unui frate, consumand din ele (Rom. 14:13). Indemnul lui este astfel in armonie cu decizia Consiliului de la Ierusalim si, fara indoiala, revarsa lumina cel putin asupra unui motiv pentru care acel consiliu a luat pozitia specifica asupra subiectului (vezi cele de la Fapte 15). Probabil de teama de a nu produce sminteala in chestiunea aceasta, unii crestini se abtineau cu totul de la alimente cu carne, care insemna ca hrana lor era restransa la ,,verdeturi”, adica zarzavaturi, legume (vezi Rom. 14:12).
Pavel nu vorbeste despre alimente daunatoare din punct de vedere igienic. El nu sugereaza ca crestinul care e tare in credinta poate manca orice, indiferent de efectele lui asupra bunastarii fizice. El deja explicase in cap. 12:1 ca adevaratul credincios va fi atent ca trupul lui sa fie pastrat sfant si bine placut lui Dumnezeu, ca o jertfa vie. Omul cu credinta tare va considera ca un act de cult spiritual sa-si mentina o buna sanatate (Rom. 12:1; 1Cor. 10:31).
Un alt fapt revarsa lumina asupra problemelor pe care le trateaza Pavel. Numai in chip intunecos, la inceput au inteles multi crestini iudei ca legea ceremoniala isi avusese implinirea in Hristos (vezi Col. 2:14-16) si de aici inainte nu mai era obligatorie. Intr-adevar, primilor crestini nu li s-a cerut ca in mod brusc sa inceteze de a participa la sarbatorile iudaice anuale sau sa repudieze imediat toate ritualurile ceremoniale. Sub legea ceremoniala, iudeii trebuiau sa tina sapte sabate anuale. Pavel insusi a participat la un numar de sarbatori, dupa convertirea sa (Fapte 18:21; etc.). Desi invata ca circumciziunea nu are nici o valoare (1Cor. 7:19), taiase imprejur pe Timotei (Fapte
16:39 si a fost de acord sa implineasca o fagaduinta, potrivit stipulatiilor vechiului cod (Fapte 21.20-27). In acele imprejurari parea ca lucrul cel mai bun este de a ingadui ca diferitele elemente ale legii ceremoniale iudaice sa dispara treptat, pe masura ce mintea si constiinta se luminau. Astfel era inevitabil ca intrebari cu privire la faptul daca se cade sa se tina anumite ,,zile” – zile nelucratoare iudaice, in legatura cu sarbatorile lor anuale (vezi Lev. 23:1–44; vezi Col. 2:14–17).
In vederea acestor lucruri devine evident ca Pavel, in Rom. 14: (1) nu subaprecia ,,verdeturile” (,,legumele”) sau (2) nu inlatura vechea distinctie biblica intre mancaruri curate si mancaruri necurate sau (3) nu desfiinta Sabatul zilei a saptea, din Legea morala (vezi cap. 3:31). Persoana care pretinde asa ceva trebuie sa citeasca in argumentatia lui Pavel ceva ce nu e acolo.
Ca Pavel nu invata sau macar nu lasa a se intelege desfiintarea Sabatului zilei a saptea a fost recunoscut de comentatorii conservatori, ca de pilda Jamieson, Fausset si Brown, in comentariul lor la cap. 14:5,6: ,,Din pasajul acesta cu privire la tinerea de zile, Alford, in chip nefericit, deduce ca o astfel de vorbire nu ar fi fost folosita daca legea sabatului ar fi fost in vigoare sub Evanghelie, in vreo forma oarecare. Cu siguranta n-ar fi putut, daca Sabatul ar fi fost una din zilele de sarbatoare iudaice; dar nu se cade sa luam lucrul acesta ca de la sine inteles, numai pentru ca era tinut in perioada mozaica. Si cu siguranta daca Sabatul era mai vechi decat iudaismul, daca, chiar sub iudaism, era cuprins in prevederile vesnice ale Decalogului, rostit, asa cum n-a fost nici o alta parte a iudaismului, in mijlocul inspaimantarilor Sinaiului; si daca Legiuitorul Insusi spunea despre el, cand era pe pamant: ,,Fiul omului este DOMN CHIAR SI AL SABATULUI” (vezi Mar. 2:28) – va fi greu de a arata ca apostolii trebuie sa fi inteles ca el era pus pe aceeasi treapta cu acele zile de sarbatoare iudaice, disparute, pe care numai ,,slabiciunea” putea sa si le inchipuie inca in vigoare – o slabiciune pe care aceia care aveau mai multa lumina, trebuiau, din iubire, doar sa o sufere.”
In Rom. 14:1 la 15:14, Pavel indeamna pe crestinii mai tari sa dea consideratie plina de simpatie problemelor fratilor lor mai slabi. Ca in cap. 12 si 13, el arata ca sursa unitatii si pacii in biserica este adevarata iubire crestina. Aceeasi iubire si acelasi respect mutual va asigura armonie dainuitoare in gruparea credinciosilor, in ciuda parerilor si scrupulelor ce difera in materie de religie.
Primiti bine. [Primiti-l, KJV; Luati-l la voi, Nitz.] Gr. proslambano, ,,a lua la sine”. Cei care sunt ,,slabi in credinta” trebuie totusi sa fie primiti in comuniunea crestina a fratilor, pentru ca asa i-a primit si le-a zis bun venit, Hristos (cap. 15:7).
Nu va apucati la vorba asupra parerilor indoielnice. [Dar nu la certuri indoielnice, KJV; Nu spre lamurirea gandurilor, Nitz.] Sau ,,certuri cu privire la pareri” (RSV). Credinciosii slabi urmeaza sa fie bine primiti in comuniune, dar nu cu scopul de a-i atrage in certuri de cuvinte. Fratii mai tari nu sunt chemati sa rezolve sau sa exprime judecata asupra scrupulelor celor care ar putea fi mai slabi in credinta.